Obligație de a face. Decizia 1014/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(982/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1014
Ședința publică de la 11 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 3: Rodica Susanu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursurilor declarate de recurentul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, împotriva deciziei civile nr.1417 din 31.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - TURISM SRL.
are ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 04.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 11.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B la data de 30.11.2007 sub nr-, reclamanta - Turism SRL a chemat în judecată pe pârâții Municipiul B prin Primarul General și Administrația Fondului Imobiliar B, solicitând obligarea acestora în solidar: să consolideze etajele 1 și 2 ale imobilului din B,-, sector 3, aflat în gravă stare de ruină; să repare acoperișul imobilului în cauză, situat deasupra etajului 2 și aflat de asemenea în gravă stare de ruină; să igienizeze partea de imobil aflată în proprietatea/administrarea acestora și să plătească cheltuielile de judecată.
Prin sentința civilă nr.3464/12.05.2008, Judecătoria Sectorului 5 Bar espins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei; a admis în parte acțiunea; a obligat în solidar pârâtele să consolideze etajele 1 și 2 ale imobilului din B,-, sector 3 și să igienizeze partea de imobil aflată în proprietatea/administrarea pârâtelor; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâtelor la reparația acoperișului aceleiași clădiri; a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în sumă de 2.224,9 ron, constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariul de expertiză și onorariul apărătorului ales.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata integrală nr.818/08.02.2007, reclamanta - Turism SRL a cumpărat de la Consiliul General al Municipiului B și în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului B nr.234/2003 spațiul comercial situat în B,-, sector 3, cu suprafața utilă de 31,62 mp și cota indiviză de teren (sub construcție) de 28 mp, pentru prețul de vânzare de 145.125,26 ron.
La data de 08.02.2007, prin procesul-verbal perfectat între Consiliul General al Municipiului B și reclamanta - Turism SRL reclamantei i-a fost predat în posesie spațiul achiziționat, însoțit de Anexa privind obligațiile proprietarilor de monumente istorice, conform prevederilor art.38 din Legea nr.442/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Instanța a mai reținut că restul imobilului (subsol, etaj 1 și etaj 2) a rămas în proprietatea vânzătorului care, în privința părților de folosință comună se afla în indiviziune cu reclamanta.
Instanța a mai reținut că: la parterul imobilului (corp A) situat în- sector 3 se află amplasat spațiul comercial proprietatea reclamantei care a efectuat lucrări de reparații și modernizare a acestuia, lucrările de reparații fiind cuprinse în același raport; că etajele 1 și 2 cuprinde spații dezafectate și părăsite, nefiind reparate și întreținute de peste 10 ani; că structura imobilului nu asigură un minim de siguranță; că scara, grav avariată, este realizată din lemn de brad; că șarpanta este executată din scândură de brad și este parțial distrusă; că această clădire a fost construită în anul 1885, cu suprafața și regimul de înălțime din prezent.
Instanța a mai reținut că în urma seismului de la 1977 s-a intervenit asupra construcției prin executarea de sprijiniri metalice ale peretelui structural longitudinal din zona gangului, însă în anul 1986, în urma incendiului care a afectat imobilul de la numărul 6, clădirea în litigiu a suferit avarii și degradări suplimentare, fiind sparte zidurile de la nivelul casei scărilor, la nivelul calcanului din vecinătatea podului incendiat și fiind parțial distruse porțiuni din planșeele de la nivelul 2 și pod; că în urma acestui accident nu s-a intervenit prin reparații și consolidări, construcția păstrând urmele avariilor menționate; că pereții transversali cu gol de ușă prezintă fisuri; că zidul cu sprijiniri orizontale pe zidul imobilului de la nr.10 prezintă tendința de burdușire pe fiecare nivel și la nivelul podului zidul are o deplasare clară de la verticalitate, existând în această zona pericolul dislocării lui odată cu coșul de fum poziționat pe acest perete.
