Obligația de a face. Decizia 1142/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1142/R-CM
Ședința publică din 16 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU V, împotriva sentinței civile nr.110 din 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru Uniunea Sindicatelor Învățământ V în numele membrilor de sindicat - reclamanții, în baza împuternicirii avocațiale nr.80/2009, emisă de Cabinet individual- Baroul Vâlcea, lipsind recurentul-pârât Consiliul Local Râmnicu V și intimații-pârâți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei Uniunea Sindicatelor Învățământ V depune la dosar note de ședință și arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătorul intimatei Uniunea Sindicatelor Învățământ V, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele invocate în notele de ședință depuse la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
Solicită a se constata că cele două excepții, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei calității procesuale de exercițiu, nu sunt fondate.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28.11.2008, reclamanta Uniunea Sindicatelor din Învățământ V, în numele și în interesul reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune, G de la Colegiul Tehnic Forestier Rm.V, -, -, -, G, - de la Colegiul Național cel Rm.V, G, scu de la Grupul Școlar Sanitar " " Rm.V, de la Grupul Școlar "Cpt." Rm.V, S, G, -, escu, de la Liceul de Artă Rm.V, G, -, Germinia, G, Borța, de la Școala cu clasele I-VIII nr.4 Rm.V, de la Grădinița nr.4 Rm.V, G, anu, G, C, G, de la Școala cu clasele I-VIII Rm.V, C, de la Grădinița cu program normal nr. 6 Rm.V, G, G, de la Colegiul Național Rm.V, a, Glescu, scu, de la Școala cu clasele I-VIII Rm.V, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației Cercetării și T, Inspectoratul Școlar al județului V, Consiliul Local al municipiului Rm.V, Colegiul Tehnic Forestier Rm.V, Colegiul Național cel Rm.V, Grupul Școlar Sanitar Rm.V, Grupul Școlar "Cpt." Rm.V, Liceul de Artă Rm.V, Școala cu clasele I-VIII nr.4 Rm.V, Grădinița nr.4 Rm.V, Școala cu clasele I-VIII Rm.V, Grădinița cu program normal nr.6 Rm.V, Colegiul Național Rm.V, Școala cu clasele I-VIII Rm.V pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la acordarea tranșelor suplimentare de vechime începând cu data îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997 de către fiecare dintre reclamanți, pentru perioada 1 octombrie 2001 până la 31.12.2007; obligarea unităților școlare pârâte să rectifice carnetele de muncă în mod corespunzător, defalcat pe fiecare an de activitate; obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate, stabilite ca fiind diferența dintre sumele efectiv plătite și sumele datorate începând cu data 1.10.2001 până la 31.12.2007 prin acordarea tranșelor de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997, de la data îndeplinirii condițiilor de către fiecare dintre reclamanți, sume reactualizate în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună până la data plății efective și integrale, precum și obligarea pârâților la plata către Uniunea Sindicatelor din Învățământ Vac heltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că personalul didactic din învățământul preuniversitar este salarizat potrivit dispozițiilor Legii nr. 128/1997 și potrivit art. 50 alin.1 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime influențează în mod direct drepturile salariale cuvenite cadrului didactic respectiv, iar acordarea acestor tranșe are implicații și asupra vechimii efective.
În privința calității procesuale a pârâților se arată că toate instituțiile chemate în judecată sunt instituții cu care sistemul învățământului coexistă pentru a-și putea atinge scopurile ce au determinat instituirea ca atare, având atribuții fie cu elaborarea sau asistarea tehnică de realizare a metodologiilor, fie cu finanțarea efectivă a metodologiilor astfel elaborate.
