Speta drept civil. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 191/CM
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea -, domiciliată în comuna, județul C, împotriva deciziei civile nr. 706/CM/29.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele DE CONSUM, cu sediul în comuna, județul C, C și UNIUNEA JUDEȚEANĂ A COOPERATIVELOR DE CONSUM, ambele cu sediile în-, D, județul
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 9.04.2009, 13.04.2009 și 15.04.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. 3490/2002, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta pentru ca pârâta să fie obligată la plata drepturilor bănești cuvenite reclamantei ca urmare a anulării deciziei nr. 1/29.03.2001 având ca obiect desfacerea contractului de muncă potrivit sentinței civile nr. 4987/2002 a Judecătoriei Constanța, pentru perioada 30.04.2001 la zi, ca urmare a refuzului pârâtei de aor eintegra în funcție, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că, Cae mis o decizie de suspendare din funcția de contabil șef pe care reclamanta o ocupa în baza contractului individual de muncă nr. 96061/1996, decizie anulată prin decizia civilă nr. 2758/2000 a Tribunalului Constanța, care a obligat pârâta la plata drepturilor bănești cuvenite reclamantei până la reintegrarea efectivă.
Întrucât s-a refuzat reintegrarea reclamantei, pârâta a fost obligată la plata sumei de 33.717.648 lei aferentă perioadei 1.03.2000 - 30.04.2001 conform sentinței civile nr. 6652/2001 a Judecătoriei Constanța.
După anularea deciziei de suspendare nr. 3/2000 s-a emis dispoziția nr. 1/29.03.2001 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 lit. "a" din Codul muncii, decizie anulată prin sentința civilă nr. 4987/2002 a Judecătoriei Constanța.
Deși reclamanta a făcut numeroase demersuri, pârâta a refuzat să o reintegreze, până în momentul înregistrării prezentei acțiuni.
Pe parcursul cercetării judecătorești reclamanta a solicitat introducerea în cauză a C, întrucât contractul individual de muncă a fost încheiat cu această unitate.
Prin sentința civilă nr. 271 din 2.02.2007 Tribunalul Constanțaa admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei și a respins acțiunea reclamantei, ca fiind îndreptată împotriva unei părți lipsite de capacitate procesuală.
A respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei
A obligat pârâta C către reclamantă la plata sumei de 1485 lei cheltuieli de judecată.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost încadrată în funcția de contabil șef la, angajatorul fiind C, aspect care rezultă din contractul părților. Pe fondul cauzei s-a apreciat că pretențiile reclamantei sunt fondate, întrucât nu s-a respectat hotărârea judecătorească de reintegrare în funcție a reclamantei.
Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia civilă nr. 327 /CM/8.10.2007 a admis recursul civil declarat de C împotriva sentinței civile nr. 275/2007 a Tribunalului Constanța.
A casat sentința recurată și a trimis dosarul spre rejudecare la Tribunalul Constanța, pentru a se avea în vedere următoarele aspecte: raporturile de muncă dintre părți trebuie lămurite în raport de actele de la dosar, iar pârâta era care îi plătea salariul reclamantei, prin urmare această unitate își justifică calitatea procesual pasivă. Din perspectiva Legii nr. 1/2005 trebuie analizată situația juridică a, în raport de înscrisurile existente în dosarul de fond.
Trecând la rejudecarea cauzei Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 108 din 8.02.2008 a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei față de.
A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor C și Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum
A respins acțiunea reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
A respins cererea de instituire a sechestrului asigurator.
Pronunțând această hotărâre Tribunalul Constanțaa reținut că, din actele de la dosar rezultă faptul că, această unitate de Consum a fost radiată în temeiul art. 31 din Legea nr. 359/2004.
Mai mult, problema lipsei calității procesual pasive a Ca fost rezolvată prin decizia de casare, prin care s-a statuat că această untitate nu are nicio atribuție sub aspectul îndeplinirii obligațiilor către reclamantă.
Pentru C dispozițiile art. 89 al.4 din Legea nr. 1/2005 exclud o asemenea calitate. Nu s-a demonstrat că aceasta a preluat întreg patrimoniul fostei și prin urmare nu poate fi obligată la plata drepturilor bănești către reclamantă.
Nefiind probată existența unei obligații de plată, s-a respins și cererea cu privire la instituirea unui sechestru asigurator.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs.
În motivele de recurs, recurenta învederează instanței că hotărârile pronunțate de instanțe sunt greșite, întrucât completul de judecată a fost constituit nelegal deoarece o parte din magistrații asistenți au participat la judecarea altor cauze, într-un alt stadiu procesual, cu aceleași părți și la judecarea altor cauze cu același obiect, prin urmare erau incompatibili.
