Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 71/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 71/2009-

Ședința publică din 16.04.2009

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 2: Trif Doina

Grefier: - -

Ministerul Public este reprezentat de d-nul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B cu sediul în B, str. -, nr. 29, județul I, în contradictoriu cu intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, intimatul pârât, cu domiciliul în, nr. 7. județul B, împotriva sentinței civile nr. 310/C din data de 14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a respins acțiunea, având ca obiect Legea nr. 248/2005.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, d-nul procuror, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul apel este scutit de la plata taxei de timbru, după care:

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.

Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea solicită respingerea apelului ca nefondat.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 310/C din data de 14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulata de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE în contradictoriu cu intimatul si Parchetul de pe lângă Tribunalul.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

ârâtul a fost returnat din Belgia în luna martie 2008. Din procesul verbal încheiat în Aeroportul Internațional B, rezultă că a fost returnat fără documente de identitate și fără a se preciza motivul.

Din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, rezultă că pentru a se putea dispune restrângerea dreptului la libera circulație a unei persoane trebuie să existe o amenințare reală și nepermis de gravă la adresa unui interes fundamental al societății ( pct. 42).

Drept urmare, un stat membru nu poate limita dreptul de a ieși din statul de origine numai pentru susținerile că a fost repatriat din alt stat membru pentru " sejur ilegal"

Amenințarea trebuie să existe față de statul care ia măsura de limitare a liberei circulații și nu față de statul din care a fost returnat.

Măsura trebuie să fie proporțională și să se bazeze pe comportamentul personal al individului în cauză.

Având în vedere că dispozițiile Legii 248/2005 nu au fost corelate cu dispozițiile cuprinse în Directivă, față de principiul supremației dreptului comunitar s-a dispus respingerea acțiunii ca nefiind întemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de restrângere a dreptului la liberări circulație în Belgia.

Prin motivele de apel s-a invocat că pârâtul a fost returnat din Belgia la 22.03.2008 în baza acordului de readmisie, comis o infracțiune de furt, ori, conform art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie fără fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.

Măsura reglementată de art. 38 lit. a se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene, prezintă interes intern și extern conform Deciziei Curții Constituționale nr. 855, 901/2006 - Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituționale și a art. 20 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice a art. 2 din Protocolul nr. 4 al CEDO.

Conform art. 25 din Constituție, dreptul la liberă circulație este garantat, legea stabilește condițiile exercitării acestui drept, ori, libertatea instituită nu este absolută, trebuind să se desfășoare în condițiile prevăzute de lege - Legea nr. 247/2006. Conform paragrafului 4 al art. 2 din Protocolul adițional la convenție, drepturile recunoscute pot face obiectul unor restrângeri justificate de interesul public într-o societate democratică. Nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, reglementat prin Directiva 2006/38/CE, acest act normativ neînlăturând dreptul statelor membre de-a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, nerespectarea obligațiilor cuprinse în art. 5 din legea nr. 248/2005 putând determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie.

Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Belgiei are un scop legitim - prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acel stat, pentru asigura o imagine României ce să-i confere capacitatea de-a se integra și raporta la normele Uniunii Europene, greșit instanța apreciind că nu reies împrejurările ce ar trebui avute în vedere pentru a dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 248/2005.

Deși legal citat, intimatul nu s-a prezentat și nici nu și-a comunicat poziția.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:

Într-adevăr, intimatul a fost returnat din Belgia la data de 22.03.2008 de autoritățile acestui stat, reținându-se că acesta nu avea acte de identitate, fără a se indica alte motive, dar, potrivit art. 18 din Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, orice cetățean al uniunii are dreptul la liberă circulație și ședere liberă pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de acest tratat.

Art. 27 din Directiva nr. 2004/38, intitulată Drept la circulație, prevede limitarea dreptului de intrare și ședere pentru motive de ordine publică sau de sănătate publică, ori, în speță, fapta săvârșită de intimat, - ședere ilegală - nu se încadrează în categoria condițiilor restrictive de ordine publică, sănătate publică, condamnarea anterioară nefiind de natură a justifica măsura solicitată, aspect corect reținut de instanța de fond, criticile fiind nefondate, nefiind incident nici art. 2 din Protocolul nr. 4 al CEDO.

Sigur că, art. 38 lit. din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, prevede limitarea acestui drept în privința cetățenilor români returnați dintr-un stat membru, în baza unui acord de readmisie, însă, acest act normativ intern - chiar dacă Curtea constituțională l-a declarat ca fiind constituțional prin respingerea excepției de neconstituționalitate - a restricționat libertatea de circulație fără a da posibilitatea de-a examina comportamentul personal al celui returnat, dacă contravine ordinii publice, securității sau sănătății publice, astfel că, în mod corect s-a apreciat că norma internă este în contradicție cu norma comunitară.

Față de considerentele expuse, întrucât potrivit art. 20 din Constituția României dacă există neconcordanțe între reglementările interne și cele internaționale, are prioritate norma internațională, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea cererii de limitare al dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței, criticile fiind nefondate, astfel că, în baza art. 296 Cod procedură civilă apelul urmează astfel a fi respins conform acestei motivări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B cu sediul în B, str. -, nr. 29, județul I, în contradictoriu cu intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, intimatul pârât, cu domiciliul în, nr. 7. județul B, împotriva sentinței civile nr. 310/C din data de 14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o păstrează în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16.04.2009.

Președinte Judecător Grefier

- - - - - - -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 27.04.2009

- judecător fond -

- dact. gref. - - - 27.04.2009 - 5 ex.

- emis 3 comunicări - 27.04.2009 - cu DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA,

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 71/2009. Curtea de Apel Oradea