Obligație de a face. Decizia 1021/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1021/2009
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Manuela Stoica președintele Curții de Apel
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.271/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâta intimată, lipsind reclamantul recurent.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtei intimata întâmpinare și copii după decizia civilă nr. 600/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr- și sentința civilă nr.550/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu sub același număr de dosar.
Reprezentantul pârâtei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată că reclamantul recurent, prin motivele de recurs, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de soluționare, o lasă în pronunțare și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Față de hotărârile depuse la dosar, raportat la cererea reclamantului de a fi luat în calcul la recalcularea pensiei hotărâri ce privesc sporul de combatere a corupției, apreciază că, există autoritate de lucru judecat. Cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
În deliberare se constată că prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr-, reclamantul a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu intimații și Tribunalul Sibiu, să fie obligate intimatele să recalculeze pensia contestatorului, în conformitate cu adresa nr.4807/18.11.2007 emisă de Tribunalul Sibiu, începând cu data pensionării sale respectiv cu 1.09.2004 sau 3.11.2005 conform nr.HG1275/2005.
În motivarea contestației, a arătat că recalcularea pensiei sale, conform adresei de mai sus, s-a făcut doar de la data de 1.04.2008, respectiv 1.10.2008 și că intimata Sar espins cererea de recalculare de la data pensionării.
Intimata S, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea contestației ca fiind tardivă, inadmisibilă și netemeinică.
Astfel, sub un prim aspect, intimata a invocat excepția tardivității contestării deciziei de pensionare nr.-/20.10.2008, având în vedere că aceasta a fost comunicată contestatorului la data de 13.11.2008, iar contestația a fost expediată pe adresa Tribunalului Sibiu la data de 10.02.2009, cu mult peste termenul de 45 zile, prevăzut de art.87-88 din Legea nr.19/2000.
În al doilea rând, a arătat că și pe fond solicitările contestatorului nu pot fi primite întrucât acesta a beneficiat de actualizarea pensiei de serviciu, începând cu 1.04.2008, în baza deciziei nr.-/20.10.2008 și în conformitate cu Legea nr.303/2004 și adeverința nr.2803/10.07.2008 eliberată de intimatul Tribunalul Sibiu.
Adeverința nr.2803/2008 a fost emisă urmare a majorării indemnizației lunare a judecătorilor în activitate, prin Legea nr.97/2008, începând cu 1.04.2008, și a fost comunicată intimatei S care a emis decizia nr.-/20.10.2008, ținând cont de această adeverință și față de prevederile art.20 din nr.HG1275/2005 și art.85 alin,2 din Legea nr.303/2004.
Sub un ultim aspect, a susținut că dacă prin prezenta contestație, contestatorul înțelege să atace răspunsul Casei Județene de Pensii S la petiția sa comunicată acestei intimate, cu adresa nr.14753/19.12.2008, cererea este și inadmisibilă deoarece acest răspuns de natură administrativă nu este constitutiv de drepturi.
În drept, a invocat art.115-118 Cod proc.civ. Legea nr.19/2000 și Legea nr.303/2004.
Intimatul Tribunalul Sibiua solicitat de asemenea respingerea contestației arătând că pensia de serviciu a contestatorului a fost stabilită potrivit art.82 din Legea nr.303/2004 și că sporurile pe care contestatorul le pretinde a fi scrise în adeverință nu sunt prevăzute de lege ci au fost recunoscute doar unor judecători, prin hotărâri judecătorești definitive.
Ori, decizia invocată de către contestator nu constituie un act normativ, opozabil " erga omnes", astfel încât în lipsa unei hotărâri judecătorești contestatorul nu poate beneficia la pensie de aceste sporuri.
Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr.271/25.03.2009 pronunțată în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimatele S și Tribunalul Sibiu.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că excepția tardivității contestației, invocată de către intimata S, este nefondată deoarece prin prezenta contestație nu este atacată decizia nr.-/20.10.2008, ci este contestată data de la care i-au fost recunoscute sporurile din adeverința nr.4807/18.11.2008, emisă ulterior deciziei nr.-/20.10.2008.
