Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 15/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 15
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Grefier: - - -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
*****
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 6,- și de apelantul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L T, cu sediul în S,-, județul O, împotriva sentinței civile nr. 1786 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în comuna, sat, județul O, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul reclamant Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței că prin cererea de apel apelantul reclamant Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public, asupra apelurilor.
Reprezentantul Ministerului Publica solicitat admiterea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt pentru motivele invocate în scris, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se pronunța cu privire la aplicarea art. 38 lit. a din Legea 248/2005
A solicitat admiterea apelului declarat de petentul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, susținând că pârâtul a încălcat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 248/2005.
A solicitat admiterea celor două apeluri cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Asupra apelurilor de față:
Prin acțiunea înregistrată la nr- la Tribunalul Olt reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia a numitului.
In motivare, se arată că acesta a fost expulzat din Italia la data de 01.10.2008 în baza Decretului Prefecturii Provinciei, act prin care s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei timp de 5 ani.
În drept, s-au invocat HG 1347/2007 pentru aprobarea Planului de măsuri pentru sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia și dispozițiile art. 38 lit. b) din legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Prin sentința civilă nr.1786 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Inspectoratul Național Pentru Evidența Persoanelor Din Ministerul Internelor Și Reformei Administrative, cu sediul în B, sector 6,-, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliul în comuna, sat, județul
Asupra situației de fapt, tribunalul a constatat că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul Italiei prin Decretul din 27.07.2008 emis de Prefectul de în care se arată că a fost arestat la 04.02.2005 pentru o serie de fapte comise cu violență și amenințare, conținutul concret al acestora nefiind tradus din limba italiană, cu referire la actele normative din 2005, 2007, 2008 ale statului italian.
Legea națională incidentă în cauză este legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Instanța a considerat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din Tratatul de Înființare a Comunităților Europene conform căruia: " fiecare cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor și condițiilor prevăzute de acest tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
De asemenea, a considerat aplicabile dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.
Dreptul la liberă circulație nu este absolut, el poate fi limitat prin Tratat și prin măsurile de aplicare a Tratatului. Asemenea limitări sunt prevăzute de art. 27 alin. 1 din Directiva 2004/38/CE care prevede că libertatea de circulație poate fi restrânsă între altele pe motive de ordine publică.
Astfel, o asemenea limitare nu poate fi bazată numai pe motive furnizate de alt stat membru care a decis expulzarea unui cetățean al Uniunii de pe teritoriul său în statul de origine așa cum este speța de față.
Solicitarea reclamantei privind limitarea dreptului la liberă circulație încalcă și principiul proporționalității, întrucât nu se mai justifică o astfel de măsură din partea statului de origine nefiind dovedit în concret modul în care conduita persoanei respective aduce atingere intereselor țării sau relațiilor bilaterale, din moment ce oricum persoana respectivă are interdicție de a intra pe teritoriul Italiei.
În consecință, se impune lăsarea ca neaplicată a normei interne și aplicarea normei comunitare.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, solicitând admiterea apelului întrucât, instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile obiectivului nr.2 lit.d din HG nr.1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu și a Decretului Prefecturii Provinciei, care prevede că autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați în Italia pe o perioadă determinată.
S-au invocat dispozițiile art.1 pct.1 din Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situația ilegală, ratificat prin Legea nr.173/1997 și dispozițiile art.27 din Directiva 2004/38/CE care prevăd că restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin.2 același text prevede că, măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
În apelul promovat apelantul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L T, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se pronunța cu privire la aplicarea art.38 lit.a din Legea nr.248/2005.
Pârâtul a săvârșit infracțiuni enumerate în preambulul Decretului de expulzare, fiind arestat de instanțele judecătorești italiene și ulterior nu a prezentat acte legale de ședere permanentă în.
.
Interpretarea și aplicarea Directivei nr.2004/38/CE, nu se referă la persoanele care au săvârșit și au fost condamnate pentru fapte penale de instanțele italiene și care prejudiciază siguranța publică.
S-a invocat faptul că, într-o speță asemănătoare, Curtea de Apel Craiovaa admis apelul.
Apelurile sunt nefondate.
Cele două apeluri invocând în esență aceleași motive, vor fi analizate în mod unitar, instanța răspunzând printr-un considerent comun.
Art. 38 din Legea 248/2005 prevede următoarele: " restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;
b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriu unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau care ar urma să o desfășoare, ar duce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat".
