Obligație de a face. Decizia 100/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.100/
Ședința publică din 7 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul pârât SERVICIUL PUBLIC M, cu sediul în M,-, jud. C, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în M,-, jud. C și cu domiciliul procesual în M,-, - 10,. 17, jud. C ( la av. ) și intimatul pârât MUNICIPIUL M PRIN PRIMAR, cu sediul în M, șos. -, nr. 13, jud. C, împotriva deciziei civile nr. 476 din 29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă prin av., potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. -/2008, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat, timbrat cu 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,50 lei timbru judiciar.
După referatul grefierului de ședință;
Avocatul intimatei reclamante precizează că nu are cereri prealabile de formulat ori înscrisuri de depus la dosar.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul pentru intimata reclamantă, apărătorul acesteia pune concluzii de respingere a recursului și menținerea soluției atacate, conform întâmpinării. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr- (nr.vechi 1757/2006) reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Municipiul M și Serviciul Public Administrarea Domeniului Public și Privat M, solicitând obligarea acestora la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr.4, situat în imobilul din mun.M,-, jud.C, sub sancțiunea de daune cominatorii în sumă de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile Legii nr.112/1995.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, începând din anul 1959 și până în anul 1994, locuit în apartamentul sus-menționat împreună cu părinții săi, în baza contractelor de închiriere nr.56/1959, nr.65/1956 și nr.611/1961, iar după decesul părinților a încheiat cu RA M contractul de închiriere nr.673/16.02.1994. După apariția OUG nr.40/1999, i-a fost perfectat contractul de închiriere nr.18754/01.11.2000, modificat ulterior prin actul adițional nr.1/05.04.2006.
A mai învederat reclamanta că la apariția Legii nr.112/1995 a formulat mai multe cereri pentru cumpărarea apartamentului, însă a fost refuzată de fiecare dată pe motiv că va primi un răspuns după soluționarea notificărilor formulate în baza legii sus menționate, deși pentru imobilul în litigiu nu s-au făcut asemenea notificări, iar termenele stabilite de actele normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv au expirat.
A susținut reclamanta că este singura dintre chiriașii imobilului căreia nu i-a fost vândută locuința și că refuzul pârâților de vânzare este lipsit de temei legal, întrucât îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii.
În drept, a invocat disp.art.9 din Legea nr.112/1995, art.43 din Legea nr.10/2001, art.6, 29, 33 și 37 din HG nr.20/1996 și art.1306 civ. iar în probațiune a depus înscrisuri.
Pârâții au depus întâmpinare, prin care au arătat că nu sunt de acord cu admiterea cererii reclamantei și au invocat excepția prematurității acestei cereri, motivat de împrejurarea că nu s-a încheiat procedura de retrocedare a imobilelor reglementată de Legea nr.10/2001.
Excepția menționată a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierile de ședință din 06.06.2007 și din 20.06.2007, reținându-se că din actele dosarului nu rezultă depunerea vreunei notificări cu privire la imobilul din mun.M,-, jud.C și că termenul prevăzut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001 pentru depunerea unor astfel de notificări a expirat.
Pe fond, prin sentința civilă nr.1412/C/16.07.2007 Judecătoria Mangaliaa admis acțiunea și a obligat pe pârâți la vânzarea către reclamantă, în condițiile Legii nr.112/1995, a apartamentului nr.4 situat în imobilul din mun.M,-, jud.C, sub sancțiunea de daune cominatorii în sumă de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut, în esență, că sunt întrunite cerințele art.9 din Legea nr.112/1995, ale art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001și ale art.42 din Normele Metodologice de aplicare unitară a acestui din urmă act normativ, întrucât:
-imobilul din mun.M,-, jud.C face parte din categoria celor al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr.112/1995 și Legea nr.10/200;
- pentru acest imobil nu a fost înregistrată la Primăria Municipiului M nici o notificare până la momentul formulării cererii de chemare în judecată;- reclamanta este titulara unui contract de închiriere valabil încheiat cu unitatea în administrarea căreia se află imobilul litigios.
