Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 326/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1054/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.326 A
Ședința publică de la 25 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
GREFIER - - -
* * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulat de reclamantul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI și INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, împotriva sentinței civile nr.219 F din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul.
are ca obiect - limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns apelantul - reclamant Ministerul Administrației și Internelor - Direcția de Pașapoarte și intimatul - pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că apelantul - reclamant a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 din Codul d e procedură civilă.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat, și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul, Ministerului Public solicită respingerea apelului, ca neîntemeiat, menținerea sentinței civile nr.219F/17.03.2009, deoarece în cauză nu s-a dovedit, că șederea fără forme legale, pe teritoriul statului Anglia, al intimatului - pârât nu constituie, un pericol grav, pentru ordinea publică și siguranța națională a statului.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița - Secția Civilă la data de 25.02.2009, sub nr- reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Anglia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani pârâtului, în temeiul art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
In motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Anglia la data de 04.11.2008 în baza unui Acord de readmisie încheiat cu România, situație în raport de care se impune restrângerea exercitării dreptului de către pârât, la libera circulație.
In dovedirea cererii sale, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.
In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile art.5, 38 și 39 din Legea nr.248/2004 și Codului d e procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.219 F din 17.03.2009, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a respins cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit declarației pârâtului aflată la dosarul cauzei, rezultă că acesta a fost descoperit de autorități pe teritoriul Angliei și returnat în țară deoarece a cerșit, singura măsura luată împotriva sa fiind returnarea la data de 04.11.2008.
Conform art.39 alin.1 din lege, în situația prevăzută la art.38 lit.a măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.
Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art.25 alin.1 teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislația primară, art.18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.
În legislația secundară, Directiva Consiliului nr.38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr.1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește, prin art.27, că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Economic European, aprobată prin Legea nr.260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art.35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr.38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art.1169 Cod civil, incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, prima instanță a respins, ca nefondată cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâtul.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanta a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în Anglia pentru cel mult 3 ani.
În motivarea cererii de apel, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Anglia, la data de 04.11.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.369/2003, publicată în Monitorul Oficial nr.684/2003, care în art.2 (1) "Partea contractantă solicitată va readmite, la cererea părții contractante solicitante, fără formalități deosebite, orice persoană care nu îndeplinește sau care nu mai îndeplinește cerințele de intrare ori de ședere pe teritoriul statului părții contractante solicitante_ , așa cum rezultă și din înscrisul denumit "Talon" și din declarația susnumitului, ambele întocmite de lucrătorii Inspectoratului Poliției de Frontieră și înaintate instituției noastre. Astfel autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile engleze, fără a putea cenzura returnarea intimatului - pârât.
Din declarația pârâtului dată în punctul de frontieră rezultă că acesta a fost reținut de organele de poliție britanice deoarece a cerșit, singura măsură luată împotriva sa fiind returnarea la data de 04.11.2008.
În temeiul dispozițiilor art.38 lit.(a) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Acordul dintre România și Anglia are la bază dorința de a înlesni readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, în spirit de colaborare și în scopul asigurării unei mai bune aplicări a dispozițiilor privind circulația persoanelor.
Măsura reglementată prin art.38 lit. a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că "problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern", așa cum se arată în motivarea Deciziilor Curții Constituționale nr.855/28.11.2006, nr.901/05.12.2006 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38 lit.a), art.39 alin.6 din II Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate).
Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG5/2006, care asigură "implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art.12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ".
Art.25 din Constituție prevede că "Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept". Astfel, consideră apelanta că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr.248/2005, astfel: " români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țar".
De asemenea, Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art.2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragraful 4 al art.2, se prevede că "drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică".
Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art.25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art.5 din Legea nr.248/2005 care prevede între obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art.5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr.248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
Pârâtul, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate prevăzute prin Legea nr.248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite de statele în care călătorește și în care, eventual, a dobândit dreptul la muncă. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, se aplică, evident, atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat, de către cetățeanul român, cu privire la care se dispune returnarea.
Apelanta arată că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Angliei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat.
În acest context, în mod greșit, instanța a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.
În raport cu aceste circumstanțe, apelanta apreciază că prin acțiunea introdusă, Direcția Generală de Pașapoarte a respectat norma edictată de legiuitorul național, în apărarea unui interes general al statului român și în baza unei obligații asumate de țara noastră, prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală, dispozițiile art.2 al Protocolului nr.4.
Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Anglia în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile engleze competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
Analizând sentința apelată, criticile formulate și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că apelul nu este nefondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Intimatul - pârât a fost returnat din Anglia la data de 04.11.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.369/2003 publicată în Monitorul Oficial nr.684/2003, fiind reținut de organele de poliție britanice deoarece a cerșit.
Exercitarea dreptului la liberă circulație presupune respectarea legislației statului român și a tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, reprezentând o interdicție - temporară - de a călători în anumite state ce se aplică cetățenilor români în condiții expres prevăzute de lege, impune instanței întreprinderea unei analize riguroase a îndeplinirii acestor cerințe ce constituie o garanție a respectării unui drept fundamental al cetățenilor, consacrat ca atare de art. 25 din Constituția României.
Pe de altă parte, cererea trebuie examinată prin prisma ansamblului normelor ce constituie ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii Europene pe care România ca stat membru, începând cu data de 1.01.2007, trebuie să o respecte, cu atât mai mult cu cât această ordine are ca principii fundamentale supremația dreptului comunitar, efectul direct al acestuia și obligația de a nu aplica dreptul național contrar legislației comunitare.
În acest sens, art.234 din Tratatul Comunității Europene prevede că dispozițiile acestuia nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării sale în vigoare încheiate de statele membre, dar în măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu tratatul, statele membre trebuie să recurgă la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate.
Potrivit normelor cuprinse în Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, cetățenii Uniunii ar trebui să beneficieze de dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiții sau formalități, alta decât cerința de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil - drept fundamental.
De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 și 2 din directiva susmenționată, "toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile și membrii familiei acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru", fără a li se putea impune acestor persoane "vize de ieșire și nici alte formalități echivalente".
Pe de altă parte, art.27 alin.1 prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică", în paragraful al doilea precizându-se în acest sens că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză", iar "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri".
Curtea reține că Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, este pe deplin aplicabilă în cauza de față, având în vedere incompatibilitatea normelor cuprinse în aceasta cu cele prevăzute de art. 38 lit. a din Legea nr.248/2005 care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar "dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat" - fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța publică sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat - și, respectiv, faptul că până la data de 1 ianuarie 2007 dispozițiile Directivei nu au fost transpuse în dreptul intern, legislația română relevantă nefiind modificată sub aspectul examinat.
În raport de efectul direct al directivei comunitare, din normele căreia rezultă fără echivoc împrejurarea că autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtei nu este prin ea însăși suficientă pentru ca tribunalul să interzică dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulație sub acest aspect neputând fi îngrădită decât dacă situația invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-una dintre cele trei cazuri ce constituie excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor; din actele depuse de reclamantă în susținerea cererii sale că nu s-a dovedit în speță existența nici uneia dintre cazurile de excepție arătate.
Astfel, reclamanta a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean român, fără a administra nicio probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Pe de altă parte, existența Acordului de readmisie încheiat cu statul român impune acestuia din urmă doar obligația de a readmite cetățenii săi care au fost expulzați de către celălalt stat parte la acord, dar nu poate justifica, față de cele reținute anterior, luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor returnate din statul respectiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B,-, sector 1 împotriva sentinței civile nr.219 din 17.03.2009 în contradictoriu cu intimatul - pârât cu domiciliul în,-, județul
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.5/9.06.2009
Tribunalul Ialomița -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă
