Obligația de a face. Decizia 5724/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5724
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran
Judecător - -
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Dr " C împotriva sentinței civile nr. 1297 din 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurentul pârât și intimata reclamantă asistată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului pârât, consilier juridic, depune concluzii scrise, pe care le susține oral, arătând că promovarea în funcție se face în condițiile legii, conform dispozițiilor art.18 și art.25 din OUG 115/2004 coroborate cu alte acte normative specifice domeniului. În speță, postul de biochimist poate fi ocupat în condițiile deținerii unei diplome de licență în specialitate precum și susținerea unui concurs. Pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Avocat, pentru intimata reclamantă, susține oral întâmpinarea scrisă depusă la dosarul cauzei, susținând că potrivit dispozițiilor art.18 din OUG 115/2004 promovarea în funcții se face prin transformarea postului avut într-un post corespunzător promovării. Pune concluzii de respingerea recursului cu obligarea la cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. 1297 din 07.04.2009 a admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Dr "
A obligat pârâtul să transforme postul pe care este încadrată reclamanta într-un post de nivel superior corespunzător pregătirii sale, în conformitate cu dispozițiile art 18 din OUG nr 115/2004 și să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei 1000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că:
Reclamanta este angajată pe postul de asistent medical de laborator în cadrul Laboratorului Central de Analize Medicale din structura Spitalului pârât SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTZIOLOGIE "DR " cu sediul în C, de 22 de ani.
După absolvirea Facultății de chimie, specializarea, reclamanta a solicitat pârâtului transformarea postului ocupat de asistent de laborator în post de nivel superior, conform pregătirii, în baza dispozițiilor art. 18 alin.2 din OUG 115/2004, acesta refuzând să facă transformarea postului.
Reclamanta este îndreptățită să beneficieze de transformarea postului într-un post de nivel superior în conformitate cu dispozițiile art. 18 și 25 din OUG 115/2004, având în vedere că îndeplinește condițiile prevăzute de aceste articole, respectiv la data solicitării trecerii pe un post de nivel superior era încadrată pe o funcție cu nivel de studii inferior, specifică domeniului în care a absolvit studiile universitare.
Astfel potrivit art. 18 din OUG 115/2004
"(1) Promovarea în condițiile legii a persoanelor încadrate pe funcția de debutant, precum și a celor care au absolvit studii de nivel superior într-un domeniu care să cuprindă activitatea respectivă se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior.
(2) învățământului superior de lungă sau scurtă durată, care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creștere cu până la 20% a salariului de bază avut".
Potrivit art. 25 din OUG 115/2004
"(1) Angajarea personalului pe funcții, grade și trepte profesionale se face prin concurs pe un post vacant existent în statul de funcții.
(2) Promovarea în funcții, grade și trepte profesionale se face potrivit metodologiei legale în vigoare, prin transformarea postului avut într-un post corespunzător promovării".
Susținerile pârâtului că studiile absolvite nu sunt în domeniul în care își desfășoară activitatea nu poate fi reținută de instanță deoarece actele de studii prezentate de reclamantă rezultă că a absolvit facultatea de chimie, specializarea biochimie tehnologică.
Conform prevederilor anexei 1 la.HG890/2008 privind denumirile calificărilor și titlurile conferite absolvenților învățământului universitar de licență, titlul profesional conferit absolvenților învățământului universitar de licență din domeniul chimie, specializare biochimie, este de licențiat în chimie, așa cum de altfel se menționează și pe diploma de licență.
Cum domeniul chimie în care a absolvit reclamanta studiile de nivel superior cuprinde activitatea din Laboratorul de Analize Medicale, în care este angajată aceasta, iar funcția de asistent medical principal în profil laborator este specifică domeniului chimie în care aceasta a absolvit studiile universitare, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de transformarea postului, în condițiile OUG 115/2004.
De asemenea nu poate fi reținută nici apărarea pârâtului că dispozițiile invocate de reclamantă nu sunt aplicabile în condițiile actuale, în care prioritate are OUG 223/2008 privind măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, ordonanță care prevede expres că până la 31.12.2009 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv a posturilor scoase la concurs sau examen, dar a căror procedură de ocupare nu s-a finalizat, din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și de subordonare a acestora.
În cauză nu este vorba de ocuparea prin concurs a unui post vacant, ci de o promovare în funcție în condițiile unei reglementări speciale, promovare ce nu este condiționată de existența unui post vacant, ci doar de existența unui post de acea natură în cadrul unității.
Așadar nu sunt aplicabile dispozițiile OUG 223/2008 invocată de pârât. În plus dispozițiile art. 1 din acest act normativ, privind suspendarea ocupării posturilor prin concurs au fost deja abrogate până în prezent.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Dr " C, criticând-o pentru nelegalitate.
