Obligația de a face. Decizia 374/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 374/
Ședința publică din 20 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Grefier a
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâții: și, domiciliați în Râmnicu V,-, -.1,.C,.8, județul V, împotriva deciziei civile nr.181/A din 11 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-pârât, asistat de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.229/2008, emisă de Cabinetul individual-Baroul V, recurenta-pârâtă -, prin același apărător și avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 100/2008, emisă de Cabinetul individual-Baroul V, pentru intimații-reclamanți -, și.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 0,15 lei-timbru judiciar și cu 4,00 lei-taxă judiciară de timbru, conform chitanței depusă la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
La solicitarea instanței, avocat, pentru recurenții-pârâți, depune la dosar xerocopie de pe contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2944 din 18 noiembrie 2004 la Biroul Notarului Public " ", act prin care recurenții au devenit proprietarii terenului în litigiu.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui.
Avocat -, având cuvântul pentru recurenții-pârâți și -, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii, cu obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, conform borderoului pe care îl depune la dosar. Precizează că reclamanții au întocmit documentația de aducțiune apă și canalizare și au solicitat avizarea lucrărilor ce pot deservi circa 2500 de persoane, ulterior convenției părților privind servitutea. Convenția încheiată între părți la 18 octombrie 2004, se referă la amplasarea conductelor care să deservească numai proprietatea reclamanților. Susține că ambele hotărâri depășesc cadrul procesual și convențional, instanțele interpretând greșit termenii convenției și transformând-o întruna împovărătoare. Susține că este dovedită reaua-credință a reclamanților, în sensul că la data când le-au vândut terenul pârâților și au convenit asupra servituții, aceștia știau că, de fapt, vor executa o lucrare de interes public, care să deservească zeci de proprietăți și nu o lucrare privată. Din chiar documentația depusă la dosar (întocmită de reclamanți) rezultă că terenul pe care vor trece conductele urmează să fie concesionat Societății Comerciale, la fel și conductele, situație împovărătoare pentru recurenții-pârâți care nu-și pot construi casa decât la o distanță de 3 metri de traseul conductei potrivit legislației în vigoare.
Avocat, având cuvântul pentru intimații-reclamanți -, și, consideră recursul ca fiind nefondat și solicită respingerea lui, menținerea deciziei tribunalului ca fiind legală și temeinică. Susține că dacă o singură persoană ar obține aviz de racordare s-ar crea aceeași situație pentru pârâți. Precizează că avizul de principiu a fost emis pentru 7 loturi și că intimații nu au încercat să împovăreze pe recurenți, însă trebuie respectat stasul impus de. Potrivit raportului de expertiză și a normelor tehnice impuse, trebuie efectuate lucrările de racordare pe traseul stabilit indiferent de câte loturi și persoane se alimentează, iar interdicția de a construi la mai puțin de 3 metri de conducte este aceeași. Precizează că intimații-reclamanți vor suporta cheltuielile pentru efectuarea întregii lucrări pentru toate cele 7 loturi. obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În replică, avocat -, pentru recurenții-pârâți, precizează că pe terenul intimațiilor-reclamanți, în prezent, există alimentare cu apă, iar prin acțiunea pe care au promovat-o intenționează să schimbe traseul conductelor.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanții, și, au solicitat în contradictoriu cu pârâții și -, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților să le permită executarea lucrărilor necesare amplasării pe terenul proprietatea acestora a conductelor de canalizare și apă ce vor deservi proprietatea lor, în condițiile stabilite de toate părțile prin convenția privind constituirea unui drept de superficie autentificată sub nr.7863/18.11.2004, precum și obligarea la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, în cazul în care se opun executării lucrărilor.
Totodată, în conformitate cu prevederile art.279 alin.1 Cod procedură civilă, au solicitat încuviințarea execuției vremelnice a hotărârii ce se va pronunța în această cauză.
În motivarea cererii se arată că, în calitate de vânzători, au încheiat cu pârâții, în calitate de cumpărători, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect o suprafață de teren de 906,41. situată în intravilanul municipiului Râmnicu V, pct."La ", județul V, că ulterior au încheiat o convenție autentificată sub nr.7863/18.11.2004 privind constituirea unui drept de superficie pe suprafața de teren de 1. lățime și 59. lungime, pe toată lungimea proprietății pârâților, la limita de est și nord a proprietății acestora, pentru amplasarea conductelor de canalizare și apă ce vor deservi proprietatea reclamanților.
