Obligație de a face. Decizia 1030/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(6480/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1030/
Ședința publică din data de 25 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul-petent, împotriva încheierii de ședință din data de 02.10.2009 și a sentinței civile nr. 4389 din 21 mai 2009, pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12419/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații - - și - -, având ca obiect -obligația de a face.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 18.02.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 25.02.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.4389 din 21.05.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea în parte a acțiunii restrânse formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele - - și - -; s-a dispus reconstituirea sporului de acord de care a beneficiat reclamantul de la - - pentru perioada 01.01.1978-01.01.1979, stabilind că sumele încasate de reclamant exprimate în lei sunt următoarele: luna ianuarie 1978 - 0; februarie 1978 - 5494; martie 1978 - 0; aprilie 1978 - 649; mai 1978 - 1643; iunie 1978 - 0; iulie 1978 - 433; august 1978 - 621; septembrie 1978 - 0; octombrie 1978 - 270; noiembrie 1978 - 1951; decembrie 1978 - 0.; au fost obligate pârâtele a plata a câte un RON către reclamant reprezentând daune morale; au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 255 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut în esență următoarele:
Reclamantul a fost salariatul în intervalul 15.05.1970-01.02.1982 și al Instituției de pentru Investiții și Construcții de Mașini în intervalul 15.04.1984-15-11.1984 conform mențiunilor din carnetul.
Iar obiectul prezentei cererii îl constituie reconstituirea sporurilor de acord obținute de reclamant în anul 1978 de la pârâta - pe durata angajării sale 15.05.1970-01.02.1981 - acesta a beneficiat de venituri realizate din acord, iar forma de retribuire în acord global a avut un caracter permanent.
Tribunalul a reținut pe baza probelor administrate, respectiv proba cu înscrisuri și proba cu martori pentru reconstituirea statelor de plată că reclamantul a obținut în anul 1978 sporurile de acord solicitate.
Cu privire la capătul de cerere privind daunele morale instanța a apreciat că acesta este întemeiat.
Iar, suma infimă de 1 leu cerută de la fiecare dintre cele două pârâte reprezintă o reparare simbolică a acestui prejudiciu moral suferit, sumă ce trebuie acordată reclamantului.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat cerere de îndreptarea a erorii materiale și de lămurirea a hotărârii prin care a arată că a solicitat daune morale de 4000 lei de la fiecare pârâtă și nu 1 leu cum este menționat eronat, precum și faptul că din dispozitivul sentinței cu referire la întinderea termenului de recurs de la 10 zile cum eronat este scris la 15 zile procedural, conform art.301 proc. civ.
Cu privire la lămurirea hotărârii, reclamantul arată că solicită precizarea cotelor în care pârâtele sunt obligate la plata cheltuielilor de judecată, precum și precizarea în considerente și dispozitiv a temeiului legal în virtutea căruia s-au acordat daune morale.
Tribunalul prin încheierea din data de 02.10.2009 în ședința Camerei de Consiliu a dispus admiterea în parte a cererii formulată de petent; a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.4389/21.05.2009 în sensul că obligă pe pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 255 lei efectuate de reclamant în mod egal, câte 127,5 lei pentru fiecare pârâtă; s-a dispus respingerea celorlalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut că cererea reclamantului de corectare a mențiunilor din hotărâre privind solicitările sale referitor la capătul de cerere privind daunele morale nu se circumstanțiază ipotezei prevederilor art. 281. pr. civ. întrucât ceea ce invocă reclamantul nu este o "eroare materială" în sensul dispozițiilor susmenționate, ci un fals intelectual.
Reclamantul susține practic că grefierul de ședință a consemnat la solicitarea președintelui de complet altceva decât a susținut această parte oral.
În concret, reclamantul susține că deși nu a afirmat niciodată oral sau scris că își restrânge pretențiile cu privire la cuantumul daunelor morale, cu toate acestea președintele de complet deteriorând adevărul a dictat grefierului și l-a pus să consemneze în caietul de ședință faptul că ar fi cerut doar suma de câte un leu cu titlul de despăgubiri morale de la fiecare pârâtă.
