Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 80/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ nr. 80

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 8 iulie 2009

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș Sorina Ciobanu

- -- judecător

GREFIER: - - -

La ordine a venit spre soluționare apelul l civil cu participarea reprezentantului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, procuror promovat de MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, împotriva sentinței civile nr.192 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că apelul este la al doilea termen de judecată, are ca obiectlimitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate, procedura este completă și că prin compartimentul arhivă s-a depus la data de 3.07.2009 ordinul de plată privind taxa judiciară de timbru.

Reprezentantul Parchetului motivat de faptul că nu mai are cereri de formulat, solicită cuvântul în fond.

Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul în fond solicită respingerea apelului, pârâtul nu a încălcat ordinea juridică și nici nu a adus vreo atingere siguranței naționale.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr.192/19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă ca neântemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâtul.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- din data de 26.02.2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat în temeiul art.38 lit.a și art.39 alin.1 din Legea nr.248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Elveția pentru o perioadă de cel mul 3 ani pârâtului, CNP -.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Elveția la data de 21.12.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.301/2008, publicat în Monitorul Oficial nr.827 din 09.12.2008, care la art.1 prevede că: " fiecare parte contractantă va readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante, fără alte formalități decât cele prevăzute de prezentul acord, orice persoană care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile în vigoare de intrare sau ședere aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitate, cu condiția să se dovedească sau să se poată prezuma rezonabil că persoana în cauză are cetățenia statului părții contractante solicitate."

Faptul că pârâtul a fost returnat rezultă din înscrisul denumit talon și din declarația pârâtului, ambele întocmite de lucrătorii punctului de control de trecere a frontierei. Întrucât Eleveția nu este stat al Uniunii Europene, nu sunt incidente reglementările legislative ale acesteia.

Conform art.5 din Legea nr.248/2005 cu modificările și completările ulterioare, pe perioada șederii lor în străinătate cetățenii români au următoarele obligații:

a) "să respecte legislația României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori care să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale;

b) să respecte legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia sau prin documentele internaționale încheiate cu România;

c) să depună toate diligențele în vederea acordării de ajutor cetățenilor români aflați în dificultate pe teritoriul statului pe care se află, informând cu privire la astfel de situații misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în statul respectiv;

d) în cazul stabilirii reședinței sau a domiciliului în străinătate, să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României;

e) să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României cu privire la orice schimbare intervenită în starea lor civilă."

Reclamanta a mai arătat că măsura dispusă față de cetățeanul român se aplică când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat, ca urmare a nerespectării de către acesta a legislației statului în care se află, cu repercusiuni negative asupra imaginii României și a cetățenilor români care călătoresc legal în străinătate.

Dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern. Art.2 alin.3 din Protocolul Adițional nr.4 la. prevede că "exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertății altora."

Întrucât România trebuie să-și probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, iar prezența pârâtului, fără respectarea condițiilor legale de intrare și de ședere, pe teritoriul unor state străine ar dovedi exact contrariul, cu consecința unor repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat, în materie de vize, cetățenilor români, s-a solicitat admiterea acțiunii.

În dovedire, reclamanta a depus copia talonului întocmit la data 21.12.2008 precum și declarația olografă dată de pârât.

Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat:

În fapt, pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul Elveției pentru că a depășit 3 luni de ședere.

România a încheiat cu statul elvețian, Acordul de readmisie ratificat prin Legea nr.301/2008 publicată în Monitorul Oficial nr.827/9.12.2008. Numai că în termenii acestui acord, ratificat prin Legea nr.301/2008 sunt reglementate condițiile de readmisie a cetățenilor prin raportare la art.5 ale Legii nr.248/2005 care sunt: respectarea legislației României, respectarea legislației statului în care se află, să acorde ajutor cetățenilor români aflați în dificultate în străinătate, în cazul stabilirii reședinței sau a domiciliului să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau consulară a României și să informeze orice schimbare intervenită în starea lor civilă.

Măsura dispusă față de cetățeanul român se aplică doar atunci când e vorba despre încălcarea ordinii juridice și se aduce atingere siguranței naționale a statului respectiv.

Cum simpla depășire a termenului de 3 luni nu este menționată ca și condiție de aplicare a sancțiunii, iar prin însuși acest fapt nu se încalcă ordinea și siguranța statului elvețian, iar readmisia pe teritoriul statului român a fost făcută, tribunalul constată că nu are temei de fapt și de drept pentru restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.5,38 și 39 din Legea nr.248/2005, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B și a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea cererii.

În motivarea apelului, apelanta a susținut că soluția atacată este contrară art.38 lit.a din Legea nr.247/2005.

Apelul se găsește întemeiat pentru următoarele considerente:

- art.27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii pentru motive de ordine publică, siguranță publică, sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere luate în primele două ipoteze respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză;

- potrivit art.6 alin.1 din aceeași directivă, cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult 3 luni fără nicio formalitate;

- or, pârâtul a recunoscut, prin declarația dată returnarea în România, că a locuit în Elveția, fără forme legale până la data de 18.12.2008, când a fost depistat de autorități și deferit unei instanțe judecătorești, care a dispus trimiterea lui în țara de origine;

- această faptă este evident contrară ordinii publice și ca atare, justifică restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în Elveția pe timp de 6 luni, durată corespunzătoare criteriilor prevăzute de art.27 alin.2 din sus citata directivă.

Așa fiind, conform art.296 Cod procedură civilă, prezentul apel va fi admis în sensul schimbării în tot a hotărârii, admiterea cererii reclamantei și restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație în Elveția pe o perioadă de 6 luni.

Se va dispune în cauză aplicarea art.39 alin.(3) din Legea 248/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

E:

Admite apelul civil cu participarea reprezentantului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, procuror promovat de MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, împotriva sentinței civile nr.192 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Schimbă în tot sentința apelată.

Admite acțiunea.

Restrânge exercitarea dreptului pârâtului la liberă circulație în Elveția pentru o perioadă de 6 luni.

Dispune aplicarea art.39 alin.(3) din Legea nr.248/2005.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 8 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- -

ptr. -- pl.

PREȘEDINTE INSTANȚĂ,

GREFIER,

- -

Red.sent.-

Red.dec..-

Tehn.- / 7 ex./27.07.2009.

Președinte:Jănică Gioacăș Sorina Ciobanu
Judecători:Jănică Gioacăș Sorina Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 80/2009. Curtea de Apel Bacau