Obligație de a face. Decizia 5708/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5708
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE " " SA, împotriva sentinței civile nr.1092/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, G, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimații reclamanți, G, lipsind recurenta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE " " SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Avocat pentru intimații reclamanți față de concluziile scrise depuse la dosar pe care dezvoltă oral, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 1092/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții, C-tin,C, C, împotriva pârâtei Compania Națională de Transport al Energiei Electrice " SA".
Au fost respinse excepțiile invocate de pârâtă.
S-a constatat că activitatea desfășurată de reclamanți,după cum urmează se încadrează în grupa I, astfel: 1.09.1977 - 23.09.1979, 18.03.1980 - 1.04.2001, 21.11.1994 - 1.04.2001, G 11.1986 - 1.04.2001, 7.08.1974 -26.09.1979, 12.07.1980 - 1.04.2001, 10.1987 - 1.04.1990, 21.05.1990 - 1.04.2001, C-tin 3.01.1991 - 1.04.2001,C.10.1969 - 23.02.1972, 4.04.1973 - 1.04.2001,C 1.09.1989 - 1 04 2001, 25.01.1972 - 1.04.2001, 1.09.1972 - 4.09.1978, 12.03.1979 - 1.04.2001, 18.07.1969 - 20.06.1971, 11.12.1972 - 1.04.2001, 15.10.1990 - 1.02.2001, 5.08.1971 -24.10.1972, 14.10.1973 - 1.04.2001, 18.03.1969-23.10.1970, 1.03.1972 - 1.04.2001.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul G.
A fost obligată pârâta să elibereze adeverințe în acest sens.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, instanța nu a fost investită cu o cerere de nominalizare a unor persoane într-o grupă sau alta de muncă, prerogativă ce revine, într-adevăr, altor organe, conform art. 6 din ordinul 50/1990, ci s-a cerut să se constate că activitatea desfășurată de salariați intră sub incidenta Ordinului 50/1990, anexa 1.
Apărarea referitoare la caracterul limitativ al Ordinului 50/1990, nu poate fi primită, deoarece prin decizia nr. 258/20.09.2004 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că ordinului 50 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior, încadrarea în grupa de muncă fiind determinată de condițiile de muncă deosebite, uzura capacității de muncă a persoanelor care prestează activitate în aceste condiții, iar pentru perioada 18.03.1969-31.12.1989 condiționarea de buletinele de determinare de noxe nu era obligatorie( art. 14 din Ordin).
Mai mult, examinarea pretențiilor reclamanților de către instanță se impune si prin prisma dispozitiilor art. 21 din Constituție ce consacra accesul liber la instanță
Cu acest înțeles instanța răspunde apărărilor formulate de pârâtă în sensul inadmisibilității acțiunii si necompetenței materiale a instanței în soluționarea cauzei.
Instanța reține că există identitate între persoana chemată în judecată în calitate de pârâtă si persoana obligată prin raportul juridic născut între părți, deoarece Intreprinderea de rețele electrice care avea în componență si secția de transport a energiei electrice unde au lucrat reclamanții, în urma apariției Hotărârii Guvernului nr. 627/1998 s-a divizat, Sectia de Transport devenind COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE " SA" B, societate ce preluat patrimoniul secției amintite, angajații acesteia și toate drepturile si obligațiile aferente.
Prin prisma acestor considerente s-a apreciat că pârâta are calitate procesuală pasivă. Faptul că între timp o parte dintre reclamanți sunt angajați ai altei societăți nu are relevanță întrucât cererea se examinează prin raportare la perioada cât au fost angajații pârâtei.
Analizând fondul cauzei instanța constată că expertiza de specialitate efectuată în cauză concluzionează că reclamanții au efectuat lucrări de exploatare, revizie, verificare si reparare a instalațiilor electrice sub tensiune, fiind expuși la mai multe noxe și factori de risc prezentați detaliat în raport, ceea ce, în accepțiunea expertului, justifică încadrarea în grupa I de muncă, conform ordinului 50/1990.