Se observă,chiar in situatia in care s-ar da eficienta acestui text de lege, că oricum potrivit art.38 lit.a din lege, restrângerea dreptului poate fi dispusă pe maxim 3 ani, în timp ce decretul de expulzare prevede o perioadă de minim 5 ani, prin urmare rămânând o diferență de perioadă neacoperită.
În speță într-adevăr, sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din Tratatul de Înființare a Comunităților Europene conform căruia: " fiecare cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor și condițiilor prevăzute de acest tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
Incidente în speță sunt dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, conform căruia in alin. 2 se arata: "măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Aceasta presupune faptul că, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut el putând fi limitat și unele dintre aceste limitări se regăsesc în art.27 menționat anterior.
Nu poate fi primită susținerea Ministerului Public, în sensul că Directiva 2004/38/CE " privind dreptul al liberă circulație și ședere" se referă la persoane care nu dețin forme legale de ședere permanentă într-un stat străin, și nu la cele care au săvârșit și au fost condamnate pentru fapte penale de instanțele italiene, in speta, și care prejudiciază siguranța publică.
Aceasta,întrucât articolul mai sus menționat, se referă expres la măsuri care pot fi luate pentru motive de ordine sau de siguranță publică, și prin urmare Directiva, are în vedere nu numai situația persoanelor care nu dețin forme legale de ședere permanentă ci,deține reglementări si în contextul arătat.
Directiva contine în mod general reglementări, pentru diverse situații, vizand însăși dreptul la liberă circulație.
Tratatul constituind Comunitatea europeană instituie, la art.46 o responsabilitate tradițională a statelor pentru menținerea ordinii și securității publice. Absența definiției acestei noțiuni nu a putut împiedica înscrierea anumitor limite ale libertății statelor de către directivă și de jurisprudența Curții de Justiție. Referirea făcută de CEDO implică o interpretare și mai strictă a acestei noțiuni și o proporționalitate a măsurilor.
Nu este, totuși posibil să fie permis fiecărui stat membru să definească în manieră proprie asemenea noțiuni și să ia măsuri arbitrare, pentru a nu lipsi aceste libertati de conținutul lor.
Pentru a fi incidente dispozițiile art.27 al.2 teza 1 din Drectiva 2004/38/CE, trebuie avute in vedere disp.art.27 al.2 teza 2 care prevad ca in fapt, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generala.
Una din limitele impuse de directivă este imposibilitatea de a deduce dintr-o simplă condamnare penală, existența unei amenințări individuale împotriva ordinii sau securității publice. Pentru ca o condamnare penală să justifice o măsură de îndepărtare, trebuie ca faptele care au motivat-o și persoana respectivă să constituie " o amenințare reală și suficient de gravă care să afecteze un interes general al societății".
Între o condamnare și expulzare nu trebuie să existe nici o legătură directă, iar concluzia amenințării reprezentată de individ trebuie să rezulte dintr-o apreciere globală a faptelor și personalității sale.
Statele membre, sunt libere să aprecieze conform nevoilor naționale, putând lua măsuri reale și efective atât împotriva naționalilor,cât și potrivit principiului nediscriminării, impotriva străinilor pentru care măsura specifică este expulzarea in conditiile aratate.Dar,aceasta masura luata de un stat impotriva unei persoane,nu impune ca automat,si statul al carui national este acea persoana, sa faca si el aplicarea altor masuri ce vizeaza restringerea dreptului la libera circulatie.
Trebuie să se țină seama că pârâtul este cetățeanul unui stat membru al UE, în speță România, are statutul de cetățean al Uniunii și, în consecință, beneficiază de toate drepturile izvorâte din acest statut, drepturi care sunt opozabile chiar și statului său de origine.
Dreptul prevăzut de art. 18 include atât dreptul de a intra într-un stat membru, precum și dreptul individului de a părăsi statul său de origine. Dacă statul membru de origine ar putea restrânge dreptul de a părăsi teritoriul său și de a intra pe teritoriul altui stat membru, fără o justificare validă, ar însemna că libertățile fundamentale garantate de ar fi lipsite de efectivitate.
Această argumentare este susținută și de jurisprudența Curții - care în cauza C-33/2007 (cauza Jipa) în motivarea hotărârii CJCE - arată că, în esență conținutul conceptului de ordine publică, trebuie interpretat strict și scopul lui nu poate fi determinat în parte de către fiecare stat membru fără controlul instituțiilor comunitare.
