Obligația de a face. Decizia 493/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 493/R-CM

Ședința publică din 16 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu

JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca

JUDECĂTOR 3: Georgiana

Grefier:

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V și MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B,-/30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.15 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta UNIUNEA SINDICATELOR ÎNVĂȚĂMÂNT V- în numele și pentru membrii săi, G, cu domiciliul ales în Râmnicu V,-, județul V și pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în comuna, județul V, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, cu sediul în comuna, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile, respectiv recurenții-pârâți Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației Cercetării și, reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V- în numele și pentru membrii săi, G, -, și intimații-pârâți Consiliul Local al Comunei, Școala cu Clasele I-VIII.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, în baza dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea în lipsă.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.

CURTEA

Constată că, rin p. cererea înregistrată la data de 5 septembrie 2008, reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V, în numele membrilor de sindicat, G, -, încadrați la Școala cu clasele I-VIII, județul V, în contradictoriu cu pârâții: Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației, Cercetării și T B, Consiliul Local al Comunei și Școala cu clasele I-VIII, a solicitat instanței obligarea pârâților la acordarea tranșelor suplimentare de vechime începând cu data îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, respectiv pentru perioada 1 octombrie 2001 până la 31 decembrie 2007, obligarea unităților școlare-pârâte să rectifice carnetele de muncă în mod corespunzător defalcat pe fiecare an de activitate, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate stabilite ca fiind diferența dintre sumele efectiv plătite și sumele datorate începând cu data de 1 octombrie 2001 până la 31 decembrie 2007, prin acordarea tranșelor de vechime prevăzute de art.50, de la data îndeplinirii condițiilor de către reclamantă, sume reactualizate în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună până la data plății efective și integrale și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar este salarizat potrivit dispozițiilor Legii nr.128/1997 și potrivit art.50 alin.1 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.

de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime influențează în mod direct drepturile salariale cuvenite cadrului didactic respectiv, iar acordarea acestor tranșe are implicație și asupra vechimii efective.

În privința calității procesuale a pârâților se arată că toate instituțiile chemate în judecată sunt instituții cu care sistemul învățământului coexistă pentru a putea atinge scopurile ce au determinat instituirea ca atare, având atribuții fie cu elaborarea sau asistarea tehnică de realizare a metodologiilor, fie cu finanțarea efectivă a metodologiilor astfel elaborată.

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Vas olicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

În susținerea acestei excepții, pârâtul arată că potrivit art.7 din Legea nr.184/1995, unitățile de învățământ au personalitate juridică, iar angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare, semnate de inspectorul școlar general.

În ceea ce privește corectitudinea încadrării personalului și întocmirea la termen a ștatelor lunare de plată a drepturilor salariale, răspunderea aparține directorului unității de învățământ potrivit art.23 din Regulamentul de aplicare și funcționare a unității de învățământ preuniversitar. Referitor la salarizarea personalului didactic se arată că începând cu anul 2001, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile art.13 din nr.OUG13/2001.

De asemenea, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vai nvocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001 - noiembrie 2005, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.166 din Legea nr.53/2003, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrise în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Pe fondul cauzei, acest pârât apreciază acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată întrucât în toate actele normative invocate prin care s-au stabilit coeficienții de multiplicare și valoarea acestora, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime 30, 35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani, au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prevăzute de art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.

Potrivit dispozițiilor art.5 alin.2 din nr.OG18/2008, în coeficienții de aplicare din anexa nr.2 prevăzuți la ultimele 3 tranșe de vechime recunoscută de 30, 35 ani, 35-40 de ani și peste 45 de ani în învățământ sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și TBa formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Sub aspectul primei excepții s-a susținut că Ministerul Educației, Cercetării și T B nu este angajatorul reclamantei, între cei doi neexistând raporturi de muncă și nici obligații cu privire la calcularea și plata salariului.

S-au invocat dispozițiile art.13 din nr.OUG32/2001 potrivit cărora din anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

Cu privire la excepția de prescripție, a invocat prevederile art.166 din Legea nr.53/2003.

Cu privire la Acordul încheiat între Guvern și principalele federații sindicale din învățământ s-a susținut că acesta nu a avut drept obiect plata diferențelor salariale solicitate prin acțiune. Aceeași susținere s-a făcut și cu privire la dispozițiilor nr.OUG17/2006.

