Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 481/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.481/
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Valentina Gabriel Baciu
JUDECĂTOR 3: Romeo
Grefier -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de intimata Adjud, cu sediul în Adjud- jud. V, împotriva sentinței civile nr.474 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentă, consilier juridic, cu împuternicire de reprezentare la dosar, lipsă fiind intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Consilier juridic pentru recurentă, depune la dosar note de concluzii scrise pe care le dezvoltă oral în ședința publică, solicitând admiterea recursului formulat, casarea sentinței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B, contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat în contradictoriu cu intimata Adjud jud. V, contestație la executare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării silite pornite în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.255 din 22.10.2003 pronunțată de Tribunalul Vrancea, până la soluționarea prezentei contestații la executare, anularea tuturor formelor de executare.
În motivarea acțiunii contestatoarea a arătat că potrivit titlului executoriu mai sus menționat a fost obligată la plata sumei de 444.840.000 ROL, primind în acest sens la data de 11.12.2008 o somație din partea executorului judecătoresc pentru achitarea sumei de 51.354,13 lei. A mai susținut contestatoarea că în mod greșit s-a procedat la plata acestei sumei de către Adjud jud. V, având în vedere că în dispozitivul titlului executoriu nu este individualizată partea căreia îi incumbă obligația de plată ci a fost stabilită doar valoarea despăgubirilor bănești cuvenite reclamantului.
În drept s-au invocat dispozițiile art.399 al.1 și 2 lit.c, art.403 al.1 cod procedură civilă.
La contestație a fost anexat un set de înscrisuri.
Intimata Adjud jud. V, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 B iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca temeinică.
Prin sentința civilă nr.3425/02.03.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B, a fost declinată competența de soluționare a cauzei Tribunalului Vrancea.
Cauza a fost reînregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vrancea.
Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr.474 din 30 iunie 2009 admis contestația la executare formulată de contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și a anulat toate formele de executare efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc - B, în dosarul de executare nr.148/2008 privind titlul executor - sentința civilă nr.255/2003 a Tribunalului Vrancea, care a reținut pe baza probelor administrate că prin sentința civilă nr.255 din 22 octombrie 2003, titlul executor în cauză, s-a stabilit cuantumul despăgubirilor intrând în puterea lucrului judecat însă sub aspectul acordării acestui cuantum, cum dispozitivul hotărârii judecătorești nu cuprinde prevederi asupra determinării, urmează procedura reglementată în Titlul VII din Legea nr.247/2005, referitor la emiterea titlurilor de despăgubire care vor fi ulterior convertite în acțiuni la fondul proprietatea.
Față de prevederile mai sus menționate, a apreciat că în mod eronat s-a început executarea silită asupra debitorului AVAS
Impotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs, intimata Adjud jud. V, invocând nelegalitatea acesteia (dispozițiile art.304 pct.7 și 9 cod pr. civilă).
Astfel, cu toate că Tribunalul Vrancea, a fost investit cu soluționarea contestației doar pentru aspecte privind lămurirea înțelesului întinderii sau aplicării titlului executoriu conform art.400 alin.2 cod pr. civilă, acesta nu aduce nici o lămurire în privința acestor aspecte, ci în mod nelegal se pronunță asupra formelor de executare.
De asemenea susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că s-a dispus anularea tuturor formelor de executare însă instanța de fond nu a precizat motivele de fapt și de drept care au stat la baza sentinței pronunțate.
In aceleași motive de recurs, intimata a mai arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de timbraj a acțiunii formulate de AVAS
In consecință, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Prin întâmpinare, intimata AVAS Bas olicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile pronunțate de Tribunalul Vrancea, ca fiind temeinică și legală.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente;
Din conținutul contestației, rezultă că, contestatoarea a investit prima instanță cu o cerere privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, sentința civilă nr.255 din 20 octombrie 2003 Tribunalului Vrancea.
Cum instanța de fond prin sentința civilă mai sus menționată, a admis contestația și a anulat formele de executare, se reține că s-a pronunțat asupra unei cereri care nu a făcut obiectul cauzei deduse judecății, nesoluționând în această modalitate cererea în limitele căreia a fost investită.
In aceste condiții, hotărârea atacată este supusă casării potrivit art.304 pct.6 cod pr. civilă, deoarece instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut.
In aceste condiții, instanța constată că celelalte critici invocate de intimată sunt de prisos a fi analizate.
In consecință, față de cele expuse, Curtea, în baza art.312 cod pr. civilă raportat la art.304 pct.6 cod pr. civilă, urmează să admită recursul, să caseze sentința civilă atacată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care va analiza și celelalte motive invocate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata Adjud, cu sediul în Adjud- jud. V, împotriva sentinței civile nr.474 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009
Președinte Judecător Judecător
- - - -a - -
Grefier
Red. /13.11.2009
Tehn. /4 ex./17.11.2009
fond -
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Valentina Gabriel Baciu, Romeo