Obligație de a face. Decizia 103/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 103/
Ședința publică din 09 aprilie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Costea Monica
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 201 C, cu sediul în C,-, -.C,. "uscător", județul C, împotriva deciziei civile nr. 525, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 22 noiembrie 2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în C,-, -T9,.A,.20 și, domiciliat în C,-, -.B,.41, având ca obiectobligația de a face.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenta reclamantă avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 10 dosar, pentru intimatul pârât, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 25 dosar și intimatul pârât, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 26 dosar.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal și a fost timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimatul pârât a depus la dosar întâmpinare, în trei exemplare, care nu a fost comunicată.
Intimatul pârât a depus la dosar întâmpinare, care a fost comunicată la data de 04 aprilie 2008.
Cererea de suspendare executare silită a fost respinsă prin Încheierea nr. 7 din 02 aprilie 2008.
Apărătorul recurentei reclamante învederează că ieri - 08 aprilie 2008 a primit întâmpinarea formulată de intimatul pârât, iar aceasta are depuse în anexă, însă numai la dosar, înscrisuri în copie, pe care dorește să le studieze. Pentru acest motiv solicită amânarea cauzei, urmând ca în funcție de înscrisurile depuse, să solicite în contraprobă proba cu înscrisuri, în temeiul dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă.
Instanța înmânează câte un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimatul pârât apărătorului recurentei reclamante și intimatului pârât, spre luare la cunoștință.
Apărătorul intimatului pârât este de părere că cererea formulată de apărătorul recurentei reclamante este o cerere generică și nu se spune cu exactitate ce înscrisuri solicită în contraprobă.
Apărătorul recurentei reclamante citează din întâmpinarea intimatului pârât și arată că înscrisurile pe care dorește să le depună în contraprobă sunt cele cu care urmează să facă dovada că a primit și celelalte obiecte de inventar.
Apărătorul intimatului pârât solicită respingerea acestei probe, având în vedere că nu are nici o legătură cu justa soluționare a cauzei.
Instanța, având în vedere că unul dintre motivele de recurs vizează împrejurarea că instanța de apel nu a analizat o cerere referitoare la anumite înscrisuri și bunuri mobile, reținând că este o cerere nouă în apel, întreabă părțile dacă mai au de administrat și alte probe sub acest aspect.
Apărătorul recurentei reclamante arată că nu au fost analizate de instanța de apel cererile ce vizau restituirea unor bunuri mobile și înscrisuri și, considerând că nu este utilă proba pe care a solicitat-o, renunță la aceasta. Solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Apărătorul intimatului pârât învederează că a dorit să dovedească că, clientul său, a primit doar acele cinci registre; iar recurenta reclamantă nu dorește decât tergiversarea cauzei.
Apărătorul intimatului pârât consideră că instanța de apel a avut în vedere toate aspectele, la soluționarea cauzei, după cum rezultă din considerentele hotărârii.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.
Critică soluția instanței de apel pentru nelegalitate, conform art. 304 Cod procedură civilă.
Învederează că instanța de apel a analizat în dezacord cu acțiunea reclamantei și a apreciat în mod greșit că bunurile mobile și o parte din documentele enumerate în motivele de apel nu au făcut obiectul judecății la instanța de fond.
În fapt, deși aceste înscrisuri și bunuri mobile nu au fost enunțate în cererea de chemare în judecată, ele au fost detaliate ulterior în anexa la cerere și s-au făcut probatorii și pe aceste aspecte.
Sub un alt aspect, arată că în mod greșit a apreciat instanța de fond că reclamanta nu a făcut dovada existenței unor bunuri în posesia pârâților și că aceștia refuză să le predea.
Învederează că din răspunsurile la interogatoriu și declarația martorei se reține că o parte a documentelor asociației au fost predate expertului contabil pentru verificare, dar actele originale au fost luate ulterior de la expert de către pârât.
Consideră că instanța de fond a analizat trunchiat probele, întrucât la dosar există procesul-verbal din care rezultă că nu s-au predat toate bunurile.
