Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 51/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 51

Ședința publică de la 11 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Olariu

JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de apel formulată de Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 1315 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru Ministerul Public,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI,lipsă fiind reprezentantul apelantei Direcția Generală de Pașapoarte B și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este la al doilea termen de judecată,se solicită judecata în lipsă;apelanta Direcția Generală de Pașapoarte Baf ost citată cu mențiunea de a timbra cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar; prin serviciul de registratură s-a depus Ordinul de Plată nr. 557 din 06 martie 2009 și timbru judiciar mobil în sumă de 0,15 prin care apelanta Direcția Generală de Pașapoarte face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră apelul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Procuror pentru Ministerul Public,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI având cuvântul,pune concluzii de admitere a apelului formulat de Direcția Generală de Pașapoarte,desființarea sentinței instanței de fond și rejudecând cauza,să i se interzică intimatului dreptul la libera circulație în Belgia pe o perioadă de 2 ani.

Din actele depuse la dosar rezultă că intimatul a fost surprins în Belgia săvârșind infracțiunea de furt și chiar relatează despre acest fapt în declarația sa.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra apelului civil de față.

Din examinarea lucrărilor dosarului instanța constată:

Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 1315 din 17.09.2008 respinge acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâtul - prin care s-a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de 3 ani, pe teritoriul Regatului Belgiei.

Pentru a pronunța hotărârea instanța de prim grad a constatat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 20.03.2008 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin nr.HG 825/1995 care în art. 1 prevede: "Guvernul României readmite intrarea pe teritoriul său, la cererea Guvernului Belgiei, al sau al de și fără formalități, a oricărei persoane care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare sau de ședere, aplicabile pe teritoriul Belgiei, sau al de ".

Reclamanta a susținut că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat, care fac parte din dreptul intern, între care art. 2 din Protocolul Adițional nr. 4 la CEDO pct. 3 și 4.

Susține reclamanta că România trebuie să-și probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, iar prezența pârâtului pe teritoriul statului din care a fost returnat fără respectarea condițiilor legale intrare și ședere are repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat în materie de vize, cetățenilor români.

În drept, reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art.5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005.

În considerentele sentinței sunt prezentate și interpretate dispozițiile art. 38, art. 39 și 52 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, Directiva 2004/38/ a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 (art. 27) și se constată că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară.

Reține tribunalul că în cauză sunt aplicabile principiile dreptului comunitar, astfel cum sunt stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, Directiva 2004/38/CE ale cărei dispoziții nu au fost transpuse de România în dreptul intern, Legea nr. 248/2005 nefiind modificată și armonizată cu prevederile legislației comunitare.

Astfel Directiva prevede situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică, iar măsurile luate trebuie să respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Conduita persoanei se arată în cuprinsul sentinței, în cauză trebuie să constituie o amenințare, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.

Tribunalul constată că prin acțiune nu s-au invocat și alte circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, instanța nu putea să rețină în nici un caz că prezența pârâtului pe teritoriul belgian ar constitui "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva dispune că "nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală".

Prin raportare la dispozițiile art. 27 din Directivă, tribunalul apreciază că nici chiar simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea belgiană referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român, nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se putea admite acțiunea de față.

Sentința cuprinde și considerente privind incidența art. 307 din Tratatul care prevede "Dispozițiile prezentului tratat nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării în vigoare a prezentului tratat între unul sau mai multe state, membre pe de o parte și unul sau mai multe state, membre pe de o parte și unul sau mai multe state terțe pe de altă parte".

Tribunalul onstată că Acordul dintre România și Belgia privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, aprobat prin nr.HG 825/1995 nu reglementează obligații specifice în sarcina României privind luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor care au fost returnate din Belgia, singura obligație esențială asumată de România prin acest acord fiind de a readmite cetățenii săi care au fost îndepărtați de către statul belgian.

În caz contrar, convenția ar fi trebuit interpretată și aplicată în sensul dispozițiilor art. 234 alin. 3 din Tratat, respectiv prin apelarea la toate mijloacele corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităților, ținând cont că fiecare dintre statele membre fac parte integrantă din Comunitate și, din această cauză, sunt inseparabil legate de crearea instituțiilor comune între care instanța de judecată care poate refuza aplicarea normelor incompatibile tratatului, atâta vreme cât statul nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a reacționa în termen util pentru eliminarea unor astfel de incompatibilități.

În apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Iași Direcția Generală de Pașapoarte arată că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, trebuie să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege, poate face obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

Apelanta susține că pârâtul a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii de furt, motiv pentru care a fost returnat de autoritățile belgiene. Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație conform dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu încalcă dispozițiile Dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE.

În dezvoltarea motivelor de apel sunt invocate dispozițiile art. 5 din Legea nr. 248/2005 prin care sunt stabilite obligațiile pe care le au cetățenii români pentru perioada șederii lor în străinătate.

Curtea constată că situația de fapt stabilită în considerentele hotărârii atacate are corespondent în probele dosarului.

În cauză nu s-a dovedit săvârșirea de către pârât a infracțiunii de furt pe teritoriul statului belgian, în apel nu sun t administrate probe.

Audiat de autoritățile române la data returnării 20.03.2008 a declarat că pe 18.03.2008 a fost oprit de organele de poliție belgiene pentru control de rutină. Precizează intimatul -pârât că nu a fost judecat, doar returnat și anchetat.

Apelul nu este întemeiat.

Reclamanta nu a dovedit că intimatul-pârât prin conduita sa constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Curtea are în vedere dispozițiile art.20 al.(2) din Constituție care prevăd "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile".

Cum intimatul este cetățean al Uniunii, ale cărei membre sunt și semnatarele Acordului aprobat prin nr.HG825/1995, România și Belgia, este aplicabilă în cauză reglementarea internațională și nu dreptul intern, ce nu cuprinde dispoziții mai favorabile.

La situația de fapt dovedită și a Tratatului Uniunii Europene, pentru considerentele expuse, Acordul stabilește doar procedura readmisiei.

Dispozițiile art.38 lit. a din Legea 248/2005 nu constituie o normă imperativă, ci măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în străinătate "poate" fi dispusă, numai pentru motive de ordine, siguranță sau sănătate publică, care în cauză nu s-au dovedit.

În consecință, conform art.296 Cod procedură civilă instanța respinge apelul și păstrează sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 1315 din 17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o păstrează.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

19.03.2009

Tribunalul Iași:

-

Președinte:Viorica Olariu
Judecători:Viorica Olariu, Valeria Cormanencu Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 51/2009. Curtea de Apel Iasi