Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 123/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 123
Ședința publică din 20 mai 2009
PREȘEDINTE: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul intimat G, domiciliat în Reșița,-, județul C-S, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă doamna procuror din partea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, lipsind părțile.
PROCEDURA COMPLETĂ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nefiind chestiuni prealabile, instanța a constatat cercetarea judecătorească încheiată și cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în apel.
Doamna procuror apreciază că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, iar apelul reclamantei fiind fondat, solicită admiterea acestuia.
CURTEA,
În deliberare constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia pentru o perioadă de cel mult trei ani pârâtului G, care a fost returnat din Belgia la data de 05.08.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin HG825/1995.
Prin Sentința civilă nr. 295 din 19 martie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora este reglementat, după modificarea Regulamentului nr. 1612/68 și abrogarea mai multor directive anterioare, prin Directive 2004/38 CE din 29.04.2004 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, text cu relevanță pentru Spațiul Economic European.
Acest din urmă act normativ derivat de drept comunitar reglementează, pe lângă dreptul la liberă circulație și ședere, și restrângerile acestor drepturi pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
În raport cu cele astfel arătate prima instanță a reținut următoarele:
- este esențial nelegal refuzul a priori al judecătorului național de a aplica dreptul intern pentru simplul motiv a incidenței dreptului comunitar, fără să cerceteze și să identifice eventuale ipoteze de conflict între dreptul comunitar și dreptul intern, aplicând fie norma internă conformă cu dreptul comunitar, fie - așa cum mai sus s-a arătat - dreptul comunitar în mod imediat, direct și prevalent, integrat automat sau transpus în sistemul național de drept.
- de asemenea, în scopul aplicării corecte a normei de drept incidente, instanțele erau obligate să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar și să examineze faptele și măsura cerută prin prisma raportului de proporționalitate, numai apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă judecății lor, fie în sensul respingerii acesteia."
În acest sens, analizând concordanța normelor de drept intern cu cele comunitare, pentru a stabili norma incidentă în cauză, instanța a constatat existența următoarelor motive pentru care unele prevederi ale Acordului de readmisie a cetățenilor proprii și ale Legii 248/2005, sunt în contradicție cu principiile dreptului comunitar și cu prevederile art. 39
Cu privire la art. 2 pct. 1 din Acord, singura prevedere care dă dreptul statelor de a iniția procedura readmisiei cetățenilor este aceea prin care se arată că persoana nu mai îndeplinește condițiile în vigoare pentru șederea pe teritoriul statului. Întrucât nu se arată care sunt aceste condiții, pentru a se vedea dacă acestea sunt în concordanță cu principiile dreptului comunitar, această prevedere nu este clară și suficient precisă, putând genera un comportament abuziv în aprecierea situațiilor ce constituie motive de expulzare, cu atât mai mult cu cât la art. 4 pct. 3 se arată că celălalt stat va admite persoana la cererea celeilalte părți fără alte formalități. De asemenea Curtea a stabilit că simpla neîndeplinire de către un resortisant al unui stat membru a formalităților privind intrarea, circulația și șederea străinilor nu este de așa natură încât să constituie în sine o conduită care amenință ordinea publică și nu poate să justifice măsura expulzării.
În cazul, CEDO a stabilit că sintagma "prevăzută de lege" (referindu-se la ingerința statului) nu se referă doar la dreptul cel intern ci vizează și calitatea legii (dreptul intern trebuie să ofere o anume protecție împotriva încălcărilor arbitrare ale drepturilor garantate, ori pericolul arbitrarului apare atunci când o autoritate își exercită atribuțiile în baza unei norme care nu stabilește cu suficientă precizie condițiile în care unei persoane i se poate retrage dreptul la libera circulație).
Privitor la art. 4, pct. 3, această prevedere este în contradicție cu principiul echivalenței (presupune ca aceleași reguli din procedură să fie aplicabile atât cauzelor care se fondează pe dreptul comunitar cât și cauzelor naționale de aceeași natură) cât și cu principiul efectivității (vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar), întrucât art. 38, litera a Legea 248/2005 are în vedere persoanele returnate în baza unui acord de readmisie.