Prin aceeași convenție au dobândit dreptul de a realiza lucrările necesare amplasării conductelor de apă și canalizare, iar pârâții s-au obligat să le permită accesul lor și unităților specializate în reparații și întreținere la conductele de apă și canalizare. În final, au obținut autorizațiile de construcții necesare și documentația aferentă, dar când au încercat executarea lucrărilor de amplasare a conductelor pârâții s-au împotrivit la accesul lor și al reprezentanților societăților de construcții pentru a realiza lucrarea propriu-zisă (săparea șanțurilor, montarea conductelor).
În drept, au fost invocate dispozițiile art.969 cod civil și art.279 alin.(1) Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată pârâții au solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu s-au opus niciodată respectării "convenției privind constituirea unui drept de superficie" încheiată cu reclamanții, în măsura în care se respectau termenii convenției.
Anterior promovării acțiunii de către reclamanți au procedat la notificarea acestora, solicitându-le să respecte convenția pe care au încheiat-o, realizarea lucrării de extindere apă și canalizare menajeră care să deservească doar proprietatea reclamanților, nu și celelalte 11 proprietăți, fiind de acord cu admiterea cererii în măsura în care se respectă convenția încheiată.
Prin sentința civilă nr.1921/24.03.2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți, cu consecința obligării pârâților să le permită reclamanților executarea lucrărilor necesare amplasării pe terenul proprietatea acestora a conductelor de canalizare și apă (ce vor deservi proprietatea reclamanților) și a respingerii capetelor de cerere privind executarea a hotărârii și obligarea pârâților la daune cominatorii.
Din analiza probatoriului administrat în cauză judecătoria a reținut că în baza înscrisului sub semnătură privată intitulat "convenție privind constituirea unui drept de superficie" încheiat de părți la data de 18.11.2004, pârâții s-au obligat să constituie reclamanților un drept de superficie asupra terenului de 1. lățime și 59. lungime, pe toată lungimea proprietății pârâților, la limita de E și N, pentru amplasarea pe terenul lor a conductelor de canalizare și apă ce vor deservi proprietatea reclamanților aflată în partea de vest a terenului proprietatea pârâților, pe toată durata existenței conductelor de canalizare și apă.
Potrivit clauzelor contractuale, superficiarii au dobândit dreptul de a realiza lucrările necesare amplasării (săpături, amenajări, etc.), de a efectua ori de câte ori este nevoie lucrări de amenajare, întreținere și reparații, iar pârâții, în calitate de proprietari, s-au obligat să permită superficiarilor și unităților specializate în reparații și întreținere la conductele de apă și canalizare și să nu aducă atingere prin fapta lor sau a altor terți dreptului de superficie constituit prin convenție.
În vederea efectuării lucrărilor de apă și canalizare, reclamanții au obținut autorizațiile de construire nr.711/2005 și nr.712/2005 și documentația aferentă, dar pârâții nu au permis executarea lucrării pe considerentele că nu s-au respectat termenii convenției.
Potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expert (98-104 dosar), documentația depusă de reclamanți pentru obținerea autorizațiilor de construire AC nr.711/2005 și nr.712/2005 respectă convenția părților din 18.11.2004 în ceea ce privește traseul superficiei, cu precizarea că se referă și la alte proprietăți decât a reclamanților, respectiv 11 proprietăți cu 66 de persoane.
Totodată, rețeaua de apă și canalizare va avea regim de utilitate publică ce va deservi întreaga zonă de locuințe, motiv pentru care conductele proiectate sunt mai mari ca diametre.
Raportul de expertiză tehnică a fost însușit și de expertul observator, prin coraportul aflat la fila 105 dosar, cu singura completare legată de numărul de persoane ce se pot racorda la cele două rețele de utilități - 250 familii.
Prin raportul de expertiză suplimentară, întocmit de expert (109-110), s-a stabilit că lucrarea de apă și canalizare nu afectează fizic terenul proprietatea pârâților deoarece conductele se îngroapă subteran și nu se văd, dar la momentul când pârâții vor construi o locuință sau construcție vor trebui să se îndepărteze de traseu la o distanță impusă de STAS.
