Obligație de a face. Decizia 115/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU

CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 115.

Ședința publică de la 24.02.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu

JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu

JUDECĂTOR 3: Mihaela

GREFIER - -

Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulată de recurenții-pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și - - împotriva deciziei civile nr.1107 din 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele-reclamante și.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL prin consilier juridic, cu delegație la dosar, intimatele-reclamante și și asistate de avocat ce depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr.-- din 12.02.2009, lipsind recurentul-pârât - -.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 20.01.2009 recurentul-pârât - - a depus chitanța seria - nr.- din data de 19.09.2008 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei depunând și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a depune timbru judiciar și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de către recurentul-pârât - - și procedează la anularea acestora.

Reprezentantul recurentului-pârât Municipiul B prin Primarul General depune la dosarul cauzei ordinul de plată nr.0346 din 05.02.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, depunând și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a depune timbru judiciar și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de către recurentul-pârât Municipiul B prin Primarul General și procedează la anularea acestora.

Reprezentantul intimatelor-reclamante și depune la dosarul cauzei întâmpinare în trei exemplare și un set de acte, din care comunică câte un exemplar, în ședință publică și reprezentantului legal al recurentului-pârât Municipiul B prin Primarul General.

Curtea, având în vedere momentul strigării pricinii respectiv, cel al amânării fără discuții și cu părți prezente, dispune lăsarea cauzei la ordine, pentru a da posibilitate reprezentantului legal al recurentului-pârât Municipiul B prin Primarul General să ia cunoștință de conținutul întâmpinării și de setul de înscrisuri depuse la dosar de intimatele-reclamante.

La strigarea cauzei la ordine, la apelul nominal au răspuns intimatele-reclamante și prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la prima strigare a cauzei, lipsind recurenții-pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și - -.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Reprezentantul intimatelor-reclamante și învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererile de recurs.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe cele două recursuri declarate.

Reprezentantul intimatelor-reclamante și solicită respingerea ambelor cereri de recurs ca nefondate, menținerea deciziei civile recurate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea poziției sale, precizează că instanța de apel a reținut corect faptul că cei doi pârâți nu au procedat la evacuarea reclamantelor din imobilul în litigiu, în termenul de 3 ani prevăzut de lege și ca urmare, sentința civilă de reziliere și-a pierdut efectul. Mai mult, s-a reținut că între - - și tatăl reclamantelor, a fost încheiat, în aceleași condiții un nou contract de închiriere, în anul 2004 iar faptul că, pârâții au acceptat plata chiriei, înseamnă că între părțile în litigiu a operat tacita-relocațiune. Astfel, față de aceste aspecte, instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că, există mai mult decât un început de dovadă scrisă a contractului, reprezentată chiar de viza aplicată de - - la data de 25.04.2004.

Curtea reține cauza pentru a se pronunța asupra celor două cereri de recurs.

CURTEA

Constată că, prin cererea formulată la data de 25.09.2007, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B sub nr-, reclamantele și au solicitat obligarea pârâților Municipiul B prin Primarul General si - - să procedeze la vânzarea apartamentului nr. 97, situat în B, nr. 303,. 66,. A2, sector 5, compus din trei camere si dependințe.

In motivarea cererii, s-a arătat că la 30.07.1999 între (soțul, respectiv tatăl reclamantelor) și pârâta - - a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1922/30.07.1999 pe o durata de 5 ani (de la 09.05.1999 pana la 09.05.2004), reclamantele având drepturi locative proprii, iar acest contract a fost prelungit de - - la 25.05.2004 pentru încă 5 ani.

Mai arata reclamantele ca au solicitat pârâtei să procedeze la vânzarea apartamentului, după ce, în prealabil solicitaseră transcrierea contractului de închiriere pe numele lor, după decesul titularului de contract, însă aceste cereri au fost respinse cu motivarea că prin sentința civilă nr. 5319/28.06.2001 a Judecătoriei Sectorului 5 B, respectivul contract a fost reziliat și s-a dispus evacuarea lui și a membrilor familiei sale.

Reclamantele au precizat că sentința nu a fost pusă în executare, pierzându-se astfel forța executorie, iar prelungirea contractului, operată la 25.05.2004, valorează un nou contract de închiriere.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1075 și 1077. civ. Legii nr. 85/1992, Decretul-lege nr. 61/1990 si art. 109. proc. civ.