Privitor la art. 4, pct. 4 se prevede că obligația de readmisie nu se aplică unei persoane care a fost în posesia unui permis de ședere valabil. a contrario obligația se aplică unei persoane care nu a fost în posesia unui permis de ședere. Aceasta este în contradicție cu constatările Curții din cauza Jean în care s-a stabilit că dreptul de ședere nu depinde de posesia unui permis de ședere.
Art. 38, lit. a Legea 248/2005 este în contradicție cu art. 39 întrucât are la bază prevederile art. 2, pct. 1, din Acordul de readmisie, articol analizat anterior.
Art. 40, lit. a Legea 248/2005 nu este în concordanță cu principiile de drept comunitar întrucât Curtea a stabilit că este necesară existența, în plus față de tulburarea ordinii sociale pe care orice încălcare a legii o implică, a unei amenințări suficiente și într-adevăr serioase la cerințele de ordine publică afectând unul dintre interesele fundamentale ale societății (cauza Bouchereau, cauza, cauza Barav).
Art. 40, lit. b și c din Legea 248/2005 este în contradicție cu prevederile art. 39 pentru motivele arătate la art. 40 lit. a Legea 248/2005.
Art. 40, lit. d Legea 248/2005, este în concordanță cu art. 39 doar în cazul în care măsura restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație a fost dispusă cu aplicarea corectă a excepțiilor prevăzute de art. 39, și nu atunci când măsura inițială a fost dispusă în baza unor norme naționale contrare principiilor dreptului comunitar.
În măsura în care acordurile bilaterale (cum este cel de readmisie, care într-o măsură a stat la baza Legii 248/2005, Lege elaborată pentru a transpune în legislația națională unele prevederi ale Acordului) sunt incompatibile cu Tratatul, statele membre în cauză vor trebui să ia măsurile corespunzătoare spre a elimina incompatibilitățile stabilite. Statele membre se vor asista reciproc în acest sens, și dacă este cazul, vor adopta o atitudine comună. Evident, în ipoteza în care nu se iau astfel de măsuri, este posibil să se decidă în sensul determinării priorității regulilor comunitare față de aceste acorduri precedente. În cazul în care nu se reușește adaptarea acordurilor bilaterale prin recurgerea la mijloace diplomatice și în măsura în care denunțarea lor este posibilă conform dreptului internațional, îi revine statului membru în cauză obligația de a le denunța.
Constatând astfel contradicțiile dintre normele dreptului intern și cele ale dreptului comunitar, instanța, în baza principiului supremației dreptului comunitar, a analizat cauza în raport de prevederile art. 39 al și a principiilor ce decurg din acesta.
. dreptului la liberă circulație prevăzute de pot apărea doar în două situații: pentru motive de ordine publică, de securitate socială ori de sănătate publică și în cazul angajărilor în serviciul public.
. pentru motive de ordine publică și de securitate socială presupunea o tulburare a ordinii sociale (orice încălcare a legii o implică) sau o amenințare serioasă la cerințele de ordine publică, afectând unul dintre interesele fundamentale ale societății.
Instanța a reținut că în cauza de față reclamantul nu a invocat și nu a făcut dovada unui fapt săvârșit de pârât care să se încadreze între cele arătate anterior, neîndeplinirea condițiilor de călătorie și lipsa documentelor asupra persoanei neputând determina o tulburare a ordinii sociale sau o amenințare la cerințele de ordine publică care să afecteze unul dintre interesele fundamentale ale societății.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul admiterii cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia față de pârât.
În motivare, reclamanta apelantă a arătat că pârâtul Gaf ost returnat din Belgia la data de 05.08.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, iar în declarația dată în fața lucrătorului de trecere la frontieră, acesta a mărturisit că a fost găsit de către poliția belgiană neavând documente asupra sa.
