Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVIL

DECIZIA CIVIL Nr. 56/

Ședința public de la 10 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldeavicepreședintele Curții de Apel

Judector - - -

Grefier - - -grefier șef secție

-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Publica fost reprezentat de

Procuror

-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de ctre reclamantaDIRECȚIA GENERALA DE PAȘAPOARTE - DIN MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, împotriva sentinței civile nr. 1501/25.11.2008 pronunțat de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul, în acțiunea civil având ca obiect limitarea exercitrii dreptului la libera circulație în strintate.

La apelul nominal fcut în ședința public au lipsit prțile.

Procedura legal îndeplinit.

-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereazc este al doilea termen de judecat în apel; apelul este declarat în termen și motivat; s-a fcut dovada achitrii taxei judiciare de timbru; s-a solicitat judecarea cauzei în lips.

Curtea constat procesul în stare de judecat și acord cuvântul în apel.

Reprezentantul parchetului, pune concluzii de respingere a apelului civil ca nefondat și menținerea ca fiind legal și temeinic sentinței Tribunalului Galați.

CURTEA

Asupra apelului civil de faț:

Din examinarea actelor și lucrrilor dosarului, Curtea a reținut urmtoarele;

Prin acțiunea civil înregistrat sub nr- la Tribunalul Galați, reclamanta Direcția General de Pașapoarte Bas olicitat în contradictoriu cu pârâtul s se dispun restrângerea exercitrii dreptului la liber circulație faț de acesta în Italia pentru o perioad de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii, s-au artat urmtoarele:

- c la data de 8.10. 2008, lucrtorii au întocmit pe numele pârâtului înscrisul (talon) cu mențiunea "returnat Italia", însoțit de declarația acestuia ca urmare a msurii de îndeprtare dispuse de ctre autoritțile din Italia:

- c România a încheiat cu statul italian Acordul privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegal, ratificat prin Legea nr. 173/1997.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5 și 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 și nr.HG 1347/5.11.2007, precum și art. 2 alin. 3 din Protocolul Adițional nr. 4 la CEDO.

Prin sentința civil nr.1501/25.11.2008 Tribunalul Galația respins ca nefondat acțiunea reclamantei, reținând în esenț urmtoarele:

Libera circulație a persoanelor constituie una dintre cele patru libertți din cadrul pieții interne la nivelul Uniunii Europene, alturi de libera circulație a persoanelor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a capitalurilor.

acestor libertți în eliminarea discriminrilor între cetțenii statului membru pe teritoriul cruia se afl aceștia sau își desfșoar activitatea și cetțenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acelui stat.

Aceste discriminri se pot referi la condițiile de intrare, deplasare, munc, angajare sau remunerație.

Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizeaz libera circulație în spațiul comunitar.

Baza legal a liberei circulații a persoanelor este art. 14 (7A) din Tratatul d l Roma, ce stabilește piața intern, acesta incluzând libera circulație a persoanelor, art. 18(8A) din același tratat ce statueaz dreptul cetțenilor Uniunii Europene de a circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, art. 61 (731) și urmtoarele tratat, cuprinse sub titlul IV () " vize, azil, imigrație și alte politici legale de liber circulație a persoanelor", precum și art. 45 din Cartea Uniunii Europene privind drepturile fundamentale.

Având în vedere aceste reglementri și dispozițiile art. 39-42 privind libera circulație a persoanelor din Tratatul instituind Comunitatea European și faptul c în decembrie 2000, prin documentul de poziție trimis Comisiei Europene, România a acceptat în întregimeacquis-ulcomunitar ce are la baz prevederile tratatelor constitutive care guverneaz libertatea de circulație a persoanelor, precum și faptul c instanța național are obligația s aplice dreptul comunitar și s-i asigure efectul direct deplin, înlturând chiar din oficiu, orice norm contrar intern, urmeaz a se constata c solicitarea de a se restrânge exercitarea dreptului la liber circulație în statele Uniunii Europene a pârâtului, este nefondat.

În aplicarea principiului preeminenței dreptului național, se au în vedere și dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție.

De asemenea, la soluționarea acțiunii civile de faț, se are în vedere și faptul c spre deosebire de reglementarea intern art.38 lit.a din Legea nr. 248/2005, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE stabilește expres și limitativ doar trei cazuri în care autoritțile statelor membre ar putea restrânge libertatea de circulație a cetțenilor Uniunii, respectiv afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sntții publice.

În consecinț, norma comunitar este mai favorabil, cea intern fiind parțial neconcordant, în condițiile în care permite îngrdirea dreptului fundamental analizat și în alte cazuri decât cele care vizeaz ordinea, siguranța sau sntatea public, urmând ca aceasta s fie aplicat cu prioritate.

Împotriva susmenționatei sentințe civile, reclamanta Direcția General de Pașapoarte declarat apel.

Analizând apelul de faț prin prisma textelor de lege invocate, Curtea îl consider nefondat.