De asemenea, expertul a arătat că dimensiunile conductelor aprobate prin documentație deservește mai mult de 11 proprietăți deoarece s-a avut în vedere la proiectare posibilitatea extinderii în viitor și la alte familii, cu precizarea că indiferent de dimensiunile conductelor lucrările de execuție sunt aceleași și că lucrarea de utilități va intra în exploatarea Râmnicu V și chiar dacă se vor folosi conducte de dimensiuni mai mici, dacă zona se va extinde atunci va interveni pentru mărirea diametrului conductei.
Prin coraportul la expertiza tehnică suplimentară întocmit de expert (113) s-a arătat că lucrarea de alimentare cu apă și canalizare va afecta proprietatea pârâților prin condițiile impuse de normativele în vigoare și de viitorul utilizator al rețelei de apă Râmnicu V, respectiv vor fi obligatorii respectarea condițiilor de distanță față de potențialele construcții ale pârâților: minimum 3. până la linia clădirilor, 0,5 - 0,6. față de alte conducte de apă, electrice, telefon, 0,4. pe înălțime față de conducta de canalizare.
Prezent în ședința publică din 17.03.2008, expertul titular a arătat că lucrarea de apă și canalizare menajeră avizată în favoarea reclamanților se bazează pe o documentație întocmită conform cu normativele în vigoare, independent de voința părților, fiind lipsită de relevanță dimensiunea conductelor, în sensul că indiferent dacă ele sunt de mai mică sau mai mare dimensiune nu aduc nici un prejudiciu pârâților.
Față de starea de fapt constatată instanța a reținut că dreptul de superficie este un dezmembrământ al dreptului de proprietate, care se constituie adesea prin acordul părților și constă în dreptul pe care-l constituie proprietarul unui teren pentru superficiar, de a construi, planta sau executa alte lucrări pe acel teren care să fie proprietatea superficiarului, acesta având un drept de folosință asupra terenului care trebuie exercitat în conformitate cu scopul constituirii dreptului de superficie: executarea construcției, efectuarea unor lucrări, plantații, etc.
Potrivit dispozițiilor art.969 Cod civil, convențiile legal întocmite au putere de lege între părțile contractante, iar în baza înscrisului sub semnătură privată intitulat "convenție privind constituirea unui drept de superficie", pârâții au constituit în favoarea reclamanților dreptul de a amplasa pe terenul lor conductele de apă și canalizare, ce vor deservi proprietatea reclamanților și s-au obligat să permită accesul reclamanților, precum și al unităților specializate în reparații și întreținere la conductele de apă și canalizare.
S-a reținut că prin autorizarea lucrărilor de construire și documentația aferentă obținută de reclamanți s-a avizat realizarea unei lucrări de apă și canalizare și pentru alte proprietăți decât cele ale reclamanților, dar astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, documentația este conformă cu legislația și normativele în vigoare, la elaborarea acesteia ținându-se seama de caracterul de utilitate publică a lucrării ce se va realiza, precum și de posibilitatea extinderii numărului de locuințe în zonă, iar dimensiunea lucrării nu este de natură să prejudicieze pe pârâți.
În raport de actele dosarului, instanța a înlăturat susținerea pârâților în sensul că reclamanții nu au respectat convenția încheiată prin extinderea lucrării și la alte persoane.
Referitor la capătul de cerere privind încuviințarea execuției vremelnice a hotărârii, instanța a constatat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.279 alin.1 Cod procedură civilă, respingând acest capăt de cerere, considerând că în conformitate cu prevederile art.5803Cod procedură civilă, în prezent, constrângerea debitorului unei obligații de a face, care nu se poate aduce la îndeplinire prin executare silită, se poate realiza prin aplicarea unei amenzi civile, care se achită în folosul statului și nu al creditorului, iar creditorul obligației are dreptul de a primi numai daune interese echivalente prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației.
