Obligație de a face. Decizia 1163/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.7292/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1163/
Ședința publică de la 25 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-" "SRL șiîmpotriva sentinței civile nr.3912 din data de 08.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26462/3/LM/2007, având ca obiect:"obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul,personal și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 14.08.2008 depusă la dosar-fila 18, lipsind recurenta -" "SRL.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea recurentului cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 18 la data de 12.05.2000.
Se prezintă în instanță avocat stagiar din partea Cabinetului de Avocatură care reprezintă interesele recurentei -" "SRL, care solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, întrucât d-na avocat se află prezentă în fața altei instanțe de judecată.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa dacă la dosarul cauzei există depusă vreo cerere în acest sens.
Curtea, față de împrejurarea că litigiul dedus judecății suportă discuții în contradictoriu, dispune lăsarea pricinii la a doua strigare.
La reluarea cauzei, respectiv la a doua strigare, se prezintă recurenta-" "SRL,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 20.12.2008 depusă la dosar-fila 16 și recurentul, personal și asistat de avocat.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că față de acea adeverință emisă de către societatea recurentă, în cauză nu s-au achitat impozitul pe venit și contribuțiile, pe de o parte, iar pe de altă parte, adresa este înaintată la data de 17.04.2008. Or, tranzacția încheiată între părți, este ulterioară acestei date, fără a se face vreo referire dacă au fost achitate sumele de bani cu privire la impozitul asupra orelor suplimentare și concediul legal de odihnă al recurentului.
Recurenta -" "SRL,prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că toate drepturile pretinse de către recurentul au fost cuprinse în acea tranzacție încheiată între părți la data de 08.04.2008.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul, învederează instanței că prin tranzacția încheiată între părți la data de 08.04.2008, s-au stins parțial anumite drepturi solicitate, respectiv, cele privind orele suplimentare și concediul de odihnă cuvenit părții pe care o reprezintă.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererilor de recurs deduse judecății.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul în susținerea cererii sale de recurs, arată că în ceea ce privește al doilea motiv de recurs, înțelege să renunțe la acea critică adusă hotărârii instanței de fond, dat fiind tranzacția încheiată între părți la data de 08.04.2008.
Cu privire la primul motiv de recurs, solicită a se observa că în cuprinsul sentinței atacate se face referire la faptul că recurentul nu a solicitat plata acestor despăgubiri, însă, în cererea precizatoare formulată la data de 06.12.2007 s-a făcut referire la aceste despăgubiri cât și la comunicarea deciziei.
Așa fiind, arată că a solicitat instanței de fond, obligarea societății recurente la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale cuvenite, reprezentând contravaloarea drepturilor salariale până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și față de această împrejurare, apreciază că partea pe care o reprezintă este îndreptățită să solicite modificarea sentinței civile atacate în sensul obligării societății la plata acestor drepturi salariale până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii instanței de fond.
Mai mult decât atât, solicită a se observa că la dosarul cauzei sunt depuse înscrisuri ce nu au fost avute în vedere de către instanța de fond referitoare la faptul că partea pe care o reprezintă nu a fost primită la serviciu și acest prejudiciu a fost creat din culpa societății recurente, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru obligațiile pe care societatea nu le-a putut achita, solicită acordarea de daune în cuantum de 5 milioane lei.
Fără cheltuieli de judecată.
Recurenta -" "SRL,prin avocat, având cuvântul în susținerea recursului său, arată că din punct de vedere legal sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, întrucât nu s-a avut în vedere întreaga documentație aflată la dosar, iar instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere tranzacția încheiată între părți la data de 08.04.2008.
Astfel, în raport de dispozițiile art.304 pct.7 și 9 pr.civ. consideră că instanța de control judiciar poate îndrepta soluția pronunțată de instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, motiv pentru care, în baza prevederilor art.312 pr.civ. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile atacare în sensul respingerii acțiunii ca fiind rămasă fără obiect, dat fiind că între părți a intervenit tranzacția mai sus menționată.
