Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 120

Ședința publică din data de 9.04.2009

PREȘEDINTE: Gabriela Baciu

JUDECĂTOR 2: Elena Romila

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

La ordine fiind soluționarea apelului civil formulat de reclamantul Inspectoratul Național pentru evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 100 din 30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimata domiciliată în B,-, în acțiunea civilă formulată în baza Legii 248/2005.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a făcut dovada achitării taxei de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei și că a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod proc.civilă.

Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat având în vedere că o astfel de măsură a fost luată de statul care a dispus returnarea intimatului.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerului Internelor și Reformei Administrative a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani,.

În motivarea cererii a arătat că pârâta a fost expulzat din Italia la data de 16.05.2008 în baza Decretului Prefecturii Provinciei, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia.

Mai invocă reclamanta că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile.HhhGNR. 1347/2007 și pe disp. art. 5, 38, 39 din Legea 248/2005, invocând, de asemenea și disp. art. 2 alin. 1 din Convenția bilaterală, precum și disp. art. 2 alin. 3 din Protocolul adițional nr. 4 la.

Tribunalul Brăila prin sentința civilă nr. 100 din 30.01.2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;

Că dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele trei excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.

Că România avea obligația după 1.01.2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern obligație ce nu a fost însă îndeplinită, Legea 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.

Norma internă prevăzând o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.

Astfel, a reținut instanța de fond că norma internă fiind parțial incompatibilă cu norma comunitară, reclamanta nefăcând dovada că pârâta se află în una din cele trei situații de excepție care ar restricționa dreptul la libera circulație în statele membre

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerului Internelor și Reformei Administrative, criticând-o pentru următoarele motive;

Chiar și în condițiile existenței principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate al unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a din Legea 248/2005, este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat în baza unui Acord de readmisie încheiat de România cu acest stat, dacă acel cetățean a încălcat legislația statului de unde a fost returnat.

Mai arată că dispozițiile legale sus-menționate nu au fost modificate prin nici un alt act normativ și nu există nici un impediment ca aceste texte să nu fie aplicate începând cu 1.05.2007.

Că textul nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu și verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl prezintă persoana în cauză pentru valorile sociale pretins protejate.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel Curtea constată apelul nefondat pentru următoarele considerente;

În speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la libera circulație, ceea ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Uniunii Europene după data aderării.

În raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii determinată de aderarea României la, necesitatea dreptului la libera circulație trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate în fața celei interne.

Astfel, dispozițiile art. 38 lit. a din Legea 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că " statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățeanului Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".

După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.

În aceste condiții, Curtea constată că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.

Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.

Cum reclamanta nu a făcut dovada că pârâta s-ar afla într-una din cele situații ce ar impune restricționarea dreptului la libera circulație în spațiul Uniunii Europene reține, că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor de interpretate stabilite în jurisprudența sa de Curtea Europeană de Justiție.

Față de considerentele expuse mai sus va respinge ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 100 din 30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 9.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red.GB/17.04.2009

Dact.IS/4ex.21.04.2009

Fond.

Președinte:Gabriela Baciu
Judecători:Gabriela Baciu, Elena Romila

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Galati