Pentru aceste considerente judecătoria a constatat ca fiind neîntemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune cominatorii.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel ambele părți în proces, fiecare criticând soluția dată de judecătorie pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, în motivarea căii de atac reclamanții au învederat următoarele:
1. Instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală în ceea ce privește respingerea cererii lor vizând obligarea pârâților la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligațiilor ce le revin în baza hotărârii judecătorești, întrucât instituția daunelor cominatorii creată de practica judecătorească nu devine inaplicabilă odată cu introducerea amenzii civile conform art.5803Cod procedură civilă, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XX/12.12.2005 în care s-a decis că prin reglementarea dată în textul legal nu s-a înlăturat posibilitatea recurgerii la această instituție, ca mijloc de determinare a debitorului să-și îndeplinească obligația asumată, cât și Curtea Constituțională prin Decizia nr.70/2004, care a statuat că obligarea la plata acestor daune nu contravine art.52 din Constituție, deoarece ele nu au ca finalitate repararea prejudiciului, ci constrângerea la executarea obligației ce îi incumbă debitorului.
2. Cu privire la respingerea cererii privind încuviințarea executării vremelnice a hotărârii, reclamanții au criticat soluția instanței de fond, considerând că nu se află în prezența unui caz în care cererea este inadmisibilă (art.279 alin.2 Cod procedură civilă), măsura este necesară în cauză având în vedere temeinicia dreptului raportat la convenția scrisă a părților, ce se refuză a se executa de pârâți, cu precizarea că instanța nu a motivat respingerea acestui capăt de cerere raportat la art.279 alin.(1) Cod procedură civilă, impunându-se admiterea acțiunii sub aspectul tuturor capetelor de cerere.
În motivarea apelului declarat, pârâții au arătat următoarele:
1. Acțiunea reclamanților a fost greșit admisă, deși aceștia nu s-au opus să respecte convenția din 18.11.2004, iar în dispozitivul sentinței, deși se subliniază că obligația stabilită în sarcina pârâților ar presupune executarea lucrărilor necesare amplasării conductelor de apă și canalizare care ar urma să deservească doar proprietatea reclamanților, în motivarea hotărârii se apreciază că lucrările ar trebui executate în baza autorizației și documentației întocmite de către și la cererea reclamanților, pentru 2.500 de persoane.
În dezvoltarea criticii se arată că hotărârea se bazează pe considerente contradictorii, iar executarea va da naștere unor abuzuri, respectiva neînțelegere rezultând din argumentarea potrivit căreia documentația întocmită de reclamanți "este conformă cu legislația în vigoare, la executarea acesteia ținându-se seama de utilitatea publică a lucrării ce se va realiza, precum și de posibilitatea extinderii numărului de locuințe în zonă, iar dimensiunea lucrării nu este de natură să prejudicieze pe pârâți".
2. Instanța ignoră o împrejurare esențială, și anume că aceștia nu au convenit niciodată cu reclamanții - vânzători să le permită să edifice pe terenul pârâților o lucrare de utilitate publică, pentru realizarea unei astfel de lucrări existând o legislație specială (precum Legea nr.33/1994), iar terenul pârâților afectat unei asemenea lucrări ar avea un alt regim juridic decât cel avut în prezent.
Pentru a determina că sarcinile asupra terenurilor pârâților sunt diferite față de cele convenite anterior, pârâții au solicitat efectuarea unei expertize de către un specialist în instalații, însă cererea a fost respinsă în mod greșit.
3. Instanța a ignorat dispozițiile art.970 și urm. Cod civil, potrivit cu care convențiile trebuie respectate cu bună-credință de părțile contractante, pe parcursul procesului dovedindu-se că reclamanții dovedesc rea-credință, în sensul că la data când le-au vândut terenul și au convenit asupra servituții, aceștia știau că, de fapt, vor executa o altă lucrare, care să deservească zeci de proprietăți, și că nu doreau o lucrare privată, ci o lucrare de interes public.
4. . executarea lucrărilor așa cum ele au fost autorizate, instanța a încălcat prevederile art.984 Cod civil, respectiv "convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat" și, constatând că reclamanții solicită obligarea lor să le permită executarea unor lucrări cu altă finalitate decât cea convenită, trebuia să respingă cererea, cu atât mai mult cu cât nu s-au opus și nu se opun respectării convenției.
Ambele părți au solicitat plata de cheltuieli de judecată în calea de atac.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.181/A din 11 septembrie 2008, respins apelurile, reținând, în esență, următoarele:
Contrar susținerilor din apelul reclamanților, prin respingerea capătului de cerere având ca obiect încuviințarea executării vremelnice a hotărârii și a celui privind plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligațiilor, instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, conformă normelor legale aplicabile și practicii judiciare.
