Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 16/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 16
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Grefier: - - -
*****
Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de petentul INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 6,-, împotriva sentinței civile nr. 227 de la 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, cu domiciliul în comuna, sat, județul G, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul petent Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței că apelantul petent Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin cererea de apel a solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul reprezentantului Ministerul Public.
Reprezentantul Ministerului Publica solicitat admiterea apelului pentru motivele invocate în scris.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia al acestuia.
În motivarea cererii a arătat că, pârâtul a fost expulzat din această țară datorită comportamentului de care a dat dovadă și s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei.
Prin sentința civilă nr.227 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată cererea formulată de petenta INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva pârâtului, domiciliat în satul, comuna, jud.
S-a reținut că din actele depuse la dosar nu rezultă că pârâtul ar fi săvârșit vreo faptă prin care să fi afectat ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică a statului care a dispus expulzarea.
Simpla ședere a pârâtului fără forme legale pe teritoriul Italiei nu reprezintă motiv care să se încadreze în disp. art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Numai pentru aceste motive, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii pe teritoriul lor.
Ori, reclamanta nu a făcut nici un fel de dovadă în sensul disp.art. 27 din Directivă cu privire la conduita pârâtului și în sensul că aceasta ar reprezenta o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa interesului fundamental al statului care a dispus expulzarea.
Deși, norma internă prevede restrângerea exercițiului la libera circulație al persoanei care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie urmează a se aplica în speță Directiva nr.2004/38/CE întrucât aceasta are forță obligatorie pentru fiecare stat membru căruia i se adresează în ceea ce privește rezultatul ce urmează a fi atins.
În speță nu s-a făcut dovada returnării ca urmare a unui acord de readmisie pârâtul fiind expulzat prin decret de expulzare datorită comportamentului său de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia.
Nu s-a dovedit însă că acest comportament a cauzat amenințările cu privire la statul Italian în sensul art. 27 din directivă, pârâtul nu a fost condamnat, nu a săvârșit fapte antisociale.
Împotriva sentinței a declarat apel petentul INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE solicitând admiterea apelului întrucât, instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile obiectivului nr.2 lit.d din HG nr.1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu și a Decretului Prefecturii Provinciei, care prevede că autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați în Italia pe o perioadă determinată.
S-au invocat dispozițiile art.1 pct.1 din Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situația ilegală, ratificat prin Legea nr.173/1997 și dispozițiile art.27 din Directiva 2004/38/CE care prevăd că restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin.2 același text prevede că, măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Apelul este nefondat.
Art. 38 din Legea 248/2005 prevede următoarele: " restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat;
b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriu unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau care ar urma să o desfășoare, ar duce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat".
Se observă, chiar in situatia in care s-ar da eficienta acestui text de lege,ca oricum potrivit art.38 lit.a din lege, restrângerea dreptului poate fi dispusă pe maxim 3 ani, în timp ce decretul de expulzare prevede o perioadă de minim 5 ani, prin urmare rămânând o diferență de perioadă neacoperită.
În speță într-adevăr, sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din Tratatul de Înființare a Comunităților Europene conform căruia: " fiecare cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor și condițiilor prevăzute de acest tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
Incidente în speță sunt dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora conform căruia in alin. 2 se arata ca: "măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Aceasta presupune faptul că dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut el putând fi limitat și unele dintre aceste limitări se regăsesc în art.27 menționat anterior.
Articolul mai sus menționat, se referă expres la măsuri care pot fi luate pentru motive de ordine sau de siguranță publică, și prin urmare Directiva are în vedere nu numai situația persoanelor care nu dețin forme legale de ședere permanentă ci, deține reglementări si în contextul arătat.
Directiva contine în mod general reglementări, pentru diverse situații, vizand însuși dreptul la liberă circulație.Tratatul constituind Comunitatea europeană instituie, la art.46 o responsabilitate tradițională a statelor pentru menținerea ordinii și securității publice. Absența definiției acestei noțiuni nu a putut împiedica înscrierea anumitor limite ale libertății statelor de către directivă și de jurisprudența Curții de Justiție. Referirea făcută de CEDO implică o interpretare și mai strictă a acestei noțiuni și o proporționalitate a măsurilor.
Nu este, totuși posibil să fie permis fiecărui stat membru să definească în manieră proprie asemenea noțiuni și să ia măsuri arbitrare, pentru a nu lipsi aceste libertati de conținutul lor.
Pentru a fi incidente dispozițiile art.27 al.2 teza 1 din Directiva 2002/38/CE, trebuie avute in vedere disp.art.27 al.2 teza2 care prevad ca in fapt, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală".
