Uzucapiune. Decizia 134/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 134
Ședința publică din data de: 05.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Melania
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți OG, și împotriva deciziei civile nr. 1552 din 28.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți OG, și reprezentați de avocat cu împuternicire avocațială nr. 252/-/2.10.2008 aflată la fila 21 din dosar și intimata-pârâtă, reprezentată de avocat cu împuternicire avocațială nr. - din 08.10.2008, aflată la fila nr. 19 din dosar, lipsind intimații-pârâți,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost comunicată completarea motivelor de recurs intimaților - pârâți,
Curtea, reținând că prin completarea motivelor de recurs recurenții - reclamanți OG, și au invocat lipsa de procedură cu intimatul - pârât la pronunțarea deciziei atacate, ca fiind un motiv de recurs de ordine publică, pune în discuția părților justificarea acestei calificări, respectiv ca și motiv de recurs de ordine publică.
Reprezentantul recurenților - reclamanți OG, și învederează că au fost încălcate dispozițiile art. 85 Cod procedură civilă și ale art. 107 Cod procedură civilă și, față de cele învederate, apreciază că încălcarea acestor norme procedurale atrage asupra hotărârilor pronunțate sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă, astfel cum a susținut partea adversă.
Precizează că recurenții - reclamanți înțeleg să susțină acest motiv de recurs ca fiind unul de ordine și, raportat la dispozițiile art. 312 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentantul intimatei - pârâte apreciază că acest motiv de recurs nu reprezintă un motiv de ordine publică, cu atât mai mult cu cât recurenții - reclamanți au înțeles să invoce o nelegală îndeplinire a procedurii de citare cu o altă parte.
Curtea, deliberând, califică această completare a motivelor de recurs formulată de către recurenții - reclamanți ca susținând un motiv de nulitate relativă a deciziei supuse prezentei căi de atac, situație în care este la îndemâna părții vătămate prin această neregularitate a procedurii de citare, ce este singura care poate să susțină, în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, vătămarea ce decurge din această împrejurare.
Prin urmare, apreciază acest motiv de recurs ca fiind unul de ordine privată, iar consecința formulării lui pe calea unei completări a motivelor de recurs inițial formulate este invocarea din oficiu a tardivității acestei completări a motivelor de recurs, în condițiile în care a fost depusă la termenul de judecată anterior.
Curtea, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs și la excepția tardivității completării motivelor de recurs, invocată, din oficiu, la termenul de judecată de astăzi.
Reprezentantul recurenților - reclamanți OG, și învederează că depunerea completării motivelor de recurs nu este tardivă și precizează că își menține punctul de vedere prin care a invocat dispozițiile art. 304 cpt. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Totodată, apreciază că instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a făcut o aplicare greșită a legii.
Mai arată, deși părțile pe care le reprezintă au făcut dovada, cu practică judiciară, a modului de apreciere a întreruperii cursului prescripției, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui mijloc de apărare și a reținut că s-a pierdut contactul cu imobilul, fără a avea în vedere că recurenții - reclamanți foștii proprietari mergeau la locurile unde aveau grădinile gospodărești.
Precizează că martorul a susținut faptul că a existat un atașament deosebit al oamenilor pentru pământurile pe care le lucrau de ani de zile și frecvent se deplasau în zona respectivă.
De asemenea, apreciază că instanța de apel nu a fost lămurită cu privire la poziția imobilului, iar prin respingerea cererii de efectuare a unei cercetări la fața locului, părților pe care le reprezintă le-a fost încălcat dreptul la apărare.
Concluzionând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate și în rejudecare constatarea dobândirii de către recurenții - reclamanți a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei - pârâte formulează concluzii de admitere a excepției tardivității depunerii completării motivelor de recurs, apreciind că motivul de recurs, invocat prin această completare, nu este unul de ordine publică, ci un motiv de ordine privată.
Totodată, formulează concluzii de respingere a recursului promovat de către recurenții - reclamanți OG, și și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală.