Or, hotărârea judecătorească și caietul grefierului reprezintă înscrisuri oficiale în sensul dispozițiilor art. 166 alin. (2) Cod penal și acte autentice în sensul dispozițiilor art. 1171 Cod civil, ca fac dovada deplină în privința oricărei persoane despre dispozițiile ce constată până la înscrierea în fals.
Cu privire la corectarea termenului de recurs din 10 în 15 zile instanța a reținut că în materia conflictelor de muncă termenul este de 10 zile potrivit dispozițiilor Legii nr.168/1999.
Tribunalul a reținut că în privința cheltuielilor de judecată se impune lămurirea acestor dispoziții în considerarea art. 277 din Codul d e procedură civilă și a stabilit obligarea la plata acestor cheltuieli în mod egal pentru fiecare pârâtă în cuantum de 127,5 lei.
A mai reținut Tribunalul că nici precizarea în considerente și dispozitiv a temeiului în baza căruia i-a fost acordate daune morale nu are legătură cu lămurirea dispozitivului.
Împotriva sentinței civile menționate mai sus, precum și a încheierii de lămurire și îndreptare a dispozitivului acesteia, reclamantul a formulat două recursuri separate.
În recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 4389 din 21.05.2009, și împotriva încheierii reclamantul-recurent solicită schimbarea parțială a hotărârii recurate în privința capătului de cerere 1a, admiterea acțiunii așa cum a fost completată și reformulată la data de 01.04.2009, în urma disjungerii din 14.11.2008.
În motivarea recursului se invocă împotriva sentinței și încheierii în esență următoarele critici:
Prin critică este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.6 proc. civ. și se arată că ceea ce a acordat instanța, reținându-se în mod eronat că ar fi fost cerut de el, reprezintă o reparație modică, cu titlul de exemplu, iar nu una reală.
Recurentul arată că este de-a dreptul ilogic să se pună în sarcina sa cererea conform căreia ar fi cerut despăgubiri morale de la fiecare pârâtă de câte un leu în loc de 4000 lei, după eforturile prelungite depuse de-a lungul timpului că ne aflăm sub incidența prevederilor art. 998. civ. și anume pârâtele au comis delicte civile în mod voluntar.
A doua critică a recurentului întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7) proc. civ. se referă la faptul că partea susceptibilă de recurs este dispozitivul hotărârii, deoarece numai această parte a hotărârii constituie ordinul instanței cu privire la raportul juridic dedus judecății și este susceptibilă de executare silită, iar considerentele hotărârii servesc numai pentru a interpreta dispozitivul, pentru a-i preciza întinderea și înțelesul, necăpătând putere de lucru judecat decât prin dispozitiv și numai în măsura în care îl explică și se reflectă în el.
Recurentul arată că hotărârea privind capătul de cerere 1a este casabilă datorită faptului că îi lipsește motivarea soluției din dispozitiv iar considerentele sunt superficiale.
Recurentul mai arată că motivarea și pronunțarea dată asupra daunelor morale ignoră esența acestora deoarece ele nu sunt daune morale formale, de "ochii lumii", nereale, ci dimpotrivă a cerut să i se acorde daune morale reale, reparatorii de 4000 de lei în sarcina fiecărei pârâte.
Al treilea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art.3041proc. civ. și se referă la faptul că hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o eroare materială a completului de judecată.
În acest sens se arată că sintagma "greșeală gravă de fapt" în accepțiunea sa vizează situația în care toate probele administrate în cauză duc neândoelnic la o anumită concluzie pârâtele s-au făcut vinovate de delicte civile în conformitate cu prevederile art. 998. civ.
Recurentul arată că potrivit art. 3041. proc. civ. instanța poate examina cauza sub toate aspectele, iar nu numai hotărârea atacată, astfel că se poate să se dea o soluție privind capătul de cerere 1a, corectă atât în principiu cât și în fond și formă, bazată pe o reținere corectă a cererii sale pe susținerile verbale și scrise.