Instanța si-a însușit această expertiză, ca fiind judicios întocmită deoarece expertul a identificat în concret condițiile de lucru ale reclamanților, riscurile la care au fost supuși, făcând o analiză comparativă cu activitatea si riscurile altor categorii profesionale care beneficiază de grupa I de muncă, concluziile acestuia fiind fundamentate pe buletine de determinare prin expertizare si alte înscrisuri relevante pentru soluționarea cauzei (regulamentul de funcționare al si, convențiile de exploatare cu beneficiarii, etc).
Instanța a reținut că în perioada 1990-2006, în baza contractelor colective de muncă reclamanții au beneficiat de sporuri la salariu pentru lucrul în condiții grele, periculoase sau nocive.
Toate acestea justifică, conform art. 3 al. 2 din Ordinul 50/1990, încadrarea în grupa I de muncă a activității reclamanților, prin asimilare, la poziția 123 din anexa 1, principiul de bază pentru încadrarea în grupa de muncă superioară nefiind regăsirea în liste ci încadrarea pe baza condițiilor deosebite de muncă, a uzurii capacității de muncă a angajaților.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE " " SA -pârâtă invocând nelegalitatea și netemeinicia sentinței cu motivarea:
Instanța de fond trebuia să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a " SA față de o parte dintre reclamanți, așa cum s-a solicitat.
În acest sens, COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE " " SA a fost înființată în anul 2000 cu ocazia reorganizării Companiei Naționale de Electricitate SA ca societate comercială cu personalitate juridică prin 627/2000.
În conformitate cu art.8 din HG 710/2001, personalul redistribuit de la Compania Națională de Transport al Energiei Electrice -SA la - Sa, se cionsideră transferat în interesul serviciului.
În consecință, SC SA a preluat pentru salariații transferați toate drepturile și obligațiile legate de personal și această societate ar trebui să fie obligată la acordarea grupei I de muncă și la eliberarea unei adeverințe.
Pe fondul cauzei, motivarea sentinței recurate este incompletă și netemeinică;
Instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor recurentei, în sensul că trebuia să respingă cererea intimaților-reclamanți ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, intimații-reclamanți au solicitat acordarea grupei I de muncă potrivit O 50/1990, fără a preciza însă anexa de ordin și locul din anexă care consideră că le este aplicabil.
HG 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă, cu condiții deosebite stabilea încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite în funcție de mediul dem uncă, a noxelor constând în zgomot, vibrații, precum și a noxelor profesionale chimice, biologice prevăzute în Normele Generale de protecția care nu respecta limitele admise prevăzute în aceste norme, răspunsul specific al organismului la agresiunea noxei profesionale, evidențiat prin indicatori de expunere și de efect biologic stabilit prin ordin al Ministerului Sănătății și Familiei și morbiditate exprimată prin boli profesionale înregistrate la locul de muncă în ultimii 15 ani.
Reclamanții solicită recunoașterea grupei tocmai în perioada menționată în acest act normativ ca perioadă monitorizată.
În mod eronat Tribunalul a precizat că nu a dovedit măsurile de securitate luate de către unitate pentru protejarea securității și sănătății angajaților în măsura în care a depus procesul-verbal nr.1/2002 încheiat în urma analizării raportului privind asigurarea stării de securitate și sănătate în muncă pe anul 2001, în care Comitetul de Securitate și Sănătate în Muncă format din reprezentanții angajatorului și al salariaților a precizat " - nu nominalizează nici un loc de muncă cu condiții deosebite conform art.2 din HG 261/2001 și implicit nu sunt constituite condițiile legale pentru asemenea nominalizări.
Instanța de fond a adăugat locurile de muncă și activitățile prestate de reclamanți în Anexele 1 și 2,. 50/1990" prin asimilare" întrucât acestea nu se regăsesc în actul normativ.
Nici raportul de expertiză nu precizează exact poziția din Anexa 1 la. 50/1990 în care s-ar încadra activitățile prestate de către reclamanți.
Expertul precizează că petenții au desfășurat activități ce se pot încadra în grupa I de muncă, prin asimilare, spre exemplu la poziția 123 din Anexa 1 la. 50/1990 sau alte poziții similare.
Dacă instanța de fond ar fi verificat ce se regăsește la poziția 123 din Anexa 1 din. 50/1990 ar fi constatat, că acolo sunt menționate meseriile și funcțiile din unitățile de explorare a ferate a căror activitate este legată direct de siguranța circulației.
