Obligația de a face. Decizia 694/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA NR. 694/-

Ședința publică din 19 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu

JUDECĂTOR 3: Florica

Judecător: -

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta COMUNA PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.695/CM/21.08.2008,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă Comuna prin Primar, în baza delegației de reprezentare nr.3134/18.11.2008 și prof. în calitate de liderul de sindicat al intimatul-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia -în numele și membrii săi de sindicat -, și, în baza delegației nr.221 din 18.11.2008.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Reprezentanta recurentei-pârâte depune la dosar delegația de reprezentare și concluzii scrise.

în calitate de lider de sindicat depune la dosar delegația de reprezentare, practică judiciară și concluzii scrise.

Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe recurs.

Având cuvântul reprezentanta recurentei-pârâte Comuna -prin Primar, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui.

Reprezentantul intimatului-reclamant pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii Tribunalului Argeș ca legală și temeinică.

Critica adusă hotărârii recurate este cu privire la calitatea de ordonator de credite a recurentei-pârâte, calitate cu privire la care precizează că a fost stabilită prin lege.

De asemenea, arată că în virtutea acestei calități conferite de lege, de ordonator de credite recurenta-pârâtă era în măsură să înainteze intimatei-pârâte Școala sumele de bani necesare plății drepturilor membrilor de sindicat, fiind titular al bugetului local.

Curtea pune în vedere părților că trebuie să se refere la recursul formulat de Comuna -prin Primar, în care se critică soluția dată de către instanța de fond, cu privire la greșita obligare a intimatei-pârâte Școala la virarea fondurilor.

Cu privire la aceasta, liderul de sindicat arată că plata salariilor se face pe baza cotelor defalcate din sumele de la bugetul de stat, sume ce sunt prevăzute expres.

Reprezentanta recurentei-pârâte susține că sumele trebuie prinse în bugetul local și supuse aprobării Consiliului Local, urmând apoi să se facă plata drepturilor salariale în baza ștatelor de plată întocmite de conducerea școlii sub îndrumarea Inspectoratului Școlar.

Curtea solicită reprezentantei recurentei-intimate să precizeze dacă recurenta-pârâtă din prezenta cauză are obligația de a vira fondurile.

Referitor la aceasta consilier juridic, arată că instituția al cărei reprezentant este, nu are o atare obligație.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 6.06.2008, Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar Muntenia a chemat în judecată Școala și Comuna prin primar, pentru a fi obligați la plata drepturilor salariale reprezentând tranșele suplimentare ce se acordă la 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ, pe ultimii trei ani, actualizate în raport de indicele de inflație.

În motivarea acțiunii s-a arătat că personalul Didactic din Învățământul Preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare și de trei tranșe suplimentare ce se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, pentru fiecare dintre aceste acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Prin sentința civilă nr.695 din 21.08.2008, a fost admisă acțiunea reclamantului, obligată pârâta Școala să calculeze și să plătească drepturile salariale în raport de rata inflației, iar Comuna să vireze fondurile necesare plății acestora.

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, instanța de fond a reținut că personalului didactic din învățământul preuniversitar îi este recunoscut prin dispozițiile art.50 din Legea nr.128/1997, dreptul de plată pentru tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime ce generează modificării în grilele de salarizare, de acest drept suplimentar, intitulat tranșă suplimentară, fiind lipsiți membrii Sindicatului Preuniversitar Muntenia.

Împotriva hotărârii a formulat recurs Primăria com. în dezvoltarea căruia a arătat că aceasta nu poate plăti drepturi salariale actualizate, întrucât sumele trebuie aprobate cu această destinație, cheltuielile de personal pentru învățământ fiind suportate din taxa pe valoarea adăugată repartizată de Consiliul Județean

S-a mai motivat că, prin Ordonanța Guvernului nr.467/1997, nu s-au prevăzut expres creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior pentru personalul didactic.

Analizând recursul, în limita motivului invocat se apreciază ca nefondat pentru argumentele ce urmează.

Instanța de fond nu a obligat Primăria Comunei la plata drepturilor salariale către reclamanți, ci doar să vireze fondurile necesare plății acestor drepturi.

Potrivit art.167 alin.2 din Legea nr.84/1995, finanțarea unităților din învățământul preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, aceasta cuprinzând și cheltuielile de personal.

Pentru plata cheltuielilor de personal, unitățile administrativ teritoriale au obligația să vireze ordonatorilor de credite sumele necesare în vederea plăților drepturilor salariale, motiv pentru care, în baza textelor de lege enunțate, în mod corect instanța de fond a obligat comuna să vireze aceste sume, astfel că, în baza art.312 Cod pr.civilă, se va respinge recursul ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta COMUNA PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.695/CM/21.08.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR MUNTENIA și pârâta ȘCOALA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

/2 ex/03.12.2008

jud. fond:;.

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 694/2008. Curtea de Apel Pitesti