Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 49/A/2009

Ședința publică de la 23 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Mărginean

JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:

Procuror: -

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B împotriva sentinței civile nr. 361/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este motivat, timbrat și apelanta solicită judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentanta Ministerului Public, procuror -, declară că nu are cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public.

Procuror -, având cuvântul, solicită instanței respingerea apelului declarat de către reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului și cele expuse de reprezentanta Ministerului Public, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 361/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- a fost respinsă acțiunea civilă formulată de petenta Direcția Generală de Pașapoarte B împotriva intimatului pentru restrângerea dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani în Franța.

În considerentele sentinței s-a reținut că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, deoarece dispozițiile de drept comunitar sunt de imediată aplicare.

S-a apreciat că măsura care se cere a fi luată față de intimat este disproporționată în raport cu scopul urmărit și încalcă astfel dreptul la liberă circulație deoarece intimatul a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală, fără să fie judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale.

De aceea, față de dispozițiile art. 27 alin 2 din Directiva 2004/38/CE care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celei în cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului doar pentru motivul șederii ilegale în Franța tribunalul a constatat că nu se respectă principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit, împrejurare față de care acțiunea a fost respinsă.

Din decizia Prefecturii emisă la data de 25.10.2008 rezultă că pârâtul a fost condamnat la 04.10.2008 la o lună închisoare de Tribunalul Corecțional din pentru furt în grup. Pârâtul a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală și a fost judecat și condamnat pentru săvârșirea unor fapte penale. Însă, din adresa IPJ - A - serviciul cazier judiciar rezultă că pârâtului nu i s-a operat în fișa de cazier vreo pedeapsă aplicată în străinătate deoarece aceasta se face numai după recunoașterea hotărârilor străine de către autoritățile române.

Împotriva acestei sentinței a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație.

În expunerea motivelor de apel se arată că pârâtul a fost returnat din Franța în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, astfel că autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile franceze fără a putea cenzura returnarea intimatului pârât.

Susține că în temeiul art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie fără a fi condiționată verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.

Măsura reglementată de acest text de lege se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 și 25 din Constituție. Deasemenea, precizează că și în conformitate cu Protocolul Adițional la CEDO dreptul la liberă circulație poate suporta anumite restricții (paragraful 4 al art. 2).

Apreciază că prin restrângerea dreptului la liberă circulație conform art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar, respectiv directiva 2004/38/CE întrucât prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni aspect ce se desprinde din art. 3.

Mai invocă art. 5 din Legea nr. 248/2005 arătând că nerespectarea obligațiilor cuprinse în acest text de lege poate determina returnarea persoanei în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr. 248/2005. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale.

Verificând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de normele legale incidente, Curtea constată că apelul este nefondat.

Instanța de fond a respins acțiunea reținând aplicabilitatea în cauză a dreptului comunitar, astfel că nu se poate susține cu temei că s-ar fi procedat la cenzurarea returnării intimatului așa cum afirmă apelanta.

Se constată, deasemenea, că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, nefiind îndeplinite condițiile pentru ca instanța să ia măsura extremă a restrângerii dreptului la liberă circulație a cetățenilor români potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005.

Normele comunitare, reținute corect de instanța de fond, respectiv art. 18 din Tratatul Instituind Comunitățile Europene, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE prevăd în mod limitativ situațiile care permit o astfel de măsură și anume afectarea ordinii publice, a siguranței sau a sănătății publice.

Corect a reținut instanța de fond ca măsură ce se cere a fi luată față de pârât este disproporționată față de scopul urmărit și încalcă astfel dreptul la liberă circulație instituit atât de Constituția României în art. 145 alin 2 și 4 cât și de art. 18 din Tratatul Instituirii Comunității Europene, intimatul fiind cetățean al Uniunii Europene.

De altfel, prin Hotărârea pronunțată la data de 10 iulie 2008 în cauza C-33/2007, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că art. 18 și art. 27 din Directiva 2004/38/CE nu se opune unei reglementări naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior de acest stat pentru că se afla acolo în situație de "ședere ilegală", cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății și, pe de altă parte, norma restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

În prezenta cauză nu s-a făcut dovada conduitei intimatului ca fiind suficient de gravă și care să constituie o amenințare reală și prezentă la adresa unui interes fundamental al societății, astfel încât este disproporționată față de obiectivul urmărit.

Susținerile apelantei în sensul că în speță sunt îndeplinite și cerințele limitărilor instituite de Protocolul nr. 4 Adițional la CEDO nu pot fi primite atâta timp cât limitările aduse dreptului la libera circulație în țară și în străinătate garantate la art. 2 trebuie să aibă caracter necesar într-o societate democratică, necesitate raportată la existența unei proporționalități între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru realizarea lui, ceea ce în speță este exclus.

Pentru considerentele expuse, Curtea, față de dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat prezentul apel.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B împotriva sentinței civile 361/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 23.03.2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. /5 ex/02.04.2009

Jud. fond:

Președinte:Daniela Mărginean
Judecători:Daniela Mărginean, Anca Neamțiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Alba Iulia