Condițiile conceptului de ordine publică au fost enunțate în art.27 alin.2 teza 2 și trebuie să se țină seama că totodată este necesar ca măsura restrictivă să poată garanta realizarea obiectivului și să nu fie mai mult decât necesarul pentru atingerea acestuia, deci proporțională.
Limitarea nu poate fi bazată numai pe motive ce provin de la statul membru ce a emis expulzarea unui cetățean al Uniunii de pe teritoriul său,în statul de origine, așa cum este în cauza de față.
Din probele administrate furnizate la repatrierea cetățeanului român constând, în principal, în Decretul emis de Prefectul de nu rezultă nici măcar conținutul concret al infracțiunilor săvârșite de cetățeanul român, cert fiind doar faptul că, prin măsura luată, respectiv expulzarea și interzicerea, dreptului de intrare pe teritoriul Italiei timp de 5 ani, s-a aplicat măsura prevăzută de art. 27 alin. 1 din Directiva 2004/38/CE, avându-se în vedere legislația italiană.
Solicitarea reclamantei privind limitarea dreptului la liberă circulație încalcă și principiul proporționalității, întrucât nu se mai justifică o astfel de măsură din partea statului de origine, nefiind dovedit în concret modul în care conduita persoanei respective aduce atingere intereselor țării sau relațiilor bilaterale, din moment ce oricum persoana respectivă are interdicție de a intra pe teritoriul Italiei.
Astfel, prin luarea unei asemenea măsuri și de către statul român, se creează și o gravă discriminare între cetățenii români și ai celorlalte țări ale UE, fiind supuși unei duble interdicții și care în contextul dat, față de măsurile de expulzare și interzicerea pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 5 ani deja dispusă de către statul italian, nu își mai găsește justificare.
Asemenea măsură care se solicită a fi aplicată apare ca disproporționată în raport cu scopul legislației comunitare.
În această situație prioritară este aplicarea normei comunitare față de cea internă.
În temeiul principiului supremației, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare.
Regula enunțată,se aplică indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Într-o altă ordine de idei, judecătorii naționali au obligația de a interpreta normele de drept intern în lumina normelor comunitare. Acest obiectiv este prevăzut de art.10 al Tratatului care cere autorităților membre inclusiv instanțelor, să ia toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în practică a dreptului comunitar.
Directiva 2004/38/CE conține dispoziții suficient de precise cu privire la cazurile în care se poate restrânge exercițiul dreptului la libera circulație și mai ales în legătură cu statul membru care poate lua o asemenea măsură, acesta fiind statul membru în care persoana vizată se află prin ipoteză și pentru securitatea, sănătatea sau ordinea publică a căruia această persoană prezintă un pericol concret.
Statul român poate lua măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulație a unui cetățean român într-un alt stat membru, cf.art.38 lit.a Lg.248/2005 invocat in motivele de apel,numai daca cerintele acestui text de lege indeplinite,ceea ce nu este cazul in speta.Textul de lege indicat, are in vedere situatia returnarii in baza unui acord de readmisie.
De reținut, că pârâtul a fost returnat în baza unui decret de expulzare și nu a unui acord de readmisie așa încât motivarea apelului Inspectoratului National Pentru Evidenta Persoanelor în acest sens, nu are suport.Cadrul legal in care se judeca speta a fost stabilit in cele mai sus expuse.
Prin urmare, față de cele expuse, motivele invocate cu privire la faptul că instanța nu a luat în considerare obiectivul nr.2 lit.d HG 1347/2007 și că nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 nu sunt relevante în sensul admiterii apelului.
decretului de expulzare nu menționează în concret, individualizat și încadrate în articole fiecare, faptele săvârșite, ci la o manieră generală se face referire la fapte săvârșite la 4 februarie 2004.
Practica judiciară națională nu constituie izvor de drept, astfel încât, invocarea în motivare, de către apelantul Ministerul Publica unei decizii civile a Curții de Apel într-o cauză asemănătoare, nu poate fi avută în vedere în contextul arătat.
Văzând și dispozițiile art.296 Cod pr.civilă, se vor respinge apelurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamantul INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 6,- și de apelantul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L T, cu sediul în S,-, județul O, împotriva sentinței civile nr. 1786 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în comuna, sat, județul
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.5 ex
21-01-2009
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
