Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 144.
Ședința publică de la 29.09.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Silvia Pană
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentant de doamna procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE--ISTITUTUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR împotriva sentinței civile nr.15 din 09.01.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a III-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns apelantul-reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE--ISTITUTUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR și intimata-pârâtă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul Ministerului Public, precizează că față de declarația dată de către intimata-pârâtă, declarație ce se află atașată la fila 4 dosar apel, apreciază că s-ar impune emiterea unei adrese către apelantul-reclamant, pentru ca acesta să comunice instanței toate înscrisurile care au stat la baza returnării pârîtei, pentru a se putea face dovada unei eventuale amenințări pe care aceasta ar putea să o reprezinte.
Curtea, deliberând asupra cererii formulate de de reprezentantul Ministerului Public, privind emiterea unei adrese către apelantul-reclamant, pentru ca acesta să comunice instanței toate înscrisurile care au stat la baza returnării pârîtei, analizând actele și lucrările dosarului, urmează a respinge cererea apreciind că dacă apelantul-reclamant ar mai fi deținut și alte înscrisuri, până la acest termen de judecată le-ar fi pus la dispoziția curții.
Reprezentantul Ministerului Public, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de apel.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, pune concluzii de respingere a apelului declarat de apelantul-reclamant Ministerul Internelor și Reformei Administrative--Istitutul Național pentru Evidența Persoanelor ca neîntemeiat, în raport de prevederile legale în vigoare. În susținerea poziției sale, precizează că la dosarul cauzei nu există suficiente dovezi pentru a se dispune returnarea pârâtei și restrângerea dreptului acesteia la liberă circulație, simpla declarație a acesteia nefiind sufientă pentru a dispune o astfel de măsură.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 06.12.2007 reclamanta Institutul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a chemat în judecată pe pârâtul solicitând ca prin hotărâre a ce se va pronunța să se dispună restrângerea dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
In motivarea cererii reclamanta a susținut că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 28.11.2007, în baza dispozițiilor obiectivului nr.2 lit. d din nr.HG1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art.38 lit. b din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare.
In drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 248/2005.
In dovedirea acțiunii a fost depusă la dosar o copie de pe talonul înregistrat la.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare.
Prin sentinta civilă nr. 15 de la 09.01.2008 Tribunalul București Sectia a III a civilă a espins cererea ca neîntemeiată.
În motivarea sentin ț ei s-a re ținut că prezenta acțiune, formulată ulterior integrării României în Uniunea Europeană, la data de 1.01.2007, are ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pentru pârât având în vedere că acesta a fost returnat în baza acordului de readmisie încheiat de România. În baza unui astfel de acord de readmisie fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără alte formalități, oricare persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau care nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că aceasta este cetățean al părții contractante solicitante. În prezenta cauză, nu se arăta expres care cerințe nu au fost îndeplinite pentru șederea pârâtului pe teritoriul statului. După data de 1.01.2007, în baza art. 18 și 39 TCE, (dispoziții legale comunitare ce pot fi invocate și reținute ca aplicabile în cauză în virtutea principiului efectului direct al dreptului comunitar) libera circulație a persoanelor este asigurată în interiorul Comunității Europene, fiecare cetățean al Uniunii, având dreptul de a circula și a de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind suspus limitărilor și condițiilor prevăzute de Tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
Libertatea de circulație implică, sub rezerva limitărilor pe motive de ordine publică, securitate publică ori sănătate publică, printre alte coordonate, deplasarea în mod liber pe teritoriul statelor membre în scopul angajării, precum și șederea într-un stat membru pentru scop de angajare potrivit prevederilor ce cârmuiesc angajarea naționalilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament ori acțiune administrativă. Este adevărat că, beneficiarii libertății de circulație așa cum este prevăzută în Tratat și în legislația subsidiară sunt lucrătorii salariați și membrii lor de familie. Însă, categoria lucrătorilor salariați a primit o largă accepțiune, considerându-se că există activitate salarială, chiar dacă activitatea nu este decât ocazională și remunerare a este inferioară minimului legal; este suficient ca activitatea să fie efectivă și nu pur și simplu voluntară. Este, totodată, necesar ca deplasarea într-un alt stat să aibă ca finalitate cerința unei activități economice, neexistând încă dreptul de ședere în oricare stat membru independent de activitatea profesională.
În prezenta cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte contrariul celor reținute mai sus, pârâtul fiind returnat în România pentru depășirea perioadei legale a valabilității vizei acordată la ieșirea din țară, anterior integrării României în E, cerință/formalitate legală care după 1.01.2007 a fost suprimată. Libera circulație a persoanelor poate fi îngrădită pentru motive de ordine publică, de securitate publică ori de sănătate publică. Directiva nr- a Consiliului Europei detaliază motivele restrictive pentru libera circulație a persoanelor, iar măsurile atrase în consecință, trebuie să fie întemeiate exclusiv pe comportamentul individual al persoanei în cauză, pedepsele penale anterioare neputând constitui prin ele însele motive pentru luarea unor astfel de măsuri.