Învederează că, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, zona, în anul 1988, fost evacuată și au fost demolate construcțiile existente, iar foștii proprietari au primit locuințe noi de la stat, în anul 1992.
De asemenea, învederează că nefolosința bunului timp de patru ani atrage întreruperea cursului prescripție achizitive.
Mai menționează că nu există acel just titlu cerut de legiuitor, iar chitanței depuse îi lipsește forma cerutăad validitatem.
Apreciază că posesia părților adverse nu a fost una utilă și publică și subliniază că la fila nr. 142 din dosarul de fond se află depusă o adresă de la Direcția Impozite și Taxe Locale din care rezultă că pentru imobilul în litigiu nu a fost deschis rol fiscal și nu au fost plătite taxe și impozite.
Învederează că, în opinia sa, instanța a reținut în mod corect că a fost întrerupt cursul prescripției achizitive și de asemenea, apreciază că recurenții - reclamanți nu puteau să identifice terenul care le-a aparținut întrucât întreaga zonă fusese demolată.
Concluzionând, solicită respingerea recursului promovat de către recurenții-reclamanți OG, și și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, în dovedirea cărora depune factura seria - nr. -/14.01.2009.
Curtea, apreciind cauza lămurită, dispune încheierea dezbaterilor și o reține în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți OG, și împotriva deciziei civile nr. 1552 din 28.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, și.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B la data de 5.04.2006 și precizată ulterior (la 23.06.2006 și 19.01.2007), reclamanții și au OG chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 499 mp, situat în B,-, sector 4, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani. Reclamantul a decedat pe parcursul judecării cauzei, locul său în proces fiind luat de moștenitorii săi și, alături de.OG
Prin sentința civilă nr. 2259/13.04.2007, Judecătoria Sectorului 4 B a respins ca neîntemeiată cererea.
În motivarea soluției prima instanță a reținut că în anul 1973, reclamanții locuiau într-un imobil situat pe-, până la demolare, în anul 1988. După anul 1990, reclamanții, ca de altfel și ceilalți proprietari de pe str. -, și-au recuperat terenul pe care-l deținuseră anterior, însă aceștia solicită să se constate că prin uzucapiunea de 30 de ani au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren situat pe-, iar nu la nr. 27-unde au avut casa de locuit, această neconcordanță fiind de natură să creeze incertitudine asupra identității dintre terenul stăpânit de reclamanți anterior demolării și terenul redobândit de ei după anul 1990.
Dincolo de aceste neconcordanțe, prima instanță, plecând de la premisa că există identitate între terenul posedat în prezent de pârâții și cel posedat anterior demolării (reținută în raport de relatările martorilor audiați în cauză), a constatat că posesia exercitată de reclamanți asupra terenului a fost întreruptă cel puțin pe perioada cuprinsă între anii 1988-1990, deci pe o durată mai mare de un an, situație în care este incidentă dispoziția din art. 1864 pct. 1 Cod civil, cu consecința că posesia exercitată anterior întreruperii cursului prescripției achizitive nu poate fi avută în vedere la aprecierea temeiniciei cererii reclamanților, iar posesia exercitată după 1990 este insuficientă pentru a uzucapa, fiind vorba de cel mult 17 ani.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au formulat apel în termenul legal, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului reclamanții au arătat că, deși au făcut dovada posesiei neîntrerupte, utile, publice asupra terenului începând din anul 1962 și până la data introducerii cererii, instanța de fond, în mod eronat, a apreciat că posesia exercitată a fost întreruptă pe o durată mai mare de un an.
S-a mai susținut că în motivarea sentinței există o neconcordanță în ceea ce privește numărul poștal atribuit pentru terenul care face obiectul cererii.
În realitate, pentru terenul din-, unde reclamanții au avut casa de locuit, au făcut dovada deținerii acestuia în baza unui titlu de proprietate emis în baza Legii 18/1991, depus la dosarul cauzei. Terenul pentru care s-a formulat cererea de uzucapiune se găsește pe aceeași str. -, dar la nr. 26, ci la nr. 27, față în față cu cel de la nr. 26 și care a fost folosit de apelanți ca grădină de legume și fructe și pentru care nu dețin un titlu de proprietate.