Prin urmare, s-a apreciat că cererea contestatorului de a i se lua în calcul aceste drepturi, începând cu 1.09.2004, sau cel mai târziu din 3.11.2005, este nefondată, câtă vreme acesta nu a atacat deciziile S, la data emiterii acestora.
În consecință, instanța de fond a apreciat că intimata Sap rocedat corect atunci când a refuzat emiterea unei noi decizii, după depunerea adresei nr.4807/18.11.2008, la sediul intimatei, deoarece pensia contestatorului a fost corect stabilită până la acea dată, iar ultima decizie emisă nu a fost atacată de către contestator.
Referitor la intimatul Tribunalul Sibiu, s-a reținut că acesta nu are competența de a calcula pensia contestatorului iar acesta nu a solicitat obligarea intimatului la eliberarea unei noi adeverințe cu un alt conținut decât cea aflată l dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod proc.civ. contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Sibiu, iar în subsidiar, modificarea ei în sensul admiterii contestației.
În expunerea motivelor sale de recurs, a susținut că soluția este nelegală deoarece instanța de fond a nu motivat în cuprinsul sentinței atacate, care sunt considerentele pentru care apreciază că intimata S stabilit corect data acordării drepturilor de pensie ale recurentului contestator. A mai arătat că și adresa nr.4807/18.11.2008 a Tribunalului Sibiu se referă la data recalculării începând cu 1.04.2008, respectiv 1.10.2008, fără nici o explicație.
Recurentul a mai arătat că instanța de fond a reținut greșit problema tardivității contestației deoarece a fost formulată după emiterea ultimelor decizii de pensionare.
Referitor la împrejurarea că recurentul nu se află în posesia unei hotărâri judecătorești, care să stabilească obligația de acordare a acestor sporuri, acesta a arătat că această împrejurare nu este relevantă în cauză, câtă vreme a depus la sediul S adeverința nr.4807/2008 și că, față de acest înscris, aceasta din urmă trebuia să procedeze la recalcularea pensiei.
De asemenea a mai arătat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că recurentul s-a pensionat la 1.09.2004, și că recalcularea pensiei sale trebuia făcută retroactiv, începând cu acea dată sau cu 3.11.2005, și nicidecum începând din data de 1.04.2008, respectiv cu 1.10.2008.
Alte aspecte critice invocate de contestator s-au referit la emiterea a două decizii de recalculare de către S, la interval de numai 3 luni, în baza unor adeverințe emise de Tribunalul Sibiu fără nici o explicație, decizii pe care de altfel contestatorul le-a atacat în justiție și la greșita reținere a lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Sibiu în ce privește recalcularea pensiei, apreciind recurentul că acest intimat are căderea de a cere recalcularea pensiei ori de câte ori e cazul.
Prin întâmpinarea depusă, intimata Sas olicitat respingerea ca nefondata recursului declarat de contestatorul, cu obligarea acestuia din urmă la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare, intimata a susținut sub un prim aspect că, în ce privește cererea contestatorului de recalculare a pensiei prin luarea în calcul a unor hotărâri prin care a câștigat sporul de combatere a corupției de 30%, respectiv 40%, în cauză operează autoritatea de lucru judecat deoarece prin două hotărâri judecătorești irevocabile s-a respins cererea reclamantului de recalculare a pensiei începând cu anul 2004.
Intimata Saa rătat că își susține în continuare excepția tardivității contestației formulate, în ce privește decizia nr.-/2008, deoarece toate prevederile deciziei emise la 1.04.2008, deci inclusiv data de la care se acordă drepturile, nu au fost contestate în termen de către contestatorul recurent.
Pe fondul pricinii, intimata a arătat că procedat corect atunci când a actualizat pensia de serviciu a contestatorului, începând cu 1.04.2008 deoarece această operațiune, realizată cu respectarea prevederilorart.20 din nr.HG1275/2005 și ale art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004, în forma avută până la modificarea prin nr.OUG100/2007, avut la bază adeverința nr.2803/10.07.2008 emisă de intimatul Tribunalul Sibiu și care conținea specificația actualizării pensiei, începând cu 1.04.2008.