În concepția Curții Europene de Justiție expresia "sub rezerva limitărilor justificate pe motive de ordine publică, privește nu numai prevederile legislative adoptate de fiecare stat membru spre a limita în cadrul teritoriului său libertatea de circulație și de ședere pentru resortisanții altor state membre, ci și deciziile individuale luate în aplicarea unor astfel de prevederi legislative. Dar chiar așa fiind, Curtea a considerat, totuși, că măsurile de restrângere a dreptului de ședere nu pot fi impuse de un alt stat membru resortisantilor altui stat membru care sunt supuși prevederilor Tratatului, cu excepția cazurilor și împrejurărilor în care astfel de măsuri pot fi aplicate resortisanților statului interesat. și (sau) aplicarea conceptului de "ordine publică" aparține în primul rând legilor și tribunalelor naționale, fapt care face posibile acțiuni abuzive ale statelor membre în aprecierea situațiilor ce constituie motive justificative de limitare a libertății de circulație. Simpla neîndeplinire de către un resortisant al unui stat membru a formalităților privind intrarea, circulația și șederea străinilor nu este de așa natură încât să constituie în sine o condiție care amenință ordinea publică și securitatea publică și nu poate deci, prin ea însăși să justifice o măsură ordonând expulzarea și detențiunea temporară în acest scop. Oricum, recurgerea de către autoritățile publice la acest concept în măsură să se justifice restricții asupra liberei circulații a persoanelor, care să fie sub incidența dreptului comunitar, presupune, în orice caz, existența, în plus față de tulburarea ordinii sociale pe care orice încălcare a legii o implică, a unei amenințări suficiente și într-adevăr serioase la cerințele de ordine publică afectând unul dintre interesele fundamentale ale societății. Față de acest criteriu - a arătat Curtea - nici un stat nu poate să reclame că o anumită conduită a unei persoane ar îndeplini această probă dacă el nu ia măsuri represive contra unor comportamente similare în care ar fi implicați propriii resortisanți spre a se asigura egalitatea de tratament (nediscriminarea).
Toate aceste considerații teoretice au fost apreciate de tribunal ca necesare în prezenta cauză, față de modalitatea în care prin acțiunea formulată se urmărește restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a pârâtului, deși nu s-au invocat și în mod evident, nu s-au dovedit motivele de limitare a liberei circulații, referitoare la ordinea publică, securitatea publică și sănătatea publică, existența acordului de readmisie nefiind suficientă în condițiile în care, în virtutea dispozițiilor Tratatului Comunității Europene nu s-a dovedit că pârâtul nu întrunește cerințele legale pentru șederea pe teritoriul statului, dat fiind că, după data de 1.01.2007 și cetățenii români au dreptul de a circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre Invocarea de către reclamantă a dispoz. art. 5 din Legea nr. 248/2005, care reglementează obligațiile generale ale cetățenilor români pe perioada șederii în străinătate, în raport de faptul că pârâta a fost returnată în România pentru nerespectarea dispozițiilor legale în materie de vize, este lipsită de relevanță în contextul actual, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, nu s-a dovedit în cauză existența unor motive de ordine publică de securitate publică, ori de sănătate publică, sau existența interesului public într-o societate democratică, pentru a se justifica o măsură restrictivă a libertăților democratice. Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, reprezentând o interdicție - temporară - de a călători în anumite state ce se aplică cetățenilor români în condiții expres prevăzute de lege, impune instanței întreprinderea unei analize riguroase a îndeplinirii acestor cerințe ce constituie o garanție a respectării unui drept fundamental al cetățenilor, consacrat ca atare de art. 25 din Constituția României.
Pe de altă parte, cererea trebuie examinată prin prisma ansamblului normelor ce constituie ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii Europene pe care România ca stat membru, începând cu data de 1.01.2007, trebuie să o respecte, cu atât mai mult cu cât această ordine are ca principii fundamentale supremația dreptului comunitar, efectul direct al acestuia și obligația de a nu aplica dreptul național contrar legislației comunitare. In acest sens, art. 234 din Tratatul Comunității Europene prevede că dispozițiile acestuia nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării sale în vigoare încheiate de statele membre, dar în măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie să recurgă la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate. Potrivit normelor cuprinse în Directivei 2004/38/ CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, cetățenii Uniunii ar trebui să beneficieze de dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiții sau formalități, alta decât cerinta de a detine o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil - dreptul fundamental. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din directiva susmenționată, "toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile și membrii familiei acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru", fără a li se putea impune acestor persoane "vize de ieșire și nici alte formalități echivalente". Pe de altă parte, art. 27 alin. 1 prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică", în paragraful al doilea precizându-se în acest sens că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză", iar "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri".
Tribunalul a constatat în prealabil că Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, este pe deplin aplicabilă în cauza de față, având în vedere incompatibilitatea normelor cuprinse în aceasta cu cele prevăzute de art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar "dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat" - fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța publică sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat - și, respectiv, faptul că până la data de 1 ianuarie 2007 dispozițiile Directivei nu au fost transpuse în dreptul intern, legislația română relevantă nefiind modificată sub aspectul examinat.