Apelanta a mai susținut că potrivit disp. art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 și HG825/1995, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, măsură ce se circumscrie și situațiilor prevăzute de art. 53 din Constituție.
A susținut, de asemenea, că în raport de art. 25 din Constituție, libertatea circulației cetățenilor nu este absolută iar Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului prevede în paragraful 4 al art. 2 că drepturile prevăzute în paragraful 1 pot să facă obiectul unei restrângeri justificate de interesul public.
Totodată, apelanta a susținut că prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform disp. art. 38 din Legea nr. 248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE.
Pârâtul intimat a fost citat cu mențiunea de a formula întâmpinare, însă nu a dat curs solicitării instanței.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate în raport de motivele de apel invocate și dispozițiile cuprinse în art. 282 și urm. Cod pr.civilă, Curtea stabilește că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță pârâtul Gaf ost returnat în România la data de 05.08.2008 deoarece se afla în situație de "ședere ilegală" pe teritoriul Belgiei, în conformitate cu termenii acordului de readmisie.
Este adevărat că dreptul la liberă circulație nu are un caracter absolut putând fi limitat în condițiile prevăzute de paragrafele 3 și 4 din art. 2 al Protocolului nr. 4 adițional la convenție însă în speță nu se impune aplicarea acestor măsuri deoarece reclamantul a intrat legal pe teritoriul Belgiei, nu a săvârșit fapte menite să aducă atingere ordinii și siguranței publice din Belgia, acesta neputând fi încadrat într-una din ipotezele prevăzute de art. 38 din Legea nr.248/2005 privind aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la libera circulație.
1 și 2 ale art. 2 din Protocolul nr. 4 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garantează libertatea de circulație a unei persoane, aflate legal pe teritoriul unui stat, înăuntru acestui teritoriu și libertatea de circulație între state.
Condițiile exercitării dreptului la liberă circulație sunt reglementate și în art. 25 din Constituția României, iar în art. 17 se prevede că cetățenii români aflați în străinătate se bucură de protecția Statului Român.
Curtea Europeană de Justiție a subliniat că, statele membre sunt libere să stabilească cerințele de ordine publică și de siguranță publică, în conformitate cu nevoile lor naționale, care pot de la un stat membru la altul și de la o perioadă la alta, însă în contextul comunitar și în special ca justificare a unei derogări de la principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor, aceste cerințe trebuie interpretate în mod strict, astfel încât sfera lor să nu poată fi stabilită unilateral de fiecare stat membru fără exercitarea unui control din partea instituțiilor Comunității Europene
de la principiul fundamental menționat care ar putea fi invocate de un stat membru implică în special, astfel cum reiese din articolul 27 alineatul (2) din Directiva 2004/38, că, pentru a fi justificate, măsurile luate din motive de ordine publică sau de siguranță publică trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Având în vedere că măsura dispusă prin art.38 lit. a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, Curtea găsește că nu sunt îndeplinite toate condițiile limitării dreptului la liberă circulație prevăzute în art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, context în care hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală.
Ca urmare, văzând că reclamantul nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 38 din Legea 248/2005 în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera circulație, Curtea stabilește că apelul declarat de către reclamanta este nefondat astfel că în temeiul art.296 Cod procedură civilă urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul intimat G, domiciliat în Reșița,-, județul C-S, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație, împotriva Sentinței civile nr. 295 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
DEFINITIVĂ.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G - - -
GREFIER,
- -
Red. - 22.05.2009
Tehnored., 7 ex./29.05.2009
Tribunalul C-S, Judecător:
Un exemplar se comunică părților:
Reclamantei apelante
DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, B,-, sector 1
Pârâtului intimat
G, domiciliat în Reșița,-, județul
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ B,-, sector 6, cod 060
PREFECTURA JUDEȚULUI C- - SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR PENTRU ELIBERAREA ȘI EVIDENȚA PAȘAPOARTELOR SIMPLE REȘIȚA, str. -, nr. 17-21, cod 310
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