Instanța a apreciat că toate constatările realizate de către expert, coroborate cu releveele foto din care rezultă starea precară a construcției, impun măsuri urgente de consolidare și igienizare a clădirii. Măsurile de igienizare sunt impuse de lucrările de reparații și consolidare, în sensul evacuării urgente a materialelor și molozului rezultate din degradarea și deprecierea în timp a clădirii.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța a avut în vedere că există identitate între persoana chemată în judecată pentru a recunoaște ori respecta un drept ori un interes dedus judecații și pârâtele chemate în judecată.
A avut de asemenea în vedere dispozițiile art.480 Codul Civil coroborate cu prevederile art.46 alin.7 din Constituția României care obligă pe titularul dreptului de proprietate la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
A reținut că pentru reclamantă dreptul de proprietate asupra spațiului de la parterul imobilului situat în B,-, sector 3 s-a născut în virtutea raporturilor contractuale confirmate prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata integrală nr.818/08.02.2007, iar pentru stat dreptul de proprietate asupra etajelor 1 și 2, podului și subsolului aceluiași imobil s-a născut ca efect al naționalizării aceluiași imobil prin Decretul nr.92/1950.
Imobilul în cauză, odată intrat în patrimoniul statului, a fost inclus în categoria domeniului privat al statului și al municipalității, dat în administrarea Administrației Fondului Imobiliar din subordinea Consiliului General al Municipiului B și deci, supus prevederilor dreptului comun.
A reținut și că proprietarului bunului poate încredința dreptul de administrare unei alte persoane, iar în cauză această delegare de atribuții s-a realizat între Municipiul B, Consiliul General al Municipiului B și Administrația Fondului Imobiliar prin nr.101/2001, modificată și completată la 20.07.2001 care a modificat nr.35/06.03.1997 prin care activitatea de administrare directă și curentă a patrimoniului imobiliar al Consiliului General al Municipiului Baf ost preluată de Direcția de Administrare a Fondului Imobiliar din cadrul Departamentului Imobiliar, devenită prin nr.101/2001 Administrația Fondului Imobiliar. Prin anexa nr.1 a nr.101/2001 sunt enumerate atribuțiile care se circumscriu atribuțiilor legate de conservarea, întreținerea și folosința bunurilor date în administrare.
Astfel fiind, Municipiul B, proprietar al imobilului, are nu doar dreptul de a dispune de bun ori de a-l folosi, ci și obligațiile corelative a întreține și conserva bunul. Pe de altă parte, Administrația Fondului Imobiliar are toate atribuțiile legate de conservarea, întreținerea și folosința bunurilor date în administrare.
Din actele normative enumerate instanța a reținut că atât pârâta Administrația Fondului Imobiliar are calitate procesuală pasivă în privința operațiunilor de consolidare și igienizare a spațiilor pe care le administrează, cât și pârâtul Municipiul B, în calitatea sa de proprietar al acelorași spații.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse judecații, instanța a reținut că imobilul în cauză face parte din Centrul Istoric B, declarat ca fiind zona de interes național prin art.1 din OG nr.77/2001 privind reabilitarea și revitalizarea Centrului Istoric B și este inclus în lista Monumentelor Istorice protejate din Municipiul B, fapt ce a fost recunoscut de Consiliul General al Municipiului B prin Nota de răspuns la adresa nr.36/07.08.2003 și prin adresa nr.17858/11.03.2003 înaintată Primăriei Municipiului B și Primăriei sectorului 3. Prin aceeași adresă s-a recunoscut și faptul că imobilul construcție în regim, datează din anul 1865 și este parțial autodemolat, cu risc de prăbușire iminent, fiind inclus pe lista monumentelor istorice protejate din Municipiul B și că a fost expertizat tehnic în anul 1992 de către - SA și încadrat în urgență pentru lucrări de consolidare. Cu toate acestea la dosarul cauzei nu a fost administrat niciun înscris din care să rezulte ca în intervalul 1992, când s-a constatat urgența consolidărilor și riscul de prăbușire și anul 2008, în care a fost formulată acțiunea de față, proprietarul imobilului ori administratorul acestuia ar fi luat măsurile ce se impuneau pentru întreținerea lui.