Așa cum s-a precizat în întâmpinare, reclamanții au solicitat acordarea grupei I de muncă, potrivit. 59/1990, fără a preciza însă Anexa din ordin și locul din anexă care consideră că este aplicabil.
Instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere, că decizia 87/1999 a Curții Constituționale prevede că, personalul de la locurile de muncă și activitățile care potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea erau prevăzute să fie încadrare în grupele I și a II-a de muncă, beneficiază de acest drept pe întreaga perioadă cât au lucrat la locurile de muncă și activitățile respective.
Dispozițiile art.2 al.1 din 68/1990 referindu-se la personalul de la locurile de muncă și activitățile pentru perioade anterioare datei intrării lor în vigoare recunosc doar beneficiul unor drepturi cuvenite și câștigate anterior ale căror efecte sau valorificare se face însă ulterior.
Sub acest aspect apare discriminatorie recunoașterea beneficiului drepturilor respective doar în favoarea persoanelor care sunt încă în activitate la locuri de muncă sau în activități caracterizate prin condiții deosebite, nu și în favoarea celor care anterior au lucrat în aceleași condiții, dar înainte de intrarea în vigoare a 68/1990 au încetat raporturile lor de muncă prin pensionare sau din alte motive.
Ori, în măsura în care textul de lege criticat reglementează beneficiul și posibilitatea valorificării unor drepturi cuvenite și câștigate în perioada cât toate aceste categorii de persoane au lucrat în aceleași condiții, este evident că sub acest aspect, ele se află într-o situație identică, ceea ce impune un tratament juridic identic.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate constatând, că dispoz. art.2 al.1 din 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului sunt neconstituționale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile, care potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și ulterior erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activități anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
Ori, așa cum s-a arătat reclamanții nu au avut niciodată aceste drepturi, nefiind niciodată încadrați în grupa I de muncă.
Instanța de fond în mod eronat respins obiecțiunile formulate de recurentă la raportul de expertiză, apreciind greșit că expertiza a fost judicios întocmită, întrucât expertul a identificat în concret pozițiile de lucru ale reclamanților, riscurile la care au fost supuși, fapt pentru care instanța a însușit expertiza respingând obiecțiunile cu motivarea că expertul a analizat în concret situația fiecărui reclamant și condițiile în care și-a desfășurat activitatea, existând dovezi că s-a deplasat efectiv la punctele de lucru ale reclamanților.
Apreciază că expertiza trebuia să detalieze condițiile de muncă specifice locului de muncă în care-și desfășoară activitatea fiecare reclamant și nu să prezinte generic locurile dem uncă.
Recursul este nefondat.
Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs, se vor reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, în mod corect Tribunalul a respins-o avându-se în vedere perioada solicitată de fiecare reclamant în parte și la angajatorul cu care au avut raporturi juridice de muncă.
Așa cum rezultă din HG 710/ din 08.08.2001, actul normativ prin care s-a înființat, această nouă societate este o filială a SA și al cărui obiect de activitate este întreținerea rețelelor electrice ale societății-mamă.
Actul normativ de înființare a apărut la data de 08.08.2001, ori intimații solicită recunoașterea gr. I de muncă până la data de 01.04.2001 dată până la care au avut raporturi juridice de muncă cu SA.
Întrucât munca desfășurată în condițiile arătate în acțiune și sub influența factorilor de risc a fost prestată în favoarea angajatorului SA în baza unui contract individual de muncă încheiat cu fiecare reclamant în parte, acest angajator avea obligația încadrării într-o grupă superioară de muncă, iar în situația nerespectării acestei obligații, reclamantul poate să-și fructifice dreptul la încadrare în contradictoriu cu partea contractantă.
Încheierea de către reclamanți a unui nou după 01.04.2001, în urma reorganizării cu un alt angajator, respectiv Filiala SMART SA nu atrage o transferare a acestei obligații de recunoaștere a grupei și implicit de încadrare de la angajatorul SA la cei din urmă, aceștia având calitate procesuală în cazul unui eventual refuz de înscriere a mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă potrivit 92/1976.
Ori, intimații nu au cuprins în petit o asemenea solicitare, aceasta putând fi îndeplinită pe cale administrativă.
