Obligație de a face. Decizia 1152/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1152 /2009

Ședința publică de la 12 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

- - - JUDECĂTOR 3: Ana

- - judecător

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 1527/LM din 11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

Urmare faptului că domnul judecător lipsește din instanță la termenul din 12.11.2009, inițial fiind desemnat în completul de judecată al prezentei ședințe, s-a procedat la suplinirea acestuia de către doamna judecător -, conform planificării de permanență a secției.

La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, față de înscrisurile depuse în dosar și împrejurarea că reclamanta solicită judecarea recursului în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr- reclamanta a chemat în judecată pârâta SC SA solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 10.000 EURO reprezentând daune morale.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a fost salariata societății pârâte, prin decizia nr. 602/20005 desfăcându-i-se contractul individual de muncă. Reclamanta a fost reintegrată pe post în urma pronunțării deciziei nr. 1413/2006 a Curții de APEL ALBA IULIA, fără însă a i se asigura un post corespunzător pregătirii sale și un salariu la nivelul celui din anul 2006.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii arătând că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale pentru a fi obligată la despăgubiri, reclamanta nedovedind că a suferit vreun prejudiciu material sau moral. Reclamanta a fost reintegrată pe postul pe care societatea îl avea disponibil, salarizarea fiind adecvată postului.

Prin sentința civilă nr. 1527/LM/2008 Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea formulată de către reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a fost încadrată la SC SA P pe postul de arhivar, deținând apoi funcția de funcționar documentare în cadrul Biroului Administrativ.

Prin decizia nr. 1/2007 dată în executarea deciziei nr. 1413/2006 a Curții de APEL ALBA IULIA, conducerea societății a stabilit ca sarcină de serviciu a reclamantei activitatea de arhivă în cadrul societății.

Raporturile de muncă părți au încetat la 4.02.2008 în temeiul art. 55 lit.b Codul muncii.

Afirmațiile privind condițiile improprii care au făcut imposibilă desfășurarea activității din culpa exclusivă a societății nu au putut fi reținute.

Astfel, deși încăperea unde era arhiva nu avea apă potabilă și nici grup sanitar propriu, aceasta se afla la 50 de metri de clădirea administrativă, la spațiu realizându-se o serie de lucrări de amenajare.

Pe de altă parte, în perioada în discuție (ianuarie 2007 - februarie 2008) reclamanta a prestat activitatea doar în 97 de zile.

Nu s-a făcut dovada că incapacitatea temporară de muncă a reclamantei a fost cauzată de pârâtă, că din culpa acesteia reclamanta a suferit un prejudiciu moral, fiindu-i afectată sănătatea, viața ori personalitatea.

Nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale conform art. 269 Codul muncii, pretențiile constând în daunele morale solicitate de reclamantă au fost apreciate ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.

În motivele de recurs se arată că instanța a nesocotit declarațiile martorilor care au relatat condițiile improprii în care și-a desfășurat activitatea, condiții constatate și de către inspectorii ITM și cei de la inspecția sanitară de stat.

Faptul că 126 de zile a fost în concediu medical s-a datorat tocmai condițiilor improprii în care și-a desfășurat activitatea, alături de șobolani.

Renovarea spațiului s-a făcut după ce reclamanta nu a mai activat în societatea pârâtă.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală apreciind că prima instanță a făcut o corectă interpretare a probelor administrate în cauză.

CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă reține următoarele:

Recursul este nefondat.

Recurenta este nemulțumită de modul în care instanța a interpretat declarațiile martorilor, apreciind că aceștia au arătat condițiile improprii în care și-a desfășurat activitatea. Totodată, consideră că perioadele în care s-a aflat în concediu medical sunt urmarea directă a acestor condiții necorespunzătoare.