În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și TBa solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr.15 din 12 ianuarie 2009, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material parțial la acțiune invocate de pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ () V, prin reprezentant legal, și au fost obligați pârâții să acorde și să plătească reclamanților titulari ai dreptului la acțiune, drepturile salariale constând în diferența dintre sumele datorate reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite începând cu data îndeplinirii condițiilor de către fiecare dintre reclamanți pentru perioada 1.10.2001- 31.12. 2007, sume ce vor fi reactualizate în raport de coeficientul de inflație.

Au fost obligate unitățile școlare să rectifice carnetele de muncă în mod corespunzător.

Au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată față de reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației, Cercetării și T B, este neîntemeiată.

S-a arătat că, potrivit dispozițiilor art.45 din nr.HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, inspectoratele școlare județene prin compartimentele de contabilitate și informatizare, centralizează situațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ prevăzute în anexele nr.3 și 4 și le transmit consiliului național pentru finanțarea învățământului preuniversitar și comisiilor județene de finanțare a învățământului preuniversitar.

Față de împrejurarea că prin lege au fost prevăzute competențe exprese ale inspectoratelor școlare județene privind raportarea execuției bugetare, tribunalul a reținut că Inspectoratul Școlar Județean V are calitate procesuală pasivă.

Cât privește pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T B, tribunalul a reținut că prin Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005, s-a convenit cu Guvernul României de către organizațiile sindicale din învățământ plata debitelor datorate personalului didactic, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor, acordul fiind semnat inclusiv de Ministerul Educației, Cercetării și T

În acest context, s-a apreciat că și acest pârât are calitate procesuală pasivă.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut că potrivit Acordului semnat la data de 28 noiembrie 2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ cât și prin nr.OUG17/2006, s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactice din învățământ reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor ceea ce conduce la concluzia că recunoașterea menționată a întrerupt cursul prescripției, astfel că după data de 28 noiembrie 2005 respectiv 28 februarie 2006 (când s-a publicat în nr.17/2006), a început să curgă o nouă prescripție de 3 ani.

Acțiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 28 noiembrie 2008, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise la data înregistrării acesteia.

Pentru aceste considerente s-a respins și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de cei doi pârâți, respectiv Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că, art.50 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic vizează în alin.1 și 2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În aliniatul 1 legiuitorul a statuat faptul că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de 3 tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

Din interpretarea gramaticală a textului de lege menționat, rezultă faptul că articolul menționa are în vedere două noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: tranșe de vechime și tranșe suplimentare de vechime.

În ceea ce privește momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, este de menționat că textul de lege îl individualizează în mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției "la", care, în cazul concret expus de art.50 alin.1 introduce momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Că este așa, reiese și din interpretarea voinței legiuitorului care,în momentul în care a dorit să facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul tranșelor de vechime a apelat la folosirea cratimei ce marchează momentul de început și pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval.

Statuând în primul alineat asupra existenței a două drepturi, cel la tranșa de vechime și cel la tranșa suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în alin.2 al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime.

Se stipulează, astfel că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Prin acest alin.2 legea introduce o nouă noțiune respectiv aceea de coeficient de ierarhizare sau, în accepțiunea nr.OG15/2008, coeficient de multiplicare.

În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de bază, art. 48 alin.3 din Legea nr. 128/1997, arată că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a guvernului.

În contextul celor menționate, salariul de bază al personalului în cauză este produsul dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urmă fiind diferiți în funcție de încadrarea în tranșe de vechime.

La produsul astfel rezultat, se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.

Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșa de vechime este tocmai creșterea, majorarea intervenită în momentul în care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.

În mod concret la trecerea în tranșa de vechime de 30, 35 ani personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr.128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu pentru profesor cu grad didactic I de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate în învățământ de 6,602.

Potrivit art. 50 alin. 1 din statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, ca o premiere, ca un bonus și de tranșa suplimentară de vechime la al cărei coeficient de multiplicare se adaugă, până în momentul intrării în vigoare a nr.OG 15/2008 și din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare ca vechime. Această creștere, în exemplul luat anterior al profesorului cu grad didactic I, ar fi însemnat printr-un calcul matematic simplu mărirea coeficientului de multiplicare corespunzător tranșei de vechime de 30, 35 ani cu valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1,000 corespunzătoare ajungându-se la stabilirea în acest fel a tranșei suplimentare de vechime.

La data de 1 februarie 2008, în nr.82 fost publicată nr.OG15/2008 care vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Ca o primă observație se cuvine menționat faptul că acest act normativ nu face trimitere în nici un fel la dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime. Acest drept există în continuare în virtutea dispozițiile art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.

Conform art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime, sunt cuprinse și creșterile de 1/25, din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime prevăzute de art.50 alin.2 din statut.

Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă în coeficienții demultiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei tranșe și creșterea de din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.

Prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30, 35 ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.

Acest lucru nu înseamnă că prin art.50 alin.2 din nr.OG15/2008, a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25.

Acest text de lege nu conduce la concluzia că tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea în vigoare a nr.OG15/2008 în considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 care nu a fost abrogată sau modificată în nici un fel.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației Cercetării și.

Inspectoratul Școlar Județean a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinice, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, astfel:

1. În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean V, față de cererea de plată a drepturilor salariale pretins neacordate.

Instanța de fond a considerat a fi aplicabile în cauză prevederile nr.HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, cu toate că județul V nu este nominalizat printre județele pilot menționate în această hotărâre, cu privire la care se va aplica noul sistem de finanțare și administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din anul 2001 din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în acest sens fiind prevederile art.13 din nr.OUG32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare, dispozițiile nr.HG538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, precum și dispozițiile art.167 alin.1 din Legea învățământului nr.84/1995.

Potrivit Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, ordonatorul principal de credite în privința cheltuielilor de personal din învățământ este primarul, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale din al cărei buget se suportă acestea.

Directorul unității de învățământ este ordonator terțiar de credite, iar cea care întocmește statele de plată este unitatea de învățământ preuniversitar de stat în care funcționează cadrele didactice.

Inspectoratul Școlar Județean nu are atribuții cu privire la salarizarea cadrelor didactice și nici calitatea de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

2. În mod greșit s-a reținut întreruperea prescripției dreptului la acțiune prin încheierea Acordului de la 28 noiembrie 2005 privind plata unor diferențe de drepturi salariale.

Acordul menționat nu constituie o recunoaștere a dreptului pretins prin acțiune deoarece are în vedere diferențele salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997, respectiv a calculului unui salariu așa-zis în cascadă.

3. Pe fond, soluția instanței este rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor legale.

În baza prevederilor art.48 și 50 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, Guvernul României a emis în fiecare an acte normative prin care au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul din învățământ și valoarea acestor coeficienți.

În toate actele normative prin care au fost determinate aceste elemente ale salariului, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prevăzute la art.50 alin.(2) din lege.

Un exemplu în acest sens sunt dispozițiile art.5 alin.(2) din nr.OG15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.

1. Primul motiv de recurs invocat de recurentul-pârât Ministerul Educației Cercetării și este acela potrivit căruia în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți.

Nici Acordul, nici nr.OUG17/2006 avute în vedere în motivarea soluției nu au ca obiect plata tranșelor suplimentare prevăzute de art.50 din Legea nr.128/1997.

OUG nr.17/2006 se referă la diferențele salariale rezultate din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, ca urmare a stabilirii de către instanțele judecătorești a salariului de bază al cadrelor didactice.

Litigiile care au fost urmate de încheierea Acordului din 28.11.2005 nu se refereau la tranșele de vechime, ci la sporurile care intră în salariile de bază și formează baza de calcul pentru alte drepturi salariale.

Calitatea procesuală pasivă nu derivă din simpla semnare a acestui acord de către comisia de negociere a Guvernului României.

Pe de altă parte, se susține, cheltuielile cu salariile cadrelor didactice nu se regăsesc în bugetul Ministerului Educației Cercetării și, care nici nu asigură și nu monitorizează aceste cheltuieli.

2. Cea de-a doua critică se referă la soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune și este întemeiată pe aceleași motive arătate mai sus.

3. Pe fond, se susține că prima instanță ar fi interpretat în mod greșit prevederile art.50 din Legea nr.128/1997.

de vechime de 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ nu au un coeficient de ierarhizare diferit la care se aplică 1/25, ci se formează prin aplicarea coeficientului de 1/25 la tranșa anterioară.

Mai susține recurentul că datorită indexărilor succesive care au operat pe parcursul anilor s-a ajuns în prezent la creșteri ale coeficienților de multiplicare pentru cele trei tranșe suplimentare de peste 1/25 față de coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare.

În art.5 alin.(2) din nr.OG15/2008 cu modificările și completările ulterioare se precizează expres că în anexele acestei ordonanțe sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime prevăzute în art.50 din Legea nr.128/1997.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru considerentele ce vor fi redate grupat, pe categorii de critici aduse hotărârii, de către ambii recurenți.

1. Astfel, critica vizând soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean este fondată.

Dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată - plata drepturilor salariale prevăzute de lege pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar la împlinirea tranșelor suplimentare de vechime - aceasta poate fi îndreptată împotriva instituțiilor cărora legea le stabilește atribuții în salarizarea acestei categorii de personal bugetar.

Din anul 2001, în baza art.XIII alin.(1) din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, cu modificările ulterioare, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

excepție de la această regulă anumite cheltuieli enumerate la lit.a)-f) de la acest alineat, nu însă și cheltuielile de personal.

Finanțarea de la bugetele locale a cheltuielilor de personal rezultă și din prevederile art.167 alin.3 din Legea învățământului nr.84/1995.

Potrivit art.19 și următoarele din nr.HG538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, autoritatea administrației publice locale, consiliul local, examinează propunerile de cheltuieli ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat și va cuprinde cu prioritate în bugetul local fondurile necesare pentru finanțarea acestora.

Atribuții strict legate de execuția bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat au însă ordonatorul principal de credite al bugetului local - primarul, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale despre al cărui buget este vorba - instituția de învățământ la care sunt arondate alte unități de învățământ și, în fine, instituția de învățământ cu personalitate juridică.

situațiilor privind execuția bugetară în scopul monitorizării aplicării principiului finanțării proporționale cu numărul de elevi pentru cheltuielile de personal nu presupune implicarea efectivă a inspectoratului școlar județean în efectuarea plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice.

Prin urmare, greșit s-a reținut existența calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean V și incidența dispozițiilor art.45 din nr.HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, care se referă la centralizarea situațiilor privind execuția bugetară pe unități de învățământ.

2. Tot astfel, este fondată critica legată de greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerul Educației Cercetării și.

Din interpretarea per a contrario a prevederilor art.2 din nr.HG538/2001 rezultă că drepturile salariale ale cadrelor didactice din învățământul de stat preuniversitar nu sunt finanțate din bugetul de stat prin Ministerul Educației Cercetării și.

Atribuțiile stabilite prin acte normative acestui minister în materia finanțării drepturilor salariale ale cadrelor didactice vizează numai fundamentarea finanțării proporționale prin aprobarea standardelor și criteriilor pentru determinarea costurilor medii anuale orientative pe elev/preșcolar, pe niveluri și profiluri de instruire.

Acordul la care s-a făcut trimitere în considerentele sentinței a fost încheiat pentru plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, ca urmare a calculului greșit al drepturilor salariale, nu ca urmare a neacordării drepturilor cuvenite.

Recuperarea acestor prejudicii a fost negociată cu reprezentanți ai administrației, în speță ai Ministerului Educației Cercetării și, în virtutea prevederilor art.48 alin.(2) din Legea nr.128/1997 privind statutul cadrelor didactice.

Elaborarea de norme metodologice în aplicarea dispozițiilor din statut privitoare la salarizarea cadrelor didactice nu echivalează cu implicarea efectivă a acestui minister în efectuarea plăților cu acest titlu.

3. În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, s-a reținut greșit în cauză că ar fi operat, prin încheierea Acordului din 28 noiembrie 2005 urmată de adoptarea nr.OUG17/2006, recunoașterea dreptului pretins prin acțiune.

Așa cum s-a reținut anterior, Acordul vizează prejudicii cauzate prin calculul greșit al drepturilor salariale, nu neacordarea unor drepturi determinate suficient de clar prin lege, cum sunt tranșele suplimentare de vechime.

Prin urmare, nu operează în cauză prevederile art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, ci prevederile art.1 din decret coroborate cu art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în baza cărora dreptul la acțiune pentru perioada 2001 - 2.09.2005 s-a prescris.

4. În sfârșit, sunt nefondate criticile vizând fondul cauzei.

Din interpretarea sistematică și literală a dispozițiilor art.50 din Legea nr.128/1997 rezultă că personalul didactic din învățământ beneficiază atât de tranșe suplimentare de vechime la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, față de reglementările anterioare acestei legi prin care ultima tranșă de vechime era cea de peste 25 de ani, cât și de un spor sau o creștere a coeficientului de ierarhizare prevăzut prin lege pentru tranșa suplimentară de vechime cu 1/25 din coeficientul pentru tranșa anterioară de vechime.

Raționamentul construit de recurentul Ministerul Economiei Cercetării și potrivit căruia tranșa suplimentară de vechime se constituie din tranșa anterioară de vechime, mai bine spus din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime la care se adaugă 1/25 din acest coeficient, nu este confirmat de mărimea, a nu se înțelege valoarea, coeficienților de multiplicare din anexele legii.

Astfel, în anexa nr.2 a Legii nr.128/1997 forma în vigoare din 20.07.2007 coeficientul de multiplicare pentru un profesor din învățământul preuniversitar cu gradul didactic I și vechimea în învățământ de peste 40 de ani este de 7,315.

Pentru tranșa anterioară de vechime de 35-40 ani, același profesor beneficiază de un coeficient de multiplicare de 6,965.

La împlinirea vechimii de 40 de ani în învățământ ar trebui să beneficieze conform raționamentului recurentului-pârât de un coeficient de multiplicare de 6,965 + 1/25 x 6,965 = 7,243.

Altfel spus, acest profesor ar trebui să beneficieze de o tranșă suplimentară de vechime de peste 40 de ani cu coeficient de multiplicare de 7,243.

Legea prevede însă la această tranșă suplimentară de vechime un alt coeficient, pe cel de 7,315, care nu poate fi constituit din 6,965 + 6,965 x 1/25.

Pe de altă parte, pretinsa includere a sporului de 1/25 din coeficientul pentru tranșa anterioară de vechime în tranșa suplimentară prevăzută expres prin dispozițiile art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 nu este incidentă în speță deoarece drepturile salariale au fost stabilite prin sentință pentru perioada anterioară datei de 1.01.2008, iar actul normativ în discuție a intrat în vigoare abia în februarie 2008.

O aplicare retroactivă a acestor prevederi este interzisă de dispozițiile art.1 din Codul civil care consacră principiul neretroactivității legii.

Față de cele reținute mai sus, Curtea va admite recursurile, iar în baza art.312 Cod procedură civilă va modifica în parte sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pe pârâți, cu excepția Inspectoratului Școlar Județean V și Ministerul Educației Cercetării și la plata diferențelor dintre drepturile suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite, începând cu data îndeplinirii condițiilor de către fiecare reclamant, dar nu mai înainte de data de 5.09.2005 și până la 31.12.2007.

Va respinge acțiunea față de pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației Cercetării și.

Va menține în rest sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile formulate de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN și MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI, împotriva sentinței civile nr.15 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta UNIUNEA SINDICATELOR ÎNVĂȚĂMÂNT V- în numele și pentru membrii săi, G, și pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII.

Modifică în parte sentința, în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pe pârâți, cu excepția Inspectoratului Școlar Județean și Ministerului Economiei, Cercetării și, la plata diferenței dintre drepturile salariale reprezentând tranșe suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite, începând cu data îndeplinirii condițiilor de către fiecare reclamant, dar nu mai înainte de 05.09.2005 și până la 31.12.2007.

Respinge acțiunea față de Inspectoratului Școlar Județean V și Ministerului Economiei, Cercetării și.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

,

Grefier,

Red./25.03.2009

GM/4 ex.

Jud.fond:

Președinte:Paula Andrada Coțovanu
Judecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca, Georgiana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 493/2009. Curtea de Apel Pitesti