Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 36/Ap
Ședința publică de la 12 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ligia Vîlcu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, dl., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, împotriva sentinței civile nr. 39 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa apelantei reclamante direcția Generală de Pașapoarte B și a intimatului.
Procedura îndeplinită.
Se constată că s-a făcut dovada timbrării apelului cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.39/2009, Tribunalul Brașova respins acțiunea civilă formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâtul, reținând în considerente că potrivit declarației date de pârât în fața organelor Poliției de Frontieră de la Punctul de trecere a frontierei B - Aeroportul " ", cu ocazia reintrării în țară, acesta a fost returnat din Germania, precum și că la data de 23.03.2004 a fost arestat de Poliția germană și ulterior condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare (din care a executat 4 ani și J) pentru încheierea căsătoriei de conveniență între cetățeni români și germani, fiind eliberat la data de 25.09.2008.
Art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.
Potrivit textului de lege citat mai sus, adoptarea măsurii solicitate de reclamant se poate face în condițiile în care cetățeanul român, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.
În speță nu este îndeplinită condiția prevăzută de această dispoziție legală, având în vedere că, prin fapte de natura celor reținute în sarcina pârâtului, prin act administrativ recunoscut de plin drept în România, nu se aduce atingere intereselor României și relațiilor bilaterale dintre aceasta și Germania.
Totodată, instanța a reținut că măsura solicitată de reclamant vine în contradicție cu reglementările europene (care au devenit drept intern al României, potrivit principiului aplicării directe a legislației comunitare), respectiv cu Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE, privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, deoarece dispozițiile art. 27 din Directivă limitează estricțiile dreptului de intrare și dreptului de ședere doar la motivele de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, ori, în speță, dată fiind natura faptei săvârșite de pârât, nu se poate aprecia că s-ar impune restrângerea dreptului la libera circulație pentru una din categoriile de motive arătate mai sus.
În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza Jipa, în procedura de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE, stabilind că Articolul 18 CE și articolul 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla acolo în situație de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia, revenindu-i instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauza cu a cărei soluționare este sesizată.
În acest sens, revine judecătorului național obligația de a analiza în ce măsură persoana ale cărei drepturi se cer a fi restrânse a săvârșit fapte de natură a aduce atingere siguranței naționale, ordinii sau sănătății publice, iar faptele acesteia reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Fiind un drept fundamental, dreptul la libera circulație nu poate fi restrâns decât pentru motive de natura celor expres prevăzute de legislația comunitară, cu respectarea principiului proporționalității dintre această măsură și scopul urmărit.
În speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune restrângerea dreptului la libera circulație al pârâtului, prevăzut de Directiva 2004/38/CE și de art. 25 din Constituția României, având în vedere că fapta de natura celei săvârșite de pârât (căsătorie de conveniență) nu este prevăzută de legea penală română și nici nu constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând admiterea apelului cu privire la sentința Tribunalului Brașov și admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în Germania, pentru cel mult 3 ani.
Apelanta reclamantă consideră că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație.
Pârâtul, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate, prevăzute prin Legea 248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite în statele în care călătorește și în care, eventual a dobândit dreptul la muncă. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se alică atunci când acesta a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru.
Astfel, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Germaniei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene, sens în care, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru.
