Obligație de a face. Decizia 1001/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1001/
Ședința publică de la 21 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 668/3.04.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 14 iulie 2009, când partea prezentă a pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 21 iulie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 668/03.04.2009 Tribunalul Brașova respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul, domiciliat in B,-,.328,. B,.10, jud. B, în contradictoriu cu intimata SC System SA, cu sediul in B,-, sect.5.
Prima instanță a reținut că reclamantul a avut raporturi de munca cu pârâta până la data de 01.12.2008, data la care a încetat contractul individual de muncă în baza art. 61 lit. d din Codul muncii, așa cum reiese din înscrierile în carnetul de muncă depus la fila 27 din dosar.
Prin acțiune formulată și precizată, reclamantul solicită instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 lei daune morale, obligarea pârâtei la plata sumei de 2000 lei reprezentând daune materiale.
Referitor la petitul privind daunele materiale reprezentând salariile pe lunile pentru care pârâta nu i-a eliberat carnetul de muncă( decembrie 2008 și Ianuarie 2009), instanța l-a respins ca neîntemeiat, deoarece din probatoriul depus la dosar nu rezultă faptul că reclamantul a depus diligențe pentru primirea carnetului de muncă sau pentru a se angaja.
Din analiza actelor depuse la dosar, precum și din declarația martorului, instanța a reținut că reclamantul nu a suferit nici o durere fizică sau psihică, nu i-a fost prejudiciată demnitatea astfel încât să se justifice daunele morale.
Având în vedere aceste aspecte instanța a respins și petitul privind acordarea de daune morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând sentința prin prisma faptului că instanța nu a obligat pârâta să depună o serie de înscrisuri care erau hotărâtoare pentru soluționarea cauzei și nu a luat în considerare faptul că nepredarea cărții de muncă și a adeverinței de plată a contribuției pentru ajutorul de șomaj l-au împiedicat pe recurent să obțină în timp util acest ajutor cauzându-i un prejudiciu material. Daunele morale respinse au fost solicitate pentru faptul că nu a putut beneficia de tratament medical și starea de sănătate a fost grav afectată.
Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursul este nefondat.
Acțiunea introductivă de instanță a fost modificată și completată în două rânduri de către reclamant, care a renunțat pe parcursul judecății la unele capete de cerere susținându-le numai pe cele referitoare la daunele materiale și morale.
La termenul din 04.02.2009 instanța a admis pentru reclamant probele solicitate de acesta și le-a administrat, cu privire la petitele pe care le-a formulat reclamantul.
La termenul din 01.04.2009, nemaifiind cereri de formulat părților li s-a acordat cuvântul în fond.
Potrivit art. 112 și art. 132 Cod procedură civilă probele se solicită de parte prin cererea de chemare în judecată sau ca urmare a modificării și completării cererii de chemare în judecată, ceea ce s-a și realizat în cauză. În procesul civil cel ce face o afirmație înaintea judecății trebuie să o dovedească așa cum dispun și dispozițiile art. 1169 Cod civil.
În speța de față instanța a administrat toate probele solicitate de către reclamant, cele enumerate în motivele de recurs nefiind cerute la fond așa încât această critică nu este întemeiată.
În ceea ce privește prejudiciul material și cel moral, ambele trebuie dovedite, or din înscrisurile aflate la dosar ca și din declarația martorului audiat în cauză nu rezultă existența vreunui prejudiciu, instanța reținând corect că reclamantul nu a depus diligențele necesare pentru primirea carnetului sau pentru a se angaja și nici nu a dovedit vreo suferință fizică sau psihică. Demersurile sale s-au rezumat la a purta corespondență cu alte instituții și nu s-au concretizat în contactarea societății de la care a fost disponibilizat, așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză. Pentru acordarea celor două tipuri de daune reclamantul trebuia să facă dovada prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre fapta pârâtei și prejudiciul cauzat, elemente care nu au fost probate.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 668/3.04.2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.07.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red RT 27.07.2009
Tehnord AG 27.07.2009/ 2 ex
Jud fond /
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Daniel