De abia odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG100/2007 de modificare și completare a Legii nr.303/2004, s-a prevăzut s-a prevăzut actualizarea pensiilor de serviciu în funcție de sporurile avute la data pensionării și de sporurile câștigate ulterior pensionării prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele stabilite de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs, este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește critica vizând excepția tardivității contestației, invocată la fond de intimata S, și respinsă de către tribunal în primă instanță se constată că susținerile recurentului sunt nefondate deoarece această excepție a fost respinsă și nu admisă.
În plus, se constată că intimata S nu a formulat recurs, sub acest aspect, chiar dacă prin întâmpinarea depusă în recurs susține în continuare această excepție și că din acest punct de vedere soluția instanței de fond nu se impune să fie modificată.
Referitor la excepția autorității lucrului judecat, invocată în recurs, de către intimata S, conform art.166 Cod proc.civ. prin întâmpinarea formulată, se constată că nici aceasta nu este întemeiată, nefiind îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză, prevăzută de art.1201 Cod civil.
Pe fondul cauzei, se constată că aspectele critice invocate de contestator nu pot fi primite raportat la prevederile legale în materie.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 1.01.2007 s-a efectuat actualizarea pensiei de serviciu a contestatorului, conform prevederilor HG nr.1275/2005 și OUG nr.27/2006, luându-se în considerare la stabilirea acestor drepturi majorarea coeficientului de multiplicare privind salarizarea magistraților și sporul anticorupție. Rațiunea acestor majorări salariale reglementate legislativ a fost determinată tocmai de discriminarea care exista între judecătorii care beneficiau de acest spor și cei care nu beneficiau de acest drept salarial.
În consecință, aceste majorări salariale, constând în creșterea coeficientului de multiplicare și sporul anticorupție, au fost luate în calculul mediei veniturilor brute, pe baza căreia s-a efectuat actualizarea pensiei de serviciu a contestatorului.
Ulterior, actualizarea pensiei de serviciu, prin decizia nr.-/20.10.2008
s-a făcut în conformitate cu adeverințele nr.2803/10.07.2008 și nr.4146/29.10.2008, începând cu 1.04.2008, respectiv 1.10.2008, în baza de calcul a pensiei fiind luat în considerare și sporul de vechime de 25 %.
În consecință, la acea dată, actualizarea pensiei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv cu prevederile art. 85 alin.2 din Legea nr.303/2004, în forma în vigoare până la modificarea prin nr.OUG100/2007, potrivit cărora pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.
Ori, din moment ce la data acordării pensiei deserviciu în baza de calcul nu erau incluse sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și nici sporul de condiții grele de 15%, acestea nu puteau fi luate în calcul la actualizarea pensiei.
În plus, sporurile invocate de către recurent au fost recunoscute și valorificate doar judecătorilor care au hotărâri judecătorești irevocabile prin care aceste drepturi le-au fost stabilite, nu și celor care nu au astfel de titluri executorii. Decizia nr. XXI/2008 pronunțată de - Secțiile Unite, și invocată de recurent, nu poate fi interpretată ca fiind un act normativ, care să creeze drepturi persoanelor care nu dețin hotărâri judecătorești, chiar dacă acestea se află în situații identice.
Data acordării actualizate a pensiei de serviciu a fost corect stabilită ca fiind cea de 1.04.2008 deoarece adeverința nr.2803/2008, emisă de intimatul Tribunalul Sibiu, se referă la actualizarea pensiei de serviciu a contestatorului la data de 1.04.2008, conform bazei de calcul prevăzută de legea în vigoare la acea dată, astfel încât aceste drepturi nu pot fi acordate retroactiv de la data pensionării așa cum solicită recurentul.
În raport de cele ce preced, Curtea constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. va dispune respingerea ca nefundat a recursului formulat de contestatorul.
Conform art.274 Cod proc.civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatei S suma de 46 RON cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.271/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
Obligă recurentul să plătească intimatei S suma de 46 (RON) lei cheltuieli de judecată, în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.10.2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored./
5 ex./17.11.2009
Jud. fond. /
Președinte:Adriana Petrașcu Manuela StoicaJudecători:Adriana Petrașcu Manuela Stoica, Ana Doriani