Având cuvântul asupra recursului declarat de recurentul, recurenta, prin avocat, solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât toate pretențiile solicitate de acesta s-au stins prin tranzacția încheiată.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul în combaterea recursului declarat de recurenta -" "SRL, solicită a se observa că prin tranzacția încheiată între părți se recunosc pretențiile solicitate de către partea pe care o reprezintă, însă, potrivit dispozițiilor Codului Muncii, partea nu poate să renunțe la drepturile salariale cuvenite.
Mai mult decât atât, solicită a se observa că în cauză s-a recunoscut suma datorată privind achitarea orelor suplimentare cât și plata concediului de odihnă, fără a se recunoaște și suma privind daunele solicitate în fața primei instanțe și față de această împrejurare, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta -" "SRL,prin avocat, având cuvântul în replică, solicită a se observa că în cuprinsul tranzacției se menționează că recurentul este de acord cu cele inserate și că nu are nicio altă pretenție de la societatea recurentă.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul în replică, arată că prin această tranzacție s-a acordat o sumă mai mică de bani decât cea solicitată de recurent.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3912 din data de 08.05.2008, pronunțată în dosarul nr.26462/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta " & "; a obligat pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri echivalente cu drepturile salariale cuvenite salariatului potrivit prevederilor contractului individual de muncă nr. 769/20.02.2007, de la data de 1.07.2007 până la data pronunțării hotărârii; a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale în cuantum de 2377,2 lei, cuvenite pentru orele suplimentare efectuate în lunile februarie, aprilie, mai și iunie 2007; a obligat pârâta la plata contribuțiilor către bugetele speciale de asigurări sociale, pensie și șomaj aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantului în perioada derulării raporturilor de muncă; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere având ca obiect operarea în carnetul de muncă a unui salariu de încadrare de 1500 lei net și a deciziei de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata concediului de odihnă pentru perioada 1.02.2007 până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, capătul de cerere privind predarea către reclamant a notei de lichidare, obligarea pârâtei la plata daunelor interese în valoare de 5000 lei și plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a fost angajat în cadrul societății pârâte din data de 01.02.2007 în funcția de macaragiu, având un salariu de bază brut lunar de 1000 lei, conform contractului individual de muncă nr. 769/20.02.2007, încheiat pe durată nedeterminată.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 01.07.2007, fără ca angajatorul să întocmească și să comunice către salariat decizia privind încetarea contractului individual de muncă, ci doar aducându-i la cunoștință verbal aspectul desființării locului de muncă ocupat de acesta.
A mai reținut Tribunalul că angajatorul, în raport de prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 130/1999, avea obligația să depună la Inspectoratul Teritorial d e Muncă la care se păstrează și se completează carnetele de muncă ale salariaților decizia privind încetarea contractului individual de muncă al salariatului, în termen de 5 zile de la întocmirea acesteia și, având în vedere cauza concedierii, să elibereze o adeverință care să certifice stagiile de cotizare și celelalte informații obligatorii, în condițiile art. 18 și cu respectare anexei 26 din nr.HG 174/2002.
Concluzia primei instanțe a fost în sensul că susținerea reclamantului potrivit căreia, din culpa angajatorului, nu a beneficiat de nici o formă de protecție socială la care ar fi avut dreptul conform legii, este întemeiată.
Cum încălcarea de către angajator a obligației legale privind eliberarea adeverinței prevăzute de lege reprezintă un fapt ilicit, susceptibil să atragă răspunderea patrimonială a acestuia, în situația în care produce prejudicii salariatului și cum, de îndată ce fapta ilicită și prejudiciul suferit de salariat sunt dovedite, culpa angajatorului pentru prejudiciul cauzat este prezumată relativ (angajatorului revenindu-i sarcina de a dovedi că prejudiciul nu îi este imputabil, dovadă care nu a fost făcută în cauză) angajatorul, în raport de dispozițiile art. 269 din Codul muncii, datorează despăgubiri egale cu drepturile pe care le-ar fi obținut salariatul dacă ar fi rămas angajat în societate, conform contractului individual de muncă, de la data încetării în fapt a contractului individual de muncă (dată de la care unitatea pârâtă este în culpă pentru neeliberarea documentelor prevăzute de lege) și până la pronunțarea hotărârii.
Tribunalul a reținut că, în speță, nu s-a făcut dovada existenței între părți a unei înțelegeri privind un alt cuantum al salariului decât cel înscris în contractul individual de muncă și în carnetul de muncă, iar în măsura în care o astfel de convenție tacită a părților ar fi existat și a fost încheiată în scopul sustragerii angajatorului de la plata impozitelor și contribuțiilor aferente unui salariu mai mare, această înțelegere are un caracter ilicit și este lovită de nulitate absolută, față de prevederile art. 966 din Codul civil.
Prima instanță a mai constatat că angajatorul nu s-a conformat nici obligației prevăzute de art. 30 din Legea nr. 19/2000, art. 50 din nr.OUG 150/2002, aprobată prin Legea nr. 535/2002, Legea nr. 76/2002 și art. 221din Legea nr. 19/2000 modificată, deși, prin contractul individual de muncă, s-a angajat să rețină și să vireze la timp contribuțiile salariatului pentru asigurările sociale, șomaj și celelalte contribuții prevăzute de lege.
Cum angajatorul nu a făcut dovada plății acestor obligații pentru perioada desfășurării raporturilor de muncă, respectiv 01.02.2007 - 30.06.2007, prin depunerea la dosar a certificatului de atestare fiscală emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, din care să rezulte că pârâta nu figurează cu obligații de plată către buget la data de 01.07.2007, Tribunalul a reținut că se impune obligarea pârâtei la plata contribuțiilor către bugetele speciale de asigurări sociale, pensie și șomaj aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantului pe perioada derulării raporturilor de muncă.
În ce privește soluționare capătului de cerere privind plata orelor suplimentare, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 109 alin. 1, art. 113, art. 116 art. 117 alin. 1 și art. 119 din Codul muncii.
Din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că programul reclamantului se prelungea peste cele 8 ore de lucru stabilite prin contract și că exista o solicitare cel puțin implicită a angajatorului în sensul prezenței la serviciu a reclamantului peste durata normală a timpului de lucru, dedusă și din împrejurarea că angajatorul nu prezența la serviciu a salariaților peste durata normală a timpului de lucru, în anumite zile, pentru care s-au întocmit evidențe separate de către șefii punctelor de lucru, iar această muncă suplimentară nu a fost remunerată de angajator în totalitate și nici nu a fost compensată în totalitate prin acordare de ore libere plătite în termen de 30 de zile după efectuarea muncii suplimentare.
Instanța de fond a conchis că reclamantul a efectuat 139 de ore suplimentare în perioada februarie - iunie 2007, neplătite de angajator și care nu au fost compensate cu ore libere plătite de pârâtă.
Cum, în cazul reclamantului, compensarea nu mai este posibilă, s-a reținut că reclamantul are dreptul la un spor la salariu pentru munca suplimentară efectuată, conform art. 120 și 132 alin. 5 din Codul muncii.
Capătul de cerere privind plata concediului de odihnă pentru perioada 01.02.2007 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești a fost considerat neîntemeiat, în raport de dispozițiile art. 140 din Codul muncii, față de împrejurarea că, după data de 30.06.2007, reclamantul nu a mai lucrat efectiv în cadrul pârâtei și nu putea beneficia de zile de concediu.
Neîntemeiată a fost găsită și cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la operarea în carnetul de muncă a deciziei de încetare a contractului individual de muncă, cu motivarea că reclamantul se află în posesia carnetului de muncă și nu l-a pus la dispoziția angajatorului pentru a opera mențiunile corespunzătoare.
Tribunalul a mai reținut că nu a fost învestit cu o cerere privind obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, că legea nu reglementează obligația pârâtei de predare către reclamant a notei de lichidare și că este neîntemeiată cererea reclamantului în sensul obligării pârâtei la plata daunelor morale, întrucât existența unui tratament inuman, reclamat de salariat, nu a fost dovedită în cauză.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal, ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 din Codul d e procedură civilă,recurenta pârâtă " & "a arătat, în esență, următoarele:
1. Instanța de fond a ignorat dispozițiile imperative ale art. 261 pct. 5 din Codul d e procedură civilă și a adoptat soluția a admiterii acțiunii, în parte, fără să existe probe în dovedirea pretențiilor, motivând superficial hotărârea atacată.
2. Prima instanță nu a lămurit aspectele aspecte esențiale pentru a putea pronunța o hotărâre temeinică și legală, ignorând principiile generale de drept și regulile procesuale, în sensul că nu și-a exercitat rolul activ, în conformitate cu dispozițiile art. 129 din Codul d e procedură civilă, fapt de natură să lipsească de temei legal hotărârea pronunțată.
În cauză nu au fost administrate toate probele necesare și utile, iar Tribunalul a interpretat injust textele de lege aplicabile.
Astfel, prin tranzacția încheiată cu reclamantul înainte de ultimul termen de judecată, acesta a primit suma de 3000 lei, reprezentând despăgubiri echivalente cu drepturile salariale cuvenite, precum și pentru orele suplimentare, părțile încheind, la data de 26.03.2008 un proces-verbal, prin care au stabilit, în urma negocierilor, stingerea definitivă și irevocabilă a litigiului.
Așa fiind, a mai susținut recurentul, în raport de dispozițiile art. 969 din Codul civil și întrucât, în schimbul sumei primite, reclamantul a renunțat definitiv și irevocabil la orice pretenție împotriva societății pârâte, prima instanță a aplicat greșit legea.
S-a mai arătat că reclamantul nu a procedat corect și nu a depus la dosarul cauzei tranzacția, procesul-verbal de primire a sumei și declarația de renunțare la dreptul dedus judecății.
În plus, prima instanță în mod greșit a reținut în hotărâre că societatea nu a plătit contribuțiile către bugetele speciale de asigurări sociale, pensie și șomaj, în condițiile în care intimata, cu înscrisuri, a dovedit îndeplinirea acestei obligații.
Recurentul a criticat sentința atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, solicitând:
- obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri echivalente cu drepturile salariale calculate potrivit contractului individual de muncă, de la data de 01.07.2008 până la data rămânerii irevocabile a sentinței civile recurate, astfel cum s-a solicitat prin cererea precizată, iar nu până la data pronunțării sentinței civile atacate, cum a dispus instanța de fond; în plus, instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 78 alin. 1 din Codul muncii.
- obligarea pârâtei la plata concediului de odihnă pentru perioada cât reclamantul a prestat efectiv muncă în cadrul societății pârâte, respectiv pentru 5 luni cuprinse în intervalul 01.02.2007 - 30.06.2007, adică 9 zile de concediu de odihnă calculate potrivit contractului individual de muncă;
- obligarea pârâtei la plata daunelor interese în valoare de 5000 lei pentru prejudiciul cauzat și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar și produs de pârâtă cu rea-credință, prin neprimirea recurentului la serviciu, neplata drepturilor salariale, netrimiterea actelor de șomaj, neplata concediului de odihnă și, în general, prin întregul comportament al angajatorului.
În recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 305 din Codul d e procedură civilă, au fost depuse la dosar înscrisul intitulat "Tranzacție" din data de 08.04.2008, procesul-verbal din 26.03.2008, din care rezultă că recurenta pârâtă și-a îndeplinit obligațiile asumate la încheierea tranzacției, procesul-verbal de predare primire din data de 18.04.2008, nota de lichidare și adeverința din care rezultă că achitarea impozitelor, a contribuțiilor de asigurări sociale și a contribuțiilor la fondul de șomaj.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul declarat de recurentul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ce privește prima critică adusă hotărârii instanței de fond, Curtea reține că în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri echivalente cu drepturile salariale cuvenite salariatului potrivit prevederilor contractului individual de muncă nr. 769/20.02.2007, de la data de 01.07.2007 până la data pronunțării hotărârii, iar nu până la data rămânerii irevocabile a acesteia, astfel cum s-a solicitat.
Numai până la acest moment instanța de fond putea verifica îndeplinirea condițiilor pentru acordarea despăgubirilor (astfel cum s-a reținut, ca urmare a imposibilității reclamantului de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului, în lipsa documentelor necesare în vederea stabilirii dreptului la indemnizația de șomaj, care nu au fost eliberate de angajator). În plus, prima instanță a constatat că reclamantul, care stabilește cadrul procesual, conform principiului disponibilității, nu a solicitat plata acestor despăgubiri până la data îndepliniri obligației de către angajator.
Cererea recurentului privind modificarea soluție instanței de fond sub acest aspect este neîntemeiată, față de împrejurarea că adeverința privind plata impozitelor, CAS-ului, CASS-ului și contribuțiilor la fondul de șomaj aferente drepturilor salariale a fost emisă de angajator la data de 17.04.2008 (filele 31 și 32 din dosarul instanței de recurs), chiar anterior pronunțării sentinței atacate, astfel încât, după această dată, nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 269 din Codul muncii, text legal reținut de prima instanță ca temei al despăgubirilor, astfel încât plata acestora în continuare, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii nu se justifică.
Instanța de fond nu a mai acordat despăgubiri și pentru alte considerente.
În ce privește cererea precizatoare, primul capăt al acesteia are ca obiect plata salariului de 1500 lei net/lună, iar nu a salariului înscris în contractul individual de muncă - cum se solicită prin cererea de recurs, până la data rămânerii irevocabile a sentinței, cerere care a fost respinsă de instanța de fond. Așa fiind, se reține că, în recurs, în raport de dispozițiile art. 316 și 294 din Codul d e procedură civilă, nu se pot schimba cauza și obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 78 alin. 1 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Din interpretarea aceste dispoziții legale, rezultă că instanța, constatând netemeinicia sau nelegalitatea concedierii are, cumulativ, două obligații: să dispună anularea deciziei în privința căreia s-a constatat că este netemeinică sau nelegală și să oblige angajatorul la plata despăgubirilor, indiferent de petitul contestației formulate de salariat.
Or, în cauză, instanța nu a fost sesizată cu o contestație la decizia de concediere și nici nu putea fi sesizată cu o cerere având un asemenea obiect, câtă vreme angajatorul nu a emis o decizie unilaterală de încetare a raporturilor de muncă.
Prin urmare, în mod corect prima instanță nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 78 alin. 1 din Codul muncii, care nu erau incidente în speță. Astfel cum s-a arătat în cele ce preced, despăgubirile au fost acordate în baza art. 269 din Codul muncii.
În ce privește a doua critică, se reține că, prin înscrisul intitulat "Tranzacție" datat 08.04.2008 (filele 28-29 din dosarul instanței de recurs), angajatorul s-a obligat să achite recurentului reclamant suma de 3000 lei reprezentând "zilele de concediu de odihnă și orele suplimentare efectuate în perioada aprilie 2007 - iunie 2007".
De altfel, în ședința publică din 25.02.2009, apărătorul recurentului a arătat că acesta înțelege să renunțe la cea de a doua critică adusă hotărârii instanței de fond, față de tranzacția încheiată între părți la 08.04.2008.
În plus, în raport de susținerile orale ale recurentului de la termenul din 25.02.2009, Curtea reține că, sub aspectul orelor suplimentare, litigiul s-a soluționat prin învoiala părților, prin plata unei despăgubiri, care nu are nu are natura unui drept salarial pentru care să se datoreze plata contribuțiilor de asigurări sociale.
Nici ultima critică nu poate fi primită.
Înscrisul depus la fila 28 din dosarul instanței de recurs nu este o tranzacție judiciară, ci un contract civil, afectat de o condiție suspensivă ("prezenta tranzacție este nulă de drept și în cazul în care nu se vor prezenta de către " & " nota de lichidare, în care este trecut fără debite, adeverința din care să reiasă impozitele, CAS-ul, CASS-ul, șomajul aferente drepturilor salariale și carnetul de muncă").
Astfel, părțile au convenit că "prin îndeplinirea obligațiilor prevăzute în prezenta tranzacție, dosarul nr-, aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale - va rămâne fără obiect."
Așa fiind, chiar dacă nu se poate reține că reclamantul a renunțat la orice pretenții prezente și viitoare față de societatea pârâtă și nici că ar fi renunțat la drept, astfel cum susține recurenta pârâtă, totuși, din interpretarea clauzelor contractuale, Curtea constată că rezultă intenția neechivocă a părților de a stinge litigiul aflat pe rolul Tribunalului București, inclusiv în ce privește capătul de cerere referitor la plata daunelor interese, câtă vreme concesiile reciproce sunt de esența contractului reglementat de art. 1704 din Codul civil.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a sentinței atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, căruia i-au fost subsumate a doua și a treia critică, se reține că recurentul nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci numai la modul în care prima instanță a interpretat probele și a aplicat dispozițiile legale incidente. Or, aceste susțineri nu justifică invocarea cazului de modificare prevăzut de textul legal evocat.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat de recurentul, ca nefondat.
În ce privește recursul declarat de pârâta " & ", Curtea reține că nu pot fi primite criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, considerentele sentinței recurate nu sunt contradictorii și cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și pe acelea pentru care s-au înlăturat cererile părților. Argumentele juridice expuse de instanța de fond s-au raportat, pe de o parte, la susținerile și apărările concret formulate ale reclamantului și ale pârâtului, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile, susținând dispozitivul, în care se reflectă.
De asemenea, nu se poate imputa primei instanțe faptul că nu a ținut seama la soluționarea cauzei de înscrisul intitulat "Tranzacție" (depus la fila 42 a dosarului de fond), câtă vreme menționatul înscris nu este semnat decât de o singură parte, nu este datat și conține ștersături. De altfel, conținutul său diferă de acela al înscrisului constatator al contractului încheiat între părți depus în faza recursului.
Cum părțile au stipulat în acest contract că suma de 3000 lei achitată de societate reclamantului reprezintă "zilele de concediu de odihnă și orele suplimentare efectuate în perioada aprilie 2007 - iunie 2007", Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta pârâtă " & " și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge cererea privind plata orelor suplimentare.
Curtea reține că, din adeverința depusă la fila 32, emisă de recurentă în executarea obligațiilor asumate prin tranzacție și necontestată de partea adversă, rezultă că, pentru perioada 01.02.2007-01.07.2007, au fost achitate CAS, CASS, șomaj și impozitele aferente drepturilor salariale.
Așa fiind, Curtea va modifica sentința atacată și în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la plata contribuțiilor către bugetele de asigurări sociale, pensie și șomaj, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.3912 din data de 08.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.26462/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata" & ".
Admite recursul declarat de către recurenta pârâtă " & " împotriva sentinței civile nr.3912 din data de 08.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.26462/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge cererea privind plata orelor suplimentare și a contribuțiilor către bugetele de asigurări sociale, pensie și șomaj, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
Red./tehnored.
2.ex./25.03.2009
Jud.fond: /
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu
