Obligație de a face. Decizia 1145/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1145/2009 -
Ședința publică din 23 iunie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanta domiciliată în Săcuieni,-, județul B în contradictoriu cu intimații pârâți COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, cu sediul în Săcuieni, județul B, HG, domiciliați în Săcuieni,-, județul B și PRIMĂRIA ORAȘULUI, cu sediul în Săcuieni, județul B, împotriva deciziei civile nr. 632 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 494 din 2 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Marghita în dosar nr-, având ca obiect: obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurenta reclamantă - personal și reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 11.05.2009 emisă de Baroul Dâmbovița - Cabinet individual, și intimații pârâți, HG, - toți personal și reprezentați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 22.06.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind intimații pârâți COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE și PRIMĂRIA ORAȘULUI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:
Reprezentanta intimaților pârâți, HG, depune concluzii scrise. un exemplar reprezentantei părții recurente.
Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei reclamante solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și în consecință menținerea sentinței instanței de fond, cu obligarea părților intimate la cheltuieli de judecată. Învederează că instanța de apel, nelegal și netemeinic a dispus respingerea acțiunii reclamantei, prin care a solicitat anularea unei adeverințe de notare a casei, folosită de pârâți pentru eludarea drepturile succesorale ale părții recurente. Nu contestă existența casei, însă aceasta s-a notat ca fiind proprietatea lui, transmisă apoi prin întreținere lui și HG, în condițiile în care a fost construită de tatăl părților și cu contribuția reclamantei recurente.
Reprezentanta intimaților pârâți, HG, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate și obligarea părții recurente la cheltuieli de judecată. Apreciază că în mod corect instanța de apel a apreciat probele dosarului, toate construcțiile aflate pe parcela în litigiu fiind edificate de soții, cu acordul părinților părților. Pe de altă parte, recurenta reclamantă a fost îndestulată de părinți, fiindu-i achitată suma de 150.000 lei în anul 1982, acest aspect fiind recunoscut și consemnat în testamentul olograf, iar împrejurarea potrivit căreia recurenta ar fi participat la construcția casei este.
În replică, reprezentanta recurentei reclamante arată că obiectul prezentului litigiu nu îl formează dezbaterea succesorală după părinții părților, ci anularea adeverinței de notare a casei.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 494 din 2 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Marghita în dosar nr-, s-au respins excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii principale, excepțiile prescripției dreptului material și prematurității cererii reconvenționale; s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primăria Orașului Săcuieni, HG, și pe cale de consecință s-a dispus anularea parțială a adeverinței nr. 3003/25.09.2001 în sensul înlăturării mențiunii "proprietatea lui ", radierea poziției de sub B 15, 16, 17 din nr. 540 Săcuieni, anularea parțială a contractului de întreținere autentificat sub nr. 2623/2004 la., în sensul înlăturării din obiectul contractului casei de locuit; s-a respins capătul de cerere având ca obiect eliberarea unei adeverințe în sensul introducerii ca proprietar al casei de locuit a defunctului alături de pârâta; cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționalii HG, și în contradictoriu cu pârâții reconvenționali și Primăria Orașului, iar pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30,9 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta este fiica pârâtei și a defunctului și sora pârâtului HG, căsătorit cu pârâta.
Imobilul în litigiu, în natură casă de locuit, este amplasat pe terenul identificat cu nr. top. 2977/2 care are o suprafață totală de 5445 mp. din care suprafața de 3200 mp. a fost reconstituită în favoarea pârâtei și a defunctului său soț, iar suprafața de 2245/5445 mp. a fost reconstituită în favoarea reclamantei și a soțului acesteia, conform înscrierilor de sub B 13, 14 și B 22, 23.
Prin adeverința nr. 3003/2001 eliberată de Primăria Orașului, se atestă existența unei case de locuit pe nr. top. 2977/2, proprietatea lui, casa fiind notată sub B 15, iar sub B 16 fiind notată proprietatea pârâtei asupra acesteia.
Sub B 17, 18, 19 s-au întabulat reclamanta și pârâții și HG, cu titlu de moștenire asupra cotei de 1600 mp. din terenul cu nr. top. 2977/2, în cotă de 3/8 reclamanta și pârâtul și HG 2/8 mama acestora, pârâta. Sub B 20 - 21 pârâții și HG și-au întabulat dreptul de proprietate asupra casei și asupra cotei de 2000/5445 mp. teren cu titlu de întreținere în baza contractului de întreținere autentificat sub nr. 2023/29.06.2004.