Prima instanță nu putea reține un dubiu cu privire la identificarea imobilului obiect al cererii pentru că acesta a fost identificat prin expertiza topografică realizată în cauză, iar declarațiile martorilor audiați au fost foarte clare sub acest aspect. Asupra terenului care face obiectul dosarului, reclamanții au exercitat o posesie neîntreruptă, cultivând pe acesta legume și fructe pentru consumul personal.
Apelanții au mai susținut că respingerea cererii s-a făcut pe motive străine de natura pricinii, făcându-se referire la demolarea casei de locuit situată la nr. 27 și implicit, încetarea stăpânirii terenului prin schimbarea domiciliului, care a fost apreciată ca o întrerupere ăac ursului prescripției. Pe de altă parte, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, considerând ca fiind categorică precizarea celor doi martori legată de întreruperea cursului prescripției achizitive pentru terenul de la nr. 26, când de fapt martorii s-au referit la faptul că, prin intervenirea demolării locuințelor în anul 1988, toți titularii de terenuri și locuințe au fost nevoiți să-și schimbe domiciliul. Dacă prima instanță a avut un dubiu asupra identității terenului din-, ar fi trebuit să facă o cercetare la fața locului pentru a se lămuri asupra tuturor împrejurărilor de fapt relevante în cauză.
Prin decizia civilă nr. 1552A/28.11.2007, Tribunalul București, Secția a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a apreciat, în limitele criticilor formulate de reclamanți, că este reală susținerea apelanților că în cauză terenul pe care s-a găsit locuința lor, demolată în 1988, situat la nr. 27 de pe fosta str. -, este diferit de terenul care a fost situat pe fosta-, pentru primul dintre imobile apelanții redobândind dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr- eliberat de Prefectura Municipiului B, iar cel de-al doilea intrând în posesia lor (respectiv, a autorului acestora) în anul 1962, prin încheierea unui înscris sub semnătură privată denumit "chitanță" prin care terenul a fost "achiziționat" de la autorul pârâților,
Din probele cauzei, completate și în apel, a reieșit însă că întreruperea ăac ursului prescripției achizitive în privința acestui din urmă imobil a fost pe drept reținută de către prima instanță.
Astfel, atât din probatoriul dosarului a rezultat că, odată cu demolarea locuințelor de pe str. -, reclamanții, ca și ceilalți proprietari de pe aceeași stradă, nu numai că și-au schimbat domiciliul, dar au și pierdut contactul cu bunul pentru care au formulat cererea de uzucapiune, respectiv nu au mai exercitat o posesie sub nume de proprietar pe perioada cuprinsă între data demolării, intervenită în 1988 și anul 1990 când, încurajați de schimbările politice, au reluat această posesie, considerată ca fiind o materializare a dreptului de proprietate pe care socoteau că îl au. Așadar, pentru perioada 1988-1990 au pierdut nu numaicorpusadică nu au mai exercitat efectiv acte de posesie asupra bunului, dar șianimus- adică au socotit bunul trecut în patrimoniul Statului.
Or, în conformitate cu art. 1864 pct. 1 Cod civil, prescripția achizitivă se socotește întreruptă în cazul în care posesorul este și rămâne lipsit mai mult de un an de folosința lucrului, fie de către vechiul proprietar, fie de către oat reia persoană. cauzei de întrerupere ăac ursului prescripției a împiedicat împlinirea termenului de prescripție achizitivă socotit de la data intrării în posesia bunului și face să curgă un nou termen de prescripție, începând cu data încetării cauzei de întrerupere.
Întrucât și termenul scurs ulterior se dovedește a fi insuficient în raport de prevederile art. 1890 cod civil s-a apreciat că prima instanță în mod legal și temeinic a respins cererea reclamanților, motiv pentru care apelul a fost respins ca nefondat, în baza art. 296 Cod procedură civilă.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanții au promovat recurs întemeiat pe ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții reclamanți susțin că în apel instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, pronunțând o hotărâre dată cu aplicarea greșită a legii.