Nu a renunțat la judecata cauzei față de, întrucât raporturile de muncă și încasarea salariului s-au făcut de la această unitate pârâtă.
Cea care a preluat tot activul a fost Cea care a greșit a fost Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia de casare cu trimitere reținând că răspunzătoare în cauză este. Există acte la dosar din care rezultă că tot activul a fost preluat de Deci, hotărârile pronunțate sunt greșite și trebuie desființate.
Prin decizia civilă nr. 706/CM/29.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanțas -a respins ca nefondat recursul. Pentru a se pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, instanța apreciază că este nefondat, întrucât cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 27 Cod pr. civilă se referă numai la membrii completului de judecată, respectiv la judecătorii al căror vot este deliberativ. În privința magistraților asistenți, aceștia au un vot consultativ ei nefiind asimilați magistraților, iar textul de lege enunțat mai sus, nu se referă la această categorie de personal din cadrul instanțelor.
La Tribunalul Constanța, instanța de fond, conform încheierii din 14.12.2007, în ședință publică, recurenta reclamantă a făcut precizări asupra cadrului procesual, în sensul că înțelege să se judece cu pârâții Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum C și cu A fost întrebată recurenta reclamantă în mod special care este poziția sa față de și a arătat că renunță la judecată față de această parte întrucât a fost absorbită de Prin urmare, instanța în mod corect a luat act de renunțarea la judecată a recurentei față de.
Referitor la, unde reclamanta recurentă a funcționat în calitate de contabil șef și făcea parte din consiliul de administrație, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, actele de la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, respectiv certificatul nr. I/-/1.09.2006, confirmă faptul că, această Cooperativă de Consum a fost radiată în temeiul art. 31 din Legea nr. 359/2004 ( a încetat personalitatea juridică a acesteia).
Conform art. 30 din aceeași lege, neefectuarea preschimbării certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat conținând codul unic de înregistrare, până la termenul prevăzut de art. 26, atrage dizolvarea de drept a persoanelor juridice.
Potrivit art. 31 din aceeași lege dacă în termenul de 6 luni de la pronunțarea încheierii de dizolvare de către judecătorul delegat, acesta nu a fost sesizat cu o cerere de numire a lichidatorului, persoana juridică se radiază din oficiu din Registrul comerțului. Textul de la art. 7 arată clar că bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din Registrul Comerțului se consideră bunuri abandonate.
În această situație recurenta reclamantă, în termenul de 6 luni de la data pronunțării încheierii de dizolvare de către judecătorul delegat, avea obligația ca orice debitor, să declanșeze procedura falimentului pentru a se înscrie la masa creditorilor pentru recuperarea creanțelor sale (respectiv drepturile salariale) conform art. 24 din Legea nr. 359/2004.
De asemenea, în mod corect s-a reținut lipsa calității procesual pasive a C, întrucât a fost lămurită irevocabil prin decizia de casare a Curții de APEL CONSTANȚA, în sensul că această unitate nu are nicio atribuțiune sub aspectul îndeplinirii obligațiilor către recurenta reclamantă. În privința C corect s-a reținut că, nu se poate stabili în sarcina pârâtei obligația de a plăti drepturile salariale ale recurentei, atâta vreme cât nu s-a demonstrat că a preluat patrimoniul unității.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație în anulare recurenta reclamantă. În motivare a arătat următoarele: având în vedere că hotărârea judecătorească prin care s-a dispus reintegrarea sa în funcție era irevocabilă, Tribunalul nu putea decât să stabilească prin expertiză contabilă cuantumul despăgubirilor care i se cuvin, nefiind vorba de un conflict de muncă ci despre executarea unui titlu executoriu, și ca urmare, Tribunalul nu putea stabili lipsa calității procesuale a Cooperativei de Consum, fiind nelegală obligarea la plata despăgubirilor cuvenite pentru perioada 01.05.2001 - 31.12.2006; niciodată nu a declarat că renunță la judecată în privința Cooperativei de Consum iar pentru reținerea falsă a unei astfel de declarații a formulat plângere penală împotriva judecătorului fondului cauzei.
În concluzii scrise ulterioare, contestatoarea a reiterat aceste motive, în plus arătând că hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța este pronunțată de o instanță care nu era competentă, întrucât era vorba de punerea în executare a unui titlu executoriu iar nu de un conflict de muncă, astfel încât competența revenea Judecătoriei Constanța. A mai arătat că deși Curtea de Apel Constanța în decizia de casare nr. 327/CM/2007 a stabilit că în rejudecare instanța de fond trebuie să analizeze care este situația juridică a, ceea ce nu s-a întâmplat, în sensul că instanța de fond nu a stabilit prin expertiză contabilă raporturile juridice dintre și și nici calitatea UJCC în legătură cu care a depus înscrisuri în sensul că a vândut active imobile ale unor terți.