Din petitul cererii introductive de instanță reiese că reclamanții au solicitat instanței "să îi oblige pe pârâți la respectarea obligațiilor contractuale, în sensul de a permite executarea lucrărilor necesare amplasării conductelor, precum și a dreptului de superficie - sub sancțiunea plății de daune cominatorii", respectiv "în cazul în care aceștia se opun executării lucrărilor menționate mai sus".
Așa cum în doctrină și în jurisprudență s-a învederat, daunele cominatorii reprezintă, prin caracterul lor, sumele de bani pe care debitorul unei obligații de a face sau de a nu face este obligat prin hotărâre judecătorească să le plătească creditorului pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea în natură a obligației, ele constituind un mijloc de constrângere a debitorului, iar nu unul de despăgubire a creditorului.
Prin Decizia nr.XX/12.12.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, după intrarea în vigoare a dispozițiilor art.5803Cod procedură civilă, cererea prin care se solicită obligarea la daune cominatorii a debitorilor care nu-și îndeplinesc obligațiile de a face sau de a nu face este admisibilă și în continuare, respectiv și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art.5803Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-au acordat daunele cominatorii având caracter de titlu executoriu.
În procedura instituită prin art.5803Cod procedură civilă s-a prevăzut posibilitatea constrângerii debitorului de către instanța de judecată la plata unei amenzi civile către stat, la cererea creditorului, în cazul neîndeplinirii de bunăvoie a obligației.
Această reglementare nu excludea posibilitatea reclamanților de a obligarea debitorilor și la daune cominatorii, însă, în cadrul procesual de față, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, constrângerea pârâților, ca și debitori ai unei obligații de a face, obligație derivând din chiar convenția părților, care nu se poate aduce la îndeplinire prin executare silită, se putea realiza în mod eficace prin aplicarea unei sancțiuni pecuniare, și anume prin plata unei amenzi civile achitate în folosul statului, creditorul obligației având dreptul de a primi daunele interese echivalente prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației, iar aceasta în măsura în care s-ar stabili că, potrivit regulilor de drept comun (art.998 și urm. Cod civil), sunt întrunite cumulativ și condițiile răspunderii civile delictuale.
Pentru neexecutarea oricărei obligații sancțiunea este reprezentată de daune compensatorii, și nu de daune cominatorii, care nu reprezintă o sancțiune, ci o modalitate de constrângere a debitorului obligației sale (contractuale) de a face.
Ținând cont că reclamanții au solicitat daune cominatorii doar "în cazul neexecutării obligației", scopul final fiind și acela de a se compensa eventuala neexecutare ulterioară a obligației stabilită de instanță în sarcina debitorilor din convenție, judecătorul nu era ținut de temeiul juridic arătat în cerere, ci de obiectul acesteia, de natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție.
Tribunalul a reținut că în caz de neconformare din partea pârâților-debitori, în măsura în care hotărârea adoptată ar fi devenit titlu executoriu, petiționarii-creditori ar fi putut uza oricând de prevederile art.5803Cod procedură civilă, dispoziții de drept comun în această materie, solicitând obligarea debitorilor lor de a plăti în favoarea statului o amendă civilă stabilită pe fiecare zi de întârziere, în limitele determinate de textul legal și până la executarea obligației, competența aplicării sancțiunii de constrângere a debitorului revenind instanței de executare.
În privința respingerii cererii având ca obiect încuviințarea executării vremelnice a hotărârii, s-a reținut că soluția adoptată de instanța de fond este de asemenea cea corectă, întrucât în temeiul art.279 Cod procedură civilă se poate încuviința executarea a hotărârilor privitoare la bunuri ori de câte ori instanța va găsi de cuviință că măsura este de trebuință față cu temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau că există primejdie vădită în întârziere (în acest caz instanța putând obliga la darea unei cauțiuni), respectiv în materie de strămutare de hotare, desființare de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă și când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară, ceea ce nu este cazul și în prezenta cauză.
Ca neîntemeiate au fost privite și criticile formulate de pârâți.
