Obligația de a face. Decizia 712/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(643/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.712
Ședința publică de la 28.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.1573 A din 08.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și cu intimatul-pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B-ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-pârât Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, prin consilier juridic, în baza delegație pe care o depune la dosar, lipsind intimatul-reclamant și intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentului-pârât depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei, consemnată cu ordinul de plată nr.1365 din10.04.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, la ordine, constatând că nu sunt toate părțile prezente sau reprezentate.
La a doua strigare a cauzei se prezintă intimatul-reclamant, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.85386 din 15.04.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind recurentul-pârât Municipiul B prin Primarul General și intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
Avocatul intimatului-reclamant învederează că a luat cunoștință de motivele de recurs de la dosar, întrucât acestea nu au fost comunicate la domiciliul ales al părții și nu solicită termen în acest sens.
Curtea, având în vedere că nu sunt alte cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Arată că imobilul în cauză nu poate face parte din categoria locuințelor sociale, întrucât trecerea locuințelor sociale în domeniul public al autorităților locale se face printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului B și nu prin alte acte provenind de la servicii din cadrul Primăria Municipiului B iar, potrivit Legii nr.85/1992, locuințele construite din fondurile statului pot fi vândute către titularii contractelor de închiriere cu plata prețului integral sau în rate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17.04.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Municipiul B prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați la încheierea contractului de vânzare cumpărare a apartamentului situat în B, str. - - nr.4, sector 3, pe care îl ocupă în mod legal, în calitate de chiriaș, conform prevederilor legale în materie.
În drept, au fost invocate prevederile Decretului - lege nr.61/1990, ale Legii nr.85/1992 și ale Legii nr.114/1996.
Prin sentința civilă nr.6468/23.06.2008, Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis acțiunea introdusă de reclamant și a obligat pârâții să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare cu privire la spațiul cu destinație de locuință ce face obiectul contractului de închiriere nr.90/27.05.1999, în temeiul Decretului - Lege nr.61/1990 și Legii nr.85/1992, republicată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că locuința în litigiu este construită din fondurile statului, nu s-a probat că este locuință socială și, în aceste condiții, poate fi înstrăinată către titularul contractului de închiriere.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâții Municipiul B prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
Prin apelul declarat de pârâtul Municipiul B prin Primarul General este invocată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului General al Municipiului B, despre care se susține că nu are personalitate juridică, fiind un organ deliberativ, singura instituție cu personalitate juridică fiind instituția primarului, că, potrivit Legii nr.215/2001, Municipiul B reprezentat legal de Primarul General are capacitatea procesuală de folosință în cauzele deduse judecății.
Conform unei alte critici, se arată că apartamentul în litigiu are destinație de locuință socială, după cum rezultă din mențiunea existentă în cuprinsul contractului, astfel că, potrivit dispozițiilor nr.HG391/1993, anexa 6, nu poate fi înstrăinat. Mai arată apelantul pârât că destinația acestui spațiu de locuință socială a fost stabilit de comun acord între părțile contractante, semnatare ale contractului de închiriere, astfel că pentru apartamentul închiriat s-a perceput o chirie modică.
Se mai susține că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin apelul declarat, pârâta Administrația Fondului Imobiliar a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, întrucât contractul de închiriere pentru locuința în litigiu a fost încheiat cu Municipiul B, ca reprezentant al statului, în timp ce aceasta a avut doar calitatea de administrator. A arătat că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile nr.HG391/1993, conform cărora locuințele sociale, cum este cazul în speță, nu pot fi înstrăinate către titularul de contract.
Prin decizia civilă nr.1573 A din 08.12.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelantul pârât Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, în contradictoriu cu intimatul reclamant și apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.6468/23.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în dosarul nr- și a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General, împotriva aceleiași sentințe.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul Municipiul B reprezentat prin Primarul General, tribunalul a reținut că prima critică este nefondată, întrucât în litigiu figurează în calitate de pârât Municipiul B prin Primarul General, iar nu Consiliul General al Municipiului B, care este un organ cu caracter deliberativ.
Din examinarea dovezilor aflate la dosar, s-a constatat că locuința în litigiu este ocupată de reclamant în baza contractului de închiriere nr.90/27.05.1999 încheiat cu Primăria Municipiului B, în calitate de locatar, reprezentată de AL, legea în vigoare în momentul perfectării convenției fiind Legea nr.114/1996.
Prezenta acțiune a fost promovată de reclamant datorită refuzului nejustificat al pârâților de a încheia cu acesta contract de vânzare cumpărare referitor la locuința pe care o deține în baza contractului de închiriere.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor nr.HG391/1993 și ale Legii nr.114/1996, locuințele sociale nu pot fi vândute către titularul contractului de închiriere, însă, după cum corect reține prima instanță, nu s-au administrat dovezi care să demonstreze faptul că locuința în litigiu este locuință socială, cum se pretinde de către apelanții-pârâți; or, simpla mențiune făcută în acest sens pe marginea contractului de locațiune nu este de natură să evidențieze caracterul de locuință socială al spațiului ce a fost închiriat reclamantului.
Legea nr.114/1996 este actul normativ care prin art.47 definește conceptul de locuință socială, această lege nefiind în vigoare la data de 30.12.1993, când s-a realizat recepția blocului din care face parte apartamentul în litigiu.
Ulterior acestei date, proprietarul putea trece acest imobil în categoria locuințelor sociale prin emiterea, în acest sens, unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului B, însă nu a fost dat un astfel de act de către autoritatea publică locală.
Tribunalul a considerat că instanța de fond a făcut o justă aplicare în cauză a prevederilor art.1 din Decretul - lege nr.61/1990 și, respectiv, Legea nr.85/1992, care preved că locuințele construite din fondurile statului pot fi vândute către titularii contractelor de închiriere cu plata prețului integral sau în rate.
Critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată, în raport de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, întrucât pârâtul Municipiul Bac ăzut în pretenții, pierzând procesul ce a fost câștigat de partea adversă, respectiv reclamantul-intimat.
În termen legal, a declarat recurs pârâtul Municipiul B prin Primarul General, invocând în drept dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, analizând în mod eronat probatoriul administrat și făcând o aplicare greșită în speță a dispozițiilor nr.HG391/1993, nr.OG19/1994, art.49 din Legea nr.114/1996 și Legii nr.213/1998, instanța de apel a menținut o soluție nelegală, considerând că locuința în litigiu nu are caracter social.
Încadrarea blocului în categoria locuințelor sociale s-a stabilit prin programul construcțiilor de locuințe pe anul 1994, aprobat de Primarul General al Municipiului B și, cum rezultă din procesul-verbal de recepție a lucrărilor.
Blocul din care face parte și apartamentul solicitat de reclamant a fost finalizat de Primăria Municipiului B, în baza actelor normative menționate anterior, locuința având caracter social, conform legii.
Noțiunea de locuință socială nu a apărut pentru prima oară în cuprinsul Legii nr.114/1996, ci era cunoscută anterior, acest gen de spații fiind atribuite anumitor categorii de persoane defavorizate. Astfel, nr.HG391/1993, în anexa 6, definește noțiunea de locuință socială ca fiind acea locuință care se realizează din fondurile statului și ale autorităților publice locale și trebuie să vizeze acele familii sau persoane care nu pot să realizeze o locuință personală datorită situației financiare precare.
În speță, reclamantul cunoștea și a acceptat caracterul de locuință socială a apartamentului pe care îl deține în calitate de chiriaș, contractul de închiriere având inserată mențiunea "locuință socială", aceasta fiind repartizată tocmai pentru că intimatul nu putea să-și obțină o locuință pe piața liberă. Un argument în plus este și faptul că reclamantul plătea o chirie modică.
În Legea nr.114/1996 nu există nicio prevedere legală care să oblige o instituție să schimbe natura juridică a unei locuințe, spre a putea fi înstrăinată. Această normă legală se completează cu dispozițiile Legii nr.215/2001, care fac vorbire de fondul locativ de stat, în sensul că cel ce administrează acest fond este consiliul local. În fapt, locuințele situate B, în blocul 57.B pe-, sunt locuințe sociale, aflate în patrimoniul Municipiului B, potrivit voințe proprietarului și, implicit, regimul lor juridic este reglementat expres de Legea nr.213/1998 - acestea fac parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale. Dat fiind această situație stabilită pentru locuințele din fondul de stat, apartamentul în litigiu nu poate fi înstrăinat.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, având în vedere dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Reclamantul ocupa apartamentul nr.12 situat în B, blocul 57.B, str. - - nr.4, sector 3, în mod legal, în calitate de chiriaș, conform prevederilor legale în materie, în baza contractului de închiriere nr.90/27.05.1999, prelungit pe 5 ani, potrivit nr.OUG8/2004. Pe prima filă a contractului de închiriere din 1999 exista mențiunea "protecție socială". Imobilul de locuințe a fost finanțat din fonduri de la bugetul de stat, fiind inclus pe lista încheiată de serviciul prognoză, pregătirea investițiilor, relații contractuale din 21.01.1993 întocmită de Direcția de Investiții din cadrul; lucrările de construire a blocului de apartamente au început înainte de anul 1993, iar finalizarea executării obiectivului a fost realizată în acest an, fiind întocmit procesul-verbal de recepție nr.74/1993. În momentul finalizării și recepționării imobilului de locuințe în -.57.B erau în vigoare dispozițiile Legii nr.85/1992 și HG nr.391/1993, modificată prin HG nr.19/1994. Odată finalizată execuția, operând recepția preliminară, locuința a intrat în categoria locuințelor construite din fondurile statului, vânzarea acestora urmând regimul juridic reglementat de actele normative menționate.
