Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 294/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de APEL GALAȚI
Secția civilă
Decizia civilă nr. 294/
Ședința publică din 28 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Anica Ioan
JUDECĂTOR 2: Luminița Cristea
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public, reprezentat prin procuror -
-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea apelului declarat de reclamantaDirecția Generală de Pașapoartecu sediul în B- sector 1, împotriva sentinței civile nr. 503 din 30 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu pârâtul, CNP -.
La apelul nominal lipsă apelanta și intimatul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că apelanta a trimis la instanță la data de 28 octombrie 2009, cerere fax, la care a atașat copia xerox a Ordinului de plată nr.2496 din 28 octombrie 2009 privind plata sumei de 12 lei taxă judiciară de timbru și copia xerox a timbrului judiciar în valoare de 0,45 lei. S-a mai referit asupra faptului că apelanta a solicitat soluționarea în lipsă, conform dispozițiilor art.242 pct.2 cod pr. civilă.
Reprezentantul Parchetului, pune concluzii de respingerea apelului formulat ca nefondat, întrucât intimatul a fost returnat din Italia, conform Decretului Prefectului de, astfel că statul italian a luat toate măsurile pentru siguranța națională, prin returnarea intimatului conform acestui decret.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din actele și lucrările dosarului. rezultă următoarele:
Prin sentința civilă nr.503/30 07 2009 Tribunalul Vranceaa respins ca nefondată acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâtul pentru suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în străinătate pe o durată de 5 ani.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 10.06.2009 în baza acordului dintre cele două state privind readmisia persoanelor aflate în situația ilegală, ratificat prin Legea nr.173/1997.
Că anterior acestei date, la 27.11.2008 Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă a pronunțat sentința civilă nr. 896 prin care a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în Italia pentru o perioadă de 2 ani.
Că potrivit art. 40 lit. d) din legea nr. 248/2005: "exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulație în străinătate se suspendă în situația cândnu a respectat măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, dispusă în condițiile prezentei legi."
Măsura dispusă față de cetățeanul român se aplică când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat, cu repercusiuni negative asupra imaginii României și a cetățenilor români care călătoresc legal în străinătate. Din documentele întocmite de autoritățile italiene cu privire la pârât rezultă că acesta "a fost cercetat pentru: port de armă abuzivă, fals,tăinuire,fraudă, utilizare de cărți de credit false,furt agravant; a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă,efectivă și gravă la adresa demnității umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei și a integrității publice, făcând ca permanența sa pe teritoriul național să fie incompatibilă cu conviețuirea civilizată și în siguranță".
În punctul de trecere a frontierei pârâtul a declarat: "am fost returnat în România fiind găsit cu interdicție pe o perioadă de 2 ani".
De asemenea, dreptul la libera circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac parte din dreptul intern, prezentând relevanță dispozițiile art. 2 alin.3) din Protocolul adițional nr. 4 la CEDO.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 5, 40 și 42 din Legea nr.248/2005.
În dovedirea cererii reclamanta a anexat următoarele înscrisuri: decizia civilă nr. 896/27.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă, Decret al Prefectului din emis la 9 mai 2008, declarație dată de pârât la 10.06.2009 la intrarea în România, talon de returnare din Italia.
Pârâtul, legal citat nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
Pârâtul a fost returnat din Italia și readmis pe teritoriul României, fiind cetățean al acestui stat, astfel cum rezultă din talonul de returnare din Italia și declarația pârâtului la intrarea în România.
În ceea ce privește motivul returnării, Tribunalul a constatat că din talonul de returnare nu rezultă motivele pentru care autoritățile italiene au dispus expulzarea pârâtului în România. Luând însă în considerare dispozițiile Decretului Prefectului din emis la 9 mai 2008 și declarația dată de pârât la 10.06.2009 la intrarea în România se poate reține că autoritățile italiene au dispus expulzarea pârâtului deoarece, potrivit unui act emis de o autoritate oficială din Italia, pârâtul avea interdicție de a intra pe teritoriul acestui stat.
Prin urmare, tribunalul a reținut că pârâtul a fost returnat în România pentru singurul motiv că s-a aflat pe teritoriul Italiei în perioada de interdicție dispusă anterior de autoritățile acestui stat.
Tribunalul nu a reținut ca fiind relevante susținerile reclamantei în sensul că pârâtul ar fi săvârșit o serie de fapte antisociale pe teritoriul Italiei, deoarece faptele la care face referire reclamanta în cuprinsul acțiunii sunt cele care au stat la baza unei alte expulzări a pârâtului din Italia, respectiv în anul 2008, astfel cum rezultă din Decretul Prefectului din emis la 9 mai 2008. De asemenea, din cuprinsul deciziei civile nr. 896/27.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă rezultă că faptele descrise în Decretul Prefectului din emis la 9 mai 2008 au fost avute în vedere de instanța română pentru a dispune în 27.11.2008 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 2 ani.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și temeiul de drept invocat prezintă relevanță doar faptul că pârâtul a încălcat obligați stabilită în sarcina sa prin decizia civilă nr. 896/27.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă, și anume, aceea că pârâtul s-a aflat pe teritoriul Italiei după data de 27.11.2008.
Dispozițiile legale interne invocate de reclamantă pentru admiterea acțiunii au fost cele prevăzute de legea nr. 248/2005 cu modificările ulterioare.
Solicitându-se prin cererea de chemare în judecată "suspendarea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult 5 ani", Tribunalul a constatat că în speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului, și anume, dreptul la libera circulație (art. 25 din Constituția României), în componenta ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul oricărui alt stat.
În aceste condiții, în temeiul art. 20 din Constituția României, Tribunalul este obligat să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, nefiind ținut a aplica în litera lor doar dispozițiile legii interne, în speță, legea nr. 248/2005.
Tribunalul a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma internațională.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma internațională, în ceea ce privește alte excepții de la libera circulație a persoanelor, decât cele ce vizează securitatea națională, ordinea publică, siguranța publică, sănătatea sau morala, drepturile și libertățile altora ori necesitatea prevenirii faptelor penale.
Conform art. 20 alin.2 din Constituția României dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În considerarea acestor dispoziții, Tribunalul a constatat că prezentului litigiu nu îi pot fi aplicabile, în litera lor, dispozițiile art. 40 lit. d din legea nr. 248/2005 deoarece acest text prevede o limitare a dreptului fundamental la liberă circulație care nu se circumscrie situațiilor de excepție în care este posibilă o astfel de limitare, potrivit reglementării internaționale, la care România a aderat.
În consecință, Tribunalul a analizat posibilitatea restrângerii dreptului pârâtului la libera circulație în străinătate din perspectiva reglementării internaționale, respectiv, art. 2 pct. 3 din Protocolul nr. 4 la CEDO.
Ca o primă chestiune prealabilă, Tribunalul a precizat că nu este de competența sa a se pronunța asupra legalității sau justeței măsurii de expulzare dispusă de autoritățile italiene față de pârâtul în cauză. Este dreptul suveran al autorităților statului italian de a aplica legile interne și a dispune măsuri corespunzătoare așa cum consideră de cuviință, pentru eventualele abuzuri persoana vătămată având dreptul de a se adresa instanțelor statului respectiv.
Împrejurarea însă că autoritățile italiene au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru instanța română de a suspenda, la rândul său, exercitarea dreptului de circulație al cetățeanului său pe teritoriul oricărui alt stat.
Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea suspendării exercitării dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică valabilă pe teritoriul său, în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
Tocmai din acest motiv, Tribunalul a procedat în prealabil la identificarea normei juridice aplicabile, în raport de natura juridică a dreptului fundamental, a cărui restrângere s-a solicitat a fi aplicată prin prezenta hotărâre.
De asemenea, Tribunalul a reținut că în prezentul litigiu nu poate cenzura sau lipsi de efecte dispozițiile deciziei civile nr. 896/27.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă, prin care s-a restrâns dreptul pârâtului la liberă circulație în Italia pe o perioadă de 2ani. Această decizie constituie o hotărâre judecătorească ce produce efecte între părți, iar prezenta instanță nu are nici un temei legal pentru a nu ține seama de aceste efecte.
Ca oad oua chestiune prealabilă, Tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat, potrivit dispozițiilor normei interne, "suspendarea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulațieîn străinătatepentru o perioadă de cel mult 5 ani".
"în străinătate" cuprinde în mod evident orice teritoriu ce nu aparține României, inclusiv teritoriul Italiei.
Pentru teritoriul Italiei pârâtul are însă oricum restrâns dreptul la libera circulație prin decizia civilă nr. 896/27.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă, pe o perioadă de 2 ani, astfel încât "suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație" pe teritoriul acestui stat nu s-ar justifica teoretic decât pentru o perioadă ulterioară momentului încetării efectelor deciziei nr. 896/2008.
În consecință, Tribunalul a analizat temeinicia cererii de chemare în judecată în mod diferențiat, respectiv, la momentul pronunțării prezentei hotărâri pentru alte teritorii decât Italia și la momentul încetării efectelor deciziei civile nr. 896/27.11.2008, pentru teritoriul Italiei.
Procedând, așadar, la analizarea temeiniciei cererii de chemare în judecată din perspectiva art. 2 pct. 3 din Protocolul nr. 4 la CEDO, cu privire la alte teritorii străine decât Italia, Tribunalul a reținut următoarele:
Principiul de bază în materie este acela al libertății de circulație a oricărei persoane, aceasta implicând și posibilitatea de a părăsi oricând teritoriul statului al cărui cetățean este, astfel cum prevede par. 1 și 2 din Art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului
În ceea ce privește excepțiile de la acest principiu, ele sunt prevăzute la par. 3 și 4 din același articol și se referă la situațiile în care exercițiul dreptului la liberă circulație poate fi restrâns. Pentru a opera astfel de situații de excepție trebuie îndeplinite următoarele condiții cumulative:
excepțiile să fie prevăzute de lege, excepțiile să constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și excepțiile să fie justificate de interesul public într-o societate democratică, în acest caz restrângerea dreptului putând fi dispusă numai pentru anumite teritorii determinate.
Nu rezultă din situația de fapt invocată de reclamantă sau reținută de instanță cum ar putea fi afectată securitatea națională, siguranța sau ordinea publică a vreunui alt stat străin (cu excepția Italiei) dacă pârâtul ar putea părăsi în prezent teritoriul României pentru a merge într-un astfel de stat, pentru ca suspendarea exercitării acestui drept al său să constituie o măsură necesară într-o societate democratică.
De asemenea, nu rezultă cum s-ar preveni săvârșirea faptelor penale, s-ar proteja sănătatea, morala sau drepturile și libertățile altora, în condițiile în care pârâtul ar putea părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul oricărui stat străin (cu excepția Italiei), pentru ca suspendarea exercitării acestui drept al său să constituie o măsură necesară într-o societate democratică.
Totodată, nu se identifică nici acel interes public într-o societate democratică ce ar fi afectat în cazul în care pârâtul ar părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul oricărui stat străin (cu excepția Italiei).
Toate aceste excepții prevăzute de CEDO trebuie să fie întemeiate pe circumstanțe personale privind persoana față de care se solicită suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație.
Or, în cazul de față, singurele elemente de fapt ce rezultă din probele administrate sunt cele referitoare la încălcarea de către pârât a obligației stabilite prin decizia civilă nr. 896/27.11.2008.
Cât privește circumstanțele personale Tribunalul a constatat că nu există administrată nici o probă din care să rezulte că posibila prezență a pârâtului pe teritoriul vreunui alt stat (cu excepția Italiei) ar reprezenta un pericol pentru securitatea națională, siguranța sau ordinea publică, sănătatea sau morala, drepturile și libertățile persoanelor dintr-un astfel de stat. De asemenea, nu există administrată nici o probă din care să rezulte că posibila prezență a pârâtului pe teritoriul vreunui alt stat (cu excepția Italiei) creează certitudinea că acesta va săvârși fapte penale.
În aceste condiții,Tribunalul nu poate să rețină că simpla încălcare a obligației stabilită prin decizia 896/2008 este suficientă pentru a suspenda exercițiul dreptului pârâtului la liberă circulație în străinătate (cu excepția Italiei), în scopul protejării securității naționale, a ordinii publice, a siguranței publice, a sănătății sau moralei, a drepturilor și libertăților altora ori pentru prevenirea faptelor penale.
Analizând temeinicia cererii de chemare în judecată din perspectiva art. 2 pct. 3 din Protocolul nr. 4 la CEDO, cu privire la teritoriul Italiei, Tribunalul a reținut următoarele:
Așa cum s-a arătat mai sus la VI, pct. 2), pentru teritoriul Italiei pârâtul are restrâns dreptul la libera circulație prin decizia civilă nr. 896/27.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă, pe o perioadă de 2 ani, astfel încât "suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație" pe teritoriul acestui stat nu s-ar justifica teoretic decât pentru o perioadă ulterioară momentului încetării efectelor deciziei nr. 896/2008.
Cum restrângerea dreptului la liberă circulație în Italia operează începând cu data de 27.11.2008 și durează 2 ani, rezultă că măsura suspendării exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Italiei ar putea opera cel mai devreme începând cu data de 27.11.2010.
Aplicând prin similitudine raționamentul expus mai sus la VI, lit. A, Tribunalul constată că, deși este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 2 pct. 3 din Protocolul nr. 4 la CEDO, în materia restrângerii dreptului la libera circulație (restrângerea să fie prevăzută de lege), celelalte 2 condiții nu sunt îndeplinite.
Astfel, nu rezultă cum ar putea fi afectată securitatea națională, siguranța sau ordinea publică a Italiei dacă pârâtul ar putea părăsi începând cu data de 27.11.2010 teritoriul României pentru a merge în Italia, pentru ca suspendarea exercitării acestui drept al său să constituie o măsură necesară într-o societate democratică.
