Obligație de a face. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 104/A/2009
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Florentina Cojan
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de către pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S împotriva sentinței civile nr.186 din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- având ca obiect Legea 10/2001, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâtul intimat MUNICIPIUL S- PRIN PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta intimată și consilier juridic pentru pârâtul apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este motivat și scutit de taxă.
Întrebată fiind, reclamanta apelantă declară că nu dorește să-și angajeze apărător întrucât se apără singură.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta pârâtului apelant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe cale de consecință respingerea contestației formulată de către reclamantă ca netemeinică și nelegală.
În continuare susține motivele de apel invocate în scris arătând, în esență, că reclamanta a formulat în anul 2005 cerere de restituire în natură a terenului către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor dar întrucât imobilul solicitat se află în intravilanul localității și nu poate face obiectul Legii 18/1991, competența de soluționare a cererii a fost declinată în favoarea Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 care a respins-o pe motivul că este tardiv formulată.
Arată că reclamanta avea obligația ca la un an de la publicarea Legii 10/2001 în al României să notifice prin executorul judecătoresc unitatea deținătoare, sub sancțiunea decăderii din termen.
Susține că este nelegală rațiunea instanței de fond că petenta a formulat cereri în revendicare în anii 1990 și 1998 întrucât la acel moment nu era în vigoare Legea 10/2001, și nimeni nu poate invoca în apărare necunoașterea legii, în concluzie fiind corectă decizia de respingere a contestației ca fiind tardivă.
Reclamanta intimată solicită respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Arată că ea a formulat 2 cereri de restituire anterior, în anii 1991 și 1998 iar de la primărie a primit indicații unde să le depună. Arată că este îndreptățită la restituirea imobilului și a depus toate actele care i s-au cerut însă i s-a răspuns că există teren pe care să i-l acorde. Arată că în acest caz, ea este de acord și cu acordarea de despăgubiri în echivalent. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față reține:
Prin acțiunea înregistrată la 02.04.2008 pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr-, petenta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Sibiu anularea dispoziției nr.3212/2008.
Petenta a precizat acțiunea în sensul că înțelege să cheme în judecată Municipiul Sibiu prin Primar și Primarul municipiului Sibiu, motivând că a solicitat restituirea imobilului teren, situat în Sibiu, str.- încă din 21.03.1991, făcând revenire în 1998 și 2005. Prin dispoziția atacată, cererea a fost respinsă ca tardivă.
Prin sentința civilă nr.186/2009, a fost admisă acțiunea față de Primarul municipiului Sibiu și s-a anulat dispoziția nr.3212/2008, iar intimatul a fost obligat să emită o nouă dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri în favoarea petentei pentru imobilul în litigiu și să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor.
A fost respinsă acțiunea față de intimatul Municipiul Sibiu prin primar.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că petenta a făcut dovada că este fiica fostei proprietare a imobilului în litigiu, respectiv, care l-a uzucapat de la..
Petenta a formulat cerere de retrocedare a imobilului grădină, în baza Legii 18/1991, în 21.03.1991 și a făcut reveniri la această cerere în 1998.
Comisia locală Sibiu de fond funciar nu a dat niciun răspuns timp de 18 ani, iar petentei nu i se poate imputa neformularea unei cereri în baza Legii 10/2001, deoarece i s-ar face o nouă nedreptate întemeiată pe pasivitatea și neglijența intimatului care nu a răspuns în niciun fel la cererea acesteia. Dacă i s-ar fi răspuns, chiar prin respingerea cererii pe motiv că terenul nu face obiectul Legii 18/1991, petenta ar fi fost avertizată, iar la apariția Legii 10/2001 ar fi putut formula o nouă cerere.
Lipsa unui asemenea răspuns a determinat-o pe petentă să aibă credința că procedura restituirii este în derulare și că cererea a fost corect îndreptată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Sibiu, solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În expunerea motivelor, apelantul susține că cererea petentei, depusă la 26.10.2005, a fost tardiv formulată, față de dispozițiile art.22 alin.1 și 3 din Legea 10/2001, astfel că în mod corect, prin dispoziția atacată a fost respinsă această cerere.
Se mai arată că, nici sub aspect formal, cererea nu îndeplinește cerințele legale, întrucât petenta nu a depus notificare, prin executorul judecătoresc.
Apelantul critică, de asemenea, sentința primei instanțe susținând că motivația că petenta a formulat încă din 1991 și 1998 cereri pentru revendicarea imobilului nu este întemeiată, deoarece Legea 10/2001 nu era în vigoare. Acest imobil face obiectul Legii 10/2001 și este supus termenelor și procedurilor instituite de acest act normativ.
Se arată totodată, că nu poate fi invocată necunoașterea legii, astfel că petenta ar fi trebuit să știe că terenul revendicat nu poate face obiectul Legii 18/1991, ci a Legii 10/2001 și să urmeze procedura reglementată de această din urmă lege.
