Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 24/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 24/
Ședința publică din 30 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu judecător
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.994 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a lipsit apelanta-reclamantă și intimatul-pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Parchetului arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris, desființarea sentinței atacate și pe fond admiterea cererii și restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului pe o perioadă de 3 ani, în Franța.
CURTEA:
Constată că, rin p. cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Franța pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța, pentru ședere ilegală, la data de 20.09.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin nr.HG278/1994. Pârâtul a fost returnat în baza Decretului emis de către Prefectul din, fiind acuzat de cerșetorie în bandă organizată.
Măsura se impune în baza dispozițiilor art.5 lit.a și art.38 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate și în baza art.25 și art.17 din Constituția României, fiind în conformitate și cu art. 2 din Protocolul Adițional nr. 4 la.
Măsura returnării face dovada deplină că pârâta nu a respectat condițiile de călătorie în străinătate în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile franceze competente.
Prin sentința civilă nr.994 din 20 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a respins cererea formulată de reclamantă reținând următoarele:
Potrivit declarației acestuia, pârâtul a părăsit România legal la data de 26.08.2008 prin Vama Nădlac, a tranzitat Ungaria, Austria și Germania, ajungând legal în Franța, unde a locuit cu chirie la un hotel până în data de 17.09.2008, când a fost reținut de poliție, pentru că nu justifica șederea. A fost judecat și condamnat, fiind returnat în România cu avionul companiei.
Este adevărat că dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate prevăd posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români care au fost returnați dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, însă acestea trebuie să fie interpretate și aplicate în conformitate cu legislația europeană și cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție.
Astfel, potrivit art.39 din Tratatul de instituire a comunităților europene (versiunea consolidată prin Tratatul d l Amsterdam ):
,Libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul comunității.
Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă.
Sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, libera circulație a lucrătorilor implică dreptul:
a) de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;
b) de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;
c) de ședere într-un stat membru pentru a desfășura o activitate salarizată în conformitate cu legile, regulamentele și normele administrative, care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;
d) de a rămâne pe teritoriul unui stat membru, după ce a fost încadrat în muncă în acel stat, în condițiile care vor face obiectul unor regulamente de aplicare adoptate de comisie.
Dispozițiile prezentului articol, nu se aplică încadrării în administrația publică."
De asemenea, potrivit art.27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulație și ședere, pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii uniunii și membrii familiilor acestora:
,Sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Pentru a stabili dacă persoana respectivă reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau siguranța publică, la eliberarea certificatului de înregistrare sau, în absența unui sistem de înregistrare, în termen de cel mult trei luni de la intrarea persoanei respective pe teritoriul său sau de la data la care persoana și-a semnalat prezența pe teritoriul său în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) ori la eliberarea permisului de ședere, statul membru gazdă poate, în cazul în care consideră indispensabil, să ceară statului membru de origine sau, dacă este necesar, altor state membre să îi furnizeze informații privind antecedentele persoanei respective. Această consultare nu poate avea un caracter sistematic. Statul membru consultat răspunde în termen de două luni.
Statul membru care a eliberat pașaportul sau cartea de identitate permite titularului documentului care a fost expulzat din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică de pe teritoriul altui stat membru să reintre pe teritoriul său fără nici o formalitate, chiar dacă documentul nu mai este valabil sau dacă cetățenia titularului este contestată".
Din dispozițiile textelor citate anterior, care se aplică direct (principiul efectului direct al dreptului comunitar a fost consacrat în Hotărârea Curții din 5 februarie 1963, en Loos Adminitratie der, 26/62, 3) și cu prioritate față de dreptul intern (principiul supremației dreptului comunitar a fost consacrat prin Hotărârea Curții din 15 iulie 1964, Costa, 6/64, 1964, p. 1141), rezultă că restrângerea dreptului la liberă circulație se poate dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, respectându-se totodată principiul proporționalității.
În prezenta cauză, pe lângă faptul că se invocă restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului de către țara al cărei cetățean este, iar nu de către țara în care a locuit nelegal, aspect nereglementat de directivă, s-a dispus returnarea acestuia din Franța, fără să se invoce și să se dovedească existența vreunuia dintre motivele pentru care se poate dispune restrângerea dreptului la libera circulație a persoanelor.
Faptul că față de pârât a fost luată măsura returnării în România, prin Decizia privind returnarea la frontieră și stabilirea tării de trimitere nr.08-270 din 18 septembrie 2008, fiind reținut pentru cerșetorie în bandă organizată, nu justifică luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație, în condițiile în care nu există o hotărâre de condamnare definitivă pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, sau vreun alt act de sancționare a unor fapte care să se încadreze în noțiunile de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
Tot astfel, potrivit art.2 din Protocolul nr.4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:
, se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber și să-și aleagă în mod liber reședința sa.
Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa.
Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică"
Și din acest text, care, potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de reglementările interne, rezultă că, restrângerea dreptului la liberă circulație se poate dispune numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, ratificată prin Legea nr.30/1994, respectiv pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și numai dacă aceasta constituie o măsură necesară într-o societate democratică.
