Obligația de a face. Decizia 4300/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(3163/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4300/
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă UNIVERSITATEA DIN, împotriva sentinței civile nr.1343 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 20755/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă Universitatea din B, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 18 dosar, intimata reclamantă, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.58656/29.05.2009 atașată la fila 17 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata reclamantă, a depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 04.06.2009.
Se înmânează un exemplar al întâmpinării formulate de intimata reclamantă, consilierului juridic al recurentei pârâte Universitatea din B, care arată că are cunoștință de conținutul acesteia.
Consilierul juridic al recurentei pârâte Universitatea din B, arată că înțelege să nu mai susțină cererea privind suspendarea executării sentinței civile recurate.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al recurentei pârâte Universitatea din B, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Avocatul intimatei reclamante, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 1343/17.02.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta și s-a dispus obligarea pârâtei Universitatea din B la plata și virarea sumelor de bani reprezentând contribuția de asigurări sociale de stat pe perioada 01.11.2002-01.11.2006 și la plata și virarea sumelor de bani reprezentând contribuția de asigurări pentru șomaj pe perioada 01.02.2003-01.11.2006, cu majorările de întârziere aferente până la data achitării integrale.
S-au respins celelalte pretenții deduse judecății.
În final, pârâta a fost obligată la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pârâta a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
1. Dispozițiile art. 8 alineatul 2 din HG nr. 37/1999 au fost abrogate prin art. 198 din Legea nr. 19/2000, text care dispune printre altele că "la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice dispoziții contrare".
Instanța nu a împărtășit opinia pârâtei că HG nr. 37/1999 este o lege specială, ce nu poate fi abrogată decât explicit prin Legea nr. 19/2000.
Acest raționament este confirmat și de faptul că prin HG nr. 567/2005 s-au păstrat prevederile art. 23 alineatul 2.
În sprijinul opiniei pârâtei că dispozițiile art. 8 alineatul 2 din HG nr. 37/1999 sunt contrare Legii nr. 19/2000 este faptul că art. 23 alineatul 2 din HG nr. 567/2005 a fost abrogat în mod explicit prin HG nr. 1717/2008, tocmai din cauza neconcordanțelor sesizate de pârâtă.
În consecință reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederi abrogate anterior admiterii sale la doctorat.
Începând cu 01.04.2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000, doctoranzii de la forma cu frecvență nu se regăsesc între persoanele asigurate obligatoriu prin efectul legii, prevăzute la art. 5 alineatul 1 și ca atare nu mai există obligația reținerii și virării contribuției de asigurări sociale în ce-i privește.
În baza art. 5 alineatul 2 din aceeași lege, ei se puteau asigura prin încheierea unui contract de asigurări sociale, la fel ca și doctoranzii bursieri. Acest punct de vedere este susținut și de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin adresa nr. 2028/2002 înaintată Universității B, dar și prin adresa nr. 28075/2002 înaintată Ministerului Educației și Cercetării.
De altfel, din interpretarea art. 38 din Legea nr. 19/2000 rezultă cu claritate că perioada în care doctorandul primește o bursă, urmând cursuri cu frecvență, este perioadă necontributivă, în care nu plătește CAS.
2. În ceea ce privește contribuția la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, doctoranzii de la forma cu frecvență nu sunt nominalizați în categoriile persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii, în sistemul asigurărilor pentru șomaj, potrivit art. 19 din Legea nr. 76/2002. Ei se puteau asigura din proprie inițiativă, în baza art. 20 din aceeași lege, prin încheierea unui contract de asigurare de șomaj.
Art. 26 din Legea nr. 76/2002 prevede că angajatorii au obligația de a plăti lunar contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 3,5% aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de asigurații prevăzuți la art. 19, iar art. 27 statuează că angajatorii au obligația de a reține și de a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, a cărei cotă se aplică asupra bazei lunare de calcul, reprezentată de venitul brut realizat lunar, în situația persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, prevăzute la art. 19.
Având în vedere dispozițiile imperative ale Legii nr. 19/2000 și 76/2002, pârâta nu putea să rețină și să vireze sumele aferente cotelor de asigurări sociale și ajutor de șomaj.
3. Universitatea B este o instituție de învățământ superior de stat, finanțată din fondurile bugetului de stat și din alte surse, potrivit legii.
