Obligația de a face. Decizia 4857/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1865/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 4857/
Ședința publică de la 29 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin A
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurent MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.56 din data de 26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, având ca obiect "obligație de a face acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă. Curtea având în vedere faptul că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.56 din data de 26.01.2009 Tribunalul Călărași Sectia civila, în dosarul nr-, a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Tribunalul Călărași, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției si a obligat pârâții sa acorde reclamantului cate 3 zile de concediu de odihnă în plus față de cele acordat până în prezent conform art. 79 din Legea nr. 303/2004 pentru anul 2008 și pentru viitor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanța a reținut, pe fondul cauzei, ca, potrivit dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 303/2004 si art. 2 din Regulamentul privind concediul de odihna si alte concedii ale asistenților judiciari, aprobat prin Ordinul nr. 2430/C din 27 octombrie 2006 al Ministerului Justiției, asistenții judiciari beneficiază de 35 zile de concediu de odihna anual.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 910/C/30.03.2007 si Anexa nr. 1 la acesta s-a stabilit ca asistenții judiciari care lucrează in birourile din cadrul instanțelor judecătorești își desfășoară activitatea in condiții de munca grele, vătămătoare sau periculoase si beneficiază, astfel, de un spor de 15% din salariul de baza, proporțional cu timpul efectiv lucrat in aceste condiții.
Urmare a acestui ordin, Curtea de APEL BUCUREȘTIa emis la data de 31.05.2007 Decizia nr. 262 prin care s-a stabilit ca asistentii judiciari din cadrul Tribunalului Călărași își desfășoară activitatea in locurile de munca si condițiile prevăzute in Anexa nr. 1 Ordinului Ministerului Justiției nr. 910/C/30.03.2007.
Dispozițiile art. 140 alin. 1 din Codul muncii prevăd, in mod general, durata minima a concediului de odihna de care trebuie sa beneficieze salariatul - 20 de zile lucrătoare.
Ulterior, durata efectiva a concediului de odihna se stabilește pentru fiecare categorie profesionala in parte prin contractul colectiv de munca sau legi speciale, cum este cazul magistraților (Legea nr. 303/2004), personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești (Legea nr. 567/2004 ), asistenților judiciari (Legea nr. 303/2004, Ordin nr. 2430/C/27.10.2006 al Ministerului Justiției), personalului cu statut special din cadrul Ministerului Justiției ( Legea nr. 303/2004) funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare (Legea nr. 293/2004), personalul din administrația publica si regiile autonome, polițiștii Legea 360/2002). Durata efectiva a concediului de odihna se stabilește având in vedere timpul necesar salariatului pentru odihna, ținând cont de specificul fiecărei munci in parte.
Suplimentar de concediul de odihna acordat pentru condiții de lucru normale, dispozițiile art. 142 din Codul muncii prevăd pentru salariații care lucrează in condiții vătămătoare ca beneficiază de un concediu de odihna suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.
Acordarea acestui concediu suplimentar se impune pentru asistenții judiciari din cadrul instanțelor judecătorești întrucât aceștia lucrează in condiții vătămătoare stabilite prin ordin al Ministrului Justiției.
In cauza de nu este vorba de principiul de drept conform căruia specialul deroga de la general întrucât, faptul ca legea speciala - Legea nr. 303/2004 - nu prevede si dreptul la un concediu suplimentar pentru salariații care lucrează in condiții vătămătoare, nu înseamnă ca legea speciala a avut in vedere sa nu acorde acest drept acestei categorii de personal. Așa cum Codul muncii statuează in art. 1 alin. 2 si art. 295, această dispoziție specială se completează cu prevederile din norma generală - Codul muncii.
Tribunalul constată că statutul asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești nu este complet, nefiind reglementat în cadrul sau și dreptul acestei categorii de personal de a beneficia de concediu suplimentar pentru că își desfășoară activitatea in condiții vătămătoare, motiv pentru care trebuie completată cu dispozițiile din Codul muncii.
Prevederile art. 295 din Codul muncii sunt in acest sens: astfel, prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de munca neîntemeiate pe un contract individual de muncă (așa cum este cazul asistentilor judiciari din cadrul instanțelor judecătorești) în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de muncă respective .
Mergând cu raționamentul mai departe, nu se poate trage concluzia că legiuitorul a intenționat să includă in cele 35 de zile de concediu de odihna si zilele corespunzătoare pentru activitatea desfășurata in condiții vătămătoare. Din lecturarea Legii nr. 303/2004 si Ordinului nr. 2430/C/27.10.2006 al Ministerului Justiției nu se poate desprinde o asemenea idee.
Verificând modalitatea în care este reglementată aceeași situație pentru alte categorii de personal pentru care exista legi speciale ce stabilesc numărul zilelor de concediu de odihnă acordate pentru activitatea desfășurata in condiții normale ca și numărul de concediu de odihnă suplimentar de care beneficiază salariații ce lucrează in condiții vătămătoare, tribunalul constată că pentru situații asemănătoare sunt prevăzute drepturi diferite.
Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr. 1845 din 28.10.2004 (nepublicata) sunt stabilite pentru funcționarii publici cu statut special din administrația penitenciara, atât zilele de concediu de odihnă pentru activitatea desfășurată in condiții normale care sunt în număr diferit în funcție de vechimea fiecărui angajat - 32, respectiv 35 de zile calendaristice-, precum și concediu suplimentar de odihnă, cu o durată cuprinsa intre 3 si 14 zile calendaristice.
Prevederile acestei hotărâri se aplică si funcționarilor publici cu statut special din Ministerul Justiției care au atribuții de coordonare si control ale activității din sistemul administrației penitenciare si alte atribuții în legătura cu activitatea penitenciară. In continuare se stabilește că concediile de odihna suplimentare se cumulează cu concediile obișnuite.
Hotărârea Guvernului nr. 250/08.1992 republicata la 13 iunie 1995 in Monitorul Oficial nr. 118 reglementează in art. 1 concediul de odihnă al salariaților din administrația publica și regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare pentru munca desfășurata în condiții normale cuprins între 20 si 28 zile, precum si in art. 18 concediul de odihnă suplimentar pentru salariații care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiții, cu o durată cuprinsă între 3 si 10 zile.
La alineatul 3 al aceluiași articol se arată că concediile de odihnă acordate potrivit art. 1 din această hotărâre se cumulează cu cele stabilite pentru munca prestată in condițiile vătămătoare.
Un alt exemplu care susține argumentația tribunalului este si Hotărârea Guvernului nr. 1578 din 18.12.2002 privind condițiile în baza cărora polițistul are dreptul la concedii de odihna.
Modalitatea de reglementare a concediului de odihnă normal și a concediului suplimentar de odihnă este aceeași.
Mai întâi se reglementează concediul de odihnă pentru activitatea desfășurată în condiții normale, respectiv 32,38 zile de calendaristice in art. 1 și ulterior în art. 13 se stabilește concediul de odihnă suplimentar pentru polițiștii care lucrează în condiții deosebite- vătămătoare, grele sau periculoase, având o durată intre 3 si 14 zile calendaristice.
Prin acordarea concediului de odihnă ca drept esențial recunoscut de dreptul muncii fiecărei persoane salariate, trebuie să se înțeleagă ansamblul principiilor și al elementelor necesare care determina corecta stabilire a zilelor de concediu de odihnă, operație ce trebuie guvernată de principiul egalității de tratament și cel al diferențierii concediului de odihnă numai în condiții expres prevăzute de lege și având la baza criterii strict determinate.
Nu există si nu poate fi reținuta nici o justificare obiectivă și rezonabilă, orice apreciere contrara fiind lipsită de temei și suport juridic, în sensul excluderii pentru asistenții judiciari din cadrul instanțelor judecătorești pentru care s-a stabilit că își desfășoară activitatea în condiții vătămătoare, a concediului suplimentar de odihnă prevăzut ca regula generala in art. 142 din Codul muncii.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile si economice, stabilește in art. 19 pct. 3 ca exercițiul acestor drepturi poate fi supus unor limitări strict prevăzute de lege, in cauza de față, neregasindu-ne în situația posibila a uzitării de restricții, privind beneficiul dreptului la odihnă al salariaților.
de considerentele expuse anterior, având in vedere textele de lege invocate, Tribunalul Caa dmis cererea formulată de reclamant și a obligat pârâții către reclamant la acordarea a 3 zile de concediu de odihnă in plus față de cel acordat până în prezent începând cu anul 2008 si pe viitor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, susținând că hotărârea pronunțată de Tribunal este criticabilă, întrucât neluarea in considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situația care a determinat acest conflict conduce la o greșită aplicare a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul procedură civilă.
Instanta de fond, in baza art. 142 din Codul muncii, in mod gresit, a admis actiunea reclamantului, acordandu-i acestuia un concediu suplimentar de 3 zile, in afara concediului de odihna anual prevazut de art.111 din Legea nr. 304/2004.
Astfel, art.111 din Legea nr. 304/2004 prevede ca "(3) Dispozitiile referitoare la concediul de odihna, asistenta medicala gratuita si gratuitatea transportului, prevazute de lege pentru judecatori si procurori, se aplica si asistentilor judiciari."
Potrivit art. 79 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si al procurorilor: "judecatorii si procurorii beneficiaza anual de un concediu de odihna platit de 35 de zile lucratoare".
Avand in vedere ca textele de lege enuntate mai sus sunt dispozitii cu caracter special, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", acestea au prioritate de dispozitiile din Codul muncii.
