Obligația de a face. Decizia 1456/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 1456/2009-
Ședința publică din 04 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Popa Aurora | - - | - JUDECĂTOR 2: Galeș Maria |
- - | - JUDECĂTOR 3: Trif Doina | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtSC RESTAURANT SRL, cu sediul în O p-ța 1 - nr. 5 județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în O- - scara A etaj 4. 18 județul B, împotriva sentinței civile nr. 792/LM/2009 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: obligația de a face,
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 02 noiembrie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 04 noiembrie 2009, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 792/LM/2009 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SRL Restaurant O și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantei, suma de 700 lei reprezentând drepturile salariale aferente luni mai 2008 și 9 zile din luna iunie 2008.
A fost obligată să înscrie în carnetul de muncă a reclamantei perioada 19.11.2007 - 09.06.2008, cât a lucrat în cadrul pârâtei și să achite contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale și de stat.
Au fost respinse celelalte pretenții formulate și obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță areținut, analizând actele și lucrările dosarului, următoarele:
Potrivit art. 16 al. 1 din codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă iar angajatorului îi revine această obligație de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă. În cazul în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice mijloc de probă, conform art. 16 al. 2 din codul muncii.
Din declarațiile martorilor și, rezultă că reclamanta a fost angajată la pârâtă începând cu luna noiembrie 2007 și până la începutul lunii iunie 2008, desfășurându-și activitatea ca muncitoare la bucătărie la spălat vase și primind un salariu de 600 lei pe lună. Tot din aceste declarații reiese faptul că reclamanta a predat cartea de muncă, pârâtei, pentru a i se înscrie perioada lucrată, dar aceasta nu a efectuat înscrierea în carnetul de muncă și i l-a restituit doar în luna ianuarie 2009.
Instanța a constatat că raportul de muncă dintre reclamantă și pârâtă a fost dovedit prin declarațiile martorilor audiați în cauză, dovada acestuia putându-se face prin orice mijloc de probă, conform art. 16 al. 2 din codul muncii, reclamanta a prestat activități pentru pârâtă în perioada noiembrie 2007 - iunie 2008, primind lunar un salariu de 600 lei.
Plata salariului se dovedește prin semnarea ștatelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care să demonstreze efectuarea plății salariului către salariatul respectiv, conform art. 163 al. 1 din codul muncii, dar pârâta nu a făcut dovada plății salariului către reclamantă pentru luna mai 2008 și iunie 2008 prin nici un mijloc de probă.
Prin urmare, reclamanta executându-și obligațiile ce decurg din raportul de muncă, este îndreptățită la plata salariului pentru munca depusă pentru luna mai și 9 zile din luna iunie 2008, salariu ce se ridică la suma de 700 lei net.
Perioada lucrată de reclamantă în folosul pârâtei constituie vechime în muncă, potrivit art. 16 al. 3 din codul muncii și trebuie înscrisă în carnetul de muncă.
Din declarațiile martorilor, instanța a mai reținut că reclamantei i-a fost restituit carnetul de muncă, astfel încât acest capăt de cerere din precizarea de acțiune a rămas fără obiect.
Despăgubirile solicitate de reclamantă în sumă de 600 lei lunar, până la restituirea carnetului de muncă, instanța a constatat că nu sunt întemeiate, deoarece angajarea reclamantei într-un alt loc de muncă nu este condiționată de eliberarea carnetului de muncă de către pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata recurentăSC RESTAURANT SRLO, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta intimată.
În motivele de recurs, recurenta critică hotărârea instanței pentru netemeinicie și nelegalitate, având în vedere că a luat în considerare singurele probe administrate în cauză de reclamantă, ori, aceștia nu au avut calitatea de salariați care să cunoască împrejurările legate de munca salariaților și drepturile salariale ale acestora, nu locuiesc nici în imobilul în care își are sediul unitatea. Un alt motiv invocat este faptul că susținerile acestora privind un salariu lunar de 600 lei este eronat, salariul unei ajutor de bucătar era de 550 lei, iar a unui muncitor necalificat la minimul pe economie. Nici susținerea privind predarea carnetului de muncă nu este întemeiată, întrucât reclamanta nu a predat la unitate carnetul de muncă, iar în ceea ce privește plata salariilor, nu are cum să dovedească, neexistând documente justificative în acest sens.
Toate acestea sunt confirmate în motivarea recurentei și de controlul efectuat de ITM la unitate, adresa 93829/2000 fiind concludentă, nu s-au găsit dovezi cu privire la prestarea muncii de către reclamantă.
În drept, recurenta invocă prevederile articolului 304 punctul 9 Cod de procedură civilă.
Intimata nu a depus întâmpinare, dar în ședința publică din 02 noiembrie 2009 și-a susținut poziția personală în cauză, solicitând respingerea ca nefondat a recursului, învederând instanței că în măsura în care probele sunt apreciate ca insuficiente, este în măsură să completeze probațiunea prin declarațiile altor angajați ai recurentei aflați în situații asemănătoare și înregistrări telefonice.
În condițiile în care recurenta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a propus contraprobe la cele administrate la fond, fiind recursul unității căreia conform articolului 287 Codul muncii îi revenea sarcina probațiunii, ori aceasta n-a făcut acest lucru nici la fond nici în recurs, s-a apreciat că în aceste condiții nu se impune suplimentarea probațiunii solicitată de către intimată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică, se apreciază că aceasta este legală și temeinică, sens în care, în condițiile articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Critica adusă hotărârii instanței de fond este neîntemeiată, fără nici un suport probator.
Astfel cum corect a reținut și instanța de fond, în cazul în care nu s-a încheiat contract individual de muncă, se poate face dovada existenței lui și a prevederilor contractului, ca și a prestației făcută, prin orice mijloace de probă, mai mult, prezumându-se că acesta s-a încheiat pentru durată nedeterminată.
Conform articolului 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Chiar dacă invocă faptul că nu putea face dovada unui fapt negativ, este de observat că, în condițiile în care reclamanta depus ea însăși probe - testimoniale - care până la înscrierea în fals au forță probantă deplină, unitatea recurentă nu a propus contraprobe, nici măcar evidențele justificative de la societate - registrul unic, statele de plată, condica de prezență pe perioada respectivă, sau chiar probe testimoniale care să contracareze afirmațiile și probele reclamantei. De altfel, după termenul din 09.01.2009, când instanța, amânând, a consemnat că la termenul următor (13.03.2009) se va discuta cerea de probațiune, nu s-a mai prezentat în instanță și, așa cum am arătat, nu a solicitat administrarea de probe în susținerea poziției sale din întâmpinare, cum de altfel nu a solicitat nici în recurs și nu a făcut dovada poziției sale personale,
De altfel, este un litigiu de muncă, iar conform articolului 288 Codul muncii administrarea probelor se face în regim de urgență, instanța putând să decadă din beneficiul probei admisă partea care întârzie în mod nejustificat administrarea probei. În cazul din speță, litigiul este pe rol din 2008, cu primul termen la 17.10.2008, când de altfel trebuiau depuse de către unitate probele în apărarea sa, ceea ce nu s-a făcut.
Cât privește proba invocată de recurentă - probă scrisă depusă de altfel la dosar de către reclamantă - adresa 93829/30.06.2000 a ITM B, aceasta nu-i confirmă poziția de opunere, face referire că nu s-au găsit dovezi scrise la unitate, ori, astfel cum am arătat, chiar acest lucru sesizează și reclamanta, că nu s-au întocmit înscrisurile necesare, mai mult, prin acea adresă este îndrumată reclamanta chiar să se adreseze instanței pentru obținerea drepturilor pretinse - subliniindu-se în consens cu prevederile Codul muncii mai sus evidențiate că dovada activității salariatei se poate face prin orice mijloace de probă.
Nu poate fi avută în vedere nici poziția recurentei concluziile scrise, fiind formulate cereri pentru prima oară în recurs prin aceste concluzii, ceea ce este inadmisibil - recursul se motivează conform articolelor 302, 304 Cod de procedură civilă și se propun probele prin cererea de recurs. Nici dreptul la apărare nu a fost lezat, instanța de fond a acordat mai multe termene în dosar, respectând astfel principiul contradictorialității și a dreptului la apărare, la un proces echitabil și un termen rezonabil, celeritatea fiind de fapt impusă de obiectul dedus judecății, fiind respectate așadar prevederile articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la articolul 286 aliniatul 1 Codul muncii.
Față de cele mai sus expuse, coroborat cu actele și lucrările dosarului, raportat la prevederile legislației muncii în vigoare, hotărârea instanței de fond apare ca legală și temeinică, urmând a fi menținută în întregime, sens în care în condițiile articolului 312 aliniatul Cod de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de intimata în condițiile articolului 274 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civildeclarat de recurenta pârâtSC RESTAURANT SRL,cu sediul în O p-ța 1 - nr. 5 județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în O- - scara A etaj 4. 18 județul B, împotriva sentinței civile nr. 792/LM/2009 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 04 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
decizie: PA/13.11.2009
Complet fond: D:C:,
în 2 ex.: /13.11.2009
2 comunicări:
1. SC RESTAURANT SRL, cu sediul în O p-ța 1 - nr. 5 județul B,
2.,cu domiciliul în O- - scara A etaj 4. 18 județul
Președinte:Popa AuroraJudecători:Popa Aurora, Galeș Maria, Trif Doina
