Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 54
Ședința publică din data de: 05.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 1671/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă -.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE a depus, prin fax, dovada achitări taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, respectiv ordinul de plată nr. 397/26.02.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Totodată, menționează că apelantul - reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea ia act de îndeplinirea de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE a obligației stabilite în sarcina acestuia, prin rezoluția pusă la primirea dosarului, de a depune timbru judiciar și de a achita taxă judiciară de timbru în cuantumul fixat de către instanță.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, reținând că apelantul - reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, acordă cuvântul cu privire la cererea de apel.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere ca nefondat a apelului promovat de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE și de menținere ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Totodată, învederează că instanța de fond a reținut în mod corect că nu reprezintă o amenințarea reală pentru ordinea publică conduita intimatei - pârâtă.
Subliniază că aplicarea normelor dreptului comunitar sunt prioritate în fața prevederilor dreptului comun.
Concluzionând, solicită respingerea apelului promovat de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 1671/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, ca nefondat.
Curtea, reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE împotriva sentinței civile nr. 1671/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât -.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr- la data de 31.01.2008, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta -, ca prin hotărâre a ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia al pârâtei, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a fost returnată din Italia la data de 13.01.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997.
Reclamanta a invocat prevederile art. 38 lit. a și art. 5 din Legea nr.248/2005, arătând că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat, ce fac parte din dreptul intern. România trebuie să acționeze în vederea stopării migrației ilegale, iar prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere, a pârâtei (ca și a altor persoane aflate în situații similare) pe teritoriul unor state ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat cetățenilor români, ceea ce este de natură a justifica restricția în sensul art. 2 alin. 4 din Protocolul nr.4 adițional la CEDO.
Cererea a fost legal timbrată și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.5, art. 38, art.39 din Legea nr.248/2005.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar: declarația dată de pârâtă la data de 13.01.2008, talonul de returnare, decizia emisă de Prefectul din la data de 15.11.2007, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
Prin sentința civilă nr.412/03.03.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția netimbrării și a anulat acțiunea ca netimbrată.
Prin decizia civilă nr.409/16. 05.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost desființată sentința primei instanțe și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin sentința civilă nr. 1671/10.-, Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 13.01.2008 pârâta a fost returnată de autoritățile din Italia pentru ședere ilegală pe teritoriul acestui stat, împrejurare ce a rezultat din înscrisurile depuse la dosar, între care și declarația olografă dată de pârâtă.
În Decizia emisă de Prefectura din la data de 15.11.2007 s-a reținut că pârâta se află pe teritoriul statului italian fără respectarea formalităților legale de înregistrare la autorități, fără a avea venituri sau un loc de muncă legal.
Cererea reclamantei a fost întemeiată pe Legea nr. 248/20.07.2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, astfel cum a fost completată și modificată prin OG nr. 5/2006, mai precis pe prevederile art. 38 lit. a și art. 39, dispoziții pe care însă tribunalul le-a apreciat ca fiind contrare libertății de circulație a persoanelor și dreptului de stabilire al acestora pe tritoriul oricărui stat membru al Uniunii, consacrate de art. 39-42 și art. 43-48 din TCE (legislație comunitară primară) dar și Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene (legislație comunitară secundară), astfel că dispozițiile legii interne au fost înlăturate de la aplicare pentru acest motiv în virtutea priorității dreptului comunitar (conform principiilor stabilite prin hotărâri le Curții de Justiție a Comunității Europene, de exemplu Enel și Finanze dello Stato ).
S-a mai reținut că legislația comunitară prevede restricții ale libertății de circulație doar pentru două situații, strict delimitate și constituind excepții de la regula libertății, respectiv: 1 - angajările în serviciul public/exercitarea unor activități care, într-un anume stat membru, sunt legate de exercitarea, chiar ocazional, a autorității publice (restricție prevăzută de legislația primară, cu referire la libertatea de circulație a lucrătorilor) și 2 - motive de ordine publică, securitate publică și sănătate publică (restricție prevăzută si de legislația secundară).
Reclamanta a indicat ca motiv al limitării necesitatea stopării migrației ilegale, motiv care, a apreciat tribunalul, nu se încadrează în sfera de aplicare a primei excepții și nici în ultima teză a celei de a doua excepții (sănătatea publică); în consecință, rămâne a se analiza în ce măsură limitarea solicitată s-ar putea încadra ca motiv de ordine și securitate publică.