Face trimitere la fila 53 dosar fond, unde este depusă cererea prin care s-au solicitat documentele pentru predare de către vechea conducere a Asociației de Proprietari nr. 201
Se mai referă la încheierea de ședință din data de 07 septembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 8369/2006, aflată la fila 58 dosar.
Consideră că nu este vorba despre o cerere nouă. În fața instanței de fond s-au efectuat probatorii și, în conformitate cu art. 8 din 405/2003 și 495/2004 sunt acte contabile pentru buna funcționare a societății.
Cu privire la celelalte motive de recurs, arată că acestea au fost pe larg expuse în cererea de recurs.
Concluzionând, solicită, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanța. Și, în subsidiar, admiterea recursului și desființarea hotărârii apelate, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost precizată la instanța de fond.
Solicită, în raport de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a se aprecia cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere că nu a fost perceput onorariul de avocat.
Apărătorul intimatului pârât, având cuvântul, se referă la faptul că a dezvoltat pe larg motivele, atât la fond, cât și în apel.
Arată că achiesează motivelor din decizia civilă nr. 525, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 22 noiembrie 2007, în dosarul nr- - după cum am fost scrise în partea finală a acestei hotărâri.
Arată că nu se face dovada că o persoană deține obiectele respective și nu dorește să le predea.
Consideră că motivele de recurs sunt doar o reiterare a motivelor de apel și nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Sub un alt aspect, arată că atât apelul, cât și recursul sunt lipsite de interes, însă nu înțelege să invoce această excepție.
Concluzionând, solicită respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că au predat întreaga documentație deținută, iar în ceea ce privește bunurile mobile - caietul administratorului, mănuși de protecție, masca de, pompa de dezinsecție, acestea nu au făcut obiectul cererii la instanța de fond, instanța de apel corect reținând că reclamanta și-a modificat obiectul cererii în apel.
Solicită cheltuieli de judecată; depune la dosar (fila 41) chitanța cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat în sumă de 1500 lei.
Apărătorul intimatului pârât, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Consideră că soluțiile date de instanțele de fond și de apel au fost corecte și legale.
Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar (fila 40) chitanța cu care face dovada achitării onorariului de avocat în sumă de 800 lei.
CURTEA
Asupra recursului civil de faț;
Din examinarea lucrrilor dosarului constat urmtoarele:
Prin cererea înregistrat pe rolul Judectoriei Constanta sub nr.8369/2006 reclamanta Asociatia de Proprietari nr.201 C, în contradictoriu cu pârâtii și Pisic a solicitat ca pe calea ordonantei președintiale, pârâtii s fie obligati s predea ștampila asociatiei și toate obiectele mentionate în cererea de chemare în judecat.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat primei instanțe faptul că pârâții au îndeplinit funcțiile de președinte, respectiv administrator ai asociației de proprietari nr.201, iar în urma hotărârii Adunării Generale a Asociației de Proprietari nr.201 din 23.06.2006 a fost schimbat comitetul executiv si au fost aleși noii reprezentanți legali în calitate de președinte, vicepreședinte și administrator.
În termenul de judecată din 07.09.2006, reclamanta prin reprezentant a solicitat instanței de fond să ia act de modificarea acțiunii, arătând că solicită ca soluționarea cererii să se facă pe calea dreptului comun.
Prin sentința civilă nr.12012 din 21 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Constanta în dosarul civil nr- a fost respinsă acțiunea modificată, cât și cererea pârâtului de obligare a reclamantei la organizarea unei noi Adunări Generale a Asociației de Proprietari nr.201, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a reținut că prin acțiunea promovată de reclamantă instanța nu este investită a verifica existenta sau nu a unor documente, care să justifice activitatea desfășurată în cadrul asociației de proprietari, iar reclamantei îi revine obligația de a-și dovedi susținerile conform dispozițiilor art.1169 Civ. dar în primul rând de a face dovada pentru a putea exista cauza obligației pârâților că documentele solicitate există în posesia pârâților si aceștia refuză să le predea.