În raport de efectul direct al directivei comunitare, din normele căreia rezultă fără echivoc că împrejurarea că autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru ca tribunalul să interzică dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulație sub acest aspect ne putând fi îngrădită decât dacă situația invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-una dintre cele trei cazuri ce constituie excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor, tribunalul reține din actele depuse de rec1amantă în susținerea cererii sale că nu s-a dovedit în speță existența niciuneia dintre cazurile de excepție arătate. Astfel, reclamanta a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean român, fără a administra nicio probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Pe de altă parte, existența acordului bilateral de readmisie încheiat cu statul român impune acestuia din urmă doar obligația de a readmite cetățenii săi care au fost expulzați de către celălalt stat parte la acord, dar nu poate justifica, față de cele reținute anterior, luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor returnate din statul respectiv. Or, în lipsa altor probe concludente, tribunalul nu poate da curs solicitării formulate de reclamantă prin prezenta acțiune, o soluție contrară putând aduce o atingere gravă unui drept fundamental al unei persoane, fără a se putea stabili că această ingerință este conformă prevederilor legale invocate și că este necesară într-o societate democratică.
In consecință, văzând dispozițiile art. 38-39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentin ț ei men ționate anterior a declarat apel reclamanta.
În motivarea apelului s-a arătat că în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor are obligativitatea de a înainta către instanța competentă, a dosarului de îndepărtare, a cetățenilor români expulzați din Italia, că, ulterior, demersurilor efectuate, dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1347/2007, obiectivul nr. 2 lit. d)- prevăd faptul că, autoritățile judecătorești, urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați, în Italia pe o perioadă determinată, că șa cum rezultă din documentele depuse în susținerea cauzei pe fond, pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 28.11.2007, conform talonului de expulzat, că, astfel, în mod greșit instanța de fond, la judecarea cauzei, nu a luat în considerare dispozițiile obiectivului nr. 2 lit.d) din Hotărârea Guvernului nr. 1347/2007.
Prin decizia civilă nr. 40A din data de 26.02.2008 Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietate intelectuală a fost anulat ca netimbrat apelul, decizie care a fost casată de Înalta Curte de Casatie și Justitie Secția civila și de proprietate intelectuala prin decizia nr. 5635 de la 8 octombrie 2008, ca urmare a admiterii recursului declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, Curtea a constatat fondat apelul pentru considerentele expuse mai jos.
Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate, singura condiție necesară este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, iar conform art. 52 din Legea nr. 248/2005, interpretatper a contrariomăsura urmează să se aplice doar pe teritoriul Italiei, țară în care intimata - pârâtă a fost judecată pentru furt, conform propriilor declarații, din care a fost returnat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acest stat.
Curtea a mai reținut că în paragrafele 3 și 4 din art. 2 al Protocolului nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se reglementează restrângerile la care poate fi supus dreptul la libera circulație, ceea ce înseamnă că acest drept nu are un caracter absolut, putând cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute de aceste norme, constând în prevederea lor de către lege, la existența unui scop legitim pe care să-l urmărească privind securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților altora și la caracterul necesar într-o societate democratică, necesitate raportată la existența unei proporționalități între scopul urmărit prin aplicarea limitărilor și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Astfel, restrângerea dreptului la libera circulație pentru o perioadă determinată este prevăzut de lege, în sensul art. 2 paragraful 3, respectiv în Legea nr. 248/2005; această lege îndeplinește calitățile necesare reținute de Curtea Europeană pentru aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulație, deoarece a fost publicată în Monitorul Oficial și oferă garanțiile procesuale pentru înlăturarea diverselor abuzuri, prin reglementarea căilor de atac, având în același timp caracter previzibil în ceea ce privește efectele sale; față de situația concretă a intimatei - pârâte, care a încălcat deja pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene dispozițiile legale privind siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, atât timp câtpotrivit chiar declarațiilor sale în Italia "s-a ocupat cu furatul până în data de 27.11.2007 când a fost reținută pentru furt" și adusă în fața unui judecător,măsura restrângerii dreptului la libera circulație pe teritoriul Italiei are un scop legitim, constând în prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acele state; în raport de scopurile urmărite la aplicarea ei, se verifică și caracterul proporțional al măsurii într-o societate democratică, întrucât responsabilizarea pârâtului în a conștientiza respectarea unor condiții legale pe teritoriul unor state străine se poate realiza și prin interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe teritoriul acelor state, pe o durată de timp rezonabilă.
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul art. 296 raportat la art. 295 Cod de procedură civilă, va admite apelul, va schimba în tot sentința atacată, va admite cererea, va restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație în Italia, privind pe pârâtă, pentru o perioadă de 1 an.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - INSTITUTUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR cu sediul în B,-, sector 6 împotriva sentinței civile nr. 15 din 09.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă domiciliată în comuna, sat, județul
Schimbă în tot sentința.
Admite acțiunea.
dreptul la liberă circulație al pârâtului în Italia pentru o perioadă de 1 an.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. MP
Tehnored. AP/MP
Ex. 4/29.10.2009
Judecători fond - a III-a Civilă
Președinte:Mihaela ParaschivJudecători:Mihaela Paraschiv, Silvia Pană
