Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 18
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 22 februarie 2010
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Grosu Valerica Niculina judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Pîrjol Năstase Doru
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare apelul civil promovat de reclamantul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu participarea reprezentantului Ministerului Public respectiv procuror, împotriva sentinței civile nr.1541 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura a fost completă.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că apelul are ca obiect limitarea dreptului la liberă circulație înstrăinătate,este la al doilea termen de judecată, recurenta-reclamantă a depus taxa judiciară de timbru dispusă de președintele completului de judecată și că procedura este completă.
Reprezentantul Parchetului motivat de faptul că nu mai are de formulat cereri noi, solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror având cuvântul solicită respingerea apelului, hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, din actele depuse la dosar nu rezultă faptul că pârâtul ar fi săvârșit fapte pentru încălcarea odinii publice care să determine returnarea sa în țară.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1541 din 12.11.2009 a Tribunalului Bacăus -a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B având ca obiect restrângerea dreptului la liberă circulație pe teritoriul față de pârâtul.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că:
Prin cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtul restrângerea pentru acesta a dreptului de circulație pe teritoriul pentru o perioadă de până la 3 ani.
În susținerea cererii sale arată că pârâtul a fost returnat de autoritățile norvegiene pe baza Acordului de readmisie încheiat între România și Norvegia, ratificat prin Legea nr. 69/2003.
În drept se invocă dispozițiile Legii 248/2005.
Solicită judecata în lipsă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul nu a depus întâmpinare, însă s-a prezentat la judecată și a fost audiat de instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit art. 38 din Legea 248/2005 restrângerea exercitării dreptului de circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între ROMÂNIA și acel stat;
b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul uni stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau pe care ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor ROMÂNIEI sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre ROMÂNIA și acel stat.
Potrivit art. 27 alin.(1) din DIRECTIVA 2004/38/ CE, sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice. Potrivit alin.(2) al aceluiași articol, măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că restrângerea libertății de circulație a persoanelor cetățeni români este o măsură excepțională și care nu poate fi dispusă decât în condițiile restrictive permise de Constituție și de legislația comunitară. Aceste condiții trebuie să fie expres prevăzute de lege și să fie prezente la cazul concret în integralitatea lor, atât cu privire la număr, cât și cu privire la fundamentul lor, adică în cazul de față să fie vorba de o persoană returnată pe baza unui acord de readmisie, returnarea să aibă ca motiv, fie tulburarea ordinii publice, fie punerea în pericol a siguranței publice ori a sănătății publice din statul norvegian.
Pe lângă existența condițiilor prevăzute expres de lege se cere ca măsura restrângerii dreptului de liberă circulație să fie proporțională cu scopul pentru care este permisă, adică să nu depășească ceea ce este suficient pentru atingerea scopului și în plus să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, conduită care să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății (ordine publică, siguranță publică ori sănătate publică).
Având în vedere aceste prevederi și considerente în drept, instanța constată în fapt că pârâtul a fost returnat de autoritățile norvegiene, iar singurul document transmis de autoritățile norvegiene este notificarea de deportare, din care nu rezultă motivul deportării.
La solicitarea instanței, reclamanta nu a fost în măsură să comunice înscrisuri emise de autoritățile norvegiene din care rezulte faptele comise de pârât, cu excepția unei adrese emisă de centrul pentru cooperare polițienească internațional, care transmite relațiile trimise de poliția norvegiană, potrivit cărora pârâtul a fost condamnat pentru tâlhărie și a executat 6 luni închisoare.
Presupunând că pârâtul a fost condamnat era necesară depunerea la dosar a unei hotărâri în care să fie descrise faptele comise de pârât, pentru ca instanța să poată aprecia în concret cu privire la oportunitatea și necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtului, având în vedere că în jurisprudența CJCE s-a conturat ideea că nici existența unei condamnări penale nu face ca pârâtul constituie, în sine, în orice situație, dovada unei amenințări la ordinea publică a statului respectiv.
Simplul fapt al deportării pârâtului coroborat cu declarația acestuia că a fost deportat pentru ședere legală, în condițiile în care, în fața instanței nu a mai recunoscut acest fapt nu face dovada unei amenințări concrete și real pentru ordinea publică norvegiană.
Ca atare, instanța apreciază că în prezent nu sunt întrunite condițiile excepționale impuse de legislația comunitară și care să permită luarea măsurii restrângerii libertății de circulație pentru pârât pe teritoriul norvegian, din moment ce măsura restrângerii libertății de mișcare nu poate fi luată în scop preventiv ori din motive de ordin economic, motive pentru care cererea va fi respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței s-a formulat apel d e către Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor în care, în esență, a invocat următoarele:
Subscrisa a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Norvegia și nu în toate statele membre ale Uniunii Europene, astfel cum susține instanța de fond în dispozitivul sentinței susmenționate.
Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru UE, și readmisia acestuia în țară în baza unui Acord de readmisie, se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea.