Legal citate, pârâtele nu au formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 900/08.02.2008, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis cererea formulată de reclamante și a obligat pârâții să procedeze la vânzarea către acestea a apartamentului nr. 97 situat în B, nr. 303, b1.66, se. A2,. 2, sectorul 5, la un preț stabilit în baza Legii nr. 85/1992 și Decretului-lege nr. 61/1990.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că deși prin sentința civilă nr. 5319/28.06.2001 a Judecătoriei Sectorului 5 B, a fost admisă cererea formulată de Asociația de proprietari. 66,. A2 din B, nr. 303, sector 5, dispunându-se rezilierea contractului de închiriere nr. 1922/30.07.1999 și evacuarea titularului de contract, și a membrilor familiei sale, și, prin viza aplicată pe contract la data de 25.05.2004, s-a dispus prelungirea închirierii pentru încă 5 ani, până la 08.04.2009.

Printr-un referat scris pe contract la data de 11.01.2006 și purtând ștampila - -, se certifică faptul că pentru apartamentul închiriat a fost achitată chiria, inclusiv pentru luna iunie 2006, că imobilul este construit din fondurile statului în anul 1981 și că apartamentul nu este sub incidența Decretelor nr. 111/1950 și 223/1974, putând fi cumpărat.

A mai reținut instanța de fond că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale prezentei legi.

De asemenea, conform art. 1 din Decretul-lege nr. 61/1990, întreprinderile pentru vânzarea locuințelor și oficiile specializate pot vinde către populație locuințe construite din fondurile statului, în condițiile prezentului decret-lege.

In fine, conform art. 27 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 114/1996, în cazul decesului titularului contractului de închiriere închirierea continuă, după caz, în beneficiul soțului sau al soției, precum si al descendenților sau al ascendenților, dacă au locuit împreună cu titularul.

Instanța de fond nu a reținut susținerea făcută de - - ca respectivul contract a fost desființat prin sentința civilă nr. 5319/28.06.2001 a Judecătoriei Sectorului 5 B, deoarece, ulterior rămânerii definitive și irevocabile a acestei hotărâri judecătorești, pe lângă faptul că defunctul și membrii familiei sale nu au fost în fapt evacuați din apartament, achitând la zi cotele de întreținere, la 25.05.2004, - - a confirmat prelungirea contractului pentru încă 5 ani, în baza OUG nr. 8/2004 și, a încasat chirie, inclusiv după data la care a intervenit decesul titularului de contract, cel puțin până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

A mai reținut instanța de fond că deși nu există un contract de închiriere încheiat cu reclamantele din prezenta cauză, s-a apreciat că există mai mult decât un început de dovada scrisă, materializata în chitanța eliberată pentru plata chiriei, reținând instituirea unei prezumții simple potrivit art. 1203.civ. față de viza aplicată pe contract la data de 25.05.2004.

La data decesului (04.11.2006) era titularul unui contract de închiriere, iar reclamantele, ca persoane care au beneficiat de drepturi locative derivate și au locuit împreuna cu defunctul continua închirierea în baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 114/1996, independent de calitatea lor de moștenitoare.

Or, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, calitatea de titular al unui contract de închiriere reprezintă premisa pentru vânzarea apartamentului, in baza Legii nr. 85/1992.

Instanța de fond având în vedere că reclamantele au calitatea de chiriași, continuând închirierea după decesul titularului inițial, a admis cererea și a obligat pârâții Municipiul B, ca titular al dreptului de proprietate - art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 si - -, ca administrator al imobilului să procedeze la vânzarea către reclamante a respectivului apartament, la un preț stabilit în baza Legii nr. 85/1992 și Decretului-lege nr. 61/1990.

Împotriva sentinței civile sus menționate, au formulat apel în termen legal - Municipiul B și - -, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 23.04.2008.

Municipiul B nu a motivat apelul, astfel că tribunalul va avea în vedere dispozițiile art. 292 pct. 2.proc.civ.

În dezvoltarea motivelor de apel, - -, consideră că rezilierea contractului de închiriere produce efecte erga omnes, fără a fi necesară îndeplinirea nici unei formalități, iar încheierea unui nou contract de închiriere nu este la latitudinea administratorului imobilului, cu este - -, ci doar al proprietarului, sau a celui împuternicit de legiuitor pentru a oferi o nouă locațiune, așa cum rezultă din art. 30 din HG nr. 1275/2000, respectiv Primăriei Sectorului 5 B, singura în măsură să dispună repartizarea unei locuințe pe acest teritoriu.