Existența unor cereri de restituire formulate în temeiul legii speciale pentru alte imobile decât cel deținut de reclamantă cu contract de închiriere nu îndreptățește deținătorul să sisteze din proprie inițiativa vânzarea acestui din urmă bun, în condițiile în care legiuitorul a stabilit în mod expres categoria de imobile ce pot fi supuse vânzării la cererea chiriașilor.
Susținerea pârâților potrivit căreia nu pot fi obligați să vândă și înstrăinarea nu se poate realiza până la finalizarea procedurii de retrocedare reglementate de Legea nr.10/2001 a fost înlăturată de prima instanță pentru considerentele avute în vedere la respingerea excepției de prematuritate a acțiunii.
În termen legal, împotriva sentinței civile sus-menționate au declarat apel pârâții Serviciul Public M și Municipiul M prin Primar.
Pârâtul Serviciul Public Mas olicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, întrucât calitatea de administrator, pe care i-a reținut-o și prima instanță, nu îi permite să vândă imobilul.
Același pârât a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie pe motiv că în cuprinsul Legii nr.112/1995, a cărei incidență a fost reținută de prima instanță, nu există nici un articol care să oblige un proprietar la vânzarea unui bun.
A mai arătat apelantul-pârât că prevederile Legii nr.10/2001, invocate de asemenea în motivarea hotărârii atacate, nu au nici o legătură cu obiectul acțiunii ba, mai mult, nu reglementează în nici un fel vânzarea imobilelor către chiriași.
La rândul său, apelantul-pârât Municipiul M prin Primar a invocat netemeinicia soluției de respingere a excepției prematurității cererii de chemare în judecată, prin raportare la disp.art.23 și 25 din Legea nr.10/2001, care prevăd posibilitatea depunerii actelor doveditoare până la data soluționării notificării.
În dezvoltarea motivelor a arătat că, având în vedere și disp.art.45 alin.1-4 din Legea nr.10/2001, a hotărât sistarea temporară a vânzării imobilelor până la soluționarea tuturor notificărilor și identificarea imobilelor ce fac obiectul acestor notificări, existând posibilitatea ca și imobilul în litigiu să fie revendicat.
Cu privire la fondul cauzei, apelatul a susținut că potrivit art.475 cod civil poate dispune liber de bunurile sale și că din prevederile art.42 din Legea nr.10/2001 nu rezultă în mod imperativ obligația sa de a efectua vânzarea.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelurilor pentru considerentele expuse în cererea de chemare în judecată.
De asemenea, la solicitarea instanței, aceasta a probat îndeplinirea cerințelor impuse de art.9 alin.6 din Legea nr.112/1995 prin depunerea la dosar a certificatului de atestare fiscală nr.52437/04.10.2007, eliberat de Consiliul Local M și a declarației pe proprie răspundere autentificate sub nr.6675/12.10.2007.
Soluționând apelurile Tribunalul Constanțaa pronunțat decizia civilă nr. 476 din 29.10.2007.
Conform acestei decizii au fost respinse apelurile formulate de pârâții Serviciul Public și Municipiul M prin Primar împotriva sentinței civile nr. 1412/C din 16.07.2007 pronunțată de Judecătoria Mangalia în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut că în speță sunt incidente disp.art. 42 al.1 din legea 10/2001 și art. 9 din Legea 112/1995 conform cărora chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii prev. la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului, aceștia având un drept de preempțiune.
În raport de aceste dispoziții legale reclamanta îndeplinește toate condițiile pentru a pretinde realizarea dreptului sau a opta pentru cumpărare, aspecte necontestate de către pârâți.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 476 din 29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, a declarat recurs pârâta Serviciul Public M, ca fiind nelegală și netemeinică.
Motivează recursul arătând că reclamanta a admis cererea reclamantei invocând prev. Legii 112/1995, fără a preciza articolul din această lege care o obligă să înstrăineze locuința, articol care nu există, cum de altfel nu există nicio lege care să oblige un proprietar la vânzarea unui bun.