Din probele administrate a rezultat că terenul cu nr. top. 2977/2 a fost dobândit cu titlu de cumpărare de pârâta împreună cu defunctul său soț, în anul 1960, existând edificată o casă de locuit construită din pământ. Din același teren soții și au dat celuilalt fiu al lor, o parcelă pe care acesta și-a construit o casă, pe care a revândut-o reclamantei și soțului acestuia, reclamantei fiindu-i eliberat titlul de proprietate nr. 4286/2004, pentru suprafața de 2345 mp. conform art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Pârâții, soți și HG, au demolat aproape în totalitate casa veche și cu acordul părinților, au construit în anul 2001 o casă nouă, etajată în locul casei vechi.
Între pârâtul și HG părinții săi, pârâta și defunctul său tată, relațiile au fost mai strânse, sens în care atât defunctul prin testamentul autentificat sub nr. 4780/1995, cât și pârâta, au dispus de întreaga sa avere, primul în favoarea atât a fiului său și a soției acestuia, pe care i-a instituit legatari universali, iar pârâta numai în favoarea fiului său,.
HGÎn raport de această stare de fapt, reclamanta, pe calea acțiunii formulate urmărește ca defunctul să fie intabulat ca proprietar al construcției edificate în anul 2001 și pe această cale, "înjumătățirea" transmisiunii dreptului de proprietate asupra casei în favoarea pârâților și HG, conform contractului de întreținere încheiat între aceștia și pârâta, având ca obiect casa de locuit.
Pe calea acțiunii reconvenționale, reclamanții reconvenționali tind a dovedi proprietatea asupra casei cu titlu de construire și a unui drept de superficie asupra terenului, invocând în apărare că au construit din bani proprii casa pe ternul proprietatea părinților, precum și faptul că reclamanta ar fi primit partea sa din contravaloarea casei vechi, în sumă de 15.000 lei, conform testamentului olograf din 20.04.1992.
Instanța de fond a reținut că acțiunea a fost greșit îndreptată împotriva comisiei locale de fond funciar, motiv pentru care a dispus scoaterea din cauză și introducerea Primăriei Orașului Săcuieni, ca emitent al adeverinței nr. 3003/2001, cărei nulitate se cere.
Analizând excepțiile invocate instanța de fond a reținut următoarele:
Deși nu s-a invocat în mod expres excepția necompetenței materiale a instanței, pe calea concluziilor scrise reclamanții reconvenționali au invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii principale, invocând neîndeplinirea procedurii prealabile relativ la capătul de cerere privind anularea adeverinței nr. 3003/2001, pe care îl consideră act administrativ.
Sub acest aspect instanța de fond a reținut că este competentă, cererea principală este de rectificare de carte funciară pe considerentul nevalabilității actului care a stat la baza înscrierii, cererea de anulare a adeverinței fiind accesorie, astfel că sunt incidente și dispozițiile art. 17 Cod procedură civilă, judecătoria fiind competentă independent de împrejurarea că actul în baza căruia s-a operat înscrierea este sau nu act administrativ.
Prima instanță mai reține însă că o asemenea adeverință, prin care se atestă existența unei stări de fapt, nu constituie act administrativ.
Astfel, potrivit art. 2, alin. 1, lit. c, din Legea nr. 554/2004 "actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice .".
Or, adeverința eliberată de Primăria Orașului nu poate genera drepturi și obligații, care alcătuiesc conținutul raportului juridic, fiind doar un act constatator și nu unul constitutiv de drepturi, în acest sens și dispozițiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, "Dreptul de proprietate dobândit prin construire se va putea înscrie în cartea funciara pe baza unui certificat eliberat de primăria localității unde este situat imobilul, prin carese atestă, când este cazul, faptul că proprietarul a edificat construcțiile în conformitate cu autorizația de construire eliberată potrivit legii, precum și a unei documentații cadastrale", fiind evident că adeverința prin care se atestă faptul existenței unei construcții nu este un act administrativ.
Pentru considerentele de mai sus, prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității capetelor de cerere 1-3.