Între universitate și Ministerul Educației și Cercetării se încheie un contract instituțional pentru finanțarea de bază și complementară, realizarea de obiective de investiții, fonduri pentru burse și protecția socială a studenților, în conformitate cu prevederile art. 171 din Legea nr. 84/1995.
Metodologia de repartizare a alocațiilor bugetare pe instituții de învățământ superior este elaborată de.
Așa cum rezultă din contractele instituționale pe anii 2002-2006 încheiate cu, nu au fost prevăzute fonduri pentru cotele de asigurări sociale și ajutor de șomaj.
4. Greșit a fost obligată pârâta la plata majorărilor de întârziere, întrucât doar Statul poate solicita aceste penalități, intimata putând pretinde doar plata contribuțiilor pentru a beneficia de existența stagiului de cotizare la asigurările sociale sau la cele de șomaj.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, criticile exprimate prin primul motiv de recurs nu pot fi primite.
Susținerile recurentei în sensul că dispozițiile art. 8 alineatul 2 din HG nr. 37/1999 au fost abrogate prin art. 198 din Legea nr. 19/2000, că acest raționament este confirmat și de faptul că prin HG nr. 567/2005 s-au păstrat prevederile art. 23 alineatul 2 și că în sprijinul opiniei că art. 8 alineatul 2 din HG nr. 37/1999 contravine Legii nr. 19/2000 este faptul că art. 23 alineatul 2 din HG nr. 567/2005 a fost abrogat în mod explicit prin HG nr. 1717/2008, sunt nefondate.
nr. 37/1999, deci și art. 8 alin. 2 al acesteia, a fost abrogată explicit prin art. 40 din nr. 567/2005. Cum acest ultim act normativ a fost adoptat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, rezultă că nr. 37/1999 nu a fost abrogată implicit prin art. 198 al Legii nr. 19/2000.
nr. 567/2005 a preluat textul art. 8 alin. 1 și 2 din nr. 37/1999, potrivit cu care "pe toată durata activității doctorandul de la forma cu frecvență beneficiază de recunoașterea vechimii în muncă, de alte drepturi și obligații ce revin salariatului ", iar "contribuțiile la asigurările sociale și la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj pentru doctoranzii cu frecvență se plătesc lunar de către la care sunt înmatriculați", în acest sens fiind prevederile art. 23 alineatul 1 și 2 al HG nr. 567/2005.
Cum acest ultim act normativ a fost abrogat expres abia prin HG nr. 1717/2008, rezultă că în mod corect s-a dispus obligarea pârâtei Universitatea din B la plata și virarea sumelor de bani reprezentând contribuția de asigurări sociale de stat pe perioada 01.11.2002-01.11.2006, această instituție având calitatea de D, adică Instituție de, căreia îi reveneau obligațiile prevăzute expres de art. 8 alin. 2 din HG nr. 37/1999 și respectiv 23 alin. 2 HG nr. 567/2005, printre care și cea de plată a contribuțiilor la asigurările sociale. Or, în intervalul de timp precitat ea nu și-a executat această îndatorire, astfel că just au fost admise pretențiile formulate în acest sens prin cererea de chemare în judecată.
Așa fiind, este evident că autoarea acțiuniinu"și-a întemeiat acțiunea pe prevederi abrogate anterior admiterii sale la doctorat", cum susține recurenta.
Cât privește afirmațiile recurentei relative la prevederile art. 38 din Legea nr. 19/2000, trebuie precizat că acest text nu poate fi interpretat în sensul că perioada în care doctorandul primește o bursă, urmând cursuri cu frecvență, este perioadă necontributivă, în care nu plătește CAS. Norma juridică în discuție prevede o serie de excepții de la regulile după care se stabilește stagiul de cotizare, mai precis ce se înțelege prin perioade necontributive denumite și perioade asimilate.
Or, orice text legal prin care se prevăd excepții, este un text de strictă interpretare și aplicare, potrivit regulii exprimată în adagiul latin "exceptio est strictissimae interpretationis", având caracter special și derogatoriu de la dreptul comun.
În aceste condiții, este evident că perioada în care doctorandul primește bursă, urmând cursuri cu frecvență, nu poate fi considerată una necontributivă sau asimilată, întrucât nu este prevăzută expres între excepțiile reglementate de art. 38 din Legea nr. 19/2000.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat. Date fiind prevederile art. 8 alineatul 2 din HG nr. 37/1999 și respectiv 23 alin. 2 HG nr. 567/2005, care au produs efecte juridice până la momentul intrării în vigoare a HG nr. 1717/2008, apare cu claritate că recurenta-pârâtă a avut și obligația de plată a contribuțiilor la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj pentru doctoranzii cu frecvență. Or, ea nu și-a îndeplinit nici această îndatorire ce-i revenea în calitate de
De aceea, nu au relevanță și urmează a fi înlăturate alegațiile recurentei-pârâte în sensul că doctoranzii de la forma cu frecvență nu sunt nominalizați în categoriile persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii, în sistemul asigurărilor pentru șomaj, potrivit art. 19 din Legea nr. 76/2002 și că ei se puteau asigura din proprie inițiativă, în baza art. 20 din aceeași lege, prin încheierea unui contract de asigurare de șomaj.
La fel, nu au semnificație trimiterile făcute de recurentă la dispozițiile art. 26 și 27 din Legea nr. 76/2002.
Important este doar faptul că în baza HG nr. 37/1999 și HG nr. 567/2005 trebuia să achite contribuțiile la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj pentru doctoranzii cu frecvență și că nu și-a executat această obligație pe perioada menționată în dispozitivul sentinței recurate.
Pentru argumentele expuse mai sus, prin care s-a justificat respingerea primelor două motive de recurs, vor fi înlăturate și criticile exprimate prin cel de-al treilea motiv.
Se impune a preciza totuși că împrejurarea că în "contractele instituționale pe anii 2002-2006 încheiate cu, nu au fost prevăzute
fonduri pentru cotele de asigurări sociale și ajutor de șomaj" nu putea și nu poate conduce la respingerea acțiunii.
Sub acest aspect al neprevederii fondurilor necesare, culpa revine atât recurentei (care avea obligațiile prevăzute de HG nr. 37/1999 și HG nr. 567/2005 și deci trebuia să solicite fondurile bănești necesare pentru a le onora), cât și forului tutelar al acesteia - - ca instituție cu rol de coordonare și control în domeniul învățământului și de garant al respectării și aplicării corecte a legislației aferente. Intimata-reclamantă nu este vinovată în nici un fel de faptul că nu s-au constituit fondurile financiare trebuincioase, astfel că nu i se poate opune o asemenea împrejurare pentru a i se paraliza pretențiile formulate, căci s-ar ajunge la situația în care câștig de cauză ar avea chiar una dintre persoanele care își invocă propria culpă (turpitudine).
În sfârșit, nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat. Plata creanțelor de natură fiscală neonorate decurge din prevederile cu caracter imperativ și de ordine publică ale Codului Fiscal și Codului d e Procedură Fiscală, iar achitarea contravalorii majorărilor de întârziere aferente derivă din aceleași dispoziții legale și are caracter accesoriu față de cea dintâi. Rezultă că neplata unei creanțe fiscale atrage în mod obligatoriu majorări de întârziere.
Cum în speță pretenția principală privind obligarea recurentei-pârâte la plata și virarea sumelor de bani reprezentând contribuția de asigurări sociale de stat pe perioada 01.11.2002-01.11.2006 și la plata și virarea sumelor de bani reprezentând contribuția de asigurări pentru șomaj pe perioada 01.02.2003-01.11.2006 a fost admisă, aceeași soartă trebuia să o aibă și pretenția cu caracter accesoriu având ca obiect majorările de întârziere aferente sumelor respective, căci accesoriul urmează întotdeauna soarta principalului ("accesorium sequitur principalem").
În plus, intimata-reclamantă și-a justificat interesul în promovarea capetelor principale de cerere ale acțiunii și câtă vreme acestea au fost admise, era obligatorie și admiterea pretențiilor cu caracter accesoriu. Chiar dacă este adevărat că Statul Român are interes principal în recuperarea creanțelor de natură fiscală și a majorărilor de întârziere, în situația din speță, autoarea acțiunii a probat existența interesului său legitim, așa încât în mod corect prima instanță a admis și capătul de cerere privind achitarea majorărilor de întârziere.
În baza art. 316. proced. civ. se va face aplicațiunea corespunzătoare în recurs a dispozițiilor art. 274. proced. civ. urmând a se dispune obligarea recurentei la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată, sumă reprezentând contravaloarea onorariului achitat apărătorului ales conform chitanței de la fila 14 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Universitatea din B, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 1343/17.02.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./06.07.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