În drept se invocă art.282, 296 Cod procedură civilă, Legea 10/2001, Legea 18/1991.
Apelul este scutit de taxă de timbru.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Este de necontestat că petenta și-a exprimat voința de a i se restitui imobilul în litigiu încă din 1991, formulând în acest sens o cerere la data de 21.03.1991. Comisia locală Sibiu de fond funciar nu a soluționat în niciun fel această cerere, dar a demarat procedura de restituire, fapt ce rezultă din adresa nr.10533/25.02.1994 (fila 21- dosar fond).
Conform acestei adrese, petenta era invitată de către Primăria municipiului Sibiu să se prezinte la sediul acesteia cu un set de acte, necesare pentru restituirea terenului, conform Legii 18/1991.
În aceste condiții, în mod corect a reținut prima instanță că petenta avea credința că cererea sa este în curs de soluționare.
Petenta a făcut reveniri la cererea sa în 03.04.1998 și 26.10.2005, adresând aceste solicitări Comisiei de fond funciar (filele 46, 161-dosar fond). Pe cale administrativă, printr-o mențiune trecută în partea de jos a cererii din 26.10.2005 s-a stabilit că cererea petentei se circumscrie Legii 10/2001, fiind loc de casă și astfel cererea a fost soluționată de primarul municipiului Sibiu, prin dispoziția nr.3212/2008, care face obiectul contestației de față.
Este adevărat că prin art.22 din Legea 10/2001 se stabilește un termen de 6 luni înăuntrul căruia trebuia formulată notificarea de restituire a imobilelor ce intră sub incidența acestei legi.
Dar în situația aparte în care se află petenta, care și-a exprimat clar voința de a i se restitui imobilul, care a avut convingerea că cererea sa este în curs de soluționare de către comisia de fond funciar și care timp de 18 ani nu a primit niciun răspuns, nu se poate reține culpa acesteia în nedepunerea unei alte cereri, în baza Legii 10/2001.
La data emiterii dispoziției atacate, normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 stabileau la punctul 8.2 că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele ce fac obiectul legilor fondului funciar, acestea urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor de fond funciar.
Deși legiuitorul nu a reglementat și situația inversă (cum e cazul în speță), pentru identitate de rațiuni se impune aceeași soluție a trimiterii cererii către comisia de aplicare a Legii 10/2001.
De altfel, așa cum s-a reținut mai sus, în fapt a operat o asemenea trimitere, întrucât petenta a adresat cererea Comisiei de fond funciar, dar a fost soluționată de Primar, în temeiul Legii 10/2001.
În aceste condiții, întrucât la data apariției Legii 10/2001, cererea de restituire a petentei nu era încă soluționată, nimic nu a împiedicat Comisia de fond funciar fie să respingă cererea, caz în care petenta ar fi putut formula notificare în baza Legii 10/2001, fie să trimită cererea Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 pentru aos oluționa.
A pretinde petentei să depună o nouă notificare, adresată prin intermediul executorului judecătoresc, câtă vreme cererea sa era înregistrată de 10 ani (la momentul intrării în vigoare a Legii 10/2001), reprezintă un formalism excesiv care contravine spiritului în care legiuitorul a adoptat legile de restituire a imobilelor preluate abuziv de către stat.
A considera tardivă "cererea" din 2005, care în fapt este o revenire la solicitările anterioare, ar însemna, așa cum corect a reținut prima instanță, ca petentei să i se facă o nouă nedreptate.
Soluția instanței de fond este în deplină concordanță cu practica CEDO care a sancționat România pentru lipsa de diligență a autorităților în procedurile de restituire sau de executare a deciziilor de restituire a imobilelor. Această lipsă de diligență, care în speță este pe o durată extrem de lungă (18 ani), a afectat justul echilibru între interesul general (protejat în cazul de față prin instituirea unor termene sau a unei anumite formalități de depunere a notificării) și protecția dreptului petentei. Ca urmare, a pretinde acesteia să fi formulat o notificare prin executor în termenul stabilit de Legea 10/2001, în condițiile în care avea deja depusă o cerere la care autoritățile nu au dat niciun răspuns timp de 18 ani, reprezintă o sarcină excesivă și disproporționată pentru petentă, constituind o încălcare a art.1 din Protocolul 1 la CEDO (cauza Viașu contra României).
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că apelul pârâtului este nefondat, prima instanță stabilind în mod corect starea de fapt și făcând o judicioasă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel că în baza art.296 Cod procedură civilă urmează să-l respingă.
Pentru aceste motive,
(continuarea deciziei civile nr.104/A/2009)
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de intimatul Primarul Municipiului Sibiu împotriva sentinței civile nr.186/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 Mai 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.5ex/11.06.2009
Jud.fond
Președinte:Mihaela Florentina CojanJudecători:Mihaela Florentina Cojan, Daniela Mărginean