Din niciuna din probele administrate în cauză nu rezultă că am fi în prezența vreunuia dintre cazurile în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație a persoanelor. Pârâtul este bănuit că a săvârșit anumite fapte pe teritoriul Franței, însă, pe de o parte, nu există niciun fel de dovezi în acest sens, iar pe de altă parte, săvârșirea unor astfel de fapte pe teritoriul altui stat nu justifică restrângerea dreptului la liberă circulație în temeiul dispozițiilor legale citate anterior.
De altfel, dreptul la liberă circulație este garantat și de Constituția României, care prevede în art.25 că:
,Dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.
cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară".
Având în vedere motivele invocate, instanța a considerat că în cauză nu se impune a se lua măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului, astfel că a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive în esență:
- greșit s-a pronunțat instanța de fond atunci când a respins acțiunea, deoarece pârâtul a fost returnat pentru cerșetorie, sens în care Prefectul din a emis la data de 18.09.2008 decizia de returnare a pârâtului în țara de origine; iar faptele sale reprezintă motive de ordine publică;
- deși era îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 care este în concordanță cu art.17 și 25 din Constituție și se circumscrie dispozițiilor art.53 din Constituție, instanța a respins acțiunea;
- dreptul intern este în corelație cu Directiva 2004/38/CE, iar după 1 ianuarie 2007 măsura se aplică doar în Franța, situație față de care în speță are aplicabilitate dreptul intern; în plus instanța de fond nu face o analiză clară a cazului dedus judecății și face referiri la normele Comunității Europene și a dreptului intern în termeni generali.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate de apelanta-reclamantă, Curtea va constata că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea constată că în speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume dreptul la libera circulație (art.25 din Constituția României) în componența ce implică dreptul de părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Uniunii Europene.
Prin urmare, în raport de dispozițiile din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, nefiind ținută de a aplica în litera lor dispozițiile legii interne, respectiv Legea nr.248/2005.
Astfel, începând cu data de 1.01.2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene, consecința directă fiind aceea că ea este obligată să respecte ordinea juridică instituită la nivelul acesteia în speța de față relevanță prezentând normele ce consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.
În ceea ce privește raportul dintre legislația națională și legislația comunitară Curtea va face aplicarea principiilor stabilite în jurisprudența sa de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și anume principiul efectului direct al directivelor, principiul supremației dreptului comunitar și obligația de a nu aplica dreptul național, contrar dreptului comunitar.
Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Franței, Curtea constată următoarele:
Art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani - cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
În schimb art.27 din Directiva nr.2004/38/CE prevede că: "Statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se poate observa norma comunitară prevede doar trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, iar norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, astfel încât ea este parțial incompatibilă cu norma comunitară.
În această situație, Curtea va face aplicarea principiilor dreptului comunitar fiind obligată, cu atât mai mult cu cât instanța constată că până la data de 1 ianuarie 2007 România avea obligația să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost îndeplinită, Legea nr.248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În speța dedusă judecății, din niciuna din probele administrate în cauză nu rezultă că am fi în prezența vreunuia dintre cazurile în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului. Pârâtul este bănuit că a săvârșit anumite fapte pe teritoriul Franței (cerșetorie), însă nu există nici un fel de dovezi în acest sens, iar pe de altă parte, săvârșirea unor astfel de fapte pe teritoriul altui stat nu justifică restrângerea dreptului la liberă circulație în temeiul dispozițiilor legale citate anterior.
În baza termenilor din art.27 paragraful 2 din Directiva 2004/38 măsurile de ordine publică sau de securitate publică trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul personal al individului vizat.
Reiese clar nu numai din termenii art.27 paragraf 2 din directiva amintită dar și din jurisprudența constantă a Curții că limitările care vizează apărarea ordinii publice și a securității nu sunt fondate pe justificări detașate dintr-un caz individual sau pe motive de prevenire generală.
Între altele art.27 paragraf din Directiva 2004/38 dispune că, condamnările penale anterioare nu pot ele în sine să motiveze asemenea măsuri (art.23). În baza unei jurisprudențe constante, recursul de către o autoritate națională la noțiunea de ordine publică, presupune existența, în afară de problemele de ordine socială care reprezintă infracțiuni ale legii, a unei amenințări reale și suficient de grave care să afecteze un interes fundamental al societății.
Pe cale de consecință, Curtea constată că absența examinării de către un stat membru, a comportamentului personal al individului, atunci când limitează din motive de ordine publică sau de securitate dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul unui alt stat membru, privează de valabilitate orice justificare pentru acea limitare.
Cu alte cuvinte așa cum în mod legal s-a stabilit de către prima instanță, conduita pârâtului nu poate fi încadrată în nici un fel în situațiile de excepție prevăzute de Directiva 2004/38/CE aplicabilă în prezent prin aderarea României la Uniunea Europeană, drept pentru care în mod legal a fost respinsă acțiunea, deoarece așa cum s-a precizat mai sus, nu se poate face abstracție de această directivă, iar dispozițiile dreptului intern trebuie să fie corelate în mod obligatoriu cu dreptul comunitar.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B,-, sector 1, mpotriva sentinței civile nr.994 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul, domiciliat în comuna, sat județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./9.02.2009
GM/5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache
