Obligația de a face. Decizia 193/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 193/CM
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții pârâți MUNICIPIUL M prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL M, cu sediile în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 34/9.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procesual ales în C,-, județul C, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 9.04.2009, 13.04.2009 și 15.04.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea formulată la 11.11.2008 și înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, reclamantul, reprezentat în condițiile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003 de către Sindicatul Liber Canal M, a solicitat obligarea pârâților MUNICIPIUL M, prin Primar și CONSILIUL LOCAL M la acordarea ajutorului prevăzut de art. 51 lit. d din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, în cuantum de un salariu mediu pe unitate.
În considerente, reclamantul a arătat că este membru al Sindicatului menționat, sindicat afiliat la Cartel - filiala C, iar până la data de 15.08.2008 a fost muncitor necalificat în cadrul Direcției de și a Municipiului M, organizată în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local M; s-a menționat că de la 15.08.2008 a fost încadrat ca muncitor necalificat (personal contractual) în cadrul Direcției de Servicii Publice a Mun. M, direcție de specialitate fără personalitate juridică organizată în cadrul Consiliului Local
S-a arătat că la 24 martie 2008 decedat, mama reclamantului, astfel cum reiese din certificatul de deces nr. 119/24.03.2008, defuncta aflându-se în întreținerea fiului său conform declarației pe proprie răspundere dată pentru anul 2008 și depusă la primărie.
În aceste condiții, salariatul a solicitat acordarea unui salariu mediu pe unitate în conformitate cu dispozițiile art. 51 lit. d din CCM Unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, însă prin adresa nr. 31471/30.07.2008 această cerere a fost refuzată de către Primarul Mun. M, care a motivat soluția pe considerentul că, în subordinea căreia se află instituția, nu este parte semnatară a contractului colectiv de muncă unic la nivel național, clauzele acestuia fiindu-i inopozabile.
Au fost invocate, în susținerea prezentei acțiuni, prevederile art. 51 lit. d și art. 3 alin. 1 lit. a din CCM Unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, art. 1 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996, art. 37, 241 alin. 1 și 243 Codul muncii, art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare, pârâții MUNICIPIUL M prin Primar și CONSILIUL LOCAL M au solicitat respingerea acțiunii, reiterând susținerile cuprinse în soluționarea administrativă a cererii, referitoare la inexistența calității Ministerului Internelor și Reformei Administrative de parte semnatară a contractului colectiv de muncă unic la nivel național, precum și la aplicabilitatea altor dispoziții legale în temeiul cărora reclamantul poate beneficia de un astfel de ajutor.
La termenul din 09.01.2009, pârâții au înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciindu-se că instituția căreia ar fi trebuit să i se adreseze reclamantul este CNPAS.
Prin sentința civilă nr. 34/09.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis acțiunea și au fost obligați pârâții la plata către reclamant a unui ajutor în cuantum de un salariu mediu pe unitate, la nivelul anului 2008.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
1. Reprezentarea procesuală a reclamantului de către Sindicatul Liber Canal M se legitimează în prezenta cauză prin prisma prevederilor art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, care menționează că în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
2. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților Municipiul M și Consiliul Local M, instanța a soluționat această apărare formulată pe cale de excepție conform încheierii interlocutorii din 9.01.2009, în sensul respingerii ei.
S-a considerat, în acest context, că nu poate fi invocată lipsa calității procesuale pasive câtă vreme reclamantul a făcut dovada existenței raporturilor de muncă ( fiind depuse de altfel adeverința nr. 3426/4.08.2008 a Direcției de și - entitate fără personalitate juridică din cadrul structurii organizatorice a Consiliului Local M, precum și contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 85/09.01.2008 ), iar pretențiile formulate se fundamentează pe însăși existența acestor raporturi și pe chestiunea aplicabilității în unitate a unui contract colectiv de muncă.
Prin urmare, împrejurarea arătată, anume, că reclamantul ar fi putut beneficia de un asemenea ajutor prin prisma altor norme ( Legea nr. 19/2000 ) este superfluă, câtă vreme pretențiile reclamantului sunt raportate strict la dispozițiile art. 51 lit. d din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.
3. Asupra fondului cauzei, au fost avute în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată, prin încheierea contractelor colective de muncă se urmărește promovarea unor relații de muncă echitabile, de natură să asigure protecția socială a salariaților, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă.
Conform art. 11 alin. 1 lit. d din lege, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează: ( )
d)pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național.
Art. 25 alin. 2 și 3 din Legea nr. 130/1996 republicată dispune: contractele colective de muncă încheiate la nivel național se depun și se înregistrează la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ele aplicându-se de la data înregistrării, iar textul art. 30 alin. 1 stabilește că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
În speță, angajatorul a refuzat să acorde salariatului dreptul conferit prin art. 51 lit.d din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe considerentul că ministerul tutelar nu ar fi parte semnatară a acestui CCM, ignorându-se însă prevederile legale sus-citate care extind valabilitatea și aplicabilitatea acordului partenerilor sociali materializat într-un asemenea contract asupra tuturor salariaților din țară.
În fapt, contractul colectiv de muncă unic la nivel național reflectă negocierile cu caracter minimal de care urmează să beneficieze toți salariații, astfel cum se statuează și prin art. 2 alin. 1 și 2 din la nivel național pe anii 2007 - 2010, iar angajatorii - indiferent de forma de capital ori de sfera de activitate (deci, inclusiv din cea a administrației publice și a instituțiilor statului) - sunt obligați, în temeiul art. 30 din Legea nr. 130/1996, să pună în aplicare prevederile lui.
Acesta este de altfel și motivul pentru care conținutul contractului colectiv de muncă unic la nivel național nu se aplică, în virtutea disp. art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996, doar membrilor de sindicat sau doar sindicatelor reprezentative/federațiilor sindicale semnatare, cituturor salariaților încadrați în toate unitățile din țară.
În raport de aceste norme legale, preluate de altfel în cele ale art. 241 și 243 Codul muncii, va fi apreciată ca irelevantă susținerea pârâților referitoare la lipsa incidenței acestor prevederi ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național, salariaților din cadrul administrației publice locale.
În legătură cu textul invocat al art. 51 lit. d din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, se va avea în vedere că acesta dispune în sensul că:
, În afară de ajutoarele prevăzute de lege, la care au dreptul, salariații vor beneficia și de următoarele ajutoare: ( )
d) un salariu mediu pe unitate plătit de unitate la decesul soțului sau soției ori la decesul unei rude de gradul I aflate în întreținerea salariatului.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu exclude și a altor ajutoare pentru situațiile arătate în text - cum ar fi, în speță, solicitarea de către reclamant, de această dată însă în calitate de asigurat în sistemul public de asigurări sociale, a ajutorului reglementat prin art. 127 din Legea nr. 19/2000. Așadar, pretenția formulată de reclamant în virtutea calității sale de salariat, fondată pe dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel național nu poate fi înlăturată de către angajator câtă vreme textul art. 51 lit. d permite cumulul sumelor ce pot fi acordate pentru același eveniment.
Pentru toate aceste considerente, constatând că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul îndeplinește condițiile de fond pentru a beneficia de norma cuprinsă în art. art. 51 lit. d din CCM Unic la nivel național, acțiunea reclamantului urmează a fi admisă, în sensul că pârâții vor fi obligați la plata către reclamant a unui ajutor în cuantum de un salariu mediu pe unitate, la nivelul anului 2008.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs Municipiul M prin primar. în motivare a arătat următoarele: contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de administrație publică prevăd dreptul pretins de reclamant în condițiile Legii nr. 19/2000, lege pe care contractul colectiv de muncă pentru anii 2007 - 2010 nu o respectă; reclamantul beneficiază de ajutorul de deces în condițiile Legii nr. 19/2000 și nu în baza unui contract nevalidat de MIRA, refuzul de a i se acorda acest drept fiind motivat de inaplicabilitatea contractului colectiv de muncă unic la nivel național invocat de reclamant; intenția reclamantului a fost în realitate recunoașterea de către instanță a validității unui contract încheiat între patronate și sindicate în acele localități în care serviciile publice au fost externalizate; contractul colectiv de muncă invocat nu poate fi aplicabil unor persoane care nu au participat la negocieri; administrația publică nu a semnat contractul nici la nivel central nici la nivel local; contractul colectiv de muncă invocat cuprinde clauze care modifică legislația în vigoare în ceea ce privește drepturile personalului contractual, stabilite prin OG nr. 10/2008; drepturile salariale ale angajaților contractuali sunt alocate din bugetul local, fiind vorba de "bani publici"; s-a mai arătat că admiterea acestei acțiuni prezintă "pericolul" extinderii opozabilității unui contract colectiv de muncă asupra unor părți nesemnatare, ceea ce nu este permis de legislația românească; în continuare s-au făcut aprecieri referitoare la inopozabilitatea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național, apreciindu-se că pentru a se reține o astfel de opozabilitate ar trebui ca acest contract să fie emis de către Guvernul României sau ca una din părțile semnatare să fie Ministerul Internelor și Reformei Administrative, nefiind posibil ca o minoritate să se impună majorității; inaplicabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel național a fost motivată și de lipsa resurselor materiale și a fondurilor în bugetul local și autonomia locală; au fost invocate și intervenții ale unor reprezentanți ai organizației sindicale în interes propriu; s-a invocat aplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 25990/27.12.2006; s-au invocat și prevederi din Legea nr. 130/1996 pentru a susține inopozabilitatea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Susținerile recurentului vizează în esență două motive, respectiv nelegalitatea unor prevederi din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național în raport de legislația în vigoare și, pe de altă parte, inopozabilitatea acestui contract în ceea ce privește pe recurent, acestor două motive fiindu-le subsumate mai multe argumente. Aspectele referitoare la un eventual scop ascuns și real al acțiunii, urmărirea unor interese proprii ale unor membrii de sindicat, sunt străine cauzei și nu au relevanță în privința soluției asupra fondului cererii reclamantului, care are un obiect clar stabilit, astfel încât aceste aspecte nu vor fi analizate.
În ceea ce privește eventuala nelegalitate a unor clauze din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național, se constată că o astfel de cauză de nulitate poate fi invocată într-o acțiune formulată pe întreaga perioadă în care contractul colectiv de muncă respectiv este în ființă, astfel cum stabilește art. 73 lit. b) din Codul muncii. În cazul în care nu s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nulitatea unor clauze din contractul colectiv de muncă la nivel național nu poate fi invocată inaplicabilitatea lor pentru simplul fapt că angajatorul apreciază că ar fi contrare legii.
Nici susținerile recurentului cu privire la inopozabilitatea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național nu sunt întemeiate.
Astfel, potrivit art. 12 alin.(1) și (2) din Legea nr. 130/1996, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare; prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale; contractele colective de muncă ale salariaților instituțiilor bugetare se pot încheia la nivelul unităților, la nivelul administrației sau al serviciilor publice locale, pentru instituțiile din subordinea acestora, și la nivel departamental, pentru instituțiile subordonate.
Reclamantul este încadrat în Direcția de și de a Municipiului M (conform datelor rezultate din contractul individual de muncă nr. 85/09.01.2008) astfel încât devine aplicabil Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pe anul 2005-2006 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 975/11.05.2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 6 din -, prelungit în condițiile Actului adițional nr. 1 încheiat la data de 19 decembrie 2005 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 2949/10.01.2006, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 1 din -.
Astfel, potrivit art. 2 (modificat prin Actul adițional nr. 1/2006), în sensul acestui contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură, prin patroni se înțeleg regiile autonome, societățile comerciale, serviciile publice și celelalte persoane juridice sau persoane fizice care folosesc forța de muncă salariată și care desfășoară activități în domeniul serviciilor publice de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale. La data adoptării acestei forme a articolului citat, era în vigoare Legea nr. 326/2001 a serviciilor publice de gospodărie comunală, care la art. 2 (1) stabilea că serviciile publice de gospodărie comunală reprezintă ansamblul activităților și acțiunilor de utilitate și de interes local, desfășurate sub autoritatea administrației publice locale, având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică, prin care se asigură, între altele, alimentarea cu și canalizarea și epurarea apelor uzate și pluviale (lit. a și b). Această lege a fost abrogată și înlocuită de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, intrată în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României (potrivit art. 54, cu excepția art. 42 al.7 care nu are relevanță în cauză). În acest mod se explică terminologia folosită de contractul colectiv de muncă în cauză, care se referă la "gospodărie comunală" iar nu la servicii publice de utilitate publică. Legea nr. 51/2006 menține însă serviciile de alimentarea cu și canalizarea și epurarea apelor uzate și pluviale în categoria serviciilor comunitare de utilități publice (art. 1 alin2) care în termenii Legii nr. 326/2001 erau denumite "serviciilor publice de gospodărie comunală", fiind vorba doar de o schimbare de terminologie.
Acest contract colectiv de muncă a fost negociat de organizațiile sindicale cu Federația Națională a Serviciilor Publice din România.
În art. 81(1) lit.d) din acest contract colectiv de muncă se prevede că "în afară de ajutoarele prevăzute de lege la care au dreptul, salariații vor beneficia de următoarele ajutoare: [] d) cel puțin două salarii medii pe unitate plătite de unitate sau instituție la decesul soțului sau soției, ori la decesul unei rude de gradul I aflate în întreținerea salariatului".
Acest contract colectiv prevede drepturi superioare celor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel național pentru perioada 2007 - 2010, care în art. 51 li. d) prevede că "în afară de ajutoarele prevăzute de lege, la care au dreptul, salariații vor beneficia și de următoarele ajutoare: [] d) un salariu mediu pe unitate plătit de unitate la decesul soțului sau soției ori la decesul unei rude de gradul I aflate în întreținerea salariatului".
În ceea ce privește Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, Publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 5 din -, se constată că acesta a fost negociat și de Uniunea Generală a din România - 1903, din care face parte și Federația Națională a Serviciilor Publice de General din România și de "Cartel ", la care este afiliat Sindicatul Liber Canal M din care face parte reclamantul.
Legea nr. 130/1996 stabilește anumite condiții de încheiere a contractelor colective de muncă, în sensul că pentru valabila lor încheiere nu este necesar să participe la negociere și la semnarea contractelor prin reprezentanți toți angajatorii și toți angajații pentru ca acest contract să le fie opozabil. Astfel, art. 14 lit. a) din lege stabilește participarea asociațiilor patronale legal constituite și reprezentative potrivit acestei legi, în cazul unui contract colectiv de muncă la nivel național fiind necesar ca organizațiile patronale să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 15 al.1 lit. a).
În temeiul legii, un contract colectiv semnat la nivel național de organizațiile patronale reprezentative este opozabil și patronilor și salariaților care nu au participat sau nu au fost reprezentați la negociere, astfel cum stabilește art.11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art. 241 lit. d din Codul muncii.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 3(1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: a) pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt), în cazul contractelor colective de muncă la nivel național; la art. 2 din acest contract colectiv de muncă se arată că "termenul unitate desemnează societățile comerciale, alte organizații cu scop lucrativ, instituțiile publice și orice persoană juridică ce angajează salariați".
Din aceste motive, pentru a produce efecte aceste contracte colective de muncă nu era necesar ca ele să fie adoptate de Guvernul României sau de MIRA, prevederile legale citate anterior stabilind o procedura de încheiere a unui contractul colectiv de muncă, părțile care îl pot negocia și semna, opozabilitatea acestuia și condițiile de opozabilitate. În realitate, recurentul critică prevederile legale cuprinse în Legea nr. 130/1996, considerând că modul în care această lege stabilește condițiile de negociere, semnare și opozabilitate a contractelor colective de muncă ar fi incorect, aspecte care nu pot fi avute în vedere de instanță, care nu are îndrituirea de a modifica prevederi legale sau de a înlătura astfel de prevederi decât în condițiile art. 20 al.2 și art. 148 alin.2 din Constituția României, ceea ce nu este cazul.
Nu pot fi reținute nici motivele care vizează gestionarea fondurilor de către instituțiile publice, acestea neputând ignora prevederi legale sau contractuale care prevăd drepturi ale angajaților invocând lipsa fondurilor sau autonomia locală, ci din contră, fiind obligate a asigura gestionarea fondurilor pe care le au la dispoziție în asemenea mod încât să respecte aceste drepturi ale angajaților. De altfel, chiar art. 49 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Primăriei M (înregistrat sub nr. 25990/27.12.2006) stabilește că "toate drepturile bănești cuvenite lucrătorilor se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale instituției", preluându-se prevederile art. 156 din Codul muncii.
De altfel, aceste susțineri ale recurentului sunt contradictorii, întrucât, pe de o parte, invocă autonomia locală în ceea ce privește gestionarea fondurilor disponibile în bugetul local, dar susține și faptul că un contract colectiv de muncă care să-i fie opozabil ar fi trebuit însușit de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Or, în conformitate cu art. 2(1) din Legea nr. 215/2001, administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit. Apoi, art. 4 (2) din aceeași lege, prevede că autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, după caz. În contextul autonomiei locale, între organele administrației locale și organele administrației de stat nu există raporturi de subordonare. În conformitate cu art. 1 al.1 din OUG nr. 30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică. Potrivit art. 12(1) din același act normativ, acesta are în structură, în subordine sau, după caz, în coordonare aparatul central, unitățile subordonate acestuia, organe și unități centrale de specialitate, unități teritoriale, servicii publice deconcentrate, precum și alte componente constituite în condițiile legii ca instituții civile sau militare. Pe de altă parte, la art. 4(1) din OUG nr. 30/2007, se stabilește că pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, Ministerul Internelor și Reformei Administrative cooperează cu celelalte ministere și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale și colaborează cu autoritățile administrației publice locale, structurile asociative ale acestora, patronatele și sindicatele, asociațiile și organizațiile neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum și cu persoanele fizice, în condițiile prevăzute de lege.
Așadar, personalul încadrat în cadrul serviciilor care fac parte din primării ca structuri funcționale, nu fac parte din personalul Ministerul Internelor și Reformei Administrative chiar dacă activează în cadrul administrației publice în sens larg, întrucât activează în cadrul administrației publice locale autonome.
Se mai reține că, într-adevăr, art. 12 din Legea nr. 130/1996 și art. 3 alin.(2) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, prevăd că prin contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Dar, aceste prevederi se referă doar la acele drepturi care sunt acordate și al căror cuantum este stabilit printr-un act normativ de salarizare, ele nefiind negociabile nici sub aspectul acordării și nici al cuantumului.
Dar, aceasta nu înseamnă că nu pot fi acordate alte drepturi prin contracte colective de muncă, stabilite prin negocierea patronatelor și sindicatelor reprezentative.
De altfel, susținerile recurentului sunt contradictorii, întrucât, pe de o parte susține că printr-un contract colectiv de muncă nu pot fi acordate alte drepturi decât cele prevăzute de lege, făcând referire la OG nr. 10/2007 care în realitate modifică doar OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, dar acceptă că în baza art. 51 lit. d) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Primăriei M, datorează acest ajutor de deces dar într-un cuantum mai redus, deși un astfel de drept nu este prevăzut în OUG nr. 24/2000.
Recurentul confundă ajutorul de deces stabilit conform art.126-128 din Legea nr. 19/2000, care este un drept de asigurări sociale, conform art. 98 litera f) din aceeași lege și care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și un drept cu denumire similară, stabilit printr-un contract colectiv de muncă, ce are însă o cu totul altă natură și alt izvor. Or, așa cum s-a arătat, textele din contractele colective de muncă aplicabile, fac referire la acordarea acestui ajutor de deces "în afară de ajutoarele prevăzute de lege la care au dreptul" salariații.
Ajutorul de deces prevăzut în art. 51 lit. d din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Primăriei M este însă într-un cuantum inferior celui prevăzut în Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale și în Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, devenind aplicabile prevederile art. 8 alin.3 din Legea nr. - și art. 238 alin.1 din Codul muncii.
În consecință, se constată că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea, astfel încât în conformitate cu art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenții pârâți MUNICIPIUL M prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL M, cu sediile în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 34/9.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procesual ales în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Maria Apostol | JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu Răzvan Anghel | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Red.dec.jud.
2 ex./ 14.05.2009.
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