Instanța de apel a reținut că acțiunea reclamanților în mod legal a fost admisă în parte, făcând o justă aplicare a prevederilor art.969 alin.(1) Cod civil, întrucât pârâții au afirmat că nu s-au opus și nu se opun să respecte convenția privind constituirea unui drept de superficie, încheiată între părți la data de 18.11.2004, opoziția lor nu este formală, ci una de fond, de natură să-i împiedice pe reclamanți, în calitatea lor de superficiari asupra unei suprafețe din terenul pârâților, cu toate drepturile decurgând din respectiva calitate, în primul rând "amplasarea pe terenul proprietatea pârâților a conductelor de canalizare și apă ce vor deservi proprietatea reclamanților, pe toată durata existenței acestor conducte".
Tribunalul a constatat că hotărârea nu este contradictorie, prin aceea că în dispozitiv se statuează asupra obligației stabilită în sarcina pârâților, care ar presupune acceptarea executării lucrărilor necesare amplasării conductelor de apă și canalizare, în timp ce în motivarea hotărârii se apreciază că lucrările ar trebui executate în baza autorizației și documentației întocmite de către și la cererea reclamanților, dar care vor deservi chiar și mai multe persoane.
În condițiile date, numai printr-o greșită interpretare a situației reale de fapt existente, executarea hotărârii apelate ar putea da naștere unor abuzuri.
Susținerea potrivit căreia pârâții pretind că nu au convenit în mod expres cu reclamanții să le permită acestora să edifice pe terenul lor o lucrare de utilitate publică nu a fost primită, întrucât odată ce aceștia au înțeles să constituie reclamanților dreptul de superficie pentru amplasarea conductelor de canalizare și apă, au acceptat în mod implicit o atare posibilitate.
Totodată, s-a reținut că susținerea pârâților că terenul afectat unei asemenea lucrări ar avea un alt regim juridic decât cel avut în prezent și cea potrivit căreia pentru realizarea unei astfel de lucrări există o legislație specială (Legea nr.33/1994) aplicabilă, nu sunt justificate, reclamanții fiind legal îndreptățiți să li se asigure posibilitatea de a trece efectiv la executarea lucrărilor de amplasare a conductelor de apă și canalizare pe porțiunea de teren cedată în acest scop de către proprietari.
Cealaltă susținere vizând concesionarea conductelor către este lipsită de importanță, întrucât reprezintă o altă chestiune care nu poate fi analizată în cadrul acțiunii de față, cu atât mai mult cu cât autorizațiile de construire nu fost contestate.
Potrivit expertizelor tehnice efectuate în cauză, lucrările de execuție autorizate la cererea reclamanților de către primărie, indiferent de dimensiunile conductelor utilizate la racordul la rețeaua publică de utilități, pentru alimentare cu apă și pentru canalizare menajeră, sunt aceleași și nu presupun alte restricții pentru pârâți decât cele avute în vedere prin convenția încheiată la 18.11.2004.
Întrucât au fost administrate suficiente probe, a fost privită ca întemeiată și susținerea privitoare la efectuarea unei alte expertize, de către un specialist în instalații, pentru a se determina că sarcinile asupra terenului pârâților sunt diferite față de cele convenite anterior.
În conformitate cu prevederile art.970 Cod civil, "convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa", iar pe baza probelor administrate în cauză, instanța a dat o justă și corectă interpretare acestor dispoziții legale.
Tribunalul a reținut, pornind de la dispozițiile textului de lege citat, și în baza art.1169 Cod civil, că nu a fost dovedită reaua-credință a reclamanților, în sensul că la data când le-a fost vândut terenul și au convenit asupra dreptului de superficie, aceștia ar fi știut că vor executa o lucrare care să deservească și alte proprietăți, că au dorit executarea de lucrări de interes public.
. executarea lucrărilor autorizate, instanța a avut în vedere atât prevederile art.969 Cod civil, cele ale art.984 Cod civil, cât și cele ale art.1073 și urm. din același cod și a constatat că pârâții refuză a le permite reclamanților executarea acelor lucrări despre care se face referire și în convenție, a dispus obligarea lor în sensul solicitat prin acțiune.