In sustinerea motivelor de recurs se invoca prin art. 25 alin. 1 din OUG 115/2004 s-au stabilit criteriile privind angajarea si promovarea, criterii materializate in 1470/2005. in acest sens se aminteste articolul 2 din ordin si anexele.
Ca acelasi considerente se regasesc si in HG 281/1993, respectiv art. 30 Codul muncii.
Ca prevederile art.22 din OUG 34/2009, suspenda concursurile si examenele pentru ocuparea posturilor vacante, incepand cu data de 11.04.2009 pe o perioada nedeterminata si ca prin exceptie ordonatorul principal de credite poate aproba deblocarea in limita a 15% din totalul posturilor vacante.
Ca pentru ocuparea posturilor vacante existente in statul de funcții si după aprobarea bugetului anual, spitalul aplica metodologia prevăzuta de 1470/2005.
Ca răspunsul formulat de la cererea intimatei are un caracter de recomandare pentru spital, in sensul ca nu-l contesta, dar devine aplicabil in momentul in care necesitatile unitații vor impune transformarea acestui post, cu respectarea metodologiei prevăzute de 1470/2005.
Ca atât in laboratorul de analize medicale, cat si in alte compartimente din structura spitalului exista un număr mare de personal mediu, care a absolvit studii superioare de specialitate care in condițiile promovării ar depăși normativul de personal existent.
Ca pentru laborator, conform 95/2006, managerul este cel care stabilește politica de personal a unitații.
Intimata prin întimpinare a solicitat respingerea recursului arătând ca in situația sa se aplica dispozițiile art. 18 din OUG 115/2004.
Ca art. 25 alin. 1, respectiv art. 25 alin.2 din OUG 115/2004 reglementează doua situații juridice distincte.
Ca promovarea se face prin transformarea postului fara concurs si fara sa fie necesara existenta unui post vacant in statul de funcții.
Ca art. 18 instituie o excepție la art. 25 alin. 2, reglementând un caz de promovare fara concurs si fara necesitatea existentei unui post vacant.
Ca ordinul invocat de recurenta nu este aplicabil in situația data, așa cum nici prevederile anexei 12 din HG 281/1993 nu sunt aplicabile.
Ca textul prevăzut de art. 30 din Codul muncii se refera la încadrare si nu avansare/promovare.
Ca intimata îndeplinește condițiile mai sus enunțate, la data absolvirii studiilor fiind încadrata pe funcție cu nivel de studii inferior.
Ca la nivelul laboratorului exista deficit de personal, dovada ca multe cadre ce îndeplineau condițiile de pensionare au fost menținute in funcție.
Se mai arata ca răspunsul nr. 10926/23.10.2008 i-a dat parțial dreptate.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:
In fapt, intimata reclamanta este angajata unitații recurente in funcția de asistenta medicala principala, nivel de studii post liceal, in cadrul laboratorului de analize medicale.
In anul 2008 intimata reclamanta a absolvit Facultatea de, specializarea Tehnologica.
Prin autorizația de libera practica nr. 122, aceasta a fost autorizata sa exercite profesiunea de chimist in unitati autorizate de Ministerul Sanatatii.
In drept, se rețin următoarele:
Profesia de biolog, biochimist si chimist din sistemul de sănătate isi găsește reglementarea in dispozițiile 460/2003.
Profesia de asistent medical isi găsește reglementarea in dispozițiile 307/2004, in cadrul profesiei existând următoarele titluri oficiale: asistent medical cu studii medii(M), asistent medical cu studii postliceale(PL), asistent medical cu studii superioare de scurtă durată(), asistent medical cu studii superioare de lungă durată(S).
Aceste profesii se regăsesc in OUG 115/2004, clasificate pe funcții si funcții cu nivel de studiu, reglementându-se astfel o ierarhizare a profesiilor(medic, biolog, chimist, psiholog, farmacist, asistent medical, sora medicala, infirmier, etc.) pe funcții, grade, trepte profesionale, in interiorul fiecărei profesii existând o ierarhizare in funcție de nivelul de studii.
In vederea desfasurarii activității in cadrul unitatilor sanitare, Ministerul Sanatatii a elaborat normativele de personal pe tipuri de unitati, categorii de personal si tipuri de activitati medicale( nr. 1778/2006).
Numărul de posturi determinat potrivit normativelor este minimal obligatoriu.
Numărul de posturi poate fi majorat numai la propunerea motivata a autoritatii de sănătate publica si cu aprobarea Ministerului Sanatatii Publice.
Aceasta majorare se face numai cu îndeplinirea a doua condiții cumulative: in condițiile legii si cu încadrarea in cheltuielile de personal cum sunt stabilite prin bugetul unitații sanitare.
In anexe a fost prevăzut număr de personal aferent fiecărui tip de activitate medicala si tip de unitate sanitara.
Normarea posturilor de personal se face pe baza criteriilor de normare aprobate pe locuri de muncă: secții, compartimente, laboratoare, cabinete medicale etc.
