Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 457/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(2103/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 457

Ședința publică din 5.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea

JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă

Grefier - - -

- XX -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procurorul.

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 928 din 26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât.

Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, că apelanta nu a făcut dovada timbrării cererii sale, deși a fost citată cu această mențiune, iar prin memoriul de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea pune în discuție excepția anulării apelului ca netimbrat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită anularea apelului, ca netimbrat.

În subsidiar, pentru eventualitatea în care partea apelantă va face dovada timbrajului până la sfârșitul ședinței de judecată, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a V-a Civilă sub nr.19627/3/11.05.2009, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE a solicitat - conform competenței atribuite prin Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare - restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Germania pentru o perioadă de cel mult 3 ani pârâtului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 14.04.2009, în baza Convenției dintre Ministerul d e Interne al României cu Ministerul d e Interne al acestei țări din 1992.

Din declarația pârâtului rezultă că, acesta a ieșit legal din țară, în data de 23.11.2006, vama Nădlac, cu destinația Germania, stabilindu-se în orașul, lucrând în construcții până la data de 30.11.2006, când a fost reținut de autoritățile germane pe motiv de fals de cărți de credit, fiind judecat și condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 4,9 ani pentru fraudă bancară.

Prin sentința civilă nr.928/26.06.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în lipsa hotărârii de condamnare, care nu a fost depusă la dosar de către reclamantă, talonul de returnare și declarația olografă a pârâtului, chiar dacă acesta recunoaște că a fost condamnat penal pentru fraudă bancară, nu pot constitui dovezi ale pericolului social care să justifice luarea unei măsuri grave, cum este restrângerea dreptului la liberă circulație.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, arătând că în mod greșit prima instanță a apreciat că, în lipsa hotărârii de condamnare, nu există motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică care să justifice restrângerea dreptului la libera circulație.

La termenul de judecată din data de 05.10.2009, în condițiile prevăzute de art.137 din Codul d e procedură civil, Curtea, din oficiu, a invocat excepția netimbrării apelului, având în vedere că obligația de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar este prioritară.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că s-a pus în vedere apelantei reclamante să timbreze apelul cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 12 dosarului de apel.

Drept urmare, pentru aceste considerente, potrivit art.20 pct.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele fiscale și art.9 alin.3 din nr.OUG32/1995 privind timbru judiciar, modificată și completată prin Legea nr.123/1997, urmează ca apelul să fie anulat, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.928 din 26.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în B,-,.2,.A,.5,.23, sector 3.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică din 5 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A

GREFIER

Red.

Tehnored.

4 ex/8.10.2009

------------------------------------------

- Secția a V-a -

Președinte:Doinița Mihalcea
Judecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 457/2009. Curtea de Apel Bucuresti