Prin recursul formulat la data de 23.11.2009, împotriva încheierii de ședință din data de 02.10.2009 reclamantul solicită schimbarea în parte a acesteia în sensul celor cerute în cererea de îndreptare a erorii materiale și lămurirea hotărârii.
În motivarea acestui recurs, recurentul arată următoarele critici la adresa încheierii în cauză.
Primul motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 281. proc. civ.
În fapt arată că este pensionar anticipat parțial, raporturile sale de muncă în calitate de angajat cu pârâtele încheindu-se cu mult timp în urmă, anterior datelor la care a solicitat intimatelor pârâte eliberarea adeverințelor cu câștigurile permanente, iar litigiul cu care instanța de fond a fost învestită de către reclamant nu reprezintă cel puțin în litera legii un conflict de interese și nici un conflict de drepturi în sensul prevăzut de Legea nr.168/1999, ci reprezintă un litigiu civil izvorât din delicte civile săvârșite de intimatele pârâte.
În acest sens, recurentul invocă dispozițiile art. 295 alin. (1) și (2) din Legea nr.53/2003.
Dar, pentru a fi întregite dispozițiile specifice din Codul muncii cu cele din ale Codului civil este necesar ca situația particulară să nu fie reglementată printr-o prevedere a Codului muncii, și să nu existe nicio incompatibilitate determinată de natura raporturilor de muncă atâta timp cât acestea sunt/au fost întemeiate pe contractul individual de muncă.
Prin urmare, a concluzionat recurentul că legea nr.168/1999 este lege specială cu aplicabilitatea numai în cazul raporturilor de muncă contractuală nu este compatibilă cu prezenta speță în cazul de față se aplică cu titlul de drept comun Codul muncii, actual întregit cu dispozițiile legislației civile, art. 998. civ. și pe cale de consecință termenul indicat de 10 zile pentru recurs este incorect, atât pentru sentința civilă cât și pentru încheierile de ședință recurate.
A doua critică este întemeiată pe dispozițiile art.304 pct. 8) proc. civ. în sensul că instanța de fond a reținut trunchiat și greșit derularea actelor procesuale, a solicitărilor depuse cu titlul de precizare de acțiune, realizând astfel o judecată în lumina reținerilor eronate.
Recurentul arată că niciodată oral și scris, nu a cerut ca pârâtele să fie obligate la daune morale, de 1 leu fiecare, pe tot parcursul derulării lucrărilor dosarului în discuție.
Recurentul arată că reținerea instanței de fond sub aspectul de mai sus apare cu atât mai surprinzătoare cu cât motivarea acordării daunelor morale expusă în hotărâre la fila 6 și 7 instanța reține cu multă seriozitate cupla pârâtelor.
De asemenea, recurentul arată că nu se punea problema unui fals intelectual sau a unei înscrieri în fals, considerând a fi o simplă eroare de reținere în contextul ședințelor de judecată foarte aglomerate și cu agitație în sală, șoapte, foșnete de hârtii.
Al treilea motiv de recurs, este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9) raportat la art. 2812. proc. civ. și se referă la faptul că în mod corect solicitarea se încadrează în dispozițiile art.2812proc. civ. în sensul că a cerut "completarea hotărârii cu indicarea temeiului de drept, iar nu îndreptarea erorii sau omisiunii așa cum greșit reține instanța de fond".
Prin urmare, se arată de către recurent că se impune ca în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr.4389/21.05.2009 să se precizeze temeiul legal în virtutea căruia s-au acordat daunele morale, adică în temeiul răspunderii delictuale civile astfel cum este reglementat de art. 998. civ.
Intimatele au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
De asemenea, recurentul a mai depus două seturi de concluzii scrise prin care reia criticile invocate în cele două recursuri.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând recursurile formulate, Curtea pentru motivele ce se vor arăta urmează să dispună în temeiul art. 312. proc. civ. respingerea acestora ca nefondate.
Curtea reține că Tribunalul a pronunțat o sentință legală și temeinică pe baza probelor administrate în cauză, precum și conform voinței reclamantului.