Orice modificare a normativului trebuie sa urmeze procedura amintita si sa îndeplinească cele doua condiții cerute.
In cadrul acestei proceduri, un rol important revine managerului unitatii care, otrivit p. art. 182 (1) din 95/2006 are, în principal, următoarele atribuții: a) stabilește și aprobă numărul de personal, pe categorii și locuri de muncă, în funcție de normativul de personal în vigoare; b) aprobă organizarea concursurilor pentru posturile vacante, numește și eliberează din funcție personalul spitalului; d) propune structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului și a denumirii unității, în vederea aprobării de către Ministerul Sănătății Publice sau, după caz, de ministerele care au spitale în subordine ori în administrare sau rețea sanitară proprie; (2) Concursul pentru ocuparea posturilor vacante se organizează la nivelul spitalului, iar repartizarea personalului pe locuri de muncă este de competența managerului. Procedura de stabilire a normativului de personal isi găsește reglementare si-n dispozițiile contract colectiv de munca pe anii 2008 si 2009(anexa 7, respectiv anexa 8).
Totodata prin Ordinul nr. 1470/2005, Ministerul Sanatatii, in temeiul art. 25 din OUG 115/2004, a stabilit criteriile privind angajarea și promovarea în funcții, grade sau trepte profesionale în unitățile sanitare publice din sectorul sanitar. Potrivit art. 25( 1) din ordonanța, angajarea personalului pe funcții, grade și trepte profesionale se face prin concurs pe un post vacant existent în statul de funcții. (2) Promovarea în funcții, grade și trepte profesionale se face potrivit metodologiei legale în vigoare, prin transformarea postului avut într-un post corespunzător promovării. (3) Criteriile privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea organizațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. Prin acest ordin s-au stabilit studiile si criteriile necesare la angajare si promovare pentru diferitele funcții de specialitate.
Aceste studii si criterii se cer a fi îndeplinite cumulativ si obligatoriu. Astfel, pentru ocuparea funcției de biochimist, chimist debutant este necesara diploma de licența in specialitate si concurs pentru ocuparea postului. In concluzie, numărul de posturi ce se regăsește in organigrama unei unitati sanitare are o natura legala, fiind stabilit prin act normativ. Numărul de posturi aferent unei unitati sanitare este alocat pe categorii: medici, alt personal superior, personal sanitar mediu, personal auxiliar. Orice majorare a acestui număr de posturi stabilit prin normativ se face printr-o procedura in care atribuții revin autoritatii de sănătate publica, Ministerului Sanatatii si managerului unitații. De asemenea trebuie îndeplinite condițiile: majorarea sa fie făcuta potrivit legii si cu încadrarea in resursele bugetare ale unitații. Reclamanta a solicitat transformarea postului din categoria personal sanitar mediu in categoria alt personal superior ceea ce echivalează cu o majorare a numărului de posturi "alt personal superior" stabilit prin normativ. Ocuparea funcției de biochimist, chimist debutant presupune susținerea concursului pentru ocuparea postului. Or in aceste condiții trebuie urmata procedura legala si îndeplinirea condițiilor stabilite prin actul normativ. Intimata reclamanta invoca prevederile art. 18 din OUG 115/2004 ca fiind excepție de la dispozițiile art. 25 din ordonanța. Potrivit rt. 18 (1) din OUG 115/2004, promovarea în condițiile legii a persoanelor încadrate pe funcția de debutant, precum și a celor care au absolvit studii de nivel superior într-un domeniu care să cuprindă activitatea respectivă se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior. (2) învățământului superior de lungă sau scurtă durată, care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creștere cu până la 20% a salariului de bază avut. Textul nu reprezintă o excepție, el are in vedere transformarea postului de pe o funcție cu nivel de studii inferior, intr-o funcție cu nivel de studii superior, in speța de pe funcția asistent medical cu nivel de studii PL, in asistent medical cu nivel de studii sau S si nu din categoria profesionala "personal sanitar mediu" in categoria "alt personal superior" care presupune îndeplinirea condițiilor si respectarea obligațiilor legale amintite. Același inteles se desprinde si din adresa invocata de către intimata reclamanta. O altfel de aplicare a textelor de lege, ar conduce automat in situația absolvirii unei forme de invatamant superior la transformarea automata a categoriilor amintite in categoriile medici, alt personal superior, cu incalcarea dispozițiilor legale amintite si cu eludarea principiului ocupării posturilor din instituțiile si autoritățile publice prin concurs sau examen. In raport de cele mai sus reținute, Curtea constata ca recursul formulat de către recurenta este întemeiat si urmează sa-l admită, sa modifice sentința si sa respingă acțiunea ca neîntemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Dr " C împotriva sentinței civile nr. 1297 din 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect obligație de a face.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
3ex/
Red.jud..11.2009
Jud.fond /
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Sorina Lucia Petria Mitran