A mai susținut apelanta că viza de prelungire a contractului reziliat, nu reprezintă un nou contract de închiriere, care fusese reziliat, în condițiile legii, iar autorul intimatelor-reclamante nu mai deținea în mod legal un contract de închiriere, care să poată fi transmis, conform art. 27 din Legea nr. 114/1996.

Intimatele-reclamante, prin întâmpinare au solicitat respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

Prin decizia civilă nr. 1107 de la 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile, a fost obligat apelantul la 400 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.

În motivarea deciziei s-a reținut că în mod corect, instanța de fond a apreciat că întrucât apelantele-pârâte nu au procedat la evacuarea intimatelor-reclamante din imobil, după rezilierea contractului de locațiune, în termenul de trei ani prevăzut de lege pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, potrivit art. 405 din Codul d e procedură civilă, sentința de reziliere și-a pierdut efectul juridic. Pe de altă parte, acceptând plata chiriei, apelantele-pârâte au recunoscut o tacită relocațiune, contractul de închiriere pentru care forma scrisă este cerută doar ad probationem, și nu ad validitatem a fost prelungit în persoana celor două moștenitoare legale ale defunctului, titular de contract, care la rândul lor avea și drepturi locative proprii în apartament.

Tribunalul a considerat că în mod corect instanța de fond a apreciat că ne aflăm în situația reglementată de art. 27 din legea nr. 114/1996, iar locuința fiind construită din fondurile statului, intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 85/1992 și ale Decretului-lege nr. 61/1990, obligând apelantele-pârâte să încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru această locuință. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite, în dosarul nr. 59/2007, care prin decizia nr. 5/21.01.2008, obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3.proc.civ. a stabilit că dispozițiile Legii nr. 85/1992, privind vânzarea de locuințe sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestei legi, ipoteză în care se încadrează și intimatele-reclamante din prezenta cauză.

Față de cele de mai sus, tribunalul a respins ambele apeluri ca nefondate, constatând că nici Municipiul B, în calitate de proprietar al spațiului nu a înțeles să rezilieze contractul încheiat cu autorul intimatelor-reclamante, urmând ca orice alte pretenții ale acestuia, să se îndrepte împotriva administratorului său, respectiv - -, dacă va considera că acesta, în calitate de administrator, nu a depus diligențe pentru păstrarea bunului său.

În temeiul dispozițiilor art. 274.proc.civ. tribunalul a admis cererea intimatelor-reclamante de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei menționate anterior au declarat recurs pârâții.

În motivarea recursului Municipiul Baa rătat că hotărârea este dată cu încălcarea și greșită aplicare a dispozițiilor art. 304 pct. 9.proc.civ. întrucât rezilierea unui act juridic, respectiv contractul de închiriere, produce efecte erga ommes, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități, iar un act juridic odată reziliat nu mai poate fi prelungit, singura modalitate fiind încheierea unui nou act juridic; încheierea unui nou contract nu este lăsată la aprecierea administratorului, respectiv proprietarului, ci persoanei îndreptățite de legiuitor, care are posibilitatea de a oferi o nouă locațiune, astfel cum rezultă din art.30 din HG nr.1275/2000, iar în speță, persoana îndreptățită este Primăria sector 5, singura unitate competentă de a emite un ordin de repartiție pentru imobilele aflate în raza de administrare; intimatele-reclamante și au beneficiat de drepturile derivate din cel al titularului de contract, și în consecință, nu pot dobândi mai mult decât a avut autorul acestora, în art. 27 din Legea 114/1996 prevăzându-se situația în care persoana decedată deținea în mod legal un contract de închiriere, tocmai pentru a avea ce să transmită mai departe, în timp ce în speța de față, contractul de închiriere a fost reziliat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Recurentul Municipiul Bam ai arătat, referitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, că în mod greșit (eronat) instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecata stă culpa procesuală aparții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției, nefiind nici îndeplinite prevederile art. 274 pct. 1.pr. civ.