Împotriva sentinței civile nr.12012 /21.12.2006 a formulat apel reclamanta Asociația de Proprietari nr.201 Constanta, prin care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivele de apel, apelanta reclamantă Asociația de Proprietari nr.201 a arătat că în mod neîntemeiat prima instanță a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că la pârâți se mai află si alte documente originale nepredate, arătând că aceștia nu au predat până în prezent cartea administratorului, combinezon doc, mască, mănuși menaj, pompă pentru dezinsecție și arhiva asociației, însă corect a reținut instanța de fond că a fost predată stampila asociației, registrul de casă, facturile fiscale emise de furnizori.
În drept: s-au invocat dispozițiile art.296 pr.civ.
Prin decizia civilă nr.525 din 22.11.2007 Tribunalul Constantaa respins ca nefondat apelul Asociației de proprietari nr.201 și a obligat apelanta-reclamantă la câte 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatii și.
Pentru a pronunța această solutie instanta de apel a retinut, în esență, că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea celor doi pârâti la predarea ștampilei asociației, a registrului de casă, a chitantelor și facturilor de plată, a codului fiscal precum și a registrelor și formularelor contabile, înscrisuri ce au fost predate reclamantei pe parcursul soluționării cauzei.
În ceea ce priveste bunurile mobile (masca,combinezon doc, mănuși menaj, pompă pentru dezinsectie), s-a retinut că acestea au fost solicitate pentru prima dată în apel, situație în care cererea este inadmisibilă pretentiile reclamantei neputând fi analizate direct în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta Asociația de proprietari nr.201 Constanta care a criticat-o pentru nelegalitate, conform art.304 pct. Cod pr.civilă pentru următoarele considerente:
1.Instanța de apel a analizat, în dezacord cu actiunea reclamantei și a apreciat în mod greșit că bunurile mobile și o parte din documentele enumerate în motivele de apel nu au făcut obiectul judecătii, la instanța de fond.
În realitate deși aceste înscrisuri și bunuri mobile nu au fost enunțate în cererea de chemare în judecată, ele au fost detaliate ulterior în anexa la cererea și s-au făcut probatorii și pe aceste aspecte.
2.Greșit a apreciat instanța de fond ca reclamanta nu a făcut dovada existentei acestor bunuri în posesia pârâtilor și că aceștia refuză să le predea. Din raspunsurile la interogatoriu și declarația martorei se retine că o parte a documentelor asociației au fost predate expertului contabil pentru verificare, dar actele originale au fost luate ulterior de la expert de către pârât. Instanta de fond nu a analizat decât trunchiat probele întrucât la dosar există procesul-verbal din care rezultă că nu s-au predat toate bunurile.
Prin întâmpinare, intimatii pârâti au solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că au predat întreaga documentatie detinută, iar în ceea ce priveste bunurile mobile -caietul administratorului,mănuși de protecție, masca de, pompa de dezinsectie - acestea nu au făcut obiectul cererii la instanta de fond, instanta de apel corect retinând că reclamanta și-a modificat obiectul cererii în apel.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile reclamantei se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art.129 ultim alineat Cod pr.civilă instanței de judecată îi revine obligatia de a se pronunța în limitele învestirii, cu privire la părtile și obiectul dedus judecătii.
Se retine că reclamanta Asociația de Proprietari nr.201 Constanta a învestit prima instantă cu o actiune de ordonanță președințială, transformată ulterior într-o actiune de drept comun, prin care a solicitat obligarea fostei conduceri a asociației de proprietari - pârâtul în calitate de fost președinte și pârâtul în calitate de fost administrator, să predea o serie de înscrisuri, mijloace materiale și bănesti utilizate în desfășurarea activității administrative, ștampila asociației, registrul de casă, chitante și facturi prin care s-au realizat plătile conform cotelor de contributie lunară ale proprietarilor, Codul fiscal, registre și formulare contabile.
Prima instantă, în urma dezbaterilor contradictorii cu privire la toate aceste elemente înscrise în lista anexă la cererea de chemare în judecată a respins actiunea reclamantei, retinându-se că o parte dintre înscrisurile solicitate de reclamantă au fost predate alături de ștampila asociatiei.
În ceea ce priveste contractele încheiate cu, contractele - și -, cât și documentele prin care să se justifice sumele utilizate din fondul de reparatii și de rulment s-a retinut că reclamanta urmăreste să obțină acte care să justifice situația sumelor de bani, încasate și utilizate de către fostul comitet executiv al Asociației de proprietari,ori instanța nu a fost învestită cu o acțiune pentru verificarea existentei sau nu a acestor documente.
Prin apelul declarat împotriva acestei sentinte reclamanta a criticat modalitatea de solutionare a cererii de restituire a contractelor de închiriere spatii - pentru montarea unor antene de telefonie mobilă și, precum și a unor mijloace materiale necesare în activitatea administrativă: cartea administratorului, combinezon doc, mască, pompă de dezinsectie.
Instanța de apel nu a analizat temeinicia acestor critici, retinând în mod eronat ca bunurile au fost solicitate pentru prima dată în apel, cererea fiind inadmisibilă.
Din analiza probatoriului administrat în cauză și din lista anexă la cererea de chemare în judecată, rezultă că înscrisurile ce vizează raporturile contractuale cu și cât și cu SA, au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii la instanța de fond, nefiind cereri noi în apel (filele 81-83), chiar pârâtul confirmând existenta acestor înscrisuri, despre care a sustinut că au fost predate reclamantei în copii (filele 85-87).
Referitor la combinezonul din doc, masca de, mănuși menaj,pompă pentru dezinsectie, reclamanta le-a denumit în actiune generic, ca fiind mijloace materiale utilizate în desfășurarea activității administrative, iar instantele nu au manifestat rol activ pentru a solicita explicatii cu privire la aceste mijloace materiale. Dacă prima instantă a respins actiunea reclamantei cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada existentei tuturor acestor contracte încheiate de, SA și a mijloacelor materiale în posesia pârâtilor, instanta de apel nu a analizat criticile reclamantei cu privire la aceste aspecte, apreciind că cererea este inadmisibilă, întrucât bunurile au fost solicitate pentru prima oară în apel.
Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observatiile părtilor sunt cu adevărat cercetate, adică examinate de către tribunalul sesizat. Art.6 din CEDO implică în sarcina instantei obligatia de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părtilor și fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantei, această obligatie presupune totuși ca partea interesată să poată aștepta un raspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru solutionarea procedurii în cauză (Hot.în cauza Allina împotriva României, din 28 aprilie 2005, Cauza Vlasia scu împotriva României, hot.din 8 iunie 2006).
Constatându-se că instanța de apel a solutionat procesul fără a analiza toate criticile cu care a fost învestită și nu s-a pronunțat cu privire la mijloacele materiale și la contratele încheiate de asociația de proprietari cu - și -, apreciind că acestea sunt cereri noi în apel, se retine că în cauza sunt aplicabile dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, dispunându-se admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele învestirii, Tribunalului Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 201 C, cu sediul în C,-, -.C,. "uscător", județul C, împotriva deciziei civile nr. 525, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 22 noiembrie 2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în C,-, -T9,.A,.20 și, domiciliat în C,-, -.B,.41, având ca obiectobligația de a face.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel: ( )
Red.dec.jud.recurs /18.04.2008
Tehnored.gref./4ex/18.04.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
Vă înaintăm alăturat, dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face și părți: recurentă reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 201 C, cu sediul în C,-, -.C,. "uscător", județul C, care a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 525, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 22 noiembrie 2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în C,-, -T9,.A,.20 și, domiciliat în C,-, -.B,.41, întrucât Curtea, prin decizia civilă nr. 103/C din 09 aprilie 2008, a decis:
"Admite recursul. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi, 09 aprilie 2008."
Dosarul conține un număr de ___ file și are atașate următoarele dosare: nr- al Tribunalului Constanța (69 file) și, respectiv, dosarul nr- (nr. în format vechi 8369/2006) al Judecătoriei Constanța (125 file).
PREȘEDINTE DE COMPLET, Grefier,
Judecător - - - -
- 2 ex. -
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Costea Monica