Astfel potrivit art. 75 cod civil, orice proprietar poate dispune liber asupra bunurilor sale, iar din disp. Legii 10/2001 nu rezultă în mod imperativ obligația de a înstrăina locuința.
arătând că în disp. art. 45 al. 1-4 din Legea 10/2001 s-a hotărât temporar sistarea înstrăinării locuințelor până la soluționarea tuturor notificărilor și identificarea imobilelor ce pot face obiectul acestor notificări, existând posibilitatea ca și acest imobil să fie revendicat.
Pentru cele relatate mai sus au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței apelate și pe fond, respingerea acțiunii formulate de către reclamantă.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
Reclamanta a investit Judecătoria Constanța, în contradictoriu cu Municipiul M, Serviciul Public Administrarea Domeniului Public și Privat, cu o acțiune având ca obiect obligarea acestor pârâți la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în baza Legii 112/1995 pentru imobilul situat în M,-, jud.
Reclamanta a locuit cu chirie în imobilul în litigiu, în baza mai multor contracte de închiriere, titulari fiind părinții acesteia, iar după deces, contractul a fost încheiat pe numele său la 16.02.1994 sub nr. 673 care ulterior a fost prelungit.
La adoptarea Legii 112/1995 reclamanta avea calitatea de chiriaș și potrivit art. 9 al.1 din această lege, puteau beneficia de dispozițiile acestui act normativ chiriașii titulari de contract de închiriere ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.
trebuiau să îndeplinească următoarele condiții:
1) să aibă calitatea de chiriași, titulari de contract ai locuinței;
2) locuința nu a fost restituită în natură foștilor proprietar;
3) expirase termenul prev. de art. 14 din Legea 112/1995;
4) să formuleze o cerere către autoritățile specializate în vânzarea locuințelor sau care administrează locuințele, care aveau obligația să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare ( art. 29 din Legea 112/1995);
5) să nu existe o notificare de restituire a locuinței în baza Legii 10/2001.
Toate aceste condiții sunt întrunite de către reclamantă care are dreptul să cumpere locuința și pârâta apelantă obligația să perfecteze vânzarea-cumpărarea, fiind cea care are în administrare locuința, aspecte reținute de altfel și de către instanța de apel.
Apărarea recurentei că vânzarea locuințelor este suspendată conform art. 45 al.1 -4 până la soluționarea notificărilor este înlăturată de către instanță, întrucât pentru imobilul în litigiu nu a fost depusă notificarea conform art. 21 din Legea 10/2001 și de asemenea a expirat termenul de depunere, care dă dreptul chiriașului să cumpere locuința și potrivit art. 43 pct. 3 din Legea 10/2001 ( fapt ce rezultă din actele existente la dosar, instanța de fond și apel).
În concluzie, în speță fiind îndeplinite condițiile legale mai sus menționate, în mod corect instanța de fond a obligat cei doi pârâți la vânzarea către reclamantă a locuinței pe care o ocupă cu contract de închiriere - conform sentinței civile nr. 1412/C din 16.07.2007, sentință care a fost menținută și în apel.
Așadar, soluția pronunțată în apel este legală și temeinică.
Ca atare, curtea în baza art. 312 cod pr. civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentă împotriva deciziei civile nr. 476 din 29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de recurentul pârât SERVICIUL PUBLIC M, cu sediul în M,-, jud. C, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în M,-, jud. C și cu domiciliul procesual în M,-, - 10,. 17, jud. C ( la av. ) și intimatul pârât MUNICIPIUL M PRIN PRIMAR, cu sediul în M, șos. -, nr. 13, jud. C, împotriva deciziei civile nr. 476 din 29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 aprilie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
Grefier, - -
- -
08.04. 2008
Jud.fond.
Jud.apel.;
Red.dec.jud.
Dact.gref.
2 ex./19.05.2008
Președinte:Eleonora SpiridonJudecători:Eleonora Spiridon, Paulina Georgescu, Vanghelița Tase
