Obligație de a face. Decizia 1144/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1144/2009 -
Ședința publică din 23 iunie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul domiciliat în comuna, satul, nr. 43, județul B în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în comuna, satul, nr. 44, județul B, împotriva deciziei civile nr. 537 din 7 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 1327 din 18 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul pârât - lipsă, avocat, în substituirea avocatului, în baza delegației de substituire din 23.06.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, și intimatul reclamant - personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 21,5 lei, achitată prin chitanța nr. -/12.05.2009 emisă de Poșta Română - și timbru judiciar de 0,45 lei, după care:
Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate și obligarea recurentului la cheltuieli de judecată în sumă de 9 lei, reprezentând contravaloarea transportului la instanță.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 1327 din 18 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului și acțiunea conexată formulată de pârât în contradictoriu cu reclamantul; s-a stabilit linia de hotar care desparte proprietatea pârâtului, situată în, nr. 43, cu nr. top. 82/21, 83/21, 84/2, 85/2 înscrisă în nr. 1193, și proprietatea reclamantului, situată în, nr. 44, cu nr. top. 90/1, 89/1, 88/1 și 87/1 înscrisă în nr. 933, pe aliniamentul A-B-C-D-E-F-G-H, marcat cu linie neagră în schița anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul G, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, fiind obligată fiecare dintre părți să respecte dreptul de proprietate al celeilalte; pârâtul a fost obligat să-și ridice construcțiile edificate pe suprafața de 18 mp. din top. 90/1 - hașurată cu culoare roșie în raportul de expertiză - și să lase în deplina proprietate și folosință a reclamantului această suprafață, precum și suprafața de 15 mp. din nr. top. 90/1 și 89/1 - hașurată cu culoare neagră în raportul de expertiză; reclamantul a fost obligat să lase în deplină proprietate și folosință a pârâtului suprafața de 30 mp. din topograficul 83/2, 84/2 - hașurată cu în raportul de expertiză.
În motivarea hotărârii, instanța a arătat că imobilele aparținând părților se învecinează, că între părți există divergențe privind folosința terenului, raportat la linia de demarcație a celor două proprietăți - respectiv la edificarea unei construcții de către pârât pe proprietatea reclamantului și respectiv la folosința unei suprafețe de teren - proprietatea pârâtului reclamant.
Din expertiza efectuată în cauză rezultă că, construcțiile edificate de pârât ocupă din proprietatea reclamantului o suprafață de 18 mp.
Susținerile pârâtului că sunt întrunite condițiile uzucapiunii pentru suprafața pe care construcțiile acestuia o ocupă din terenul reclamantului, este neîntemeiată, deoarece nu sunt îndeplinite cerințele art. 23, 28 din Legea nr. 115/1938.
Din același raport de expertiză rezultă că reclamantul ocupă 310 mp. din terenul proprietatea pârâtului.
Apreciind că cererile părților sunt întemeiate, prima instanță le-a admis, stabilind linia de hotar conform raportului de expertiza efectuat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, solicitând modificarea ei în sensul respingerii pe cale de excepție a acțiunii introductive având ca obiect obligația de a face, formulată de reclamant, ca prescrisă și să se admită excepția dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului aflat sub construcția "șură", cuprinsă între punctele C și D din schița anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și reclamantul, solicitând modificarea ei în sensul obligării pârâtului la mutarea construcțiilor edificate pe proprietatea reclamantului.
Tribunalul Bihor, prin decizia civilă nr. 537 din 7 noiembrie 2008 pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondate apelurile, păstrând în totalitate sentința Judecătoriei Oradea.
Pentru a pronunța în acest mod, a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat instanței ca pârâtul să fie obligat să-și mute construcțiile de pe terenul reclamantului. Printr-o acțiune separată, conexată la cea de față, reclamantul a solicitat grănițuirea proprietăților pe care le are învecinate cu cele ale pârâtului și în situația în care se va constata că pârâtul ocupă o parte din proprietățile lui, să fie obligat să-i respecte drepturile.
În cauză instanța a dispus efectuarea unei expertize având ca obiect stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților. Din extrasele de carte funciară depuse la dosar rezultă că reclamantul este proprietarul imobilului situat în la numărul administrativ 44, în natură teren și construcții, înscris în nr. 993, nr. top. 90/1, 90/2-a, 90/2-b, 89/1 și 89/2-a, 89/2-b, 88/1, 88/2, 88/2-b, 87/1, 87/2-a și 87/2-b, reclamantul din dosarul conexat, fiind proprietarul imobilului situat în, nr. 43, în natură reprezentând teren și construcții, înscris sub nr. top. 82/2, 83/2, 84/2, 85/2, 86/2, 83/1, 84/1, 85/1, 86/1 și 82/1 din nr. 1193, nr. 207 și nr. 1087.