În raport cu aceste circumstanțe, prin acțiunea introdusă, Direcția Generală de Pașapoarte a respectat norma edictată de legiuitorul național, în apărarea unui interes general al statului român și în baza unei obligații asumate de România prin acorduri internaționale, de a stopa migrația ilegală, dispozițiile art. 2 al Protocolului nr. 4 și nu a încălcat alte dispoziții comunitare în materie.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește raportul dintre legislația națională și legislația comunitară, instanța va avea in vedere aplicarea principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența sa de Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg, respectiv:
-principiul efectului direct al tratatelor: dispozițiile Tratatului CEE au
efect direct în dreptul intern (Hotărârea Curții din 5 februarie 1963, en Loos Administratie der );
- principiul efectului direct al directivelor: atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului (Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982, cauza Becker - );
- principiul supremației dreptului comunitar: spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridică proprie, integrată în sistemul juridic al statelor membre în momentul intrării în vigoare a Tratatului și care impune organelor jurisdicționale de drept intern. În fapt, prin instituirea unei Comunități cu o durată nelimitată, având instituții proprii, cu personalitate juridică, capacitate de reprezentare internațională și, în special, cu puteri reale derivate din limitarea competenței sau din transferul atribuțiilor statelor către Comunitate, acestea din urmă au limitat, chiar dacă în domenii restrânse, drepturile lor suverane și au creat astfel un corp de drept aplicabil resortisanților lor și lor însele (Hotărârea Curții din 15 iulie 1964, Costa );
- obligația de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar: orice instanță națională trebuie ca, într-o cauză ce intră în jurisdicția sa, să aplice dreptul comunitar în totalitatea sa și să protejeze drepturile pe care acesta le conferă cetățenilor și este obligată, ca atare, să nu aplice orice prevedere din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a regulii comunitare (Hotărârea Curții din 9 martie 1978, delle Finanze dello Stato ).
Prin prisma acestor principii și în raport de situația de fapt ce a determinat reclamanta să introducă prezenta acțiune, instanța va examina în ce măsură dispozițiile cuprinse în legea internă (Legea nr. 248/2005) sunt compatibile cu legislația comunitară în materia liberei circulații a persoanelor.
Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
Tocmai din acest motiv, se impune a fi examinată situația de fapt a pârâtei în raport de noua ordine juridică din România, determinată de aderarea țării noastre la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 48 din Tratatul CEE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prin urmare, instanța urmează să examineze în continuare următoarele chestiuni:
a) compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Germaniei;
b) identificarea normei juridice aplicabile în ceea ce privește restrângerea dreptului la libera circulație;
c) aplicarea normei juridice aplicabile situației de fapt din speța de față.
Procedând la acest demers juridic instanța reține următoarele:
a) Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Italiei, se constată următoarele:
Art. 38 lit. a) din legea internă nr. 248/2005 prevede că "estrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectareaordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulațiedacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții, norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
b) În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, instanța va face aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului" (Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă instanța constată că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, instanța constată că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, Legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, instanța urmează să facă aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezenta speță și, în considerarea principiul supremației dreptului comunitar, va constata că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean român, este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
c) În ceea ce privește aplicarea normei juridice comunitare la situația de fapt din speța de față, instanța reține următoarele:
Împrejurarea că pârâtul ar avea și alte obligații în vederea asigurării unei imagini pentru România nu constituie un motiv suficient de admitere a apelului.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Atât timp cât prin acțiunea de față nu s-au invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, nu se poate reține în nici un caz că încălcarea de către acesta a condițiilor de ședere sau de muncă ar constitui "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală" și "condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri" de restrângere a libertății de circulație.
Însă, decizia unui stat membru UE de a expulza un cetățean al altui stat membru nu atrage, de drept, obligația acestuia din urmă de a lua măsuri de interzicere a libertății de circulație a cetățeanului său. Cetățeanul care este expulzat beneficiază de drepturile procedurale de a ataca în justiție măsura de expulzare, în fața autorităților din statul care a dispus această măsură, acestea fiind suverane să decidă asupra necesității acesteia. Eventuala nerespectare a măsurii de către cetățeanul expulzat poate atrage sancțiuni specifice din partea statului care l-a expulzat.
Statul al cărui cetățean este expulzat nu poate îngrădi însă libertatea de circulație a acestuia (în sensul interzicerii de a părăsi țara pentru a se reîntoarce pe teritoriul din care a fost expulzat) decât în situațiile de excepție prevăzute la art. 27 din Directivă și care trebuie dovedite ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 39/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 12 Martie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red LV 12.03.2009
Tehnored 15.03.2009/ 7 ex
Jud fond
Președinte:Ligia VîlcuJudecători:Ligia Vîlcu, Anca Pîrvulescu