Privind perioada pentru care se impune acordarea acestor drepturi se arată că prin Acordul din 28.11.2005 semnat inclusiv de Ministerul Educației și Cercetării, Guvernul României a recunoscut că se impune plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru întreg personalul didactic. Pe cale de consecință se impune recunoașterea dreptului ori începând cu data de 1.10.2001, ori de la data la care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997, până la 31.12.2007.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 6 alin.2 și art. 283 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003, art.67 din Legea nr. 168/1999, art. 28 din Legea nr. 54/2003, art. 7 din Legea nr. 388/2007, art.11 alin.1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art.1 lit. b din OG nr. 11/2007.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, pe considerentul că între acest pârât și membrii de sindicat nu există raporturi juridice concretizate în obligațiile specifice angajatorului și angajatului, nu calculează salariul acestora, nu deține cărțile de muncă și nici nu este ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat unde sunt încadrate aceste cadre didactice. Potrivit art. 13 din OUG nr. 32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Cu privire la solicitarea reclamanților de a li se plăti drepturi salariale începând cu anul 2001, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 166 Codul Muncii. În acest sens, precizează că prevederile Acordului invocat nu sunt aplicabile situației de față, iar OUG nr. 17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat se referă la diferențele salariale rezultate din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 ca urmare a stabilirii de către instanțele judecătorești a salariului de bază al cadrelor didactice.
Pe fondul cauzei acest pârât a susținut că în legislația salarizării cadrelor didactice care se aplica până la apariția Legii nr. 128/1997 existau numai tranșe de vechime în învățământ pentru stabilirea salariului de bază care se opreau la tranșa de peste 25 de ani. Prin Legea nr. 128/1997 se introduc 3 tranșe suplimentare de vechime în învățământ la 30, 35 și peste 40 ani create prin creșterea acordată în conformitate cu art.50 alin.2 din lege. Creșterea de 1/25 s-a utilizat numai pentru crearea celor trei tranșe, ea nu constituie un spor care se acordă la niște salarii de bază existente și practic se solicită să se efectueze o plată dublă pentru aceeași muncă.
Pârâtul a mai susținut că fiecare act normativ apărut ulterior Legii nr. 128/1997 are însumat și acest coeficient prevăzut de art. 50 alin.2 din Legea nr. 128/1997 care se calculează la tranșa anterioară de vechime și nu la coeficientul de ierarhizare în sine.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Vas olicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În susținerea acestei excepții, pârâtul a arătat că potrivit art. 7 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ au personalitate juridică, iar angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general, conform art.11 alin.5 din Legea nr. 128/1997.
În ceea ce privește corectitudinea încadrării personalului și întocmirea la termen a statelor lunare de plată a drepturilor salariale, răspunderea aparține directorului unității de învățământ, potrivit art. 23 din Regulamentul de organizare și funcționare a unității de învățământ preuniversitar. Referitor la salarizarea personalului didactic, se arată că începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în conformitate cu dispozițiilor art.13 din OUG nr.32/2001.
Pe fondul cauzei, acest pârât apreciază acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată, întrucât în toate actele normativ invocate prin care s-au stabilit coeficienții de multiplicare și valoarea acestora, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime 30- 35 de ani,35 - 40 de ani și peste 40 de ani, au fost cuprinse și creșterile de l/25 prevăzute la art. 50 alin. 2 din legea nr. 128/1997. Potrivit dispozițiilor art.5 alin. 2 din OG nr. 18/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de l/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, având în vedere faptul că între reclamanți și autoritatea din cadrul administrației publice locale pârâte în cauză nu există raporturi de muncă ori obligații de natură să genereze obligarea acestora în temeiul pretențiilor deduse judecății.
S-a invocat și împrejurarea că angajatorul reclamanților cadre didactice nu este Consiliul Local, astfel încât acesta nu are obligația de a asigura fondurile necesare salarizării, sens în care s-a învederat că dispozițiile Legii nr. 215/2001 reglementează alte tipuri de raporturi juridice, ceea ce conferă cu prisosință lipsa calității sale procesuale pasive ca autoritate deliberativă, însă fără atribuții în ceea ce privește drepturile salariale cerute de reclamanți.
S-a susținut că pârâtul nu are obligația legală de a asigura fondurile necesare alocării de drepturi salariale pentru învățământul preuniversitar, în acest sens invocându-se dispozițiile art.20, 21, 45, 77 din Legea nr. 215/2001, precum și dispozițiile art.7 alin.8 din Legea învățământului.
Și acest pârât a invocat prevederile art. 167 alin.4 din Legea nr. 84/1995, susținând că plata drepturilor salariale către personalul didactic din învățământul preuniversitar de stat se asigură de la bugetul de stat, iar din bugetul local al unității administrativ-teritoriale sunt alocate doar cheltuieli privitoare la investiții și întreținere de baze materiale din cadrul instituțiilor de învățământ, nicidecum cheltuieli de personal (art.167 alin.2).
S-a învederat că, potrivit dispozițiilor art.33 din HG nr. 2192/2004, când procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea Ministerului Educației și Cercetării funcționează Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, organism consultativ care propune spre aprobare Ministerului Educației și Cercetării nivelul conturilor standard corespunzător finanțării de bază a unităților de învățământ și întocmește un raport trimestrial-anual privind necesarul financiar din învățământul preuniversitar de stat, pe baza informațiilor centralizate transmise de inspectoratele școlare județene (art.45).
De altfel, s-a susținut că în conținutul Legii nr. 388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008 nu se regăsește alocarea unor astfel de sume, astfel încât reclamanții confundă atât sursa de finanțare, cât și procedura de repartizare a drepturilor salariale respective.
În acest context au fost invocate dispozițiile art.7 alin.4 lit. a din Legea nr. 388/2007, potrivit cărora, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art.6 lit. b sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, precum și dispozițiile art.7 alin.5 din același act normativ, potrivit cărora repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin.4 pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B, după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B, după consultarea consiliului județean și a primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă, solidaritate socială și familie, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective și de alte criterii specifice.
Ca atare, drepturile salariale pretinse prin acțiune nu sunt realizate din bugetul local al municipiului Râmnicu V, ci sunt asigurate de la bugetul de stat, astfel încât Consiliul local al municipiului Râmnicu V nu are nici un fel de atribuțiuni în legătură cu plata sau alocarea respectivelor drepturi salariale.
Pe fondul cauzei s-a susținut că acțiunea este neîntemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor art.48 și urm. din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, potrivit legii, la care se adaugă o parte variabilă compusă din adaosuri, sporuri și alte drepturi suplimentare.
Din interpretarea dispozițiilor art.49-51 din Legea nr. 128/1997, în cazul salarizării personalului didactic, noțiunea de salariu de bază se referă atât la salariul de bază care cuprinde pe lângă salariul de bază al funcției didactice îndeplinite și sporuri sau adaosuri prevăzute de lege ca fiind incluse în salariul de bază.
Dispozițiile art.50 alin.2 fac distincția că pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, ceea ce evidențiază că dreptul salarial pretins prin acțiune este inclus în salariul de bază al fiecărui reclamant.
S-au invocat și dispozițiile nr.OG 11/2007 privind creșterile salariale care se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997, potrivit cărora au fost acordate diferite majorări ale salariului de bază.
De asemenea, s-a făcut trimitere și la dispozițiile art. 157 alin.2 Codul Muncii în ceea ce privește salarizarea personalului din instituțiile publice, potrivit cărora, salarizarea acestor categorii de salariați se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În concluzie, s-a susținut că în prezent nu există dispoziții normative care să permită acordarea acestor drepturi salariale în alt cuantum, astfel încât s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.110 din 03 februarie 2009, a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T, respingând acțiunea formulată împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Râmnicu
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.10.2001 -27.11.2005.
S-a respins acțiunea pentru perioada 1.10.2001 - 27.11.2005 ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V, în numele și în interesul reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune și au fost obligați pârâții unitățile de învățământ preuniversitar și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu V să acorde și să plătească reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune drepturile salariale neacordate, constând în diferența dintre sumele datorate reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 și sumele efectiv plătite, începând cu data îndeplinirii condițiilor de către fiecare dintre reclamanți, dar nu mai devreme de data de 28.11.2005 și până la data de 31.12.2007, sume care vor fi reactualizate cu indicele de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data plății efective și integrale.