Sub acest aspect, în jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene s-a arătat că măsurile constând în limitarea libertății de circulație trebuie să se bazeze exclusiv pe conduita personală a individului in cauză (care trebuie să prezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății), nefiind acceptate justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerente de prevenire generală.
S-a subliniat în consecință că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității care, după cum s-a arătat, se analizează întotdeauna prin raportare la conduita personală a individului în cauză (în cauza C 348/1996, Proceduri penale, a arătat că nici măcar condamnările penale anterioare nu pot constitui, doar prin ele însele, un motiv de limitare justificat din punctul de vedere al dreptului comunitar al libertății de circulație).
Totodată, în cauza C 36/75, Rutili Ministerul Afacerilor Interne, aceeași instanță comunitară a subliniat că, deși statele membre continuă, în principiu, să fie libere să își determine cerințele ordinii publice prin prisma propriilor interese naționale, conceptul de ordine publică trebuie interpretat cu strictețe, mai ales acolo unde este folosit pentru a justifica derogări de la libertatea de circulație, astfel încât trebuie acordată atenție, atât regulilor de drept material, cât și normelor de procedură prin care statele membre își exercită prerogativele; s-a subliniat în consecință, că nu pot fi impuse restricții privind dreptul unui cetățean al oricărui stat membru de a intra pe teritoriul oricărui alt stat membru, de a locui acolo și de a se muta în orice loc, cu excepția cazului în care prezența sau comportamentul său constituie o amenințare adevărată și suficient de serioasă la adresa ordinii publice statului respectiv, astfel încât statele membre au obligația de a-și întemeia deciziile pe evaluarea fiecărui caz în parte a unei persoane aflate sub protecția legislației comunitare, iar nu pe considerații generale.
Depunerea talonului de returnare și a declarației pârâtei, în care aceasta nu recunoaște încălcarea vreunei legi, cu atât mai mult faptul că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, precum și decizia autorităților italiene privind returnarea pentru motivul neîndeplinirii formalităților pentru legala ședere pe teritoriul statului italian nu pot constitui dovezi ale pericolului social care să justifice luarea unei măsuri grave - cum este restrângerea dreptului la liberă circulație.
Totodată, raportând aceste considerente teoretice la situația speței de față, se observă că dreptul intern contravine dreptului comunitar, impunând aplicarea unei restricții bazate pe exclusiv pe considerații de ordin general (stoparea migrației), fără luarea în considerare a nici unui motiv referitor la conduita individuală a persoanei cu privire la care se solicită aplicarea restricției (în condițiile în care, după cum s-a arătat anterior, nici măcar condamnările penale anterioare nu pot justifica prin ele însele aplicarea limitării).
Față de considerentele arătate, constatând că legea internă contravine legislației comunitare, iar situația speței de față nu se încadrează nici în situațiile de excepție care reglementează ca justificate limitările dreptului la liberă circulație, Tribunalul a apreciat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată și respins-o ca atare.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, în motivele de apel se arată că pârâta a fost returnată din Italia la data de 13.01.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Astfel autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile italiene, fără a putea cenzura returnarea intimatei-pârâte.
În Decretul pronunțat de către Prefectura din se menționează faptul că pârâta a fost găsită de către autoritățile italiene lucrând fără forme legale și fără niciun document care să demonstreze că aceasta stă legal pe teritoriul Italiei, încălcând astfel normele europene cu privire la dreptul de ședere al cetățenilor străini pe teritoriul altor state membre ale Uniunii, cât și legislația internă a statului italian.
De altfel, în declarația dată de către pârâtă la punctul de trecere al frontierei, aceasta recunoaște că a ieșit din țară la data de 19.08.2007, prin aeroportul T în direcția, iar la data de 13.01.2008 s-a întors în România cu documente de expulzare emise de către autoritățile italiene.
În temeiul dispozițiilor arte 38 lit. (a) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Mai mult, chiar prevederile acordului de readmisie încheiat între Belgia și România, aprobat prin HG825/1995, stabilește că fiecare parte contractantă să re admită pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoana care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante. Acest acord are la bază dorința de a înlesni readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, în spirit de colaborare și în scopul asigurării unei mai bune aplicări a dispozițiilor privind circulația persoanelor.