În speța de faț se pune problema interpretrii și aplicrii dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetțeanului și anume, dreptul la libera circulație, ceea ce implic dreptul de a prsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Uniunii Europene dup data aderrii.

În raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligat s cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pachetele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Având în vedere ordinea juridic în vigoare la momentul formulrii cererii determinat de aderarea României la, necesitatea dreptului la libera circulație trebuie analizat prin prisma îndeplinirii normei comunitate în materie, care are prioritate în fața celei interne.

Astfel, dispozițiile art. 38 lit. a din Legea 248/2005 prevede c restrângerea exercitrii dreptului la libera circulație în strintate a cetțenilor români poate fi dispus pentru o perioad de cel mult 3 ani. cu privire la persoana care a fost returnat dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

În schimb, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede c " statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetțeanului Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetțenie, pentru motive de ordine public, siguranț public sau sntate public. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".

Dup cum se observ, norma comunitar prevede în mod limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sntții publice, pe când legislația intern restricționeaz libertatea de circulație dac cetțeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fr a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetțeanului în cauz, respectiv dac acesta prezint sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sntatea public a statului din care a fost returnat.

În aceste condiții, Curtea constat c norma intern prevede o categorie mai larg de situații posibile când poate dispune restrângerea dreptului cetțeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevzute de norma comunitar.

Consecința fireasc este aceea c norma intern este parțial incompatibil cu norma comunitar, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizeaz ordinea, siguranța sau sntatea public.

Cum reclamanta nu a fcut dovada c pârâtul s-ar afla într-una din cele situații ce ar impune restricționarea dreptului la libera circulație în spațiul Uniunii Europene reține, c instanța de fond a fcut o corect aplicare a principiilor de interpretate stabilite în jurisprudența la Curtea European de Justiție.

In plus, așa cum a statuat Curtea de Justiție de la Luxemburg în Hotrârea preliminar emis în cazul: "dac un stat membru nu stabilește în mod specific, în raport cu unul dintre proprii resortisanți, respectând principiul proporționalitții și exclusiv în temeiul conduitei persoanei în cauz, c exercitarea de ctre aceasta a dreptului acordat prin articolul 18 alineatul (1) CE de a prsi propriul stat membru pentru a se deplasa într-un alt stat membru poate constitui o amenințare real și suficient de grav la adresa ordinii publice, care afecteaz unul dintre interesele fundamentale ale societții, statul membru de origine nu poate impune, pentru motive de "ordine public" sau de "siguranț public" în sensul articolului 27 din directiva menționat, limitri ale libertții de circulație a persoanei respective."

In speț, nimic din faptele prezentate de apelant nu pare s indice c, în prezent sau în trecut, conduita intimatului ar fi de natur s provoace temerea c acesta ar putea prezenta unpericol realpentru interesele fundamentale ale societții, impunând adoptarea de ctre România a unei msuri de limitare a dreptului su de liber circulație.

In cererea de chemare în judecat și-n cererea de apel se invoc înclcarea acordului de readmisie încheiat cu Italia prin aceea c acesta nu avea documente de ședere legal în aceast țar, iar din actele de la dosar rezult c, acesta ar fi avut "un comportament ce constituie o amenințare concret, efectiv și grav la adresa demnitții umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei și a integritții publice fcând ca permanența sa pe teritoriul național s fie incompatibil cu conviețuirea civilizat și în siguranț".

Cum nu exist dovada unei condamnri definitive pentru aceste fapte se constat c nu s-a fcut dovada c intimatul din prezenta cauz reprezint o amenințare real și suficient de grav la adresa ordinii publice.

Se constat așadar, c nu este incident nici unul din cazurile prevzute de Directiva 2004/38/CE, astfel c în mod corect instanța de fond a respins ca nefondat cererea reclamantei de a restrânge dreptul la liber circulație a pârâtului în Italia, pe o perioad de cel mult 3 ani.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.296 cod procedur civil se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția General de Pașapoarte B, împotriva sentinței civile nr. 1501 din 25.11.2008 a Tribunalului Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelulcivil formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERAL DE PAȘAPOARTE cu sediul în B, sect. 1,-, împotriva sentinței civile nr. 1501din 25.11.2008 pronunțat de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public de la 10 Februarie 2009.

PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea

- - -

Judector,

- - -

Grefier,

- -

Red.GP/20.02.2009

decizie VM/23.02.2009

7 ex/23.02.2009

Fond: Tribunalul Vrancea - judector - -

Com. 5 ex. - Ministerul Administrației și internelor - Direcția gen.de pașapoarte B,-, sector 1, cod -

- Inspectoratul General al Poliției de Frontier B-str.- nr.2-4,sect.5,cod -

- Serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple G, județul G, cod -

- - comuna, jud.G - cod -

- Parchetul de pe lâng Curtea de APEL GALAȚI

24.02.2009

Președinte:Irina Alexandra Boldea
Judecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Galati