Reclamantii nu pot invoca regulile generale prevazute de legislatia muncii, din moment ce actele normative speciale nu reglementeaza zilele de concediu suplimentare pentru conditii grele, periculoase sau vatamatoare.
De altfel, in acest sens se invoca art. 1 alin, (2) din Codul muncii si art. 295 din acelasi act normativ, care sunt edificatoare si in cazul solicitarii eclamantilor de a li se acorda 3 zile in plus la concediul de odihna anual.
Astfel, acordarea unui numar de 3 zile la concediul de odihna nu are temei legal, atat timp cat si durata concediului de odihna a fost fixata de legiuitor, instanta de fond neavand dreptul de a modifica actele normative respective si de a legifera in mod indirect, intrucat ar intra in competenta altei puteri constituita in stat, respectiv puterea legislativa.
Mai mult Curtea Constitutionala, ale carei decizii sunt general obligatorii a retinut ca beneficiul unor sporuri intemeiate pe discriminare, nu constituie un drept constitutional fundamental sj, prin urmare doar legiuitorul este in drept sa le acorde, sa Ie modifice ori sa inceteze acordarea lor, precum si sa stabileasca perioada si categoria de salariati carora le acorda.
Instanta de fond si-a motivat solutia invocand mai multe dispozitii legale prin care s-a reglementat dreptul la un concediu de odihna suplimentar unor categorii profesionale ca functionarii publici cu statut special din administratia penitenciara sau politistii care lucreaza in conditii deosebite. Insa, din aceasta motivare se desprinde insasi principiul invocat in apararile formulate si anume ca atunci cand legiuitorul a dorit ca o anumita categorie profesionala sa beneficieze si de alte drepturi decat cele prevazute n actele normative speciale de salarizare a stabilit expres modalitatea n care se recunosteau aceste drepturi. Astfel, prin HG nr. 250/1992 si HG nr. 1578/2002 s-a reglementat expres concediul de odihna al categoriilor profesionale mentionate de instanta de fond. Insa, pentru asistentii judiciari legiuitorul a stabilit durata concediului de odihna platit de 35 de zile lucratoare anual, fara a reglementa posibilitatea acordarii unui concediu de odihna suplimentar.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 79 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si al procurorilor, judecatorii si procurorii beneficiaza anual de un concediu de odihna platit de 35 de zile lucratoare.
Art. 111 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 prevede ca dispozitiile referitoare la concediul de odihna, asistenta medicala gratuita si gratuitatea transportului, prevazute de lege pentru judecatori si procurori, se aplica si asistentilor judiciari.
Textele de lege enuntate mai sus sunt dispozitii cu caracter special in raport de dispozitiile generale din Codul muncii, iar "specialia generalibus derogant". Ca atare, reclamantul nu poate invoca regulile generale prevazute de legislatia muncii.
Curtea reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 818/2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art.1 și 2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere menționata decizie, precum și decizia nr. 1325/2008 a instanței de contencios constituțional, Curtea constată că modul de stabilire prin lege sau ordonanță a guvernului - cum este cazul în speță - a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii profesionale ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte privind statutul profesional al unor categorii de personal nu este o problemă care poate fi apreciată prin prisma dispozițiilor nr.OG 137/2000, câtă vreme, prin examinarea soluției alese de legiuitor, se tinde la modificarea, completarea sau abrogarea de către instanța judecătorească a unor dispoziții legale cuprinse în legi sau ordonanțe.
Reglementarea cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, inclusiv al sporurilor și al adaosurilor, precum si a concediilor de odihna, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului.
În ultimii ani, puterea judecătorească și-a extins treptat atribuțiile în detrimentul puterii legislative, fapt ce reiese din soluțiile constante ale Curții Constituționale.
Instanța de contencios constituțional a stabilit că instanțele judecătorești nu pot crea norme juridice. Astfel, referitor la sporurile salariale sau la alte drepturi de aceeași natură, având ca temei juridic principiul nediscriminării, reglementat pe larg în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile acesteia sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că, în atribuțiile instanțelor judecătorești intră crearea unor norme juridice, care să prevadă alte drepturi decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele celor stabilite prin acte normative.
Nu orice diferență de tratament reprezintă o situație de discriminare, ci numai acea diferență constatată între persoane aflate în situații analoge sau comparabile, ceea ce nu este cazul în speță.
Astfel, acordarea unui numar de 3 zile la concediul de odihna nu are temei legal, atat timp cat si durata concediului de odihna a fost fixata de legiuitor, instanta de fond neavand dreptul de a modifica actele normative respective si de a legifera in mod indirect, intrucat ar intra in competenta altei puteri constituita in stat, respectiv puterea legislativa.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312, cu referire la art. 304 pct. 4 si 9 din Codul d e procedura civilă, va admite recursul, va modifica, în tot, sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.56 din data de 26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
tehnored.G
2.ex./09.07.2009
Jud. fond: dr.
G
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Enache Daniela Georgeta