A reținut și că pârâtele aveau obligațiile stabilite prin art.2 din OG nr.20/1994 de a identifica acele construcții cu risc de seismicitate, de a dispune expertizarea acestora, de a aproba deciziile de intervenție și continuare a acțiunilor de consolidare și de a acționa, în solidaritate cu coproprietarii locuințelor pentru expertizarea tehnică. În continuare, prin aceeași dispoziție legală, în sarcina proprietarilor și administratorilor clădirilor cu risc de seismicitate era stabilită și obligația de a realiza proiectarea lucrărilor de intervenție de către persoane fizice sau juridice autorizate, verificarea proiectelor de către verificatori tehnici atestați și de a executa lucrări de intervenție de către persoane juridice autorizate care au responsabili tehnici cu execuția atestați, inclusiv urmărirea, verificarea și recepția execuției lucrărilor de intervenție prin diriginți de șantier autorizați, în termen de 2 ani de la data finalizării proiectului de consolidare. Niciuna din aceste obligații nu a fost îndeplinită de către pârâți.
Deși clădirea în litigiu a fost încadrată în urgența 1 pentru consolidare ca urmare a riscului de seismicitate constatat în anul 1992, nu a fost inclusă în programele anuale de investiții și acțiuni, astfel cum obligă prevederile art.6 din același act normativ, proprietarul și administratorul imobilului făcându-se culpabili de lipsa de diligență în întreținerea bunului imobil.
Cât privește obligarea pârâților la reparația acoperișului aceleiași clădiri, instanța a apreciat-o neîntemeiată, reținând că asupra părților comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente există coproprietate forțată, atât reclamanta, cât și pârâtele fiind îndatorate a-l întreține, legea recunoscând în același timp și obligația reclamantei, coproprietara asupra acestui spațiu, de a-l reface.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Municipiul B prin Primarul General la data de 14.07.2007 și Administrația Fondului Imobiliar la 22.07.2007, criticând sentința ca nelegală și netemeinică.
În motivele de apel apelantul - pârât Municipiul B prin Primarul General arată că includerea acestui imobil în programul de acțiuni privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare, se face în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.20/1994 republicată în 2007 în baza Legii nr.195/2007 privind măsuri pentru reducere al construcțiilor existente și a Normelor metodologice de aplicare aprobate prin nr.HG1364/2001, cu îndeplinirea condițiile prevăzute în aceste acte normative și anume existența declarațiilor proprietarilor (persoane fizice și juridice) pentru execuția lucrărilor de consolidare, autentificate notarial (anexa 16 din Normele metodologice); existența Convenției civile prin care este stabilită autoritatea contractantă precum și sursele de finanțare, semnată de proprietarul de spațiu cu altă destinație decât locuință și de în calitate de administrator al spațiilor aflate în proprietatea statului; actele de proprietate ale proprietarilor, pentru obținerea autorizației de construire potrivit prevederilor Legii nr.50/1991 republicată, modificată și completată ulterior (legalizate notarial); documentele cadastrale, în copie xerox, în vederea stabilirii cotei părți din proprietatea comună; existența Certificatului de urbanism.
Or, în baza acestor documente, imobilul în cauză poate fi cuprins în program și după asigurarea surselor de finanțare, poate fi organizată procedura de achiziție publică pentru contractarea proiectării și apoi, după aprobarea proiectului, conform legislației în domeniu, pentru contractarea execuției lucrărilor de consolidare.
A mai arătat că, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.20/1994 republicată în 2007 în baza Legii nr.195/2007, finanțarea cheltuielilor privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare la clădirile expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic, se asigură din sursele proprii ale proprietarilor spațiilor cu altă destinație decât locuință, în cotă parte indiviză din proprietatea comună.
În ceea ce privește obligarea apelantei la plata sumei de 2.224,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată apreciază că în mod greșit a reținut instanța aceasta obligație în sarcina acesteia, deoarece nu s-a făcut dovada culpei procesuale în condițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă.