Una din limitele impuse de directivă este imposibilitatea de a deduce dintr-o simplă condamnare penală existența unei amenințări individuale împotriva ordinii sau securității publice. Pentru ca o condamnare penală să justifice o măsură de îndepărtare, trebuie ca faptele care au motivat-o și persoana respectivă să constituie " o amenințare reală și suficient de gravă care să afecteze un interes general al societății".
Între o condamnare și expulzare nu trebuie să existe nici o legătură directă, iar concluzia amenințării reprezentată de individ trebuie să rezulte dintr-o apreciere globală a faptelor și personalității sale.
Statele membre, sunt libere să aprecieze conform nevoilor naționale, putând lua măsuri reale și efective atât împotriva naționalităților cât și potrivit principiului nediscriminării,impotriva străinilor pentru care măsura specifică este expulzarea,in conditiile aratate.Dar,aceasta masura luata de un stat impotriva unei persoane, nu impune ca automat si statul al carui national este acea persoana,sa faca si el aplicarea altor masuri ce vizeaza restrangerea dreptului la libera circulatie.
Trebuie să se țină seama că pârâtul este cetățeanul unui stat membru al UE, în speță România, are statutul de cetățean al Uniunii și, în consecință, beneficiază de toate drepturile izvorâte din acest statut, drepturi care sunt opozabile chiar și statului său de origine.
Dreptul prevăzut de art. 18 include atât dreptul de a intra într-un stat membru, precum și dreptul individului de a părăsi statul său de origine. Dacă statul membru de origine ar putea restrânge dreptul de a părăsi teritoriul său și de a intra pe teritoriul altui stat membru, fără o justificare validă, ar însemna că libertățile fundamentale garantate de ar fi lipsite de efectivitate.
Această argumentare este susținută și de jurisprudența Curții - care în cauza C-33/2007 (cauza Jipa) în motivarea hotărârii CJCE - arată că, în esență conținutul conceptului de ordine publică, trebuie interpretat strict și scopul lui nu poate fi determinat în parte de către fiecare stat membru fără controlul instituțiilor comunitare.
Condițiile conceptului de ordine publică au fost enunțate în art.27 alin.2 teza 2 și trebuie să se țină seama că totodată este necesar ca măsura restrictivă să poată garanta realizarea obiectivului și să nu fie mai mult decât necesarul pentru atingerea acestuia, deci proporționată.
Limitarea nu poate fi bazată numai pe motive ce provin de la statul membru ce a emis expulzarea unui cetățean al Uniunii de pe teritoriul său în statul de origine,așa cum este în cauza de față.
Din probele administrate nu reiese că pârâtul ar fi săvârșit vreo faptă prin care să fi afectat ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului care a dispus expulzarea.
Astfel, prin luarea unei asemenea măsuri și de către statul român, se creează și o gravă discriminare între cetățenii români și ai celorlalte țări ale UE, fiind supuși unei duble interdicții și care în contextul dat, față de măsurile de expulzare și interzicerea pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 5 ani deja dispusă de către statul italian, nu își mai găsește justificare.
Asemenea măsură care se solicită a fi aplicată apare ca disproporționată în raport cu scopul legislației comunitare.
În această situație prioritară este aplicarea normei comunitare față de cea internă.
În temeiul principiului supremației, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare.
Regula enunțată se aplică indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Într-o altă ordine de idei, judecătorii naționali au obligația de a interpreta normele de drept intern în lumina normelor comunitare. Acest obiectiv este prevăzut de art.10 al Tratatului care cere autorităților membre inclusiv instanțelor, să ia toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în practică a dreptului comunitar.
Directiva 2004/38/CE conține dispoziții suficient de precise cu privire la cazurile în care se poate restrânge exercițiul dreptului la libera circulație și mai ales în legătură cu statul membru care poate lua o asemenea măsură, acesta fiind statul membru în care persoana vizată se află prin ipoteză și pentru securitatea, sănătatea sau ordinea publică a căruia această persoană prezintă un pericol concret.
Statul român poate lua măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulație a unui cetățean român într-un alt stat membru cf.art.38 lit a Lg.248/2005 numai daca cerintele acestui text de lege sint indeplinite,ceea ce nu este cazul in speta.Textul de lege indicat,are in vedere situatia returnarii in baza unui acord de readmisie.De reținut că pârâtul a fost returnat în baza unui decret de expulzare și nu a unui acord de readmisie.Cadrul legal in care se judeca speta a fost stabilit in cele mai sus expuse.Prin urmare, față de cele expuse, motivele invocate cu privire la faptul că instanța nu a luat în considerare obiectivul nr.2 lit.d HG 1347/2007 nu sunt relevante în sensul admiterii apelului.
Văzând și dispozițiile art.296 Cod pr.civilă, se va respinge apelul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de petentul INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 6,-, împotriva sentinței civile nr. 227 de la 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, cu domiciliul în comuna, sat, județul
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - |
Grefier, - |
Red.-
Tehn.5 ex
21.01.2009
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