Se arată de recurenți că deși au făcut dovada cu practica judiciară în materie privind modul de apreciere a întreruperii eac ursului prescripției, instanța de apel nu numai că nu s-a pronunțat asupra acestui mijloc de apărare, dar tendențios, a apreciat că s-a pierdut contactul cu imobilul uzucapat fără a avea în vedere ca neîncetat foștii proprietari din Zona mergeau în locurile unde aveau grădinile gospodărești de zeci de ani.
Aprecierea consecventă a instanței că demolarea unei case de locuit împiedică un posesor de bună credință să-și lucreze pământul de vis-a-vis este o pură speculație. De altfel, martorul a susținut faptul că a existat un atașament deosebit al oamenilor pentru pământurile pe care le lucrau de ani de zile și frecvent se deplasau în zona respectivă, așa cum a procedat de altfel și autorul recurenților, reclamantul care nu numai că a fost sufletul comunității din Zona, dar cu eforturi financiare proprii a menținut poziția vechilor amplasamente a străzilor prin plata efectuata deținătorilor de utilaje ce au nivelat drumurile.
Prin respingerea în apel a unei cercetări la fața locului, recurenții considerăm că li s-a limitat dreptul la apărare.
O expertiză tehnică imobiliară prin care s-au efectuat măsurătorile și determinat vecinătățile precum și valoarea de circulație a imobilului nu suplinește formarea unei convingeri a instanței la fața locului și ar fi servit la înlăturarea oricăror dubii, deoarece s-ar putut constata vechimea plantațiilor existente pe teren (pomi fructiferi, de vie), precum și existența de decenii a unui puț forat, necesar alimentarii cu apa a grădinii și lucrate neîncetat de familia și.
Recurenții-reclamanți niciun moment nu au socotit bunul trecut în patrimoniul Statului, așa cum printr-o interpretare greșită a concluzionat instanța de apel, interpretare care se îndepărtează de o judecată echitabilă și imparțială.
La 2.02.2009, recurenții reclamanți au depus la dosar pentru termenul din 5.02.2009 o completare a motivelor d recurs, prin care au invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă (apreciat de aceștia ca motiv de ordine4 publică), având în vedere că atât prima instanță cât și instanța de apel, au procedat la judecarea cauzei cu nelegala citare a pârâtului, încălcându-se dispozițiile art. 85 și art. 107 Cod procedură civilă.
Încălcarea regulilor procedurale invocate ce se contituie în garanții ale asigurării a două principii fundamentale ale procesului Civil: principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, atrage asupra hotărârilor pronunțate în aceste condiții, sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Recurenții pârâți au solicitat instanței de recurs, prin completarea la motivele inițiale de recurs formulate de aceștia, să constate că numitul nu a fost niciodată corect citat, iar comunicarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză s-a efectuat în mod nelegal la adresa din B, nr. 340, sector 4, astfel încât deși are domiciliul vis-a vis de imobilul în litigiu este lesne de înțeles de ce nu s-a dorit prezentarea acestuia în instanță.
Această completare a motivelor de recurs a fost pusă în dezbaterea cotradictorie a părților în ședința publică de azi, prilej cu care au fost calificate ca fiind de ordine privată, astfel încât nu ar putea fi invocate decât de partea care se pretinde vătămată prin neregularitatea de procedură invocată.
Prin urmare, fiind calificate ca motive care nu se încadrează în cele de ordine publică, în accepțiunea art 306 alin. 2 Cod procedură civilă care ar putea fi invocate de părți sau de instanță din oficiu, chiar în condițiile unui recurs nemotivat, deci nul, conform art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a invocat tardivitatea depunerii acestora.
Excepția urmează a fi admisă, dată fiind împrejurarea că motivarea recursului se realizează în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei apelate, prin recursul astfel formulat, partea putând să invoce critici de nelegalitate ale deciziei recurate, în limitele circumscrise dispozițiilor art. 304 pct 1-9 Cod procedură civilă.
