Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 317/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 317
Ședința publică din data de 12.11.2009
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Gabriela Baciu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat de procuror -
La ordine fiind soluționarea apelului civil formulat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 1345 din 21.09.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu intimatul posesor al CNP -, domiciliat în G,-, în acțiunea civilă având ca obiect interdicție în baza Legii 248/2005.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că; reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod proc.civilă; că s-a achitat taxa de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii atacate. Arată că susținerile reclamantei privind faptele reținute în sarcina pârâtului nu au fost dovedite, ca atare nu i se poate aplica acestuia dispozițiile Legii 248/2005 pe simple afirmații.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație în Norvegia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului.
În motivarea cererii a arătat că pârâtul a fost returnat din Norvegia la data de 4.02.2009 în baza Acordului de readmisie, aprobat prin Legea nr. 69/2003, încheiat de România cu această țară.
Invocă reclamanta că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.
De asemenea a mai arătat că prin adresa nr. -///16.07.2009 Centrul de Cooperare Internațională Punctul Național Focal - a comunicat Direcției Generale de Pașapoarte faptul că, pârâtul a fost expulzat pe motiv de furt calificat.
Că din declarația pârâtului rezultă că acesta a ieșit din țară, pe data de 15.10.2008 prin vama Nădlac, cu destinația Norvegia, locuind cu chirie, în orașul, până la data de 10.12.2008, când a fost reținut de autoritățile norvegiene pe motiv de tăinuire de bunuri furate, fiind judecat și condamnat la 10 luni de închisoare din care a executat 7 luni.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 5, 38, 39 din Legea 248/2005, invocând, de asemenea și disp. art. 2 alin. 1 din Convenția bilaterală, precum și disp. art. 2 alin. 3 din Protocolul adițional nr. 4 la.
Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 1345/21.09.2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente;
Că dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele trei excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
Că România avea obligația după 1.01.2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern obligație ce nu a fost însă îndeplinită, Legea 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
Norma internă prevăzând o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Astfel, a reținut instanța de fond că norma internă fiind parțial incompatibilă cu norma comunitară, reclamanta nefăcând dovada că pârâtul se află în una din cele trei situații de excepție care ar restricționa dreptul la libera circulație în statele membre
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Chiar și în condițiile existenței principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate al unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a din Legea 248/2005, este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un alt stat în baza unui Acord de readmisie încheiat de România cu acest stat, dacă acel cetățean a încălcat legislația statului de unde a fost returnat.
Mai arată că dispozițiile legale sus-menționate nu au fost modificate prin nici un alt act normativ și nu există nici un impediment ca aceste texte să nu fie aplicate începând cu 1.05.2007.
Că textul nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu și verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl prezintă persoana în cauză pentru valorile sociale pretins protejate.
Mai mult decât atât, prima instanță, dezvoltând prevederile prezentate mai sus în ordinea de prioritate corectă a omis, să le aplice situației pârâtului, neobservând că acestuia i s-a reținut în sarcină, de către autoritățile norvegiene, acuzația de tăinuire de bunuri furate, apreciindu-se întemeiată și oportună luarea măsurii îndepărtării sale de pe teritoriul. De altfel toate aceste împrejurări au fost, recunoscute și de pârât în declarația dată la punctul de trecere a frontierei din care rezultă că a fost condamnat la 10 luni închisoare din care a executat 7 luni.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor invocate constată apelul nefondat pentru următoarele considerente;
În speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la libera circulație, ceea ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Uniunii Europene după data aderării.
În raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii determinată de aderarea României la, necesitatea dreptului la libera circulație trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitate în materie, care are prioritate în fața celei interne.
Astfel, dispozițiile art. 38 lit. a din Legea 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că " statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățeanului Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
În speță, statul Norvegian a luat deja o măsură, astfel că nu se impune oad oua măsură ce ar trebui luată pârâtului.
În aceste condiții, se reține că prima instanță a făcut o corectă aplicare a principiilor de interpretare stabilite în Jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Față de cele expuse, Curtea în baza art. 296 cod proc.civilă urmează să respingă apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 1345 din 21.09.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul cu același număr.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.11.2009.
PREȘEDINTE PTR.JUDECĂTOR Grefier
- - - - - -
Conf.art.261 cod proc.civilă
PREȘEDINTE
Red.ER/19.11.2009
Dact.IS/23.11.2009/7ex.
Fond.
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Gabriela Baciu