Obligație de a face. Decizia 106/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZI A CIVILĂ Nr. 106/

Ședințapublică din 01 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Rizea

JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel

JUDECĂTOR 3: Roxana Trif

Grefier șef secție

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Regia Publică Locală a Pădurilor RA în contradictoriu cu intimatul reclamant și cu intimații pârâți PRIMARIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMAR și MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR, având ca obiect: "obligație de a face"; împotriva deciziei numărul 383/Ap din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședințapublică, la a treia strigare, se prezintă cj. pentru recurenta pârâtă Regia Publică Locală a Pădurilor RA B, av. pentru intimatul reclamant și cj. pentru intimatul pârât Municipiul B prin Primar, lipsă fiind reprezentantul intimatei pârâte Primăria Municipiului B prin Primar.

Proceduralegalîndeplinită.

S-a făcutreferatulcauzei de cătregrefier,care învedereazăcă la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul registraturii întâmpinări formulate de intimatul reclamant și de intimatul pârât Municipiul B prin Primar, care se comunică părților prezente.

consilier juridic, pentru recurenta pârâtă, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a i se da posibilitatea să timbreze recursul conform mențiunilor de pe citație și pentru a studia întâmpinările comunicate la cest termen de judecată.

Avocat, pentru intimatul reclamant, se opune, deoarece partea avea posibilitatea să timbreze legal recursul până la termenul de judecată și acordarea unui nou termen de judecată pe acest considerent ar tergiversa cauza.

Solicită anularea recursului ca netimbrat.

Instanța, deliberând, lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătoarei recurentei pârâte să timbreze legal recursul.

După reluarea cauzei, părțile, prin reprezentații lor, declară că nu solicită termen pentru studierea întâmpinărilor.

Instanța ia act de solicitarea părților și pune în discuție excepția tardivității formulării recursului, invocată de apărătorul intimatului reclamant prin întâmpinare:

Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă, depune la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 de lei și timbru judiciar de 1,05 lei.

Cu privire la excepția tardivității declarării recursului, solicită respingerea excepției, pe considerentul că recursul a fost formulat în termen, fiind înregistrat la societate în data de 14.02.2008 și expediat prin scrisoare recomandată în ultima zi de promovare a recursului, respectiv în 29.02.2008, la dosar existând fila de comunicare și plicul cu ștampila.

Avocat, pentru intimatul reclamant, lasă la aprecierea instanței, deoarece este posibil să fi fost în eroare la calcularea datei care potrivit calculelor sale ultima zi de promovare a recursului ar fi fost în 28.02.2008.

Consilier juridic, pentru intimatul pârât Municipiul B prin Primar, solicită respingerea excepției, recursul fiind promovat în termen.

Instnța, din verificările actelor dosarului rezultă că hotărârea atacată a fost comunicată recurentei în data de 14.02.2008, iar recursul a fost promovat, conform ștampilei poștei de plicul de la dosar, în data de 29.02.2008, sens în care potrivit dispozițiilor art. 104 Cod procedură civilă, constată că recursul a fost declarat în termen, motiv pentru care respinge excepția.

Nemaifiind cereri formulate instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului, urmând ca părțile să-și exprime punctul de vedere și cu privire la excepția inadmisibilității recursului:

Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea deciziei atacate cu privire la menținerea modului de stabilire a liniei de hotar dintre proprietatea reclamantului și proprietatea Municipiului B - fond forestier administrat de partea pe care o reprezintă și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată și neîntemeiată.

Motivele de modificare au fost detaliate în cuprinsul cererii de recurs, sens în care solicită instanței a lua act de ele.

Recursul îndeplinește condițiile legale pentru admisibilitate.

Avocat, pentru intimatul reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului, pe cale incidentală și de fond, cu cheltuieli de judecată.

Apelul pârâților Primăria B și Municipiul B prin Primar a fost respins, aceștia nu au mai declarat recurs, ba mai mult urmau să pună în executare hotărârea.

Astfel recurenta nu poate exercita o cale extraordinară de atac atâta timp cât are la dispoziție o cale ordinară de atac.

Pârâții nu au formulat probe la fond, nici obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, astfel că nu există temei legal pentru criticarea hotărârii.

Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

Consilier juridic, pentru intimatul pârât, solicită admiterea recursului promovat de pârâta Regia Publică Locală a Pădurilor RA B ca fiind întemeiat, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinarea de la dosarul cauzei.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin decizia civilă nr. 386/Ap/2007 a Tribunalului Brașovs-a admis excepția lipsei de interes a apelantei - pârâte Primăria Municipiului B, invocată de instanță din oficiu, și în consecință a fost respins apelul declarat de această apelantă, împotriva sentinței civile nr. 6620 din 13.07.2007, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul civil nr-, ca fiind formulat de o persoană lipsită de interes. S-au respins excepțiile de inadmisibilitate invocate de intimatul - reclamant prin întâmpinare. S-a respins apelul declarat de apelantul Municipiul B prin Primar împotriva aceleiași sentințe, pe care a păstrat- Au fost obligați apelanți să plătească intimatului - reclamant suma de 3300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Regia Publică Locală a Pădurilor RA, criticând-o pe motivele de modificare prevăzute de art. 304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă.

Reclamantul a depus întâmpinare invocând, între altele, inadmisibilitatea recursului, pe motiv că pârâta recurentă nu a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe.

Recursul este inadmisibil.

Recurenta nu a exercitat calea de atac a apelului deși prin sentința civilă nr. 6620/2007, Judecătoria Brașova admis acțiunea reclamanților și a stabilit linia de hotar între proprietățile deținute de părți. În această situație, pentru recurentă, sentința primei instanțe a devenit irevocabilă, conform art. 377 alin. 2 Cod procedură civilă și deci nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, nefiind posibilă exercitarea recursului "omisso medio".

În sistemul procesual român sunt consacrate principiile legalității și ierarhizării căilor de atac. Drept urmare, partea nemulțumită este obligată să respecte ordinea căilor de atac, nefiind posibilă exercitarea unei căi extraordinare în condițiile în care s-a omis o cale ordinară, ca în speță.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca inadmisibil.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, prin respingerea recursului, recurenta pârâtă este obligată la plata către reclamantul intimat a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta Regia Publică Locală a Pădurilor RA B împotriva deciziei civile nr. 386/Ap din 14.12.2007 a Tribunalului Brașov.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 3600 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 01.04.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef sectie,

Red. - /11.04.2008

Dact. /14.04.2008

Jud. fond:

Jud. apel: -

Președinte:Dorina Rizea
Judecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 106/2008. Curtea de Apel Brasov