În motivele de apel apelanta - pârâtă a arătat că instanța de fond a săvârșit o eroare la pronunțarea hotărârii obligând să consolideze imobilul atât pe proprietarul majoritar Municipiul B, cât și pe administratorul acestui imobil -, întemeindu-se pe anexa 1 nr.101/2001 pe art.480 cod civil și pe prevederile art.46 alin.7 din Constituția României.
Astfel, este adevărat că în anexa 1 nr.101/2001 printre atribuțiile se regăsesc și atribuții de conservare și întreținere a bunurilor primite în administrare, însă există o mare diferență între conservarea unei clădiri și consolidarea acesteia, conservare presupunând luarea de măsuri astfel încât imobilul să fie menținut în starea în care a fost construit și dat în folosință, iar consolidarea implicând mai multe măsuri respectiv efectuarea unei expertize tehnice, a unui proiect de consolidare care presupune modificări ale structurii de rezistență, aprobarea deciziilor de intervenție organizarea unei licitații și urmărirea, verificarea și recepția execuției lucrărilor de intervenție, inclusiv alocare de fonduri pentru toate aceste măsuri.
Or, în condițiile în care imobilul a fost deja expertizat și încadrat în clasa de risc seismic 1 urgență 1, fiind propus spre consolidare, nu se pot lua măsuri de conservare de către administratorul său, singura instituție abilitată să ia astfel de măsuri fiind Primăria Municipiului B - Direcția de Investiții.
Apelanta a mai arătat că a efectuat numeroase demersuri pe lângă Primăria Municipiului B prin Primarul General în vederea dispunerii de măsuri privind imobilele insalubre, astfel că nu poate fi acuzată de lipsă de diligență față de soarta imobilului, chiar dacă demersurile au rămas fără rezultat. Se invocă excepția de necompetență.
Prin decizia civilă nr.1417 A/31.10.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 B în soluționarea cauzei în primă instanță, a respins ca nefondate apelurile declarate de Municipiul B prin Primarul General și Administrația Fondului Imobiliar, împotriva sentinței civile nr.3464/12.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B și a obligat apelanții, în solidar, la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata - Turism SRL.
Excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 5 B, invocată ca motiv de ordine publică de apelanta, a fost soluționată de tribunal prin aplicarea art.5 Cod de procedură civilă, a căror incidență este atrasă de obiectul acțiunii deduse judecății, respectiv obligația de a face; acest aspect atrage competența teritorială a instanțelor de la sediul pârâtelor, iar nu competența exclusivă instituită de art.13 Cod de procedură civilă și care vizează locul situării imobilului.
Pe fondul criticilor formulate, instanța a constatat că actul normativ care stă la baza efectuării lucrărilor de consolidare a imobilului este reprezentat de nr.OG20/1994, iar împrejurarea că efectuarea respectivelor lucrări presupune o serie de etape este nerelevantă sub aspectul legalității sentinței.
Apelantul Municipiul B are calitatea de coproprietar cu o cotă majoritară în privința imobilului și de autoritate contractantă pentru execuția lucrărilor în sensul nr.OG20/1994, însă nu a efectuat nici o asemenea lucrare de la momentul la care imobilul a fost încadrat în categoria celor care prezintă risc seismic de gradul 1, impunând intervenții urgente.
Totodată, apelantul putea să asigure și întocmirea documentațiilor cadastrale necesare, din moment ce a avut în proprietate întregul imobil, iar lipsa sa de diligență atrage și culpa procesuală, astfel încât prevederile art.274 Cod de procedură civilă au fost corect aplicate.
În legătură cu apelul, tribunalul a constatat că, în calitate de administrator al imobilului, potrivit nr.101/2001 (anexele 1 și 2), aceasta are atribuții de administrare, reparare și întreținere a locuințelor și spațiilor cu altă destinație, de asigurare a elaborării studiilor și proiectelor pentru reparații, modernizări, transformări, restaurări, de asigurare a conservării patrimoniului administrat.
A apreciat tribunalul că atribuțiile de conservare presupun și consolidarea imobilelor pentru menținerea lor în stare de folosință.