Este adevărat că în acordurile de readmisie încheiate de România cu diferite state nu se menționează nici o obligație pentru statul român ca ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulație al respectivului cetățean român, însă, nu este mai puțin adevărat că o atare obligație este expres stipulată prin Legea nr. 248/20*05 în art. 38 și următoarele, care constituie dreptul intern în materie și care vine să complinească acordurile de readmisie încheiate de România cu diferite state, și care facilitează totodată finalitatea practică a aplicării acestor acorduri de readmisie.
Chiar și în condițiile actuale în care România este stat membru al Uniunii Europene, cetățenii români, dobândind statutul de cetățeni ai Uniunii Europene, trebuie să-și exercite toate drepturile și obligațiile ce izvorăsc din aceasta, în acord cu legislația actuală și a obligațiilor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Așa cum se poate observa, art.38 și 39 din Legea nr.248/2005 nu au o aplicabilitate temporară, nu au fost modificate prin nici un alt act normativ și nu există nici un impediment legal ca aceste texte să nu fie aplicate începând cu 01.01.2007.
Mai mult, obligațiile prevăzute în Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, trebuiesc respectate de către toți cetățenii români, indiferent în ce scop călătoresc în străinătate.
Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează la art. 2, dreptul la liberă circulație în țară și străinătate. însă această garanție suportă anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, după ce în paragrafele 1 și 2 ale art. 2 din Protocolul nr. 4 se garantează libertatea de circulație a unei persoane aflată legal pe teritoriul unui stat, înăuntrul acestui teritoriu și respectiv libertatea de circulație între state, în paragrafele 3 și 4 se reglementează restrângerile la care poate fi supus dreptul la libera circulație, ceea ce înseamnă că dreptul în discuție nu are un caracter absolut, putând cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute de paragrafele 3 și 4 din art. 2 al Protocolului nr. 4 la.
Cerințele limitărilor reglementate de Protocolul nr. 4 se referă la prevederea lor de către lege și la existența unui scop legitim pe care să-1 urmărească privind securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților altora; în plus, aceste limitări trebuie să aibă și caracter necesar într-o societate democratică, necesitate raportată la existența unei proporționalități între scopul urmărit prin aplicarea limitărilor și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Referitor la cerința ca măsura de restrângere să fie prevăzută de lege, apreciem că aceasta înseamnă nu numai ca măsura să aibă o bază legală în dreptul intern, ci și ca legea aplicabilă să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în privința efectelor sale.
4 vizează restrângeri aplicabile în "zone determinate", pentru rațiuni de "interes public într-o societate democratică".
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței, apelul se apreciază nefondat pentru cele ce succed:
Pârâta a fost returnată din Italia în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, acord ratificat prin HG825/1995.
În acest caz sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.38 alin.1 lit. a din Legea 248/2005. Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de text, rămâne instanței dreptul de a aprecia asupra oportunității măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație precum și durata( până la 3 ani).
De altfel, în cadrul contenciosului constituțional( decizia 901 din 5 decembrie 2006 ) s-a constatat corelarea articolului 38 din legea 248/2005 cu dispozițiile constituției:
" Cu privire la art.38, Curtea reține că măsura dispusă de textul de lege criticat se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Pentru aceste considerente a fost elaborată această lege, care asigură implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și aart.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
Directiva 2004/38/CE/29 aprilie 2004, nu vine în contradicție cu Legea 248/2005 pentru a aprecia asupra întâietății acesteia.
Trebuie remarcat că această Directivă nu îngrădește dreptulde intrareșide ședereal cetățeanului român pe teritoriul altui stat, din UE, decât pentru motive ce țin de ordine publică, siguranța publică sau sănătatea publică.
Totodată, conform art.6 ( din Cap. III) a acestei directivedreptul de ședereal cetățeanului român este limitat, fără nicio altă condiție sau formalitate, cu excepția deținerii cărții de identitate sau a pașaportului, la trei luni.
În baza acordului de readmisie cetățeanul român care nu a respectat aceste obligații este sancționat.
Numai căsancțiunearestrângerii dreptului la liberă circulațieeste aplicatănu de statul "gazdă" cide statul român.
În aceasta constă esența litigiului dedus judecății.
Statul român, ca o necesitate de apărare a raporturilor cu statele membre, inclusiv în ceea ce privește migrarea forței de muncă, își sancționează propriii cetățeni.
Conduita acestora trebuie îndreptată, corectată, în sensul respectării normelor care privesc dreptul de ședere pe teritoriul statelor gazdă. Insa in speța,nu s-a făcut dovada ca, pe fond măsura se impune, din probatoriul administrat nerezultând ca pârâta-intimată ar fi o persoana care a prejudiciat in vreun fel statul gazdă.
Față de aceste considerente, instanța, va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil promovat de reclamantul INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B,-, sector 6 împotriva sentinței civile nr.1541 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliu în localitatea, sat, județul
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- --- - - -
GREFIER,
Red.sent.-
Red.dec..- /25.02.
Tehn.- /1.03.2010/5 ex./com.tuturor părților.
Președinte:Grosu Valerica NiculinaJudecători:Grosu Valerica Niculina, Pîrjol Năstase Doru