În motivarea recursului - - a arătat că printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă, având, deci, putere de lucru judecat, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere de care soțul, respectiv tatăl, intimatelor a beneficiat, desființându-se un raport juridic, reprezentat de contractul de închiriere, fapt ce produce efecteerga omnes, fără a fi necesară efectuarea vreunei formalități suplimentare, că un act juridic odată reziliat nu mai poate fi "reînviat", singura modalitate, în cazul în care, totuși, părțile convin să continue relațiile ce au făcut obiectul actului reziliat este de a încheia un nou act juridic, rezilierea, ca și nulitatea absolută, neputând fi confirmată, că o nouă închiriere nu este lăsată de legiuitor, la îndemâna societății recurente, ci acest atribut aparține exclusiv Primăriei Sectorului 5, de aceea ștampila aplicată de societatea recurentă nu poate produce niciun efect legal asupra valabilității contractului ce fusese anterior reziliat printr-o hotărâre judecătorească, că intimatele-reclamante, având drepturi locative derivate din cel al titularului de contract, nu pot dobândi mai mult decât a avut autorul acestora, întrucât art. 27 din Legea 114/1996 face referire la situația în care persoana decedată deținea în mod legal un contract de închiriere, tocmai pentru a avea ce să transmită mai departe, că sentința de reziliere nu putea fi pusă în executare nici de societatea recurentă și nici de Municipiul B, întrucât acea sentință a fost obținută de Asociația de proprietari a blocului în care locuiesc intimatele, rezilierea fiind, de altfel, o sancțiune, și neprescriindu-se niciodată, că un act juridic reziliat rămâne desființat pentru tot timpul, trecerea timpului neavând darul să-i redea forța juridică de a produce efecte din nou.

Recurenta - - a arătat în continuare că în mod eronat instanța de apel a reținut existența tacitei relocațiuni, fără a observa că în cazul imobilelor ce sunt în proprietatea statului, nu este aplicabil dreptul comun în materie de durată a contractului, întrucât legiuitorul a reglementat prin legi speciale prelungirea acestora în tot timpul de după schimbarea regimului politic, în 1989, respectiv prin Legea 17/1994, OUG 40/1999 și OG 8/2004, că, în orice caz, tacita relocațiune este aplicabilă, conform art.1437 și 1452. civ. în cazul expirării termenului stipulat prin contract, nicidecum unei situații ulterioare desființări actului de locațiune din vina chiriașului, că sumele pe care societatea recurentă le-a încasat și le va încasa în continuare, până la evacuarea intimatelor, sunt echivalentul chiriei, având în vedere că art. 25 din Legea 114/1996 obligă pe fostul chiriaș la plata chiriei până la data evacuării, că intimatele nu au avut niciodată un drept locativ propriu, ci doar unul derivat din cel al titularului de contract, articolul 21 din Legea 114/1996 fiind extrem de clar, atunci când afirmă că un contract de închiriere se face pe baza acordului (de voință) dintre proprietar și chiriaș, iar în cuprinsul contractului vor fi trecute "persoanele care vor locui împreună cu titularul contractului" (art. 21 al. 1 lit."k" din Legea 114/1996), că nu contestă existența posibilității vânzării acestui apartament în temeiul Legii 85/1992 și al DL 61/1990 în condițiile existen ței unui contract de închiriere valabil încheiat.

În drept, au fost invocate dispozi țiile art. 299-316.proc.civ. art. 304 pct. 8 si 9.proc.civ.

Intimatele au formulat întâmpinare prin care au cerut respingerea recursurilor ca nefondate.

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele recursurilor, Curtea a constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.

Având în vedere că în ambele recursuri se sus ț in în principiu acelea ș i argumente, Curtea urmează să le analizeze în acela și timp.

La 30.07.1999 între (soțul, respectiv tatăl reclamantelor, decedat la 4.11.2006) și pârâta - -, în calitate de prestator, pentru proprietarul Primăria municipiului ști, a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1922/30.07.1999 pe o durata de 5 ani (de la 09.05.1999 pana la 09.05.2004), reclamantele având drepturi locative derivate, iar acest contract a fost prelungit de - - la 25.05.2004 pentru încă 5 ani.

