Obligație de a face. Decizia 1170/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1170
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 20 octombrie 2009 privind recursului declarat de recurentul reclamant împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC MONTAJ 1 SA.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 20 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, pentru a da posibilitatea apărătorului recurentului reclamant, avocat să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 27 octombrie 2009.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 20 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, față de complexitatea actelor și lucrărilor de la dosar, având nevoie de timp pt. deliberări, a amânat pronunțarea pentru data de azi 27 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 37/215/03.01.2008 la Judecătoria Craiova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC MONTAJ 1 SA C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să-i vândă în condițiile Legii nr.85/1992, locuința situată în C,-, Cămin 1, camera 213, județul D, pe care o deține în calitate de chiriaș.
In motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că împreună cu familia sa deține în calitate de chiriaș al pârâtei o locuință fostă proprietate de stat, situată în C, str. - nr..33, Cămin 1, camera 213, județul D și este compusă dintr-o cameră, iar B, vestibulul, grupul sanitar și bucătăria sunt comune.
A arătat că s-a adresat pârâtei, solicitându-i să-i vândă locuința sus - menționată, dar aceasta a răspuns că îi va vinde locuința, dar cu prețul de circulație de pe piața imobiliară.
Că, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr. 85/1992, locuințele construite din fondurile economice sau bugetare de stat, până la intrarea în vigoare a acestei legi - altele decât cele intervenite - vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile prevăzute de lege.
A susținut de asemenea, că evaluarea și vânzarea locuințelor pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare - cumpărare până la data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, se face în condițiile Decretului - Lege nr. 61/1990 și ale Legii nr.85/1992, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr.93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/199, iar căminul a fost construit înainte de adoptarea Legii nr. 85/1992, pârâta nerespectând prevederile acestui act normativ.
In drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 7 din Legea 85/1992.
Pârâta a formulat întâmpinare la data de 11.02.2008, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de către reclamantul, ca netemeinică și nelegală și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, ce se vor face în acest proces și obiecțiuni la raportul de expertiză.
În drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile Legii nr. 85/1992 și art. 115 și următoarele Cod pr. civilă.
Prin sentința civilă nr.9495 din 09 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC Montaj 1 SA
A fost obligată pârâta să vândă reclamantului imobilul-locuință situat în Căminul 1, camera nr. 213, din C-, județul D, la prețul de 1.549 lei, precum și să-i plătească reclamantului suma de 958 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992:" locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi. Că, potrivit alin. 4 din același act normativ: "evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1 și 2 și la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992", de aceste prevederi legale beneficiind și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare, conform dispozițiilor prevăzute de alin. 6 ale aceluiași articol.
În același timp, instanța a constatat că reclamantul, în calitate de chiriaș al imobilului-locuință situată în Căminul I, camera nr. 213, din C,-, județul D, conform contractului de închiriere nr. 477/15.03.2006, este îndreptățit să solicite obligarea pârâtei de a-i vinde acestuia respectivul spațiu locativ, la prețul de 1.549 lei, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză tehnică judiciară construcții civile întocmit în cauză de expert inginer, evaluarea fiind făcută în concordanță și cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992.
Împotriva acestei sentințe declarat apel pârâta SC Montaj 1 C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin încheierea din 28 ianuarie 2009, instanța de apel a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 244 alin. 1 Cod pr. civilă, până la soluționarea în mod irevocabil a dosarului nr- al Judecătoriei Craiova, apreciindu-se că drepturile care fac obiectul acestui dosar, au înrâurie asupra cauzei def ață.
Împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2009 a Tribunalului Dolj, declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
A susținut că s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă, întrucât dosarul nr- al Judecătoriei Craiova are ca obiect rezilierea contractului de închiriere încheiat între reclamant și - Montaj C, pe motiv că nu a fost achitată chiria și întreținerea pe perioada 01 februarie 2008 - 30 septembrie 2008.
A învederat că la data depunerii cererii de chemare în judecată chiria era achitată la zi, însă începând cu luna mai 2008 pârâta nu a mai acceptat să încaseze chiria și întreținerea nici de la reclamant și nici de la ceilalți locatari cu care se află în litigiu, pentru același obiect.
A precizat că dezlegarea pricinii nu depinde de soluționarea celeilalte judecăți, nefiind îndeplinite prevederile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă.
Totodată, a arătat că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de Legea nr.85/1992 pentru vânzarea - cumpărarea imobilului în litigiu și că în realitate, pârâta încearcă să tergiverseze soluționarea acțiunii în obligație de a face.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă instanța poate suspenda judecata, când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept, care face obiectul unei alte judecăți.
În speță, nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă, deoarece soluția din prezenta cauză nu depinde de soluția ce urmează a fi dată în dosarul nr- al Judecătoriei Craiova, ce are ca obiect rezilierea contractului de închiriere încheiat între reclamantul și pârâta SC - Montaj
Din interpretarea dispozițiilor art. 1 raportat la art.7 din Legea nr.85/1992, rezultă că pentru a beneficia de prevederile acestui act normativ, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaș în momentul realizării acordului de voință, respectiv data depunerii cererii de vânzare - cumpărare.
Prin urmare, nu are relevanță data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992 și nici desființarea cu efecte pentru viitor a contractului de închiriere, calitatea de chiriaș a solicitantului examinându-se prin raportare la data depunerii cererii pentru vânzare - cumpărarea locuinței pe care acesta o ocupă în calitate de chiriaș.
Acest lucru a fost tranșat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.5 din 21 ianuarie 2000 dată în recursul în interesul legii, instanța supremă statuând că relevant în cadrul acțiunilor având ca obiect obligația de a face pentru vânzarea - cumpărarea de locuințe reglementate de Legea nr.85/1992, este momentul depunerii cererii de cumpărare, dată în raport de care se verifică cerința legii privind calitatea de chiriaș a solicitantului.
În condițiile în care, în speță reclamantul a depus cererea de cumpărare a camerei pe care o deține în calitate de chiriaș anterior introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv anterior datei de 03 ianuarie 2008, acesta este momentul în raport de care trebuie examinată cerința legii, privind calitatea de chiriaș a reclamantului.
Or, este de necontestat că la această dată valabilitatea contractului de închiriere nu era contestată, câtă vreme cererea având ca obiect rezilierea acestui contract a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, abia la data de 19 noiembrie 2008, reclamantul având deci calitatea de chiriaș și prin urmare, îndreptățirea să solicite vânzarea - cumpărarea locuinței în litigiu.
Faptul că ulterior pârâta a promovat acțiunea în reziliere a contractului de închiriere este lipsit de relevanță juridică, cunoscut fiind că rezilierea ca sancțiune civilă a actelor juridice produce efecte numai pentru viitor, nu și pentru trecut.
Față de considerentele expuse, constatând că în cauză subzistă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul, va modifica încheierea recurată și respingând cererea de suspendare, va trimite cauza la același tribunal pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC MONTAJ 1 SA.
Modifică încheierea, în sensul că respinge cererea de suspendare și trimite cauza la Tribunalul Dolj, pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./4 ex.
09.11.2009
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Costinela Sălan, Oana Ghiță