Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.120/A/2009
Ședința publică din 13 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor
JUDECĂTOR 2: Traian Darjan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, împotriva sentinței civile nr. 39 din 21 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind pe intimatul pârât, având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul s-a comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de apel apelanta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 proc. civ.
Curtea, în urma deliberării, nemaifiind cereri în probațiune de formulat, excepții de ridicat și nici probe de administrat, în temeiul art. 150. pr. civ. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului Parchetului asupra apelului formulat în cauză.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Arată că prin comportamentul său intimatul pârât nu ar reprezenta o amenințare reală pentru vreuna dintre valorile sociale ocrotite de art.27 din Directiva 2004/38CE și nu prezintă pericol pentru statul francez.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 39 din 21.01.2009 a Tribunalului Maramureșa fost respinsă cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, privind restrângerea exercitării dreptului de liberă circulație a pârâtului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că, din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul a fost returnat din Franța, la data de 11.12.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și această țară.
Potrivit declarației date de pârât la intrarea în țară, acesta a fost reținut de Poliția franceză după ce a sustras niște sticle de șampanie, singura măsură luată împotriva sa fiind returnarea în țară.
Împrejurarea că autoritățile franceze au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să restrângă, la rândul său, exercitarea dreptului de liberă circulație a cetățeanului său pe teritoriul Franței.
Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei astfel de măsuri.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
În cauză se pune deci problema compatibilității normei interne (Legea nr. 248/2005) cu legislația comunitară (Tratatul CE și Directiva 2004/38/CE) și cea a priorității dreptului comunitar față de dreptul intern.
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nicio distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații, când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, tribunalul a făcut aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului". (Hotărârea Curții din 19.01.1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă, tribunalul a constatat că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la, tribunalul a constatat că România avea obligația ca până la data de 01.01. 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, Legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, tribunalul a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiului supremației dreptului comunitar, va constata că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
Instanța a apreciat că simpla returnare pârâtului din Franța, cu motivarea că a reprezentat o amenințare la adresa ordinii publice a acestui stat, în lipsa altor dovezi în acest sens, nu poate să conducă la admiterea acțiunii formulate.
Atâta timp cât prin acțiunea de față nu s-au invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, instanța a apreciat că nu s-a probat împrejurarea că acesta ar constitui "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală" și "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" de restrângere a libertății de circulație.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel în termen legal reclamanta Direcția Generală De Pașapoarte B care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul restrângerii dreptului de liberă circulație pentru pârâtul pe o perioadă de C mult trei ani, în Franța.
În motivarea apelului reclamanta a solicitat restrângerea dreptului de liberă circulație deoarece pârâtul a constituit o amenințare la adresa ordinii publice. Au fost invocate în drept dispozițiile art. 38 și 52 din 284/2005 și s-a arătat că această lege nu specifică în mod expres calitatea de lucrător, ci singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească este returnarea în baza unui acord de readmisie.
Au fost invocate dispozițiile art. 2 al. 1 din Protocolul nr. 4 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, care trebuie interpretat în sensul că orice persoană care se găsește pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber pe teritoriul acelui stat și dreptul de a-și alege, în același mod reședința sa. Or, Curtea a reținut că autoritățile administrative sunt cele care dispun de o largă putere discreționară în privința autorizării sau refuzului intrării străinilor pe teritoriul unui stat.
S-a mai invocat că România a negociat o perioadă de tranziție de 2 până la 7 ani, începând cu data de 01.01.2007 la capitolul privind libera circulație,a persoaneșor, astfel că unele state pot să aplice restricții pentru cetățenii noilor state pentru o perioadă de 2 ani.
Analizând sentința civilă apelată prin prisma motivelor de apel formulate, curtea reține următoarele:
Pârâtul a fost reținut administrativ și returnat în România pentru că a furat niște sticle de șampanie. Prefectul regiunii - de-la- Loire având în vedere că pârâtul este cetățean străin a decis returnarea acestuia în România considerând că acesta prezintă o amenințare la adresa ordinii publice, care trebuie să înceteze imediat.
Pârâtul este resortisant român și se bucură de statutul de cetățean al Uniunii în temeiul articolului 17 alineatul (1) CE și, prin urmare, are posibilitatea de a se prevala, inclusiv față de statul membru de origine, de drepturile aferente unui astfel de statut și în special de dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, astfel cum a fost conferit prin articolul 18 CE (a se vedea în acest sens, în special, Hotărârea din 20 septembrie 2001, C‑184/99,. I p. ‑6193, punctele 31-33, Hotărârea din 26 octombrie 2006, ‑ și, C‑192/05,. I p. ‑10451, punctul 19, precum și Hotărârea din 23 octombrie 2007, și, C‑11/06 și C‑12/06,. I p. ‑9161, punctele 22 și 23).
În calitate de cetățean al Uniunii Europene are dreptul de a intra în alt stat decât C de origine, cât și dreptul de al părăsi, acest drept fiind consacrat de articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2004/38, care prevede în mod expres că toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru. Cu toate acestea, dreptul de liberă circulație nu este un drept absolut, putând fi limitat în anumite circumstanțe, expres prevăzute de art. 27 al 1 din Directiva 2004/38, care permite limitarea libertății de mișcare pentru motive de ordine publică sau siguranță publică. Fiind vorba de o excepție de la principiul liberei circulați a persoanelor, această derogare trebuie interpretată în mod strict pentru a nu da posibilitatea apariției arbitrariului. În decizia luată de prefectul regiunii - de-la- Loire s-a menționat că pârâtul constituie o amenințare la adresa ordinii publice din Franța, dar acest ordin nu a fost însoțit de alte probe care să susțină această afirmație. Măsura restrângerii dreptului de liberă circulație nu poate fi justificată numai dacă respectă principiul proporționalității după cum rezultă și din Cauza Jipa-pct. 29.
În cauza de față corect a reținut tribunalul că nu s-au invocat alte circumstanțe personale sau reale, referitoare la conduita pârâtului care să justifice împrejurarea că ar constitui o reală amenințare la adresa societății respective. Nici o condamnare penală anterioară nu poate justifica restrângerea dreptului de liberă circulație potrivit art 27 al. 2 Directiva 2004/38 sau motive legate de prevenția generală. Or în cazul d efață nu s-a făcut dovada că pârâtul este cercetat sau condamnat pentru fapta comisă.
Este posibil ca statele membre al uniunii Europene să limiteze în anumite circumstanțe libera circulație a persoanelor, însă aceasta trebuie să se realizeze cu respectarea Directivei 2004/38 și a legislației interne aferente. Nu poate fi primită critica referitoare la combaterea migrației ilegale, deoarece pârâtul, cetățean european, a intrat într-un stat european. de tranziție negociate de România, cu ocazia aderării vizează accesul cetățenilor români pe piața muncii și nu are legătură cu prezenta cauză.
Având în vedere considerentele mai sus reținute, în temeiul art. 296.Pr.Civ. curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția Generală De Pașapoarte B împotriva sentinței civile nr.39 din 21 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B împotriva sentinței civile nr.39 din 21 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
5 ex/17.04.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Tania Antoaneta NistorJudecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Darjan