Excepțiile inadmisibilității și prescripției capătului de cerere având ca obiect anularea parțială a contractului de întreținere autentificat sub nr. 2623/29.06.2004, motivat prin prisma faptului că reclamanta nu este parte în acel contract și acțiunea a fost promovată cu depășirea termenului general de prescripție, au fost respinse cu motivarea că acest capăt de cerere fiind admisibil în temeiul principiului desființării actelor subsecvente" resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis", constituind o aplicare a principiului că nimeni nu poate da ce nu are, reclamanta atacând valabilitatea actului prin care transmițătorul bunului a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului transmis, acțiunea principală, deși eronat intitulată "anulare" în loc de "nulitate" nefiind prescrisă, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958, poate fi invocată oricând pe cale de excepție, acțiunea în rectificare de carte funciară fiind de asemenea imprescriptibilă, urmează că nici cererea subsidiară de anulare a actului subsecvent nu este prescrisă.
Pentru aceleași considerente, enunțate la aliniatul precedent, prima instanță a reținut că reclamanta are și calitate procesuală activă, lipsa calității procesuale active s-ar fi putut reține în situația în care nu s-ar fi pus în discuție validitatea titlului transmițătorului.
Excepția prescripției dreptului la acțiunea reconvențională a fost respinsă deoarece acțiunea în constatare este imprescriptibilă, Decretul nr. 167/1958 reglementând numai prescripția dreptului la acțiune având un obiect patrimonial.
Excepția prematurității acțiunii reconvenționale având ca obiect stabilirea dreptului de superficie, de asemenea a fost respinsă ca neîntemeiată, raportat la capătul 1 din cerere, prin care reclamanții reconvenționali revendică un drept de proprietate exclusiv asupra construcției, iar în ce privește capătul 1 din cerere, invocarea excepției este pur formală, construcția fiind edificată, fapt necontestat de părți, reclamanții reconvenționali fiind întabulați ca proprietari ai construcției, astfel că justifică un interes născut și actual.
Neîntemeiată a fost apreciată și excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei, invocată în raport cu cererea reconvențională, reclamanta aceasta fiind succesoarea în drepturi a defunctului său tată, astfel că raportat la cererile formulate, are calitate procesuală pasivă.
În ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanții reconvenționali au demolat casa veche părintească, mai puțin o cameră, și în anul 2001 au edificat o construcție nouă cu etaj, fără să dețină autorizație de construcție în acest sens.
Pentru a întabula construcția nouă s-a solicitat și s-a emis de Primăria Orașului Săcuieni adeverința cu nr. 3003/25.03.2001, prin care se adeverește că pe terenul cu nr. topo. 2977/2 Săcuieni este construită o casă de locuit proprietatea pârâtei, în baza căreia, sub B 15 fost notată casa, sub B 16 din nr. 540 Săcuieni s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei, care apoi a transmis dreptul de proprietate cu titlu de întreținere în favoarea reclamanților reconvenționali, respectiv fiului și nurorii sale, sub B 20, 21, în aceeași zi în care sub anterior, sub B 17-19 s-au întabulat drepturile succesorale în urma defunctului .
Conform art. 55 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, dreptul de proprietate prin construire se va înscrie în cartea funciară în baza unui certificat eliberat de primăria localității, prin care se atestă faptul că proprietarul a edificat construcțiile în conformitate cu autorizația de construcție, precum și a unei documentații cadastrale. Or, adeverința nr. 3003/25.09.2001 eliberată de Primăria Orașului, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 55, nefiind un înscris pentru întabulare. Mai mult chiar, adeverința este emisă în favoarea doar a unuia dintre proprietarii fondului, art. 55 din Legea nr. 7/1996 prevăzând expres că certificatul va atesta că "proprietarul" a construit.
Dreptul de proprietate se dobândește numai în modurile prevăzute de art. 644 Cod civil, respectiv prin succesiune, legate, convenție și tradițiunea bunului mobil.
Deși adeverința nr. 3003/2001 a fost emisă pentru "notarea" casei în cartea funciară și această adeverință trebuia însoțită de actele prevăzute la art. 55 din Legea nr. 7/1996, în mod greșit s-a procedat la notarea casei și întabularea dreptului de proprietate pe numele unuia dintre cei doi proprietari ai fondului, ceea ce a permis ca acesta să dispună de imobil în favoarea doar a unuia dintre moștenitori, cu încălcarea drepturilor succesorale a celorlalți moștenitori.
În raport de considerentele enunțate, instanța de fond a constatat că adeverința nr. 3003/25.09.2001 nu poate avea caracter constitutiv de drepturi și a constatat nulitatea absolută parțială a adeverinței nr. 3003/2001, în sensul înlăturării mențiunii "proprietatea lui ", pentru fraudarea legii.