Examinând și din oficiu celelalte susțineri formulate de părți în faza de apel s-a constatat că acestea nu sunt de natură să conducă la desființarea sau schimbarea soluției atacate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, față de considerentele mai sus expuse, tribunalul a respins apelurile ca fiind nefondate.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului statuat de art.301 din același cod, împotriva deciziei au formulat recurs pârâții și -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Într-o primă critică se susține, în esență, că hotărârea instanței de fond este contradictorie, întrucât, deși stabilește în sarcina pârâților obligația de a permite executarea lucrărilor necesare deservirii proprietății reclamanților, în realitate, în baza autorizației și a documentației aflate la dosar, se efectuează lucrări pentru un număr mult mai mare de persoane, aspect ce nu a fost avut în vedere la încheierea convenției.
În dezvoltarea criticii se arată că în mod greșit tribunalul a considerat că nu există contrarietate între dispozitivul hotărârii și motivarea acesteia, întrucât convenția părților se referă numai la proprietatea reclamanților, așa cum s-a statuat în dispozitiv, însă, în considerente, se face referire la lucrarea autorizată care vizează un număr mult mai mare de persoane.
Se susține că în loc să înlăture această contradicție, tribunalul o adâncește și mai mult, agravând situația în propria cale de atac, cu încălcarea prevederilor art.296 teza a doua Cod procedură civilă.
Cum instanțele s-au referit la convenția încheiată între părți, se impunea respingerea acțiunii, întrucât pârâții nu sunt în culpă și nu s-au opus niciodată respectării convenției.
Într-o altă critică se susține că instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii, respectiv a convenției încheiată de părți, ignorând că nu s-a convenit niciodată să permită edificarea unei lucrări de utilitate publică.
Se dezvoltă critica în sensul că din documentația depusă la dosar pentru autorizarea lucrărilor de apă și canalizare rezultă că terenul pe care vor trece conductele urmează să fie concesionat, o altă servitute instituită asupra terenului neconvenită de părți.
Nu dimensiunea țevilor care sunt mult mai mari decât cele necesare pentru o lucrare ce ar deservi doar proprietățile reclamanților, creează probleme pârâților, ci afectarea mai împovărătoare a terenului decât s-a convenit, fiind afectată edificarea locuinței acestora în sensul păstrării unor distanțe mai mari față de țevile care deservesc o lucrare de interes public.
În mod greșit a reținut tribunalul că terenul afectat lucrării excede cadrului juridic de față, în condițiile în care tocmai aceasta este problema litigiului.
Într-o ultimă critică se susține că instanța a ignorat și dispozițiile art.977 și art.984 Cod civil, în condițiile în care din probele dosarului rezultă că reclamanții, în momentul vânzării terenului și al încheierii convenției asupra servituții, știau că vor executa o lucrare de interes public care să deservească zeci de proprietăți, ceea ce implica concesionarea terenului afectat de servitute.
Se dezvoltă critica în sensul că cererea adresată de reclamanți societății specializate pentru obținerea autorizației constând în executarea lucrărilor de alimentare cu apă poartă data de 14.09.2004, fiind anterioară vânzării și convenției din data de 18.10.2004, pentru constituirea servituții, iar răspunsul societății către reclamanți este din data de 0 8.10.2004, concluzionându-se că aceștia au fost și sunt de rea-credință.
Se mai arată că dacă ar fi fost de bună-credință, reclamanții nu ar fi încasat prețul integral, rezervând o bucată de teren pentru amplasarea conductelor.
Pârâții au susținut că întrucât reclamanții au solicitat să li se permită executarea unor lucrări cu altă finalitate decât cea convenită, se impunea respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat de pârâți, iar pe fond schimbarea sentinței, cu consecința respingerii acțiunii în totalitate.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile invocate, Curtea constată recursul ca nefondat pentru cele ce se vor prezenta:
Susținerea recurenților în sensul că hotărârea instanței de fond este contradictorie este neîntemeiată.
Este cert că dispoziția instanței vizează respectarea convenției încheiată între părțile litigante, însă cu respectarea prevederilor legale în materie.
Este real că autorizația și documentația necesară efectuării lucrărilor de introducere a apei și pentru canalizare au fost obținute de către reclamanți, însă nimeni nu a contestat legalitatea acestor acte, în consecință instanța era obligată să se raporteze la ele.