Proprietățile părților se învecinează în ceea ce privește top. 82/2, 83/2, 84/2, 85/2 - aparținând pârâtului, cu nr. top. 90/1, 89/1, 88/1 și 87/1 aparținând reclamantului.
Expertul a stabilit linia de hotar cadastrală dintre proprietățile părților conform dispozitivului hotărârii, și apelantul nu poate susține că acesta și-a depășit competențele, obiectivul expertizei fiind stabilit de instanță, raportat la cererea de grănițuire introductivă.
În ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, se reține că în mod corect a arătat prima instanță că nu sunt întrunite condițiile uzucapiunii prevăzute de Decretul nr. 115/1938, nu s-au înscris în cartea funciară drepturi nelegitime posedate cu bună credință de cel ce le însușea 10 ani și nici nu au trecut 20 de ani de la moartea proprietarului tabular, neputând fi invocată uzucapiunea de 30 de ani, prevăzută de Codul civil, care este inaplicabilă în regimul în care există carte funciară.
Acțiunea formulată de reclamantul nu poate fi apreciată ca prescrisă deoarece ea nu este o acțiune personală, nu privește un drept personal, ci este o acțiune patrimonială care se referă la apărarea și administrarea dreptului său de proprietate asupra imobilului ce-i aparține.
Apreciind că nu există motive de casare și modificare a hotărârii, criticile formulate în apel fiind nefondate, tribunalul a respins ambele apeluri ca neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs pârâtul recurent, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii pe cale de excepție a obligației de a face, înaintată de reclamant, ca fiind prescrisă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la obligația de ridicare a construcțiilor edificate de recurent pe terenul intimatului reclamant.
Astfel, reiese chiar din susținerile intimatului, consemnate în întâmpinarea de la fila 14 din dosar, faptul că aceste construcții au fost edificate în urmă cu 5 ani, astfel că în raport de această împrejurare acțiunea promovată de reclamant fiind o acțiune personală, ea este prescriptibilă în 3 ani de la data edificării.
Mai arată că reclamantul a dat dovadă și de rea credință, întrucât nici cu ocazia construirii acestor anexe și nici ulterior, nu a pus în vedere pârâtului că o parte din construcțiile anexe ocupă din terenul său.
În drept, invocă dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, Decretul nr. 167/1958, art. 1847 și 1890 Cod civil, Legea nr. 7/1996.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat admiterea întâmpinării și anularea conexării celor două dosare.
Apreciază în întâmpinare că pârâtul nu avea dreptul să-l cheme în judecată, întrucât terenul proprietatea acestuia nu este ocupat cu nimic din partea reclamantului.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să-și ridice construcțiile edificate pe terenul proprietatea sa.
Ulterior, printr-o acțiune separată, intimatul - reclamant reconvențional, a solicitat grănițuirea imobilului proprietatea acestuia de proprietatea reclamantului - pârât reconvențional, cu care se învecinează.
Cele două acțiuni au fost corect conexate de instanța de fond, existând o evidentă legătură între acestea sub aspectul celor trei elemente: părți, obiect și cauză.
Prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit linia de hotar între cele două proprietăți, constatându-se totodată că fiecare dintre părți ocupă o porțiune de teren din proprietatea celuilalt, fiind obligate părțile să-și respecte reciproc drepturile.
În ceea ce privește construcțiile edificate de pârâtul - reclamant reconvențional pe terenul reclamantului, sunt de reținut următoarele aspecte:
- acțiunea reclamantului având ca obiect revendicare și obligația de a face (ridicare de construcții) este o acțiune reală imobiliară și nu personală, prin urmare ea este imprescriptibilă extinctiv;
- construcțiile anexe au fost edificate de pârâtul - reclamant reconvențional cu bună credință: astfel, nu exista o delimitare clară a celor două proprietăți până la stabilirea liniei de hotar în prezenta cauză, iar pe de altă parte, pe tot parcursul edificării construcțiilor, reclamantul a manifestat o atitudine de pasivitate și toleranță, neopunându-se în vreun mod la acțiunea pârâtului.
În aceste condiții, intimatul reclamant nu este îndreptățit să solicite ridicarea construcțiilor, având doar posibilitatea de a invoca accesiunea, conform art. 494 alin. 3 Cod civil.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să admită recursul, să modifice hotărârea atacată, să admită apelul și să schimbe în parte sentința instanței de fond în sensul respingerii capătului de cerere privind obligația de a face (ridicarea construcțiilor), menținând restul dispozițiilor din sentință, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 alin. 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 537 din 7 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică, astfel:
Admite apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1327 din 18 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o schimbă în parte și în consecință:
Respinge capătul de cerere formulat de reclamantul privind obligarea pârâtului să-și ridice construcțiile edificate pe suprafața de 18 mp. din nr. top. 90/1.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 26.06.2009
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./30.06.2009
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