Cu privire la recursul formulat împotriva sentinței, deși recurentul-reclamant invocă mai multe critici ale sentinței, în esență principala problemă pentru care a formulat recurs este cea legată de cuantumul daunelor morale, respectiv solicitarea sa de a primi 4000 lei de la fiecare pârâtă și nu 1 leu așa cum i-a fost acordat prin sentința recurată.
Cu privire la primul motiv de recurs, Curtea reține că potrivit că art. 304 pct. 6) proc. civ. statuează următoarele: "dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut".
Or, în cauză, Tribunalul a acordat ceea ce s-a cerut, respectiv acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat la ultimul termen de judecată, adică câte un leu de la fiecare pârâtă.
Susținerea recurentului că în realitate este vorba despre o eroare materială, deoarece el a solicitat câte 4000 lei de la fiecare dintre pârâtă nu este susținută de nici un mijloc de probă.
Curtea reține că recurentul-reclamant a solicitat daune morale în cuantum de câte 4000 lei de la fiecare dintre pârâte, însă în ședința publică de la termenul în care au avut loc dezbaterile la data de 15.05.2009, a declarat verbal și a fost consemnat în încheierea de amânare a pronunțării că renunță la cuantumul respectiv solicitând daune morale simbolice în cuantum de câte 1 leu din partea fiecărei pârâte.
Curtea reține că potrivit dreptului procesual civil, partea în temeiul principiului disponibilității a cărui reglementarea își are temeiul în art. 132 alin. (2) pct. 2) proc. civ. care statuează astfel, "Cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță: când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii".
Prin urmare, Tribunalul a procedat în concordanță cu dispozițiile legale menționate mai sus, în sensul că a luat act de voința reclamantului în ceea ce privește reducerea cuantumului despăgubirilor de natură morală.
Pe de altă parte, recurentul-reclamantul susține că de fapt el nu a făcut nici o cerere de acest fel, ci este vorba despre o eroare săvârșită de către instanța de fond.
Curtea reține că încheierea de ședință în care s-a consemnat că reclamantul își reduce cuantumul pretențiilor sale de natură morală față de pârâte are regimul unui act autentic în conformitate cu prevederile art. 1171 din Codul civil.
Prin urmare, doar dovedirea existenței ca fiind false potrivit legii penale a celor consemnate, poate produce efecte juridice în sensul solicitat de către recurent.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7) proc. civ.
Curtea reține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7) proc. civ. statuează următoarele ".când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Ori în cauză hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive contradictorii, în acest sens, o simplă lectură a acesteia menționează obiectul judecății, temeiul de drept pe care se sprijină și probele luate în considerare ce au constituit convingerea instanței în admiterea acțiunii.
Prin urmare, nu este nimic contradictoriu, deoarece dispozitivul este limpede și clar menționând în mod expres ceea ce se acordă reclamantului și ceea ce nu se acordă.
Invocarea de către recurentul-reclamant a faptului că hotărârii îi lipsește motivarea, precum și caracterul superficial al considerentelor sunt mai degrabă critici care ar fi trebuit invocate de către partea care a căzut în pretenții și de partea care a câștigat pretenția dedusă judecății.
Sigur și prin invocarea acestui motiv de recurs, recurentul reia aceeași nemulțumire față de acordarea doar simbolică a daunelor morale în cuantum de doar 1 leu și nu de 8000 lei așa cum arată recurentul că ar fi solicitat pe tot parcursul procesului.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 3041. proc. civ. și prin care se arată că instanța de fond ar fi săvârșit o gravă eroare de fapt, Curtea reține că și acest motiv este nefondat.
Curtea reține că art. 3041. proc. civ. prevede următoarele "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând examina cauza sub toate aspectele".
Or, Curtea examinând cauza sub toate aspectele așa cum a solicitat recurentul nu constata nici o dovadă din care să rezulte eroarea de fapt pe care acesta o invocă cu privire la acordarea de daune morale de doar un RON așa cum a stabilit în mod temeinic și legal Tribunalul.