Prin sentința civilă nr. 5319/28.06.2001 a Judecătoriei Sectorului 5 B, irevocabilă prin decizia civilă nr.616/2003 a Secția a IV a civilă, pronunțată și în contradictoriu cu - -, a fost admisă cererea formulată de Asociația de proprietari. 66,. A2 din B, nr. 303, sector 5, dispunându-se rezilierea contractului de închiriere nr. 1922/30.07.1999 și evacuarea titularului de contract, și a membrilor familiei sale, și, dar prin viza aplicată pe contract la data de 25.05.2004, s-a dispus prelungirea închirierii pentru încă 5 ani, până la 08.04.2009.

În ambele recursuri se contestă legalitatea acestei prelungiri în esen ț ă, pe motivul că un contract reziliat printr-o hotărâre judecătorească nu mai putea fi prelungit, iar repartizarea locuin ț ei era atribu ț ia altei institu ții decât cea responsabilă cu încheierea contractului.

Referitor la aceste argumente, Curtea constată pe de o parte că pârâ ț ii nu au formulat cerere reconven ț ională prin care să ceară constatarea nulită ț ii prelungirii contractului pe motivul că nu ar exista aprobarea primăriei de sector pentru repartizarea apartamentului din nou către reclamante, prelungire care, în condi ț iile rezilierii anterioare, nu poate echivala decât cu încheierea unui nou contract de închiriere, astfel că instan ț ele de fond nu puteau verifica legalitatea acesteia. Ceea ce trebuiau instan ț ele să analizeze era dacă păr ț ile aveau un contract de închiriere valabil în baza căruia să ocupe locuin ț a, ceea ce în spe ț ă s-a verificat, raportat la viza existentă pe contractul ini țial.

Astfel, la data decesului (04.11.2006) era titularul unui contract de închiriere, iar reclamantele, ca persoane care au beneficiat de drepturi locative derivate și au locuit împreuna cu defunctul, continuă închirierea în baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 114/1996.

În ceea ce prive ș te rezilierea contractului, atât timp cât invocarea acesteia este la dispozi ț ia creditorului obliga ț iei neexecutate, tot acesta are posibilitatea să renun ț e la efectele ei, ceea ce în spe ț ă se poate deduce că s-a întâmplat, din moment ce la circa un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă chiria ș ii încă ocupau locuin ța și plăteau chirie, și mai mult contractul a fost prelungit pentru încă patru ani.

Nu este credibilă sus ț inerea - în sensul că nu a aflat decât foarte târziu despre existen ța acestei hotărâri, atât timp cât a fost parte în dosar.

Referitor la faptul că recuren ț ii nu puteau să încheie un nou contract întrucât nu aveau atribu ț ii privind aprobarea repartizării locuin ț ei către reclaman ți, Curtea a constatat nefondat și acest argument, ț inând cont că nu s-a făcut dovada anulării repartizării ini ț iale a locuin ț ei către reclaman ț i, putându-se încheia un nou contract cu ace ș tia în virtutea vechii rezolu ț ii atât timp cât locuin ța nu a fost repartizată altei persoane.

Ț inând cont că instan ța de recurs nu ș i-a întemeiat motivele privind valabilitatea contractului reclamantelor nici pe institu ț ia tacitei reloca țiuni și nici pe pierderea efectelor hotărârii de reziliere prin neexecutarea silită, nu vor mai fi analizate argumentele ce ț in de nelegalitatea unor astfel de sus ț ineri ale instan ței de apel.

Curtea a constatat nefondat ș i motivul de recurs al recurentului Municipiul B referitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că atât timp cât a fost admisă ac ț iunea, în defavoarea recurentului pârât, acesta a căzut în preten ții, ș i astfel se află în culpă procesuală, conform art. 274 alin. 1.proc. civ. Pentru a nu fi obligat la cheltuieli de judecată, pârâtul trebuia să recunoască la prima zi de înfă ț ș are preten ț iile reclamantului, potrivit art.275 proc. civ. ceea ce nu s-a întâmplat în spe ț

În consecință, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art. 304 alin.1 pct.8, 9. proc. civ. Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

În temeiul art.274 proc. civ. Curtea va obliga recurenții la plata către intimata a cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de recurenții - pârâți Municipiul B prin Primar General și - - împotriva deciziei civile nr. 1107 din 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele - reclamante și, ca nefondate.

Obligă recurenții la plata către intimata a cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

-

Red.MP

.red./

2 ex.

Jud. Apel Secția a IV-a Civilă

,

Președinte:Antonela Cătălina Brătuianu
Judecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 115/2009. Curtea de Apel Bucuresti