Potrivit art.14 din anexa 1 la HG nr.391/1993, autoritățile publice, în cadrul competențelor conferite de Legea nr.69/1991, pot aproba ca din locuințele realizate să rețină un număr de locuințe pentru a rezolva unele probleme sociale deosebite.
Simpla mențiune făcută pe contractul de închiriere, precum și includerea imobilului de locuințe pe o listă întocmită de Serviciul prognoză, pregătirea investițiilor și relații contractuale referitoare la blocurile propuse a fi realizate ca locuințe pentru protecția socială, nu sunt suficiente pentru a schimba destinația și situația juridică a unei locuințe în locuința socială, "protecție socială". În speță, nu s-a făcut dovada că imobilul a fost destinat locuințelor sociale, neexistând niciun act normativ sau decizie administrativă care să stabilească în mod irevocabil acest caracter locuinței, așa cum cer dispozițiile art.20 lit.g și art.18 al.1 din Legea nr.69/1991.
Contractul încheiat de părți are mențiunea de "protecție socială", concept introdus în legislația română pentru prima oară prin HG nr.391/1993; cadrul legal era reprezentat de Legea nr.85/1992 și HG nr.391/1993, modificată prin OG nr.19/1994 și nu de Legea nr.114/1996.
OG nr.19/1994 nu reglementează în nicio dispoziție a sa interdicția vânzării locuințelor sociale, ci, dimpotrivă, stabilește condițiile în care locuințele construite în baza sa vor fi vândute; actul menționat a urmărit protecția socială a anumitor categorii sociale și nu imposibilitatea cumpărării locuințelor la care ea se referă, fiind chiar stabilite unele condiții mai avantajoase de cumpărare, cum ar fi ratele sau dobânzile subvenționate.
Prin încadrarea acestor locuințe în categoria locuințelor sociale se creează o discriminare între chiriașii acestora și ceilalți chiriași care ocupă locuințele construite în baza și din fondurile prevăzute de OG nr.19/2994, deoarece aceștia nu ar avea dreptul la cumpărare în baza Legii nr.85/1992, în timp ce ceilalți chiriași au acest drept, deși situațiile sunt identice, ceea ce contravine dispozițiilor constituționale și ale art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Blocul din care face parte locuința în litigiu a fost finanțat din fonduri de stat și recepționat la terminarea lucrărilor, în anul 1993, ceea ce face aplicabile dispozițiile art.1 din Legea nr.85/1992, republicată, potrivit cărora locuințele construite din fondurile statului se vând la cererea titularilor contractelor de închiriere, nașterea raportului juridic fiind lăsată la latitudinea chiriașului, căci separat se reglementează obligația de vânzare în sarcina pârâtului.
HG nr.391/1993 nu vizează un regim juridic distinct de cel al Legii nr.85/1992, pentru locuințele aflate în curs de execuție, ci stabilește mijloacele și procedura de asigurare a resurselor financiare necesare pentru reluarea procesului investițional la blocurile de locuințe aflate în diferite stadii de execuție, introducând pentru prima dată în legislație noțiunea de "locuință socială".
Chiar dacă reclamantului i s-a prelungit contractul de închiriere pe perioadă de 5 ani, pentru aceeași locuință, în condițiile Legii nr.114/1996, în temeiul OUG nr.8/2004, regimul juridic al vânzării locuinței în litigiu a continuat să fie reglementat de art.1 alin.1 din Legea nr.85/1992, prevederile din Legea nr.114/1996 nefiindu-i aplicabile, deoarece acestea reglementează regimul juridic al vânzării locuințelor ce se vor construi din fondurile publice, administrate de consiliile locale, respectiv aflate în curs de execuție în temeiul OG nr.19/1994.
În consecință, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefundat, recursul declarat de recurentul - pârât Municipiul B reprezentat de Primarul General împotriva deciziei civile nr.1573 A din 08.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - reclamant și cu intimatul - pârât Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - pârât MUNICIPIUL B REPREZENTAT DE PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr.1573 A din 08.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - reclamant și cu intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/09.06.2009
Secția a III-a Civ. -
-
Jud.sector 3. -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