Critica sentinței recurate trebuie să se întemeieze pe lucruri ce se pot proba și verifica sau pe înscrisuri noi ce se pot administra în recurs ori care să demonstreze că avem de-a face cu o interpretare și aplicare greșită a legii.
Recurentul nu face decât să reia la infinit motivația sa că există o eroare de care este culpabilă instanța de fond, însă nu dovedește prin nici un mijloc de probă această eroare.
Așa cum am mai menționat cele consemnate de către instanță se bucură de prezumția de legalitate și simpla nerecunoaștere a acestor consemnări de către recurentul-reclamant nu presupune că ne aflăm în prezența unei erori de fapt imputabilă Tribunalului.
Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii de ședință din data de 02.10.2009 privind lămurirea hotărârii, Curtea pentru motivele ce se vor arăta urmează să respingă și acest recurs ca nefondat.
Astfel, cu privire la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9) proc. civ. Curtea reține că acesta statuează că, "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Or, analizând încheierea recurată, Curtea constată că motivul de recurs invocat nu este fondat.
Critica în fapt referitoarea la faptul că sunt incidente dispozițiile art. 301. proc. civ. în ceea ce privește termenul de recurs de 15 zile și nu de 10 zile cum a stabilit Tribunalul este de asemenea, nefundat pentru următoarele argumente.
Prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant a solicitat obligarea pârâtelor în calitate de foști angajatori să-i elibereze adeverințe din care să rezulte sporul de acord pentru perioada 01.01.1978-01.01.1979, iar cel de-al doilea capăt de cerere prin care s-a solicitat despăgubiri morale pentru întârzierea în eliberarea acestor sporuri nu este decât un capăt de cerere accesoriu care urmează sub aspectul competenței și a căilor de atac decât competența determinată de primul capăt de cerere.
Or, primul capăt de cerere își are temeiul în Codul muncii, în acest sens, sunt dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. h), ceea ce însemnă că sub aspectul competenței și căilor de atac sunt incidente dispozițiile Legii nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, iar în această materie termenul de recurs este cel prevăzut de art. 80 din acest act normativ care e de 10 zile și nu cel de drept comun prevăzut de art. 301. pro. civ.
De altfel, dispozițiile art. 301. proc. civ. prevăd următoarele, "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Prin urmare, cum legea specială dispune altfel termenul de recurs este de 10 zile și nu 15 zile, chiar dacă daunele morale își au originea în răspunderea civilă delictuală, capătul de cerere fiind unul accesoriu celui prin care se solicita eliberarea adeverințelor menționate mai sus.
În privința motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8) proc. civ. Curtea reține că prin acesta se statuează următoarele: "când, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neândoelnic al acestuia".
Or, în soluționarea cererii de lămurire a hotărârii, Tribunalul nu a avut de interpretat vreun act juridic dedus judecății căruia să-i schimbe natura ori înțelesul, ci tot o chestiune de fapt constând în reducerea cuantumului daunelor morale.
În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9) proc. civ. raportat la art. 2812. proc. civ. precum și neindicarea în considerente și dispozitiv a temeiului acordării daunelor morale, Curtea reține că și acest motiv de recurs este nefundat.
Astfel, dispozițiilor art. 2811. proc. civ. statuează următoarele: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cerere completarea hotărârii."
Însă, Curtea reține că cererea reclamantului este lămurirea hotărârii, și nu completarea hotărârii.
Chiar dacă am avea de-a face cu ipoteza completării hotărârii, tot nu ne aflăm în situația completării hotărârii, deoarece Tribunalul a admis cererea așa cum a fost restrânsă.
Prin urmare, Tribunalul nu a făcut decât să i-a act de voința reclamantului așa cum s-a manifestat acesta la ultimul termen de judecată.
Pentru toate aceste motive, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. urmează să dispună respingerea recursurilor ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.4389/21.05.2009 și a încheierii de ședință din data de 2.10.2009, ambele pronunțate de Tribunalul București -Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații-pârâți - - și - -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./25.03.2010
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