De asemenea, nu rezultă cum s-ar preveni săvârșirea faptelor penale, s-ar proteja sănătatea, morala sau drepturile și libertățile altora, în condițiile în care pârâtul ar putea părăsi teritoriul României începând cu data de 27.11.2010 pentru a merge în Italia, pentru ca suspendarea exercitării acestui drept al său să constituie o măsură necesară într-o societate democratică.
Totodată, nu se identifică nici acel interes public într-o societate democratică ce ar fi afectat în cazul în care pârâtul ar părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Italiei, începând cu 27.11.2010.
Toate aceste excepții prevăzute de CEDO trebuie să fie întemeiate pe circumstanțe personale privind persoana față de care se solicită suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație.
Or, în cazul de față, singurele elemente de fapt ce rezultă din probele administrate sunt cele referitoare la încălcarea de către pârât a obligației stabilite prin decizia civilă nr. 896/27.11.2008 și la faptul că, așa cum rezultă din cuprinsul Decretului Prefectului Romei emis la 9 mai 2008, pârâtul a fost în nenumărate rânduri pe parcursul anilor 1998-2008 cercetat de autoritățile italiene pentru săvârșirea unor fapte antisociale sau infracțiuni.
Tribunalul a reținut însă că, deși faptele indicate în cuprinsul Decretului par a fi de o gravitate importantă și destul de numeroase, totuși nu rezultă dacă pârâtul a fost condamnat definitiv pentru vreuna din aceste fapte și nici nu rezultă că ar fi primit vreo pedeapsă substanțială pentru a trage concluzia, că, într-adevăr, pârâtul ar fi săvârșit faptele de care a fost acuzat sau acestea ar fi fost de o gravitate extremă.
Cât privește circumstanțele personale Tribunalul a constatat că nu există administrată nici o probă din care să rezulte că posibila prezență a pârâtului pe teritoriul Italiei începând cu 27.11.2010 ar reprezenta un pericol pentru securitatea națională, siguranța sau ordinea publică, sănătatea sau morala, drepturile și libertățile persoanelor din acest stat. De asemenea, nu există administrată nici o probă din care să rezulte că posibila prezență a pârâtului pe teritoriul statului italian începând cu 27.11.2010 creează certitudinea că acesta va săvârși fapte penale.
În aceste condiții,Tribunalul nu poate să rețină că simpla încălcare a obligației stabilită prin decizia 896/2008 este suficientă pentru a suspenda exercițiul dreptului pârâtului la liberă circulație în Italiei, după 27.11.2010, în scopul protejării securității naționale, a ordinii publice, a siguranței publice, a sănătății sau moralei, a drepturilor și libertăților altora ori pentru prevenirea faptelor penale.
Desigur, în condițiile în care autoritățile italiene au interzis accesul pârâtului în Italia pe o perioadă mai mare decât cea stabilită prin decizia nr. 896/2008, pârâtul are oricum restrâns dreptul la libera circulație în acest stat și nu ar putea pătrunde legal (în temeiul actului de interdicție dispus de autoritățile italiene), prezenta hotărâre neavând nici un efect față de autoritățile italiene care sunt libere să decidă în această privință.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului s-a reluat situația de fapt expusă în acțiunea principală precum și temeiul de drept pe care s-a întemeiat aceasta.
În concluzie, a solicitat admiterea acțiunii și aplicarea dispozițiilor art. 40 lit. d din Legea nr. 248/2005 privind suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului.
Apelul declarat nu poate fi primit.
Prima instanță a făcut o analiză amplă și riguroasă dispozițiilor legale incidente în cauză și în raport de acestea și de situația de fapt expusă de către reclamantă - respectiv aceea a returnării pârâtului din Italia în mod corect a constatat că nu exista nici un element care să impună suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a pârâului pe o perioada de 5 ani.
In mod corect nu s-a luat în considerație faptele penale imputate pârâtului pentru că acestea au fost reținute printr-o altă hotărâre judecătorească anterioară și au intrat în puterea lucrului judecat.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de către reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte cu sediul în B- sector 1, împotriva sentinței civile nr. 503 din 30 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu pârâtul, CNP -.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
PentruGrefier,
- -
la seminar Bârlad,
Semnează
Grefier șef secție civilă,
Red. AI/09.11.2009
decizie VM/09.11.209
7 ex/09.11.2009
Fond: Tribunalul Vrancea - judecător
Com. 5 ex./10.11.2009
1. Direcția Generală de Pașapoarte B - str.- nr. 29, sector 1,
2. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B ---4 B, sector 6
3. Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple al județului V
4.
5. Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Luminița Cristea