Măsura reglementată prin art. 38 lit. a din Legea 248/2005, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că "problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern", așa cum se arată în motivarea Deciziilor Curții Constituționale nr.855/28.11.2006, nr.901/05.12.2006 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.38 lit. a și a art.39 alin. 6 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate).
Apelanta opinează că pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu nr.OG 5/2006, care asigură "implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art.2 din Protocolul nr.4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
Art. 25 din Constituție prevede că "Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept".
Libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege. Or, aceste reguli sunt strict reglementate în cuprinsul Legii nr. 248/2005, astfel: " români care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra și de a reveni oricând în țară".
De asemenea, Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art.2, dreptul la libera circulație în țară și în străinătate. Această garanție poate suporta anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragraful 4 al art. 2, se prevede că "drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. "
Prevederile legale invocate demonstrează preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile instituite la nivel comunitar astfel încât acest act normativ (Legea nr.248/2005) să fie aplicabil și după momentul aderării. Acolo unde s-a urmărit ca, după data de 01.01.2007, să nu mai fie aplicabil, actul normativ a indicat în mod expres acest lucru, de exemplu art. 52 din lege.
Prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform dispozițiilor art. 38 din Legea nr.248/2005, nu se încalcă nici dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, respectiv Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. Prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art. 3, potrivit căruia, Directiva "se aplică oricărui cetățean al Uniunii care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este (. )".
Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional în art. 25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art. 5 din Legea nr.248/2005 care prevede între obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art. 5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr. 248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
Pârâta, pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate prevăzute prin Legea nr.248/2005, trebuie să îndeplinească și alte obligații, stabilite de statele în care călătorește și în care, eventual, a dobândit dreptul la muncă. Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică, evident, atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru, de către cetățeanul român, cu privire la care se dispune returnarea.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Italiei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat. Acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național, și anume asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene; în acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezintă o cerință asumată de statul nostru care se continuă și după momentul aderării.
În acest context, în mod greșit, instanța a apreciat că simplul fapt al șederii intimatei în mod ilegal pe teritoriul Italiei nu reprezintă o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății.
Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că aceasta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Italia în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile italiene competente. Fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâta trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura restrângerii apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere existenței dreptului.
Apelul formulat este nefondat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând motivele de apel formulate de reclamantă și examinând sentința apelată în limitele devoluțiunii fixate prin acestea, Curtea apreciază soluția ca legală și temeinică.
Cererea dedusă judecății, având ca obiect restrângerea exercițiului dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul statului italian de unde a fost returnat la 30.01.2008, conform talonului întocmit de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în baza Acordului de readmisie dintre România și Italia, aprobat prin Legea nr. 173/1997, are ca temei juridic prevederile art. 38 alin. 1 lit. a din Legea 248/2005, care prevăd posibilitatea restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Potrivit acestei norme, "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani".
Din formularea normei incidente în cauză se deduce că măsura solicitată a fi dispusă de instanță nu este obligatorie prin însuși faptul returnării persoanei și, pe de altă parte, că simpla împrejurare a readmisiei unui cetățean român nu este suficientă pentru adoptarea unei astfel de măsuri.
Așadar, necesitatea adoptării sale este la latitudinea instanței de judecată, în funcție de împrejurările concrete ale speței, măsura având un caracter individual.
O asemenea interpretare a textului este singura posibilă pentru a da eficiență acestuia, ca fiind compatibil cu legislația comunitarălato sensu, respectiv cu art. 18 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (TCE) și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului European din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, nu mai puțin, cu Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, în cazul contrar, al neconcordanței cu dreptul comunitar, impunându-se înlăturarea normei interne, în virtutea preeminenței dreptului comunitar consacrat prin art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție.
Din această perspectivă, în mod corect prima instanță s-a raportat la legislația comunitară și la jurisprudența CJCE și creată în interpretarea acesteia, din care se desprind criteriile pe baza cărora s-ar putea dispune o măsură de restrângere a exercițiului dreptului la liberă circulație a unui cetățean european, fiind deopotrivă corecte și referirile la art. 2 din Protocolul adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Astfel, este cert că pârâta, ca cetățean român, beneficiază de statutul de cetățean al Uniunii Europene în termenii art. 17 paragraf 1 TCE și se poate prevala de drepturile aferente unui asemenea statut, inclusiv în raporturile cu statul de origine.
