Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 302/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1001/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.302 A
Ședința publică de la 14 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Ministerul Public - Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulat de reclamantul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, împotriva sentinței civile nr.318 din 06.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul G.
are ca obiect - limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns apelantul - reclamant Ministerul Administrației și Internelor Direcția Generală de pașapoarte și intimatul - pârât G.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că apelantul - reclamant nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în valoarea de 0,15 lei. Totodată, învederează că, apelantul - reclamant a solicitat judecarea apelului în lipsă conform dispozițiilor art. 242 din Codul d e procedură civilă.
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția netimbrării apelului și pune concluzii de anulare a apelului, ca netimbrat, iar pe fondul cauzei solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea sentinței civile nr.318/06.03.2009, deoarece în cauză nu s-a dovedit, că șederea fără forme legale, pe teritoriul statului Franța, al intimatului - pârât nu constituie, un pericol grav, pentru ordinea și siguranța națională a statului.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02 februarie 2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul G solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de cel mult trei ani în Franța.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 10 ianuarie 2009, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin HG nr. 278/2004 și că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005.
S-a mai arătat că România trebuie să își probeze capacitatea de a stopa imigrația ilegală, iar prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere, a pârâtei pe teritoriul unor state străine ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat în materie de vize, cetățenilor români.
Prin sentința civilă nr. 318 din 06 martie 2009, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul G, ca neîntemeiată.
Instanța de fond a reținut că prezenta acțiune, formulată ulterior intrării României în Uniunea Europeană, la data de 01 ianuarie 2007, are ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pentru pârât având în vedre că acesta a fost returnat în baza acordului de readmisie încheiat de România.
În baza unui astfel de acord de readmisie fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără alte formalități, oricare persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau care nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitate, dacă s-a stabilit sau este prezumat că acesta este cetățean al părții contractante solicitante.
Prima instanță a mai reținut că reclamanta nu a arătat expres care cerințe nu au fost îndeplinite pentru șederea pârâtului pe teritoriul statului.
De semenea, instanța de fond a apreciat că libertatea de circulație implică, sub rezerva limitărilor pe motiv de ordine publică, securitate publică ori sănătate publică, printre alte coordonate, deplasarea în mod liber pe teritoriul statelor membre în scopul angajării, precum și șederea într-un stat membru pentru scop de angajare potrivit prevederilor ce cântăresc angajarea naționalilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament ori acțiune administrativă. Or, în prezenta cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte contrariul celor reținute mai sus, pârâtul fiind returnat în România pe motiv de ședere ilegală așa cum rezultă din talonul de returnare anexat la dosar.
Libera circulație a persoanelor poate fi îngrădită pentru motive de ordine publică, de securitate publică ori de sănătate publică.
Simpla neîndeplinire de către un resortisant al unui stat membru a formalităților privind intrarea, circulația și șederea străinilor nu este de așa natură încât să constituie în sine o condiție care amenință ordinea publică și securitatea publică și nu poate deci, prin ea însăși să justifice o măsură ordonând expulzarea și detențiunea temporară în acest scop.
Tribunalul a constatat în prealabil că Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, este pe deplin aplicabilă în cauza de față, având în vedre incompatibilitatea normelor cuprinse în acesta cu cele prevăzute de art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 care prevăd posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar "dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat" - fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu un pericol pentru ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat - și, respectiv, faptul că până la data de 01 ianuarie 2007 dispozițiile Directivei nu au fost transpuse în dreptul intern, legislația română relevantă nefiind modificată sub aspectul examinat.
În raport de efectul direct al directivei comunitare, din normele căreia rezultă fără echivoc că împrejurarea în care autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru ca tribunalul să interzică dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulație sub acest aspect neputând fi îngrădită decât dacă situația invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-unul dintre cele trei cazuri ce constituie excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor, Tribunalul a reținut din actele depuse de reclamantă în susținerea cererii sale că nu s-a dovedit în speță existența niciunuia dintre cazurile de excepție arătate.
Astfel, reclamanta a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean român, fără a administra nicio probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea hotărârii apelate și pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Prin motivele de apel, apelanta a susținut că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene. În acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru care se continuă și după momentul aderării.
În acest context, apelanta a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.
În raport cu aceste circumstanțe, prin acțiunea introdusă, Direcția Generală de Pașapoarte a respectat norma edictată de legiuitorul național, în apărarea unui interes general al statului român și în baza unei obligați asumate de țara noastră, prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală, dispozițiile art. 2 al Protocolului nr. 4 și nu a încălcat alte dispoziții comunitare în materie.
Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Franța în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile franceze competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental al libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
La termenul de judecată din data de 14 mai 2009, Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării apelului.
Analizând excepția, Curtea constată că este fondată pentru următoarele considerente:
Curtea constată că, deși legal citată pentru termenul din 14 mai 2009 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei, datorată în baza art. 11 alin. 1 cu referire la art. 13 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, republicată și a timbrului judiciar de 0,15 lei, datorat în baza art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, apelanta - reclamantă nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare, dovada de citarea cu mențiunea cuantumului taxelor judiciare de timbru datorate regăsindu-se la fila 11 din dosarul de apel, aceasta îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. 3 Cod de procedură civilă.
Curtea constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În consecință, în baza dispozițiilor legale sus-menționate, având în vedere totodată că apelanta - reclamantă nu a justificat poziția adoptată de neplată a taxelor datorate prin motive obiective, mai presus de voința sa, Curtea urmează a admite excepția netimbrării apelului și în consecință urmează a dispune anularea apelului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării apelului.
Anulează apelul ca netimbrat, formulat de apelantul - reclamant Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 318 din 06 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât G domiciliat în B,-, sector 2.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 mai 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Mari
Red.
.
4ex./05.06.2009
-3.-
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ionelia Drăgan