Împotriva deciziei au promovat recurs PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B reprezentată de Primarul General și ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
Invocând prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, recurenta Primăria Municipiului Bas usținut că în mod greșit au reținut instanțele că imobilul în litigiu nu a fost inclus în programele anuale de investiții din cauza lipsei de diligență a instituției; imobilul poate fi cuprins în programul de acțiuni privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare doar cu respectarea strictă a prevederilor nr.OG20/1994, republicată în baza Legii nr.195/2007 și a Normelor metodologice de aplicare a legii, aprobate prin nr.HG1364/2001, respectiv a cerințelor stricte ale acestor acte normative.
Potrivit nr.OG1994, republicată, finanțarea cheltuielilor de proiectare și execuție a lucrărilor de consolidare la clădirile expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic se asigură din sursele proprii ale proprietarilor spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, pentru cota parte indiviză din proprietatea comună.
Recurenta Administrația Fondului Imobiliar susține că în mod greșit s-a apreciat că justifică legitimare procesuală pasivă în cauză; atribuțiile nu pot fi confundate cu noțiunea de consolidare, iar instituția administrează, repară, vinde și întreține fondul imobiliar în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului B, iar nu în nume propriu.
Municipiul B este proprietarul unei părți însemnate a imobilului în discuție, astfel încât acesta are obligația de a efectua lucrările de consolidare, justificând în același timp calitatea procesuală pasivă.
Legea administrației publice locale (art.20 din Legea nr.215/2001) și nr.OG20/1994 stabilesc în sarcina primarului ca autoritate executivă obligația contractării proiectării lucrărilor de consolidare și aprobarea studiilor de fezabilitate, precum și contractarea execuției lucrărilor de consolidare.
În ipoteza în care se apreciază că are calitate procesuală pasivă, recurenta arată că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv nr.OG20/1994, modificată și completată; au fost, totodată, ignorate prevederile normelor metodologice de aplicare a legii prin care a fost aprobată ordonanța la care se face referire.
dispozițiilor menționate reiese și din lipsa unui studiu de fezabilitate respectiv a proiectului tehnic, a caietelor de sarcini și a detaliilor de execuție a lucrărilor de consolidare.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la recursurile promovate susținând, pe de o parte, că recursul promovat de Primăria Municipiului B este formulat de o persoană fără calitate procesuală, că este nul dat fiind că nu cuprinde motive de nelegalitate și apare și nefondat, prin aceea că pârâtul recurent invocă propria culpă în neexecutarea obligațiilor, pe de altă parte, în legătură cu recursul, precizează că instituția are calitate procesuală, în anexa nr.1 nr.101/2001 stabilindu-se că între atribuțiile sale se regăsesc cele privind "asigurarea conservării patrimoniului administrat", că relevarea culpei proprietarului nu disculpă de propriile obligații în acest sens, cu atât mai mult cu cât din 1992 nu s-a întreprins nici un demers pentru consolidarea clădirii în discuție.
Curtea va examina cu precădere excepțiile invocate prin întâmpinare, respectiv lipsa calității procesuale active a Primăriei Municipiului B în declararea recursului și nulitatea recursului.
Se observă că parte în proces este Municipiului B (entitate cu personalitate juridică) a cărei reprezentare este asigurată în justiție de Primarul General.
În același timp, însă, Primarul General asigură și reprezentarea instituției, respectiv a primăriei, calea de atac fiind declarată în virtutea mandatului pe care unitatea administrativ - teritorială (comuna, orașul, municipiul) îl conferă primarului potrivit prevederilor legii privind administrația publică locală.
Recursul este exercitat, astfel, prin mijlocireapersoanei legal îndrituite, iar împrejurarea că în cerere apare Primăria Municipiului B, iar nu Municipiul B, este pur formală cu atât mai mult cu cât, ulterior, în dosar formulează cereri chiar pârâtul din acțiunea introductivă.
Ca atare, excepția lipsei calității procesuale active în exercitarea recursului nu se privește ca întemeiată.
Nu este fondată nici excepția de nulitate a recursului, dat fiind că motivul de nelegalitate invocat se încadrează în prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, susținându-se că soluțiile în cauză au fost pronunțate cu nesocotirea sau aplicarea greșită a dispozițiilor nr.OG20/1994, republicată în baza Legii nr.195/2007 și a dispozițiilor nr.HG1364/2001 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a legii (anexa 16), în legătură cu programul de acțiuni privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare.
În legătură cu recursul declarat de Municipiul B reprezentat de Primarul General, Curtea reține că în mod corect a observat tribunalul că în calitate decoproprietar majoritarîn privința etajelor 1 și 2 din imobilul în discuție (în care se află și spațiul comercial proprietatea societății reclamante), acesta este ținut de aducerea la îndeplinire a obligațiilor stabilite de dispozițiile nr.OG20/1994, în sensul cuprinderii imobilului în programul de reabilitare, asigurării surselor de finanțare necesare acestui scop, organizării procedurii de achiziție publică pentru contractarea proiectării și pentru execuția lucrării de consolidare.
Îndeplinirea condițiilor prevăzute în actele normative care disciplinează procedurile referitoare la proiectarea și executarea lucrărilor de consolidare în vederea reducerii riscului seismic al construcțiilor existente, se circumscrie, fără putință de tăgadă, diligențelor care intră în responsabilitatea recurentului în legătură cu aducerea la îndeplinire a dispozițiilor legale speciale menționate.
Este adevărat că pentru cota parte indiviză de proprietate comună proprietarii spațiilor cu altă destinație decât e locuință trebuie să procure surse de finanțare pentru cheltuieli de proiectare și execuție a lucrărilor de consolidare a clădirilor incluse în categoria de risc seismic, dar o atare împrejurare nu este de natură a estompa sau înlătura obligațiile legale ce revin recurentului, cu atât mai mult cu când acesta este coproprietar majoritar al imobilului și nu a întreprins măsurile necesare încheierii bunului în programele anuale de investiții.
Criticile formulate de recurenta Administrația Fondului Imobiliar sunt, deopotrivă, nefondate.
Astfel, în cuprinsul nr.101/2001 (anexa 1 și anexa 2) sunt stipulate atribuțiile acestei instituții, respectiv de administrare, reparare și întreținere a locuințelor și spațiilor cu altă destinație, asigurare a elaborării studiilor și proiectelor,de asigurare a conservării patrimoniului administrat.
Dispozițiile arătate (OG. nr.20/1994, B nr.101/2001) nu fac distincție în privința sferei de cuprindere sau de regim a atribuțiilor de conservare stabilite în sarcina persoanelor fizice sau juridice, astfel încât susținerea recurentei privind confuzia noțiunii de conservare cu cea de asigurare a conservării și consolidării nu poate fi primită.
În realitate, cum corect a apreciat și tribunalul, asigurarea unei bune exploatări a unui imobil nu poate fi separată de obligația menținerii stării sale, inclusiv prin lucrări de consolidare, cu atât mai mult acolo unde este vorba de clădiri ce se pretează a fi înscrise în programele de investiții, grație clasificării lor în categoria celor cu risc seismic (gradul I).
Calitatea de coproprietar majoritar al imobilului nu exclude responsabilitatea stabilită de lege în sarcina administratorului, astfel încât Administrația Fondului Imobiliar are legitimare procesuală pasivă în cauză.
De altfel, aceeași este concluzia și din perspectiva neîndeplinirii obligațiilor de specie pe care legea le stabilește în sarcina primarului, ca autoritate executivă, de vreme ce atâtautoritatea contractantăîn sensul nr.OG20/1994, cât șiadministratorulîmpart atribuții concrete în sectorul de referință, sens în care și culpa este una concurentă.
În consecință, în temeiul art.137 Cod de procedură civilă, art.306 Cod de procedură civilă, art.312 Cod de procedură civilă cu referire la art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată, va respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Primăria Municipiului B, ca neîntemeiată; va respinge recursurile ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului ca neîntemeiată.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții - pârâți MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL și ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, împotriva deciziei civile nr.1417/31.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - TURISM SRL.
Obligă recurenții la 1.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei - reclamante.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
.
2 ex./28.10.2009
TB-5 -;
Jud.5 -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Cristian Olteanu, Rodica Susanu