În drept s-a invocat art. 317 pct. 2 și art. 318 teza 1 și 2 Cod.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimata Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum a solicitat respingerea contestației în anulare arătând că în cauză competența aparținea Tribunalului Constanța iar obligația stabilită prin sentința nr. 4987/2002 trebuia executată de, astfel încât, prin decizia nr. 327/CM/08.10.2007 s-a stabilit că UJCC nu are calitate procesual pasivă.
Analizând decizia contestată prin prisma susținerilor contestatorului și a prevederilor legale aplicabile Curtea constată că este nefondată contestația în anulare pentru următoarele considerente:
Potrivit art.317(1) Cod.pr.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Alineatul (2) al aceluiași articol stabilește însă că, totuși, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Apoi, art.318(1) Cod.pr.civ. prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Mai întâi, se are în vedere că aspectele privind necompetența instanței de fond poate fi invocată într-o contestație în anulare, potrivit art. 317 Cod.pr.civ. numai în situația în care acest aspect nu a putut fi invocat pe calea recursului sau deși a fost invocat prin cererea de recurs, instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
În cauză, se constată că reclamanta a adresat ea însăși cererea introductivă Tribunalului Constanța, aceasta fiind înregistrată sub nr. 3490/2002, iar în cererea introductivă a calificat acțiunea ca fiind o acțiune "în pretenții izvorâte din raporturi de muncă".
În recursul formulat de reclamantă, soluționat prin decizia civilă nr. 706/CM/29.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, reclamanta contestatoare nu a invocat ca motiv de recurs necompetența instanței de fond deși avea această posibilitate, necompetența la care se referă contestatoarea fiind încadrată în categoria necompetenței de ordine publică în conformitate cu art. 159 al.2 Cod.pr.civ. așa încât nu este aplicabil art. 158 alin.5 Cod.pr.civ.. O astfel de excepție, față de motivul invocat de reclamantă, referitor la calificarea acțiunii, putea fi verificat de instanța de recurs față de dispozițiile art. 162 și art. 3041Cod.pr.civ..
Cum necompetența instanței de fond nu a fost invocată de contestatoarea reclamantă în recurs, acest motiv nu mai poate fi invocat într-o contestație în anulare.
Se constată astfel că nu se poate reține incidența prevederilor art. 317 Cod.pr.civ.
Pe de altă parte, susținerile contestatoarei privind omisiunea de a lua în considerare anumite probe, greșita apreciere a situației de fapt sau greșita aplicare a unor reguli de drept sau norme juridice concrete, nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială iar o eroare de judecată nu poate fi îndreptată pe această cale întrucât contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac prin care se urmărește desființarea unei hotărâri irevocabile nu pentru că fondul pricinii nu a fost corect soluționat, ci pentru că instanța de recurs a comis erori materiale. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile expres prevăzute de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare și neputând fi valorificate pe această cale greșeli de judecată respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale întrucât a da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți ar echivala cu o nouă cale ordinară de atac ceea ce este ilegal.
Aceasta ar constitui și o încălcare ar constitui o încălcare a principiului securității raporturilor juridice desprins de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa din prevederile Convenției, ca fiind unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului. Acest principiu a cărui încălcare echivalează cu încălcarea art.61 din Convenție, impune ca o soluție definitivă a oricărui litigiu pronunțată de o instanță judecătorească să nu mai fie repusă în discuție.
De altfel, invocând acest motiv de contestație în anulare, contestatoarea nu indică în concret care ar fi greșeala materială a instanței de recurs. Aceasta exprimă nemulțumiri cu privire la soluția pronunțată în primă instanță și în recurs urmărind o nouă judecare a recursului, aceste nemulțumiri neputând fi însă încadrate în noțiunea de greșeală materială.
În ceea ce privește greșita reținere a împrejurării că reclamanta a renunțat la judecată față de, se are în vedere în plus că potrivit art. 318 alin.1 teza I Cod.pr.civ. existența unei greșeli materiale poate fi invocată numai dacă dezlegarea dată cauzei este rezultatul acestei greșeli materiale.
În cauză, se constată că faptul că instanța de fond și instanța de recurs au reținut că reclamanta a renunțat la judecată față de nu are nici o relevanță asupra dezlegării cauzei întrucât oricum în ceea ce privește s-a reținut că aceasta nu mai există, fiind radiată și dizolvată de drept, fără a se demonstra existența unei fuziuni prin absorbție, aspecte care la rândul lor nu pot fi analizate într-o contestație în anulare.
Ca urmare, chiar dacă nu s-ar fi luat act de renunțarea la judecată, ar fi fost aplicabil art.161 alin.1 teza I Cod.pr.civ..
De altfel, așa cum a reținut și instanța de recurs, la termenul din 14.12.2007, prezentă personal în fața instanței, așa cum rezultă din încheierea de ședință, reclamanta arătat că "nu mai cheamă în judecată în calitate de pârâtă, de Consum, întrucât a fost absorbită de ".
Renunțarea la judecată, reglementată ca act de dispoziție procesuală de art. 246 Cod.pr.civ. presupune o manifestare de voință expresă în acest sens, care însă nu trebuie să se facă potrivit unei formule sacramentale, ci în asemenea mod încât să fie clară intenția de a nu mai continua judecata. În cauză, din formularea redată, rezultă fără echivoc faptul că reclamanta a manifestat intenția de a nu mai continua judecata cu în calitate de pârâtă, reclamanta modificând pe parcursul judecății cadrul procesual și rezultând convingerea acesteia că această unitate nu mai există, fiind în opinia sa absorbită de. Faptul că această opinie a sa a fost înlăturată și considerată eronată de instanța de fond și instanța de recurs, care au ajuns la altă soluție, nu are relevanță asupra efectelor actului de dispoziție.
De asemenea, nu se poate reține nici motivul privind omisiunea de a analiza motivele de modificare sau de casare a sentinței pronunțate de Tribunalul Constanța.
Astfel, chiar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (cauza Albina contra României, paragraful 33).
Contestatoarea nu indică în concret ce motiv de recurs nu ar fi fost analizat, reiterând criticile privitoare la soluția primei instanțe.
În cauză, se constată că în cererea de recurs contestatoarea a invocat următoarele motive: nelegala constituire a completului de judecată prin participarea unui asistent judiciar -; greșita reținere de către instanța de fond a împrejurării că ar fi renunțat la judecată față de; greșita respingere a acțiunii față de raportat la probele existente în cauză; existența unor motive contradictorii și interpretarea greșită a actului cu care a învestit instanța respectiv cererea de stabilire a cuantumului despăgubirilor materiale datorate în baza unui titlu executoriu.
Instanța de recurs a analizat toate aceste motive de recurs așa cum rezultă din cele expuse anterior cu privire la considerentele avute în vedere și cuprinse în decizia civilă nr. 706/CM/29.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
Este adevărat că instanța de recurs nu s-a referit în mod expres la motivul privind existența unor motive contradictorii și interpretarea greșită a actului cu care a învestit instanța respectiv cererea de stabilire a cuantumului despăgubirilor materiale datorate în baza unui titlu executoriu. Dar, în motivele de recurs, contestatoarea nu a indicat în concret care ar fi motivele contradictorii cuprinse în sentința recurată și nici în ce sens a fost greșit interpretat actul de învestire a instanței. În realitate, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, contestatoarea a expus critici cu caracter generic la adresa soluției pronunțate de instanța de fond. Astfel, recurenta a arătat următoarele: "Acțiunea mea inițială a fost formulată împotriva doar că instanța de fond, la data aceea, constatând că a fost angajatorul cu care am încheiat contractul individual de muncă a trecut răspunderea asupra sa, ceea ce ulterior Curtea de Apel Constanțaa schimbat trecând răspunderea pe seama ".
Așadar, aceste critici vizau în realitate soluția în ansamblu, privind calitatea procesual pasivă a și obligația acestuia de a plăti despăgubirile pretinse. Or, așa cum s-a arătat în cele expuse anterior, Curtea de Apel Constanța, în decizia criticată, a reluat analiza acestor aspecte, făcând referire la calitatea procesual pasivă a.
Așa cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (paragraful 30).
Rezultă astfel că nu se pot reține nici motive care să se încadreze în prevederile art. 318 Cod.pr.civ.
În consecință, contestația în anulare se va respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea -, domiciliată în comuna, județul C, împotriva deciziei civile nr. 706/CM/29.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele DE CONSUM, cu sediul în comuna, județul C, C și UNIUNEA JUDEȚEANĂ A COOPERATIVELOR DE CONSUM, ambele cu sediile în-, D, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Maria Apostol | JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu Răzvan Anghel | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.dec.jud.
2 ex./ 14.05.2009.
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