Totodată, constatând că aceeași adeverință nu constituie un înscris pentru întabulare (înscrierea proprietății sub "B"), fiind necesare autorizația de construcție și celelalte documente prevăzute de art. 55 din Legea nr. 7 /1996, văzând și dispozițiile art. 34 pct. 1, art. 36, 37 din Legea nr. 7/1996 republicată, a dispus radierea înscrierilor de sub B 15, 16, 17.
Prima instanță a respins capătul de cerere având ca obiect eliberarea unei adeverințe în care să fie inclus defunctul, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile art. 55 din Legea nr. 7/1996 pentru întabulare, neexistând autorizație de construcție.
Ca efect al constatării nulității parțiale a adeverinței 3003, dispus anularea parțială contractului de întreținere nr. 2623/2004, cu privire la supraedificat în întregime, în aplicarea principiului repunerii părților în situația anterioară și care impune anularea actelor subsecvente, contractul de întreținere rămânând valabil numai în ce privește transmiterea dreptului de proprietate asupra cotei de 2000/5445 mp. teren.
De menționat că deși reclamanta a solicitat anularea parțială a contractului de întreținere, doar cu privire la cota de 1/2 din casa de locuit, în considerarea admiterii capătului de cerere pentru înscrierea ca proprietar ai ambilor părinți, instanța de fond respingând această cerere și constatând nulitatea absolută parțială a adeverinței 3003/2001 în baza căreia s-a făcut întabularea, a anulat în întregime actul de dispoziție referitor la casă deoarece numai în acest mod se asigură repunerea în situația anterioară, nefiind posibil din punct de vedere juridic a se dispune anularea parțială a unui act de dispoziție, raportat la desființarea în întregime a titlului transmițătorului.
Instanța de fond a reținut că nu se poate pe calea unei hotărâri judecătorești să se acopere ilegalitatea construirii fără autorizație a unei construcții, dispoziția din Legea nr. 51/1990 privind obligativitatea obținerii autorizației de construcție fiind una imperativă, iar potrivit art. 31 din Legea nr. 51/1990, numai dreptul de a constata contravenția și de a aplica sancțiunea se prescrie, prescripție ce nu aduce atingere art. 55 din Legea nr. 7/1996, întabularea neputând fi operată însă numai în baza unei documentații complete. Urmează ca numai după ce construcția va fi în mod legal întabulată, să se poată încheia în mod legal acte juridice de dispoziție asupra acesteia.
Din aceleași considerente, instanța de fond a respins acțiunea reconvențională pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate, superficie și întabulare, reclamanții reconvenționali chiar dacă au construit imobilul în litigiu, au făcut acest lucru cu fraudarea legii, în lipsa autorizației de construcție, emisă în acest sens.
Instanța de fond a reținut că acțiunea reconvențională trebuie respinsă și pentru considerentele ce succed:
Proprietarul terenului este și proprietarul construcției efect al ascensiunii, constructorul putând dobândi proprietatea prin act juridic încheiat cu proprietarii tabulari, ori reclamanții reconvenționali au încheiat un asemenea act numai cu soția supraviețuitoare, pârâta.
Cum din probele administrate a rezultat că supraedificatul a fost construit ulterior decesului lui, dreptul de accesiune imobiliară aparține moștenitorilor acestuia, printre care și pârâta, împotriva cărora reclamanții reconvenționali și HG soția acestuia au un drept de creanță constând în sporul de valoare rezultat din faptul construirii, drept care poate fi valorificat numai la deschiderea succesiunii, fiind o datorie a succesiunii. Apoi cererea pentru constatarea unui drept de superficie asupra a 1000 mp. este neîntemeiată, dreptul de superficie fiind un drept accesoriu dreptului de proprietate asupra construcției.
În altă ordine de idei, recunoașterea dreptului de superficie nu este justificată câtă vreme reclamanții reconvenționali sunt deja proprietarii unei cote de 2000/5445 mp. teren.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată proporțional cu valoarea pretențiilor admise, reprezentând taxă de timbru în cuantum de 30 lei și 90 bani timbru judiciar, iar cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocațial nu s-au acordat deoarece nu au fost justificate, simpla mențiune pe împuternicirea avocațială în condițiile art. 3 din Legea nr. 51/1995, doar cuantumul onorariului nu și plata acestuia, or cheltuielile se acordă potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură civilă, părții care a câștigat dacă "dovedește că le-a făcut".