Au fost obligate pârâtele unitățile de învățământ preuniversitar să înscrie în carnetul de muncă al fiecăruia dintre reclamanți tranșele suplimentare de vechime defalcate pe fiecare an de activitate din perioada pentru care s-a admis acțiunea.
Au fost obligate unitățile de învățământ preuniversitar și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu V să plătească Uniunii Sindicatelor de Învățământ V suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T, are incidență în cauză, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 13 din nr.OUG 32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea. Această dispoziție legală a fost reiterată și în nr.HG 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Potrivit Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, ordonatorul principal de credite este primarul, în calitate de reprezentat al unității administrativ teritoriale, îndrituit să aprobe bugetul unității de învățământ și să asigure finanțarea ei.
Sub aspectul excepției privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Râmnicu V, tribunalul a constatat că acest pârât are calitate procesuală pasivă deoarece, potrivit dispozițiilor nr.OG 13/2001, s-a prevăzut că fondurile privind plata drepturilor salariale pentru personalul din învățământ se asigură de la bugetul local, iar potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliile locale au, printre altele, drept atribuție și pe aceea de a aproba bugetul local, în acesta incluzându-se și fondurile necesare pentru efectuarea plăților deduse judecății.
În aceste condiții, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu V, fără a se antama fondul pricinii, are atribuția prevăzută de lege de a proceda la aprobarea fondurilor care, eventual, în urma hotărârii care s-ar pronunța, ar trebui cuprinse în bugetul local, cu destinația de a fi plătite drepturile solicitate prin acțiune.
Astfel fiind, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Râmnicu-V ar putea fi ținut obligat în raportul juridic dedus judecății, situație față de care s-a respins excepția privind lipsa calității sale procesuale pasive.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.10.2001- 27.11.2005, instanța a constatat că este întemeiată. S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Faptul că la data de 28 noiembrie 2005 s-a încheiat un Acord, prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata unor diferențe salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, pentru întreg personalul didactic, nu este o recunoaștere a dreptului solicitat în cauza de față și a cărui acțiune se prescrie, deoarece are în vedere calculul diferențelor salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr. 128/1997 și nu se referă la tranșele suplimentare de vechime prevăzute de lege.
În consecință, instanța a constatat că este prescris dreptul material la acțiune pentru perioada 1.10.2001-27.11.2005.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că art. 50 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic vizează în alin. 1 si alin. 2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În alineatul 1, legiuitorul a statuat faptul că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege si de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și peste 40 ani de activitate în învățământ.
Așadar, din interpretarea gramaticală a textului de lege menționat, precum și din faptul folosirii de către legiuitor a conjuncției copulative "și" rezultă faptul că articolul menționat are în vedere două noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: "tranșe de vechime" și "tranșe suplimentare de vechime".
În ceea ce privește momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, s-a reținut că textul de lege îl individualizează în mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției "la", care, în cazul concret expus de art. 50 alin 1, introduce momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Că este așa, reiese și din interpretarea voinței legiuitorului care, în momentul în care a dorit să facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul tranșelor de vechime, a apelat la folosirea cratimei, semn grafic ce marchează momentul de început și pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval (a se vedea atât anexele la Legea nr. 128/1997 cât și cele ale nr.OG 15/2008).
Statuând în primul alineat asupra existenței a două drepturi, cel la tranșa de vechime și cel la tranșa suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în alineatul al doilea al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime.
Se stipulează astfel că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin acest alin.2, legea introduce o nouă noțiune, respectiv aceea de "coeficient de ierarhizare" sau, în accepțiunea nr.OG15/2008, "coeficient de multiplicare".