Argumentația expusă de recurentă, în sensul că până la 31.07.2000 SA nu a existat și astfel că pentru această perioadă recurenta nu are calitate, este incorectă, întrucât prin HG 627/2000 întregul sistem energetic s-a reorganizat în interiorul perioadei de aplicare a. 50/1990 în societăți de sine stătătoare.
Astfel:anterior apariției HG 627/2000, tot sistemul energetic se afla sub administrarea și organizarea, unitate care cuprindea secția de Furnizare și Distribuție, Secția de Transport și Secția de producere a energiei electrice.
În anul 1998 prin HG 365/1998 a avut loc prima divizare a sistemului energetic național în societăți de sine stătătoare aflate sub tutela.
Prin apariția HG 627/2000 ( reorganizarea sistemului energetic național), Secția de furnizare și distribuție s-a reorganizat în SC SA preluând personalul și instalațiile aferente, Secția de transport s-a organizat în SC SA, iar Secția de producere s-a reorganizat în SC SA, SC SA, SC SA.
Prin această reorganizare noile societăți au preluat toate instalațiile necesare obiectului lor de activitate, iar personalul a fost preluat în ceea ce privește drepturile cât și obligațiile.
Această reorganizare a apărut în interiorul perioadei de aplicare ord. 50/1990, fiind singura care atrage calitatea procesuală pasivă a pârâtei, fiindu-i deci opozabilă în ceea ce privește drepturile și obligațiile prev. de. 50/1990.
În privința criticilor ce vizează fondul cauzei, se rețin următoarele:
Recurenta susține că intimații nu au indicat temeiul în drept al acțiunii și că. 50/1990 are un caracter limitativ.
Astfel, intimații au invocat la instanța de fond o asimilare a activităților lor cu cea prev. la poziția 123 anexa 1 raportată la dispoz. art.3 al. 2 din ordin alături de condițiile generale cuprinse în art.3,6,7 și 9 din același act normativ privind caracterul enunțiativ și nu limitativ a ordinului care permite o largă asimilare de activități.
Critica referitoare la caracterul limitativ al ordinului este neîntemeiată, întrucât principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor ca lucrează în acest climat nefavorabil.
Această concluzie se regăsește în Nota de Fundamentare la HG 1223/1990 potrivit căreia, principiul de bază privind extinderea acordării grupelor de muncă este analiza condițiilor de muncă.
Totodată după pronunțarea dec. 87/1999 a Curții Constituționale, nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care activități în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupelor superioare de muncă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.258 din 20.09.2004, că Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
În ceea ce privește pretinsa eroare în care s-a aflat instanța atunci când a invocat în argumentele sale faptul că reclamanții au beneficiat de spor pentru condiții grele, periculoase sau nocive se vor reține următoarele:
Atât sporul cât și grupa superioară de muncă sunt beneficii ce se acordă angajatului pentru lucrul în condiții grele. Ambele au la bază justificarea sau premiza faptului că salariatul lucrează într-un microclimat defavorabil.
Recunoașterea unuia dintre aceste beneficii de către angajator nu înseamnă excluderea celuilalt.
Dimpotrivă angajatorul trebuie să fie cel care are obligația să explice de ce, în condițiile în care microclimatul de lucru este defavorabil și implicit îl recunoaște prin acordarea unui beneficiu nu-i acordă salariatului și beneficiul grupei superioare de muncă, din moment ce legiuitorul a prevăzut acest drept, tocmai pentru lucru în condiții grele, periculoase sau nocive.
Recurenta invocă excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea unui asemenea litigiu, făcând referire la nominalizarea prev. de art.6 din ordin ce ar avea un caracter definitiv, obligatoriu și de necenzurat de către instanță.
Menționează faptul că reclamanții sunt vinovați de neacordarea acestui beneficiu, fiind cei care-și invocă propria culpă, dar și faptul că existența condițiilor deosebite de muncă trebuie să rezulte din determinări de noxe.
Cu privire la aceste critici, se vor reține următoarele:
Reclamanții au solicitat instanței să constate că activitatea prestată de aceștia în cadrul SC SA se desfășoară în condiții specifice gr. I de muncă și obligarea pârâtei la acordarea acestei grupe de muncă.