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel pârâții, și HG, prin care au solicitat admiterea lui, în principal desființarea hotărârii atacate, prin trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, iar în subsidiar schimbarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii excepțiilor inadmisibilității și tardivității acțiunii principale, respingerea acțiunii formulată de reclamanta în totalitate și admiterea acțiunii reconvenționale formulate de reclamanții reconvenționali, și HG.
Prin decizia civilă nr. 632 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul și a fost schimbată în parte sentința instanței de fond, în sensul că s-a respins în totalitate cererea principală formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primăria Orașului Săcuieni, și HG; a fost înlăturată obligația pârâților la plata cheltuielilor de judecată; s-au menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate și a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de 1500 lei, în favoarea apelanților.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 29 februarie 1960, părinții reclamantei și ai pârâtului HG- numiții și, pârâtă - au cumpărat cu titlu de bun comun imobilul înscris în nr. 540 Săcuieni cu nr. top. 2977/21, în natură teren cu construcții, respectiv casă.
Astfel cum însăși reclamanta a recunoscut la interogatoriul ce i s-a luat în ședința publică din 4 aprilie 2008 și în considerentele întâmpinării depuse la instanța de apel la data de 30 octombrie 2008, precum și în concluziile scrise înregistrate la data de 17 decembrie 2008, aceea casă veche, la care se referă reclamanta în petitul acțiunii și care a fost cumpărată de părinții săi prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1960, nu mai există în materialitatea sa, fiind demolată în totalitate.
Din recunoașterea reclamantei, prin care aceasta arată că în 1982 a HG construit o casă compusă din două camere și dependințe, iar în 2001 demolat casa veche și a construit o casă nouă, recunoaștere care se coroborează cu declarațiile martorului, instanța a tras concluzia că toate construcțiile aflate pe terenul în litigiu și care formează în prezent o singură casă ocupată de către apelanți, a fost construită de către soții și HG, în două etape, în 1982, respectiv 2001, din bani proprii, fără ajutorul părinților, respectiv a defunctului.
Prin urmare, casa întabulată în prezent pe numele apelanților și HG - sub B 20 și 21 în nr. 540 Săcuieni, fiind construită de către aceștia fără aportul părinților lor, nu poate fi inclusă în masa succesorală rămasă în urma defunctului, decedat la data de 23 iunie 1998.
Față de data la care s-a notat adeverința nr. 3003 din 25 septembrie 2001 eliberată de Primarul Comunei Săcuieni în cartea funciară, susținerile reclamantei apar ca fiind întemeiate, însă acestea sunt contrare stării de fapt existente.
În baza adeverinței sus arătate, a cărei anulare se solicită, nu s-a notat în cartea funciară casa veche cumpărată în 1960 de către părinții reclamantei, ci s- notat conform înțelegerii existente la aceea dată între apelanți, construcția nouă edificată exclusiv de și HG, în baza autorizației de construire nr. 4/18 aprilie 2001 eliberată pe seama pârâtei.
Față de starea de fapt reținută, instanța de apel a constatat că prin emiterea și notarea adeverinței nr. 3003/2001 în cartea funciară sub B 15, și prin transmiterea dreptului de proprietate asupra construcției prin contract de întreținere în favoarea apelanților și HG și întabularea acestuia în cartea funciară sub B 20 și 21, nu au fost lezate drepturile succesorale ale reclamantei față de defunctul, construcția nouă nefăcând parte din masa succesorală rămasă în urma acestuia.
Chiar dacă modalitatea în care apelanții au înțeles să reglementeze situația juridică a construcțiilor edificate pe topograficul 2977/2 Săcuieni nu este cea mai adecvată, această situație juridică exprimată în prezent de cartea funciară este în concordanță cu starea de fapt, dreptul de proprietate al pârâților apelanți șiHG asupra construcțiilor fiind incontestabil și recunoscut ca atare de reclamantă, situație față de care tribunalul a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta, sub aspectul tuturor capetelor de cerere.
Au fost apreciate nefondate criticile aduse de apelanți hotărârii atacate în ceea ce privește modul de soluționare a cererii reconvenționale formulate de către aceștia. Ca urmare a respingerii acțiunii principale și a menținerii înscrierilor de întabulare operate sub B 15, 20 și 21 din nr. 540 Săcuieni, cererea pârâților reclamanți reconvenționali de a se constata că au dobândit un drept de proprietate asupra construcțiilor în litigiu, este fără obiect.