Dreptul la liberă circulație, recunoscut prin art. 18 TCE și de art. 2 alin. 3 din Protocolul adițional nr. 4 la CEDO, presupune, în primul rând, dreptul de a intra pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât statul de origine, dar și dreptul de a-l părăsi pe acesta din urmă.
Acest drept este formulat în termeni expliciți de art. 2 alin. 3 din Protocolul adițional nr. 4 la CEDO și trebuie dedus și în contextul jurisprudenței CJCE, în care s-a statuat că libertățile fundamentale garantate prin TCE ar fi golite de conținut dacă statul de origine ar putea, fără motive justificate, să interzică propriilor cetățeni să iasă de pe teritoriul său cu scopul de a intra pe teritoriul unui alt stat membru (a se vedea, de exemplu, hotărârea din 15 decembrie 1995 CJCE în Cauza Bosman, C - 415/93).
În acest cadru, este întemeiată susținerea apelantei în sensul că Directiva 2004/38/CE nu împiedică autoritățile din statul de origine de a adopta măsuri de restrângere a exercițiului acestui drept pentru un cetățean român returnat în aplicarea unui acord de readmisie, însă restrângerea nu trebuie să fie arbitrară, în absența unei anumite justificări pentru o atare îngrădire.
Astfel, după cum s-a arătat, măsura de restrângere nu ar putea fi dispusă pentru singura împrejurare că respectiva persoană a fost returnată în baza unui acord de readmisie - și, de altfel, nici art. 38 alin. 1 din Legea nr. 248/2005 nu impune acest lucru -, urmând a se circumstanția în raport de conduita concretă a respectivei persoane care este de natură a justifica această restrângere și se relevă ca o măsură necesară, într-o societate democratică, în special pentru securitatea națională, siguranța publică și menținerea ordinii publice, limitări ce decurg din articolul 27 din Directivă, cu respectarea principiului proporționalității (text ce corespunde art. 25 din nr.OUG 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Economic European, prin care Directiva a fost transpusă în dreptul intern).
În acest context, se reține că motivația apelantei că se tinde la stoparea migrației ilegale nu poate reprezenta un argument viabil pentru adoptarea măsurii, în măsura în care are un caracter de generalitate, nefiind direct legată de situația particulară a persoanei vizate, așadar îmbrăcând forma unei măsuri de prevenție generală ce nu este admisibilă în afara aprecierii conduitei personale a celui al cărui drept este supus limitării, sens în care a statuat CJCE și în Cauza Jipa.
În jurisprudența CJCE s-a statuat de asemenea că noțiunea de ordine publică presupune o amenințare reală, actuală și suficient de gravă, de natură a afecta un interes fundamental al societății (a se vedea, de exemplu, hotărârea din 29 aprilie 2004 în cauza Orfanopoulos și, C‑482/01 și C‑493/01), chiar dacă este vorba despre ordinea publică a unui alt stat decât cel de origine.
Or, din probele administrate de apelanta - reclamantă în cauză, reprezentate de talonul de returnare întocmit de Poliția de Frontieră, declarația olografă dată de pârâtă, la 13.01.2008, rezultă doar că pârâta a fost returnată de autoritățile italiene pentru ședere ilegală, nu și pericolul real și actual pe care prezența pârâtei pe teritoriul acelui stat o reprezintă pentru ordinea publică a statului iatlian, în absența și a altor dovezi în acest sens.
În aceste condiții, restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație nu apare ca fiind justificată, fiind excesivă în raport cu scopul urmărit, motiv pentru care se apreciază că, în mod corect, prima instanță a respins cererea cu acest obiect.
Drept urmare, Curtea va respinge apelul ca nefondat, în aplicarea art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civilă nr. 1671/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă -, cu domiciliul în Mun. T, Str. - -,. 42 B,. A,. 3, jud.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - -
Tehnored. CN
5 ex./19.03.2009.
Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă
Judecător -.
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Georgeta Stegaru