Invocarea motivelor de ordine publică este permisă chiar după depășirea termenului legal pentru motivarea căii de atac, însă lipsa de procedură, cu varietatea neregularității procedurii de citare a unei părți, este un motiv de ordine privată, așadar, doar la îndemâna părții vătămate prin neregularitatea invocată, caz în care sunt incidente dispozițiile art. 108 alin. 2 Cod procedură civilă care dispun în sensul că celelalte nulități (în afara celor de ordine publică), se declară numai după cererea celui care are interes să le invoce, așadar acelui neregulat citat.
Pe de altă parte, recurenții care au avut calitatea de reclamanți prin formularea cererii de chemare în judecată erau cei care trebuiau să indice domiciliul corect al părților chemate în judecată, în caz contrar, fiind în situația de a se prevala de propria culpă, contrar prevederilor art. 108 alin. 4 Cod procedură civilă.
Față de cele arătate, în raport de prevederile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca tardiv formulată completarea la motivelor de recurs.
Recursul formulat este nefondat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și examinând decizia recurată prin prisma și în limitele acestora, Curtea constată că în speță nu se verifică ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Dezvoltări concrete din perspectiva rt 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu s-au realizat de către recurenți prin motivele de recurs, astfel că dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, urmează a fi constatate ca formal invocate de către aceștia, aceasta întrucât motivele pe care se sprijină decizia recurată sunt arătate în considerentele hotărârii recurate.
Concluzia se impune pentru aceea că tribunalul a corijat motivarea primei instanțe în condițiile în care a constatat întemeiată susținerea recurenților cu privire la lipsa de identitate între terenul din- (pentru care dețin un titlu de proprietate eliberat în baza Legii 18/1991) și terenul din-, pentru care au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea lungă de 30 de ani, în condițiile art. 1890 Cod civil.
Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune se opune adevăratului proprietar al imobilului, iar recurenții reclamnanți, prevalându-se de această instituție juridică, rezultă că nu au dedus judecății vreun act juridic, astfel încât să poată formula critici în legătură cu art 304 pct. 8 Cod procedură civilă, deoarece în condițiile în care deși dețineau un înscris sub semnătură privată de la autorul intimaților pârâți, aceștia nu au înțeles să formuleze o acțiune pentru pronunțarea unei hotătrâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, în condițiile art 1073-1075 Cod civil.
Nici criticile formulate pe temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu pot fi reținute, deoarece se constată că instanța de apel în mod legal a constatat că, dacă în speță este operantă o cauză de întrerupere ăac ursului prescripției achizitive, este necesar a se constata curgerea unui nou termen de 30 de ani după încetarea cauzei de întrerupere, conform dispozițiilor art. 1870 Cod civil.
Dacă cele reținute de tribunal aveau aptitudinea sau nu pentru constatarea unei întreruperi eac ursului prescripției achizitive în condițiile art. 1864 pct. 1 Cod procedură civilă, nu ar putea fi evaluat de instanța de recurs în cadrul unor critici de nelegalitate, întrucât o atare chestiune rămâne una de apreciere a materialului probator administrat în cauză.
Pe de altă parte, odată ce s-a constatat că a operat o întrerupere ăac ursului teremenului de uzucapiune, consecința este de a declanșa curgerea unui nou termen pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea lungă de 30 de ani, ale cărei principale condiții sunt: termenul de 30 de ani, dar și posesia utilă, în condițiile art 1847 Cod civil coroborat cu art. 1890 Cod civil
Față de cele ce preced, Curtea, în baza art 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Se va face aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, pentru cheltuielile de judecată efectuate de inimata în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulată cererea de completare a motivelor de recurs.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți OG, și împotriva deciziei civile nr. 1552 din 28.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, și.
Obligă recurenții la 1.530 lei cheltuieli de judecată intimatei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
Red.
.red.
2 ex./24.04.2009
Jud. Apel, Secția a V-a Civilă
,
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Georgeta Stegaru, Melania