Pe de altă parte, față de împrejurarea că apelanții împreună cu intimata sunt coproprietari asupra terenului înscris sub nr. top. 2977/2, în suprafață de 3200 mp. pe care este edificată construcția ce formează proprietatea pârâților și HG, instanța de apel a apreciat prematură cererea apelanților de a se constitui în favoarea lor un drept de superficie, respectiv a unui drept de folosință asupra terenului aferent construcției, câtă vreme nu s-a realizat ieșirea din indiviziune a părților cu privire la teren și nu s-a stabilit în concret porțiunea de teren ce revine fiecăruia.
S-au apreciat nefondate excepțiile invocate de apelanți referitoare la inadmisibilitatea acțiunii în anularea unui act administrativ și încălcarea normelor de competență materială, deoarece în raport de normele legii speciale, art. 35 pct. 4 coroborat cu art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 modificată, soluționarea acțiunilor în rectificare de carte funciară, inclusiv a capetelor de cerere care vizează nevalabilitatea actelor care au stat la baza înscrierii în cartea funciară, revine instanțelor de drept comun.
În concluzie, constatând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 35 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 modificată, pentru admisibilitatea acțiunii în rectificare de carte funciară, întrucât cuprinsul cărții funciare nr. 540 Săcuieni corespunde cu situația juridică reală, a fost apreciat ca fondat apelul formulat de pârâți și s-a admis în conformitate cu cele specificate în dispozitivul deciziei.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamanta recurentă, solicitând anularea hotărârii atacate și menținerea în totalitate a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că doar instanța de fond a înțeles cererea formulată de recurentă, cerere prin care a urmărit să îndrepte falsurile făcute în actul numit adeverință, cu nr. 3003/25.09.2001 eliberat de Primăria Săcuieni.
Această adeverință s-a eliberat pe numele mamei recurentei, în vârstă de 86 ani, care la vârsta ei nu putea să construiască o casă; de asemenea, autorizația de construcție depusă la dosar pe numele lui nu este legală, în acea autorizație apărând topograficul 2976/2 din nr. 3562 Săcuieni, iar adeverința este eliberată cu nr. top. 2977/2 din nr. 540 Săcuieni.
Mai arată că numărul topografic din adeverință, 2977/2, reprezintă de fapt grădina casei și nu topograficul pe care se află construită casa intimaților.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații HG, și au solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând că hotărârea atacată a fost dată cu aprecierea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corectă a legii.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 29 februarie 1960, părinții recurentei și ai intimatului HG- numiții și - au cumpărat imobilul înscris în nr. 540 Săcuieni cu nr. top. 2977/2, în natură teren cu construcții.
Construcțiile ce au făcut obiectul contractului mai sus evocat nu mai există în materialitatea lor, fiind demolate, în locul acestora intimații și HG edificând o casă nouă, în două etape, în 1982 respectiv 2001, din banii proprii și fără contribuția părinților.
Toate aceste împrejurări sunt recunoscute de reclamantă la interogatoriul luat în cauză (fila 83 dosar de fond), recunoaștere care se coroborează de altfel și cu declarațiile martorilor audiați.
Pe cale de consecință, prin emiterea adeverinței nr. 3003/2001 și întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al intimaților asupra noii construcții, nu au fost lezate în nici un fel drepturile succesorale ale reclamantei, câtă vreme această construcție nu face parte din masa succesorală rămasă după defunctul.
De altfel, cu ocazia dezbaterii succesorale după defunctul, nici nu s-a pus în discuție introducerea în masa succesorală a casei noi, certificatul de moștenitor vizând doar terenul, asupra căruia s-a reținut calitatea de moștenitor inclusiv în ceea ce o privește pe recurenta reclamantă.
În fapt, nemulțumirea recurentei este legată de împrejurarea că nu ar fi fost îndestulată din averea tatălui decedat, referitor la cota ce-i revine acesteia din construcția demolată.
Această pretenție însă nu a făcut obiectul prezentului dosar și nimic nu o împiedică pe reclamantă - în măsura în care nu a fost despăgubită - să promoveze o acțiune în acest sens.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin. 1, coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, să o oblige pe recurentă la 1.200 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 632 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părților intimate, HG, suma de 1.200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 26.06.2009
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./30.06.2009
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