În ceea ce privește legătura dintre afecțiunile medicale și condițiile de lucru, instanța constată că deși la dosar s-au depus certificatele de concediu medical acestea nu arată și motivul acordării, afecțiunile ce au impus repaosul, pentru a se putea face o conexiune cu condițiile invocate de reclamantă. Pe de altă parte, nu există nici o dovadă că aceste boli au apărut sau s-au agravat după ce reclamanta a început să-și desfășoare activitatea în "garajul" amenajat în arhivă.

Disconfortul termic, datorat lipsei de căldură, nici nu putea determina anumite suferințe de natură a agrava sănătatea reclamantei, deoarece în lunile friguroase - din octombrie până în aprilie - aceasta a lucrat doar 22 de ore, împărțite pe trei luni: în ianuarie 4, în octombrie 15 și în februarie 3.

În consecință, susținerea recurentei că "cele 126 zile de concediu medical s-au datorat tocmai condițiilor improprii în care și-a desfășurat activitatea" nu are nici un suport probator în dovezile aflate la dosar, fiind deci nefondată.

În ceea ce privește declarațiile martorilor, Curtea reține că martorul nu a putut relata (fila 107) nimic edificator în cauză, declarând că nu știe exact unde își desfășura activitatea reclamanta și nici în ce condiții.

Martorul a declarat (fila 115) că reclamanta în perioada mai - noiembrie 2006 și-a desfășurat activitatea în garaj unde nu exista sursă de căldură, folosindu-se un calorifer electric, pereții erau mai închiși la culoare, deci este posibil să fie afectați de igrasie și nu exista apă potabilă. Clădirea se afla la aproximativ 30 de metri de restul birourilor. În anul 2007 în acest spațiu s-au făcut lucrări de reparații.

Martorul a declarat (fila 120) că garajul unde se afla arhiva nu avea lumină naturală, însă erau neoane, nu exista apă potabilă sau grup sanitar, nici încălzire, acesta făcându-se cu un radiator electric, dar nu a sesizat personal miros de igrasie. Reclamanta nu a lucrat în acest spațiu în lunile de iarnă ci doar din iulie până în octombrie 2007.

Analizând aceste declarații, instanța constată că deși martorii au confirmat lipsa apei potabile, a grupului sanitar din garaj și unei încălziri adecvate a spațiului, acestea nu sunt de natură a duce la concluzia că aceste condiții erau improprii sănătății și ar fi cauzat vreo vătămare stării de sănătate a reclamantei.

Evident că aceste condiții nu respectă întru totul standardele de confort în care ar trebui desfășurată activitatea la locul de muncă, însă nici nu îmbracă un grad de disconfort fizic și psihic care să poată antrena vreo răspundere patrimonială a societății pârâte.

Pentru a se antrena răspunderea pârâtei este necesar ca reclamanta să fi suferit un prejudiciu susceptibil de evaluare, chiar și moral, în legătură cu fapta pârâtei constând în omisiunea de a furniza condițiile optime de muncă.

Astfel cum s-a menționat deja, reclamanta nu a putut face dovada că afecțiunile de care suferea erau consecința sau în legătură cu lipsa de căldură și lumină naturală. Pe de altă parte, reclamanta a lucrat în lunile de vară când nu se poate imputa vreo lipsă de confort termic pentru că nici celelalte spații ale societății nu beneficiau de căldură, din același considerent.

În consecință, deși condițiile de lucru în care reclamanta și-a desfășurat activitate nu întrunesc toate elementele de confort, nu se poate reține că acestea au cauzat un prejudiciu moral reclamantei, astfel că în mod corect, prima instanță a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale conform art. 269 Codul muncii.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, sentința atacată fiind la adăpost de criticile formulate, instanța va respinge ca nefondat recursul cu judecarea căruia a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1527/LM/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12.11.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Tehnored. /8.12.2009, 4 ex.IM

Jud.fond- I,

Președinte:Monica Maria Cismaru
Judecători:Monica Maria Cismaru, Nicoleta Vesa, Ana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1152/2009. Curtea de Apel Alba Iulia