Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 48/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 48/
Ședința publică de la 18 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă apelant DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 1461/C din 26.11.2008, pronunțate de tribunalul Constanța - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, domiciliată în municipiul M,-, județ C, vând ca obiect "limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate (Legea nr. 248/2005)".
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul se referă asupra cauzei învederând că, prezentul apel este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, solicitându-se judecata în lipsă, conf. disp. art. 242 pct. 2.pr.civ.
Întrebat fiindde instanță,reprezentantul Ministerului Public învederează că nu mai are alte cererii și solicită cuvântul asupra apelului.
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea de apel s-a solicitat judecata în lipsă, acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra apelului.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror, având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat de Direcția Generală de Pașapoarte B împotriva sentinței civile nr. 1461/C din 26.11.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța. În motivele de apel s-a arătat că intimata pârâtă a fost returnată din Austria, la data de 05.07.2008 și readmisă în țară pe baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin HG278/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 282/1994. Prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statut că dreptul cetățenilor statelor membre UE de a pătrunde pe teritoriul altui stat membru, nu poate fi limitat, decât atunci când conduita persoanei respective constituie o amenințare gravă și reală la adresa ordinii publice și a securității statului respectiv.
Se apreciază că, deși, în procesul-verbal de consemnare a declarației verbale a pârâtei încheiat de către lucrătorul de poliție de frontieră se menționează faptul că pârâta a fost reținută de către poliția austriacă pentru că avea o interdicție de a mai intra pe teritoriul statului austriac timp de 5 ani pentru comiterea infracțiunii de furt, apelanta reclamantă nu a produs dovezi suficiente și temeinice care să ateste că se poate reține în sarcina intimatei o conduită care să încalce securitatea statului austriac
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluționării apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 7522/ 3.09.2008, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea dreptului la libera circulație în Austria pe o perioadă de cel mult trei ani în ceea ce o privește pe pârâta cu domiciliul în municipiul M,-, județul C.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâta a fost returnată din Austria la data de 5.07.2008 în baza Acordului încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 134/ 2002 potrivit căruia fiecare parte va readmite persoana care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile legale în vigoare pentru intrarea sau șederea pe teritoriul statului părții contractante solicitante, dacă se dovedește sau dacă există motive din care să se prezume că aceasta posedă cetățenia statului părții contractante.
S-a mai arătat că potrivit procesului verbal de consemnare a declarației verbale dat în fața funcționarului de frontieră pârâta a arătat că a fost reținută de poliția austriacă cu o interdicție de 5 ani pe teritoriul statului austriac.
Reclamanta a mai precizat că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului precum și a tratatelor și a convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.
În drept: s-au invocat dispozițiile art. 38, 39 din Legea nr. 248/ 2005.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar: proces verbal de consemnare a declarației verbale, proces verbal de predare a persoanei returnate, declarație sub semnătură privată dată de către pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 1461/26.11.2008 Tribunalul Constanțaa respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție un alt membru al Uniunii Europene poate adopta o legislație care permite restrângerea dreptului unui resortisant de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla acolo în situația de "ședere ilegală", cu condiția că, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
Raportând situația de fapt constatată în cauză la prevederile normelor comunitare și interpretarea dată acestora de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prima instanță a constatat că nu s-a făcut dovada și nu se poate reține în sarcina pârâtei nici un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în România și de altfel nici în statul din care a fost returnat.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel Direcția Generală de pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art. 25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art. 5 din Legea nr. 248/2005 care prevede între obligațiile pe care le are au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin tratatele internaționale, încheiate cu România.
- Prima instanță în mod greșit a respins ca nefondată acțiunea reclamantei,
în condițiile în care s-a dovedit că pârâta a fost returnată din Austria la data de 5.07.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, iar în procesul-verbal de consemnare a declarației verbale a pârâtei se menționează faptul că aceasta are o interdicție de a mai intra pe teritoriul statului austriac timp de 5 ani.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Austriei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național și anume asigurarea unei îngrădiri pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantei se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 248/2005 prevede ca unică condiție pentru luarea măsurii de limitare a exercițiului dreptului la libera circulație a cetățenilor români, readmisia dintr-un stat cu care România are acord de readmisie. Odată cu semnarea actului de aderare a României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 al. 2 și 4 din Constituția României, potrivit căreia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu cu prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 207 al. 1 și 2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la libera circulație nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, și garanție națională, sau sănătate publică. În alin. (2) textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul celui în cauză.
În acest sens, în legătură cu interpretarea art. 27 din Directiva 2004/38/CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit prin hotărârea din 10.07.2008 (cauza C-33/07 în procedura Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte B contra G ) următoarele: "art. 18 CE și art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulație și șederea pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora nu se opun unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior din acest stat pentru că se afla în situația de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, măsura restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în cauză cu a cărei soluționare este sesizată".
Prin urmare, conform jurisprudenței constante a Curții Europene de Justiției o procedură automată de expulzare determinată de împrejurarea că o persoană nu a prezentat dovezi care să ateste îndeplinirea condițiilor materiale necesare sau pentru că nu a respectat obligația de a-și notifica prezența pe teritoriul altui stat al Uniunii nu respectă criteriul proporționalității, fiind o măsură excesivă în raport cu gravitatea faptelor mai sus arătate.
Dreptul cetățenilor statelor membre de a pătrunde pe teritoriul altui stat membru nu poate fi limitat decât în cazul în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa ordinii publice a statului respectiv, iar această decizie a statelor membre trebuie să fie dispusă numai în urma evaluării fiecărui caz în parte, iar nu pe considerente generale ( 36/75, Ministerul Afacerilor Interne).
În speță se reține că reclamantul nu a făcut dovada, că în sarcina pârâtei s-ar putea reține un comportament care să se încadreze într-o conduită personală de natură a prezenta o amenințare reală și suficient de serioasă care să afecteze interesele fundamentale ale societății în statul din care a fost returnată - Austria, sau în România.
Deși, apelantul reclamant a susținut că pârâta a avut o interdicție de a mai intra pe teritoriul statului austriac timp de 5 ani pentru comiterea infracțiunii de furt, aceste susțineri nu au fost probate, nefăcându-se dovada unei condamnări penale a pârâtei pe teritoriul statului austriac pentru săvârșirea infracțiunii de furt,și nici data de la care a început să curgă termenul de 5 ani pentru care s-ar fi stabilit interdicția pârâtei de a pătrunde pe teritoriul austriac. În lipsa acestor probatorii, se reține că pârâta beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar simpla existență a unei măsuri de expulzare dispusă de un alt stat membru nu poate fundamenta măsura limitării dreptului la liberă circulație, în lipsa unor probe din care să rezulte că pârâta prezintă un pericol real și suficient de serios la adresa ordinii publice a statului din care a fost expulzată - Austria.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 246.pr.civ. se va respinge apelul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă apelant DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în B,-, sector 1 - împotriva sentinței civile nr. 1461/C din 26.11.2008, pronunțate de tribunalul Constanța - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, domiciliată în municipiul M,-, județ C, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de comunicare.
Pronunțată în ședință, astăzi, 18 Februarie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond.-
Red.dec.jud./23.02.2009
Tehnored.gref./7ex./25.09.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