Astfel fiind, instanța nu este investită cu o cerere de nominalizare a unor persoane într-o grupă sau alta de muncă, deoarece acest lucru nu s-a cerut, iar conform art.6 din. 50/1990, această prerogativă o au alte organe, respectiv conducerea unităților împreună cu sindicatele libere.
Competența instanței este justificată în raport de dispoz. Legii 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, art.281 și urm. și art.6 pct.1 din CEDO, art.10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.14 Pactul Universal cu privire la drepturile civile și politice, dispoziții internaționale ce consacră accesul liber la justiție.
În accepțiunea recurentei, ar însemna ca un act administrativ să capete un caracter definitiv, obligatoriu, de necenzurat de către o instanță de judecată, fapt ce ar intra în contradicție cu normele de drept expuse anterior.
Susținerea recurentei că Tribunalul a încălcat dispoz. art.5 din ordin, prin aceea că, existența condițiilor deosebite trebuie să rezulte din determinări de noxe este nefondată și în contradicție cu dispoz. art. 14 din același act normativ care prevăd că această condiționare de buletine de determinare a noxelor nu este obligatorie pentru perioada 18.03.1969-31.12.1989.
La dosarul cauzei au fost depuse buletine de determinare prin expertizarea locurilor de muncă ( 1990-2001) Raportul Comisiei de Analiză a locurilor de muncă, Evaluarea stării de sănătate a muncitorilor, diferite referate ale Direcțiilor de Sănătate și buletine de determinări toxicologice cât și un studiu efectuat de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Protecția B efectuat la cererea pârâtei privind evaluarea nivelului de risc, de accidentare și îmbolnăvire profesională la lucrătorii din cadrul SC SA ale cărui concluzii au fost defavorabile angajatorului.
În ceea ce privește invocarea propriei culpe, se reține că potrivit art.171-187., angajatorul este cel care veghează la protejarea securității și sănătății în muncă a salariaților și care trebuie să ia toate măsurile pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru, iar atunci când toate eforturile acestuia nu ajută la îmbunătățirea rezonabilă a mediului de lucru, este cel care în compensație trebuie să acorde anumite beneficii.
Pe de altă parte, potrivit art.287, sarcina probei incumbă pârâtei, care până în prezent nu a făcut decât să nege susținerile reclamanților, fără să-și dovedească în concret apărarea.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată cât și invocarea prev. art.4 civil prin aceea că Tribunalul a adăugat la lege prin hotărârea pronunțată vor reține următoarele:
Excepția invocată nu poate fi primită, întrucât s-ar eluda dispozițiile privind liberul acces la justiție.
S-ar ajunge astfel la denegare de dreptare în accepțiunea art.3 Civil.
Cu privire la criticile aduse raportului de expertiză, în sensul că expertul nu a analizat situația concretă ce a avut în vedere instalații și activități ce nu se regăsesc în gestiunea pârâtei, se apreciază nefondate.
Astfel, până la apariția HG 627/2000, societatea pârâtă era o secție de transport a energiei electrice în cadrul, ulterior, iar instalațiile erau comune, expertul raportându-se la acea perioadă.
Pe de altă parte, expertul a avut în vedere obiectivele fixate de instanță dar și perioada de aplicare a ordinului și astfel, că acesta a trebuit în lucrarea ce a întocmit-o să se raporteze la înscrisurile din perioada respectivă, dar să aibă în vedere și perceperea activității concrete actuale.
Există la dosar dovezi care atestă că expertul s-a deplasat efectiv la stațiile de electricitate ce aparțin recurentei, existând în acest sens la dosar procese verbale efectuate în anumite puncte de lucru.
La expertiză s-au anexat note comune privind acordarea sporurilor la salariu pentru condiții de risc, lista cu locurile de muncă cu spor pentru condiții nocive, situația accidentelor de muncă, măsurători câmp electromagnetic cu valori depășite, instrucțiuni de operare.
Față de cele arătate, se va aprecia sentința legală și temeinică urmând ca în baza art.312 al.1 pr.civilă să se respingă recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE " " SA, împotriva sentinței civile nr.1092/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, G,.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. /Ex.2
25.11.2009
Jud. fond
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Doina Vișan, Marian Lungu