În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de bază, art. 48 alin. 3 din Legea nr. 128/1997 arată că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr. 2 (pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar). Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
În contextul celor menționate, salariul de bază al personalului în cauză este produsul dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr. 2 din lege, aceștia din urmă fiind diferiți în funcție de încadrarea în tranșe de vechime (de ex. de 25-30 de ani, de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și peste 40 de ani). La produsul astfel rezultat se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.
Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșa de vechime este tocmai creșterea, majorarea intervenită în momentul în care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.
În mod concret, la trecerea în tranșa de vechime de 30-35 de ani, personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr. 128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu pentru profesor cu grad didactic I, de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate în învățământ de 6,602.
Dar, potrivit art. 50 alin 1 din statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, ca o premiere, ca un bonus, și de tranșa suplimentară de vechime la al cărei coeficient de multiplicare se adaugă, până la momentul intrării în vigoare a nr.OG 15/2008, și o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Această creștere, în exemplul luat anterior al profesorului cu grad didactic I, ar fi însemnat, printr-un calcul matematic simplu, mărirea coeficientului de multiplicare corespunzător tranșei de vechime de 30-35 cu valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1,000 corespunzătoare, ajungându-se la stabilirea în acest fel a tranșei suplimentare de vechime.
La data de 01 februarie 2008, în Monitorul Oficial nr. 82, fost publicată nr.OG 15 din 30 ianuarie 2008 care vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Ca o primă observație se cuvine menționat faptul că acest act normativ nu face trimitere în nici un fel la dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime. Acest drept există în continuare în virtutea dispozițiilor art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997.
Conform art. 5 alin. 2 din nr.OG 15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 (referitoare la personalul didactic din învățământul preuniversitar), prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin 2 din statut.
Pe cale de consecință, tribunalul a apreciat că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea în vigoare a nr.OG 15/2008, în considerarea art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, care nu a fost abrogat sau modificat în niciun fel.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Consiliul Local al municipiului Râmnicu V, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie față de motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
1. Nu s-a avut în vedere de instanța de fond că dreptul salarial pretins în acțiune nu este realizat din bugetul local al municipiului Râmnicu V, fiind asigurat de la bugetul de stat.
Potrivit art.7 alin.4 lit.a din Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată se face de directorul direcției generale a finanțelor publice județene, după consultarea consiliului județean și a primarilor, cu asistență tehnică de specialitate al inspectoratului școlar sau al direcției de muncă.
Rezultă astfel că în învățământul preuniversitar, fondurile din care se constituie cheltuielile de personal nu provin din bugetul municipiului Râmnicu V, ci provin din, care se face venit la bugetul de stat.
2. Consiliul Local al municipiului Râmnicu V nu are niciun fel de atribuțiuni în legătură cu plata cheltuielilor de personal către reclamanți.
Potrivit art.36 din Legea nr.215/2001, această autoritate deliberativă are inițiativă și hotărăște în probleme de interes general, cu excepția acelora care sunt date prin lege în competența altor instituții.
de finanțare pentru activitățile instituțiilor de învățământ sunt stabilite conform cap.III art.16-17 din nr.HG2192/2004, însă cheltuielile de personal au ca sursă de finanțare bugetul de stat, consiliul local neavând atribuțiuni în acest sens, nefiind vorba despre surse alocate din bugetul local al municipiului Râmnicu
3. Consiliul Local al municipiului Râmnicu V nu are capacitate de exercițiu în cauză, întrucât nu este angajatorul intimaților-reclamanți, nu are drept de dispoziție asupra sumelor alocate din bugetul de stat cu scopul asigurării dreptului salarial solicitat în acțiune, litigiul în speță neintrând în sfera de atribuțiuni a consiliului local.
4. În ceea ce privește fondul cauzei, hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Conform art.48 și urm. din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază potrivit legii, la care se adaugă o parte variabilă, compusă din adaosuri, sporuri și alte drepturi suplimentare.
Salariul de bază este stabilit pe baza unor coeficienți de multiplicare, a căror valoare este stabilită prin act normativ.
Codul Muncii, în ceea ce privește salarizarea personalului din instituțiile publice, la art.157 alin.2 dispune că salarizarea acestor categorii de salariați se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Întrucât la momentul actual nu există dispoziții normative care să permită acordarea acestor drepturi salariale în alt cuantum, acțiunea reclamanților trebuia respinsă ca netemeinică și nelegală.
Față de motivele invocate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Râmnicu V este fondat și urmează a fi admis.
Astfel, prin sentința civilă atacată instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții unitățile de învățământ preuniversitar, precum și recurentul Consiliul Local al municipiului Râmnicu V să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate.
Conform art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii, iar potrivit alin.3, finanțarea de bază (care cuprinde inclusiv cheltuielile de personal, conform alin.5) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Și dispozițiile rt.16 din nr.HG2192/2004 (pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat) prevăd că inanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
De asemenea, potrivit art.13 din nr.OUG32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat este asigurată din anul 2001 din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază teritorială acestea își desfășoară activitatea.
Cu privire la prima sursă de finanțare (bugetul local), curtea constată că, potrivit art.23 din Legea nr.215/2001, consiliul local este autoritate a administrației publice locale, deliberativă, iar atribuțiile acestuia sunt expres prevăzute în art.36 din actul normativ. Conform alineatului 4 al art.36, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local. Această atribuție însă nu îl transformă în ordonator de credite, o astfel de calitate având-o primarul.
Cu privire la cea de-a doua sursă de finanțare (bugetul de stat), art.28 lit.b alin.1 din nr.HG2192/2004 prevede că repartizarea către consiliile locale a fondurilor aferente învățământului, aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, precum și a fondurilor din cote defalcate din impozitul pe venit, se face de către consiliul județean. De asemenea, art.28 lit.b alin.2 din același act normativ prevede că fondurile primite din unele venituri de la bugetul de stat prin legea anuală a bugetului de stat se repartizează pe unități administrativ-teritoriale de către consiliul județean. Rezultă așadar că nici în această situație consiliul local nu este ordonator de credite.
Curtea mai reține că în speță consiliul local nu are nici calitatea de angajator, atribuții în acest sens având directorul unități administrativ-teritoriale (care este în același timp și ordonator terțiar de credite).
În concluzie, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Local al municipiului Râmnicu V, cu toate că acesta nu este nici angajator al reclamanților și nu are nici calitatea de ordonator de credite.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul Muncii și 312 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea față de pârâtul Consiliul Local al municipiului Râmnicu Se vor menține în rest prevederile sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU V, împotriva sentinței civile nr.110 din 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta UNIUNEA SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT V, în numele și în interesul reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune, de la Colegiul Tehnic Forestier Rm.V, -, -, -, G, - de la Colegiul Național cel Rm.V, G, scu de la Grupul Școlar Sanitar " " Rm.V, de la Grupul Școlar "Cpt." Rm.V, S, G, -, escu, de la Liceul de Artă Rm.V, G, -, Germinia, G, Borța, de la Școala cu clasele I-VIII nr.4 Rm.V, de la Grădinița nr.4 Rm.V, G, anu, G, C, G, de la Școala cu clasele I-VIII Rm.V, C, de la Grădinița cu program normal nr. 6 Rm.V, G, G, de la Colegiul Național Rm.V, a, Glescu, scu, de la Școala cu clasele I-VIII Rm.V și pârâții Ministerul Educației Cercetării și T, Inspectoratul Școlar al județului V, Colegiul Tehnic Forestier Rm.V, Colegiul Național cel Rm.V, Grupul Școlar Sanitar Rm.V, Grupul Școlar "Cpt." Rm.V, Liceul de Artă Rm.V, Școala cu clasele I-VIII nr.4 Rm.V, Grădinița nr.4 Rm.V, Școala cu clasele I-VIII Rm.V, Grădinița cu program normal nr.6 Rm.V, Colegiul Național Rm.V, Școala cu clasele I-VIII Rm.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Râmnicu
Menține în rest sentința de mai sus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./18.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Corina Pincu Ifrim, Nicoleta