De aceea nu este nicio contradicție între dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia, chiar dacă de aceste lucrări vor beneficia mai multe persoane decât cele avute în vedere la încheierea convenției.
De altfel, în convenția încheiată de părți și autentificată sub nr.7863/18 noiembrie 2004 nu s-a stipulat constituirea dreptului de superficie numai pentru vânzători.
Ca neîntemeiată este privită și apărarea conform căreia în propria cale de atac a fost înrăutățită situația apelanților-pârâți, cu încălcarea prevederilor art.296 Cod procedură civilă.
Curtea constată că au fost respectate dispozițiile textului de lege citat întrucât instanța de apel a păstrat soluția adoptată de prima instanță, prin urmare nefiind schimbată sentința, nu a fost posibilă înrăutățirea situației pârâților.
Execuția lucrărilor așa cum au fost ele avizate nu poate fi efectuată decât în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare din Municipiul Râmnicu V, aprobat prin nr.173/2003, iar nerespectarea condițiilor avizate atrage implicit anularea avizului și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare.
Prin urmare, reclamanții nu pot efectua lucrările ce fac obiectul litigiului de față decât cu respectarea autorizației și documentațiilor aferente.
O altă critică se referă la interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a convenției încheiată de părți.
În mod greșit se susține de către recurenți că terenul afectat de conductele de apă și canalizare urmează a fi concesionat A și astfel se instituie o altă servitute decât cea convenită între părți.
În exploatarea V vor intra doar lucrările de utilități, nu și terenul aferent.
Este privită ca neîntemeiată și susținerea potrivit căreia prin deservirea mai multor proprietăți lucrarea devine împovărătoare pentru terenul recurenților, astfel de cum s-a convenit.
Indiferent de dimensiunea țevilor, recurenții sunt obligați să respecte aceleași prevederi STAS 85911/1997 și nr.HG101/1997 privind normele sanitare și distanțele minime admise de la conductele de apă potabilă și construcții clădiri (minim 3.).
Se susține de către recurenți că în mod greșit tribunalul a ignorat împrejurarea esențială referitoare la edificarea pe terenul proprietatea recurenților-pârâți a unei lucrări de utilitate publică, ci una privată.
Se constată că tribunalul a analizat susținerea pârâților referitoare la regimul juridic diferit al terenului afectat de lucrarea litigioasă și a reținut că nu sunt justificate aceste susțineri ce vizează aplicarea Legii nr.33/1994 față de cadrul juridic dedus judecății.
Verificând actele și lucrările dosarului instanța de recurs constată că au fost respectate dispozițiile art.969 Cod civil referitoare la convențiile legal făcute, cele ale art.977 din același cod ce statuează că interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, cât și cele ale art.984 Cod civil întrucât au fost respectate limitele convenției.
Este real că în momentul vânzării reclamanții au avut în vedere la obținerea autorizației pentru efectuarea lucrărilor de apă și canal întregul teren pe care îl dețineau în proprietate, respectiv 4724,56. împărțit în mai multe loturi în vederea vânzării.
Prin urmare, la încheierea convenției a fost avută în vedere întreaga suprafață de teren deținută în proprietate de reclamanți și nu poate fi reținută în sarcina acestora reaua-credință invocată de către pârâți.
Este privită ca neîntemeiată și susținerea conform căreia reclamanții au solicitat să li se permită efectuarea unei lucrări cu altă finalitate decât cea convenită întrucât se solicită aceeași lucrare cu aceeași finalitate, ceea ce diferă este doar dimensiunea conductelor, care nu încalcă în nici un fel limitele convenției încheiată de părți și nici dreptul de proprietate al pârâților asupra terenului afectat de această lucrare.
Celelalte susțineri invocate în dezvoltarea criticilor vizează aspecte de netemeinicie și exced analizei de față.
Ca atare, respingând apelul și menținând soluția atacată, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre legală, nesupusă cazului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă invocat de către reclamanți, așa încât recursul se constată a fi nefondat și va fi respins în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Cererea privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimații-reclamanți este privită ca neîntemeiată și va fi respinsă ca atare, întrucât împuternicirea avocațială aflată la fila 189 dosarului nu este însoțită și de chitanța fiscală aferentă care să ateste cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate în această cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.181/A din 11 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 noiembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./03.12.2008
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu
