Obligație de a face. Decizia 1176/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6694/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1176/
Ședința publică de la 25 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-" "SRLîmpotriva sentinței civile nr.5348 din data de 10.07.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6590/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-" "SRL,prin consilier juridic în baza împuternicirii nr.39 din 24.02.2009 depusă la dosar-fila 45 și intimata,personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 22.01.2009, motivele cererii de recurs dedusă judecății însoțite de înscrisuri în fotocopie ce au fost comunicate intimatei la data de 29.01.2009, iar la data de 24.02.2009 s-a depus la dosar cerere din partea recurentei -" "SRL prin care solicită strigarea pricinii la sfârșitul ședinței de judecată.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 21 la data de 08.02.2002.
Intimata, personal, interpelată fiind, arată că a intrat în posesia motivelor de recurs deduse judecății.
Curtea, în raport de data formulării motivelor de recurs, respectiv, 22.01.2009, pune în discuția părților excepția nulității recursului, pentru nemotivarea sa în termenul legal, excepție invocată de intimată în întâmpinare.
Recurenta -" "SRL, prin consilier juridic, având cuvântul, arată că a formulat motivele de recurs deduse judecății prin prisma dispozițiilor art.304 pr.civ. iar motivele de recurs depuse la dosar la data de 22.01.2009 reprezintă o dezvoltare a acestora, putând invoca orice excepție de ordine publică.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea excepțiilor de ordine publică.
Recurenta -" "SRL, prin consilier juridic, având cuvântul asupra excepției necompetenței materiale, arată că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod greșit a respins această excepție, întrucât dispozițiile Decretului nr.92/1976 prevăd că instanța competentă să judece cererile privind eliberarea carnetelor de muncă la încetarea activității titularului, este judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea care a luat măsura respectivă.
Față de această împrejurare, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a instanței de fond.
Cu privire la excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, recurenta, prin consilier juridic, arată că termenul de introducere a acțiunii curge de la data partea a intrat în posesia carnetului de muncă, însă, în cauză reclamanta a refuzat ridicarea carnetului de muncă, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 20.11.2007 de către departamentul de resurse umane al companiei.
Pe fondul pricinii, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, întrucât societatea recurentă a avut bunăvoința de a elibera carnetul de muncă intimatei, însă aceasta a refuzat, iar cât privește capătul de cerere referitor la obligarea societății la plata de daune interese, solicită respingerea acestui capăt de cerere.
Totodată, recurenta prin consilier juridic, arată că în cazul în care a intervenit vreo modificare a Decretului nr.92/1976, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a instanței de fond și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București, dat fiind faptul că la data pronunțării sentinței atacate, Tribunalul București nu era competent material să judece prezenta cerere de chemare în judecată, depunând la dosar concluzii scrise.
Intimata, personal, având cuvântul, solicită a se observa că la instanța de fond nu a luat cunoștință de conținutul procesului verbal încheiat la data de 20.11.2007 prin care se precizează că aceasta ar fi refuzat primirea carnetului de muncă, pe de o parte, iar pe de altă parte, în fața primei instanțe nu s-a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte că pe data de 20.11.2007, aceasta ar fi refuzat primirea carnetului de muncă, cu toate că societatea recurentă era obligată de aoc onvoca la sediul acesteia în vedere înmânării carnetului de muncă care nici până la această dată nu i-a fost înmânat.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, intimata, personal, solicită respingerea acestei excepții, întrucât Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, este instanța competentă de a soluționa în fond prezenta cerere de chemare în judecată.
Recurenta -" "SRL, prin consilier juridic, având cuvântul în replică, solicită a se observa că intimata în cauză a refuzat ridicarea carnetului de muncă până nu i se eliberează anumite fotografii care aparțin de drept societății în virtutea contractului de cesiune de drepturi de autor.
Mai mult decât atât, recurenta învederează instanței că originalul carnetului de muncă al intimatei se află în posesia sa, și dacă instanța de control judiciar apreciază util, acesta poate înmâna intimatei personal la termenul de azi, carnetul de muncă al acesteia.
Curtea, în ședință publică, procedează la înmânarea carnetului de muncă către intimata, personal, care declară în scris că la data de 25.02.2009, în ședință publică, a primit carnetul de muncă seria - nr.- cu ultima mențiune fiind înscrisă la poziția de la pagina 10 pe care este aplicată ștampila Inspectoratului Teritorial d e Muncă
Totodată, Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5348/10.07.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte cererea completată formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata - SRL.
A obligat pârâta să-i elibereze reclamantei carnetul de muncă al acesteia completat cu toate mențiunile la zi.
A obligat pârâta la plata de despăgubiri către reclamantă pentru refuzul restituirii carnetului de muncă, echivalente cu salariul minim pe economie brut lunar, de la data introducerii cererii de chemare în judecată 13.02.2008 și până la restituirea carnetului de muncă.
A respins cererea reclamantei având ca obiect plata daunelor morale, ca neîntemeiată.
A luat act de renunțarea la judecată cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a fost salariata societății pârâte în baza contractului individual de muncă nr. 2096/05.03.2007 în funcția de redactor iar prin decizia nr. 243/06.11.2007, contractul individual de muncă al reclamantei a fost desfăcut din inițiativa angajatorului în temeiul art. 61 litera a din codul muncii.
La încetarea raporturilor de muncă, respectiv 06.11.2007, după emiterea deciziei de încetarea a contractului individual de muncă și efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantei, societatea pârâtă nu a procedat la eliberarea carnetului de muncă al reclamantei deși avea aceasta obligație in conformitate cu prevederile art. 296 alin. 2 din codul muncii, art. 8, art. 20, art. 22-23 din Decretul nr. 92/1976.
Totodată, tribunalul a constatat și că prin cererile înregistrate sub numărul 11/05.11.2007 și sub nr. 12/05.11.2007 reclamanta a solicitat eliberarea unor copii xerox ale actelor din dosarul său personal, nota de lichidare, adeverința pentru medicul de familie din care să reiasă zilele de concediu medical și contribuțiile plătite de intimată pe perioada în care a fost angajată, cereri la care nu a primit nici un răspuns, context în care nu a reținut susținerile pârâtei în sensul că reclamanta nu s-ar fi prezentat personal să își ridice carnetul de muncă, câtă vreme s-a prezentat la sediul angajatorului la data 09.11.2007, să își ridice Decizia de concediere, dată la care, în executarea obligației legale angajatorul era ținut să elibereze și carnetul de muncă al reclamantei și documentele și adeverințele solicitate prin cererile anterioare.
Tribunalul a mai reținut și împrejurarea că pârâta nu a procedat nici anterior procesului declanșat de fosta salariată la efectuarea unor demersuri în vederea înmânării carnetului de muncă al reclamantei și nici pe parcursul procesului nu l-a prezentat instanței în copie sau original pentru verificarea îndeplinirii obligației de completare cu toate mențiunile la zi astfel că a înlăturat apărările formulate de aceasta prin întâmpinare în sensul că a efectuat "toate demersurile pentru restituirea carnetului de muncă al reclamantei.
De asemenea, a constatat tribunalul, pârâta nu a produs vreo dovadă din care să rezulte imposibilitatea executării întocmai și la timp a obligației legale ce-i incumbă.
Pe de altă parte, singurul "demers al pârâtei în sensul eliberării carnetului de muncă al salariatului se situează pe parcursul soluționării cauzei, aceasta expediind către reclamantă "notificarea" nr.256/12.03.2008 la data de 14.03.2008, după comunicarea citației și a cererii de chemare în judecată, la data de 05.03.2008.
Restul înscrisurilor depuse de pârâtă la dosar în dovedirea susținerilor din întâmpinare în sensul îndeplinirii obligației de înmânare carnetului de muncă al reclamantei, reprezintă acte anterioare concedierii reclamantei și nu au fost avute în vedere de instanță fiind apreciate ca străine de natura pricinii.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri, Tribunalul a făcut aplicarea art. 20-23 din Decretul nr. 92/1976 și art. 269 alin. (1) și alin (2) din codul muncii, reținând că la încetarea raporturilor de muncă dintre părți pârâta nu a procedat la eliberarea carnetului de muncă, completat cu toate datele la zi, deși avea această obligație în conformitate cu prevederile art. 4 alin (2), art. 8 alin. 2 și 4 si art. 20 alin 4 din Decretul nr. 92/1976 și a obligat pârâta la completarea carnetului de muncă al reclamantei cu toate mențiunile pe perioada angajării și la eliberarea acestuia către salariată precum și la acoperirea prejudiciilor cauzate prin neeliberarea carnetului de muncă cu toate mențiunile la zi la data încetării activității, prejudiciu constând în imposibilitatea de a se reangaja a fostului salariat, cauzată de refuzul angajatorului de eliberare a carnetului de muncă.
În acest sens Tribunalul a constatat că încălcarea de către angajator a obligației legale ce îi revine cu privire la întocmirea, completarea și eliberarea carnetului de muncă al salariatului, reprezintă un fapt ilicit susceptibil să atragă răspunderea patrimonială a acestuia, în situația în care produce prejudicii salariatului, culpa angajatorului pentru prejudiciul cauzat fiind prezumată relativ, angajatorului revenindu-i sarcina de a dovedi că prejudiciul în cauză nu îi este imputabil, dovezi neefectuate în cauză de către pârâtă.
Or, reclamanta învederează instanței că s-a adresat Agenției Teritoriale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în vederea obținerii unui loc de muncă, însă i-a fost refuzată înregistrarea cererii, din lipsa prezentării carnetului de muncă în original, invocându-i în acest sens prevederile art.4 alin.3 din Decretul nr.92/1976 potrivit cărora la "reîncadrarea în muncă, angajatorul este obligat să ceară și angajatul să depună carnetul de muncă".
Tribunalul a reținut că în situația dată, prejudiciul încercat de salariat este urmare a imposibilității de a se angaja (în specializarea pe care o deține sau a dobândit-o) în lipsa documentului care îi atestă activitatea desfășurată, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate și este egal cu drepturile salariale pe care acesta le-ar fi obținut în urma reangajării, salariu care, în lipsa oricăror altor criterii și probe din care să rezulte cuantumul cert al acestuia urmează a se prezuma la nivelul salariului minim pe economie prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pentru anii 2007-2010, pentru salariați cu studii superioare iar nu la nivelul veniturilor realizate la fostul angajator, întrucât salariata nu a prezentat probe din care să rezulte că ar fi putut realiza cel puțin același venit, datorate de pârâtă de la data introducerii cererii de chemare în judecată (13.02.2007) ca dată a punerii în întârziere a debitorului și până la restituire carnetului de muncă al salariatului.
Tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la acordarea unor daune morale pentru prejudiciul personal nepatrimonial încercat ca urmare a necompletării și eliberării cărții de muncă întrucât reclamanta nu a administrat dovezi cu privire la existența și întinderea prejudiciului, nefiind suficientă simpla argumentare a lor.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a formulat recurs motivat intimata, recurs înregistrat la 30.07.2008.
La data de 22.01.2009 intimata depus la Curtea de APEL BUCUREȘTI motivele de recurs, invocând totodată excepțiile necompetenței materiale de soluționare în fond a cauzei și tardivității formulării acțiunii, respinse de către instanța de fond.
Cu privire la excepția de necompetență materială, recurenta a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit această excepție, interpretând în mod eronat dispozițiile art. 296 alin 2 si art. 281 teza finală din codul muncii. În acest sens recurenta a arătat că art. 296 alin 2 din codul muncii nu se referă la obligația angajatorului de a elibera carnetul de muncă titularului, astfel cum reține instanța de fond, ci la posibilitatea persoanelor care nu posedă carnet de muncă de a se adresa instanțelor judecătorești competente să soluționeze conflictele de muncă în vederea reconstituirii vechimii în muncă (respectiv refacerea acestora în caz de distrugere, pierdere, etc), reglementată înainte și după data abrogării Decretului 92/1976 care în art. 9 prevede că "In caz de furt, pierdere sau distrugere a carnetului de munca, se va elibera celui in cauza un carnet de munca duplicat, de către unitatea la care acesta a lucrat sau lucrează", codul muncii reglementând la art. 296 alin 2 că "după data abrogării Decretului 92/1976, vechimea în muncă stabilită până la data 31 decembrie 2008 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanța judecătorească competentă să soluționeze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existența raporturilor de muncă ". În partea finală a aceluiași articol, se prevede că "cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, se vor soluționa potrivit dispozițiilor acestui act normativ ". respectiv potrivit Decretului 92/1976.
Recurenta a arătat că obligația angajatorului de a elibera carnetul de muncă titularului este prevăzută la art. 4 alin 2 din Decretul 92/1976 acesta fiind și capătul principal al cererii de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă; iar potrivit art. 8 alin 2 din același Decret ".in cazul neeliberării carnetului de muncă la încetarea activității, titularul carnetului de muncă se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea care a luat măsura respectivă, cererea de chemare în judecată fiind introdusă de intimata anterior datei abrogării Decretului nr 92/1976.
Recurenta a mai susținut că în ipoteza în care instanța de fond a interpretat in mod corect prevederile art 296 alin 2 codul muncii în sensul în care acest articol se referă la obligația angajatorului de a elibera carnetul de muncă titularului, speța se încadrează în partea finală a art. 296 alin 2 referitoare la cererile de reconstituire formulate anterior abrogării Decretului 92/1976, întrucât cererea intimatei a fost introdusă anterior abrogării Decretului 92/1976 astfel că se va soluționa potrivit dispozițiilor Decretului 92/1976. Coroborând dispozițiile art. 105 Cod pr. Civ. care prevede ca "Actele de procedura îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule " cu dispozițiile art. 159 Cod pr.civ. conform căruia "necompetența este de ordine publică când pricina nu este de competența instanței judecătorești", rezultă aplicarea art. 108.pr civ care prevede ca "Nulitățile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii.
Cu privire la excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, recurenta a arătat că instanța de fond a respins această excepție considerând că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin 2 din Decretul nr. 92/1976 curge de la data comunicării refuzului angajatorului de eliberare a carnetului de muncă, deși o asemenea comunicare privind refuzul de a elibera carnetul de muncă reclamantei nu există în cauză. Astfel, recurenta a arătat că a fost în imposibilitate de a dovedi o asemenea comunicare, întrucât nu a refuzat niciun moment predarea carnetului de muncă reclamantei ci, dimpotrivă la dosarul cauzei există dovada refuzului reclamantei de a primi carnetul de muncă, respectiv procesul-verbal din data de 20.11.2007 încheiat de departamentul de resurse umane al companiei. În aceste condiții, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin 2 din Decretul nr. 92/1976 trebuie calculat de la data refuzului reclamantei de a intra în posesia carnetului său de muncă cu consecința aplicării art. 103.pr.civ.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a criticat reținerile tribunalului în sensul că la încetarea raporturilor de muncă, respectiv la data de 06.11.2007. după emiterea deciziei de încetare a contractului individual de munca și efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantei, societatea nu a procedat Ia eliberarea acestuia în condițiile în care raporturile de muncă ale intimatei-reclamante cu societatea au încetat la data de 06.11.2007 - data emiterii deciziei de concediere, iar data comunicării acesteia către intimata este data de 09.11.2007, astfel ca era imposibilă eliberarea carnetului de muncă la data de 06.11.2007 întrucât decizia de concediere se transmite către Inspectoratul Teritorial d e Muncă în vederea efectuării mențiunilor în carnetul de muncă, practică ce durează aproximativ 2-3 săptămâni de la data încetării activității angajatului in cadrul societății.
Recurenta a susținut că a respectat prevederile art. 268 pct. 3 din codul muncii, care prevede ca decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii, astfel că era imposibilă eliberarea carnetului de muncă la data comunicării deciziei de concediere. De asemenea, recurenta a invocat disp. art. 6 alin. 1 din Decretul 92/1976 care prevăd că "Modificările intervenite în executarea contractului de muncă, se înscriu in acesta in termen de 15 zile de la data producerii lor˝.
Totodată, recurenta a arătat că instanța de fond a reținut in mod greșit faptul că societatea nu a eliberat documentele solicitate de reclamantă prin adresele 11/05.11.2007 si 12/05.11.2007 întrucât la dosar există copie după adeverința solicitata de reclamanta cu privire la plata contribuțiilor pentru asigurări sociale de sănătate și numărul de zile de concediu medical și cel de odihnă eliberată la data de 13.11.2007, dar pe care intimata - reclamanta a refuzat să o ridice în data de 20.11.2007, motivând că " va semna doar în momentul în care i se vor elibera fotografiile aflate în calculatorul de serviciu ", fotografii care aparțin societății în virtutea contractului de cesiune drepturi de autor, în ceea ce privește nota de lichidare, reclamanta-intimata a refuzat semnarea acesteia in data de 20.11.2007.
In ceea ce privește efectuarea demersurilor de către societate în vederea înmânării carnetului de muncă reclamantei, recurenta a susținut că la dosar există dovada notificării intimatei-reclamante de a se prezenta în vederea ridicării carnetului de muncă însă instanța de fond a ignorat total această dovadă, reținând culpa societății deși la dosar există refuzul expres al reclamantei-intimate de a primi carnetul de muncă, procesul-verbal din data de 20.11.2007 si dovada expedierii carnetului de munca prin posta cu valoare declarata din data de 17.10.2008, din data de 13.11.2008 si din data de 06.01.2009 - toate refuzate de reclamanta la primire.
Cu privire la acordarea de către instanța de fond a despăgubirilor recurenta a susținut că instanța de fond a ignorat dovezile prezentate ( procesul - verbal nr. 250/20.11.2007 si notificarea nr. 256/12.03.2008 ) cu privire la neimputabilitatea presupusului prejudiciu suferit de reclamantă.
În ceea ce privește "imposibilitatea reclamantei-intimate de a se angaja" despre care vorbește instanța de fond recurenta menționat că această imposibilitate nu este una reală, cu atât mai mult cu cât intimata-reclamantă poate avea colaborări prin încheierea de contracte cesiune drepturi de autor cu diverse societăți de presă, având în vedere faptul că meseria acesteia este de redactor, iar încheierea contractului de cesiune drepturi de autor la nivel de societate de presă este o practică curentă a acestora, astfel că lipsa carnetului său de muncă nu o împiedica să obțină sume de bani din activitatea prestată de ea.
Curtea, la termenul din 25.02.2009, a pus în discuția părților excepția nulității recursului pentru nemotivare în termenul legal invocată prin întâmpinare de către intimata reclamantă.
De asemenea Curtea va analiza cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 cod proc. civilă excepțiile de ordine publică ale necompetenței materiale și tardivității, invocate de către recurentă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma acestor excepții de ordine publică, Curtea apreciază că nu sunt întemeiate pentru considerentele următoare:
Potrivit art. 67 din Legea nr. 167/1999, sunt conflicte de drepturi conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. c cod proc. civilă tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.
În speță, din analiza acțiunii pendinte rezultă că reclamanta a investit instanța cu o acțiune având ca obiect obligația de a face și plata de despăgubiri izvorâte din executarea și încetarea raportului de muncă dintre părți, indicând ca temei de drept art. 269 codul muncii și nu art. 8 din Decretul nr. 92/1976.
Ca atare, litigiul în care fostul angajat solicită plata unor despăgubiri materiale și morale pentru neexecutarea unor obligații la încetarea contractului de muncă este în competența de soluționare în primă instanță a tribunalului.
În privința Decretului nr. 92/1976 invocat de către recurentă Curtea reține că acest act normativ este în vigoare, norma tranzitorie de valabilitate prevăzută de art. 296 codul muncii fiind prorogată până la data de 31.12.2010, conform OUG nr. 148/2008. Dispozițiile procedurale reglementate prin acest act normativ la art. 8 alin. 2 în sensul că, în cazul neeliberarii carnetului la încetarea activității, titularul carnetului de muncă se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea care a luat măsura respectivă, în termen de 30 de zile de la data comunicării, nu sunt aplicabile în speță, întrucât acțiunea are ca și capăt principal de cerere, obligarea angajatorului la plata de despăgubiri materiale și morale în temeiul dispozițiilor art. 269 codul muncii pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin atitudinea acestuia la încetarea raporturilor juridice de muncă și nu doar constatarea unui refuz de neeliberare a carnetului de muncă, operând astfel prorogarea de competență în favoarea tribunalului.
Prin urmare, în cauză nu este incident nici termenul de 30 de zile de formulare a plângerii, prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 92/1976 de vreme ce s-a solicitat angajarea răspunderii societății în baza art. 269 codul muncii, pentru prejudiciul material suferit de reclamantă, temei de drept indicat în petitul acțiunii și analizat de către instanța de fond în considerentele hotărârii și care atrage atât competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, cât și calificarea acțiunii ca fiind un conflict de drepturi, despăgubirile putând fi pretinse în termenul prevăzut de art. 283 lit. c codul muncii, respectiv în 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Reclamanta nu a investit instanța cu o plângere propriu-zisă împotriva refuzului angajatorului de a elibera carnetul de muncă, împrejurare ce ar fi presupus soluționarea cauzei în primă instanță de către judecătorie într-un termen de 30 de zile ci cu o acțiune în răspundere patrimonială pentru nerespectarea obligației de înmânare a carnetului de muncă ce presupune verificarea îndeplinirii condițiilor de angajare a acestei răspunderi, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, gradul și întinderea vinovăție analizat în condițiile răspunderii civile contractuale.
În speță, tribunalul a cercetat îndeplinirea acestor condiții având deplină jurisdicție în ceea ce privește instituția răspunderii patrimoniale.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge excepțiile invocate și va constata nulitatea recursului, în baza art.306 al.1 Cod pr.civilă dat fiind că hotărârea a fost comunicată intimatei la sediul ales la 25.07.2008, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 85 dosar fond iar recursul a fost motivat la 22.01.2009 cu depășirea termenului legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 coroborat cu art. 303 alin.1 Cod pr.civilă, potrivit căruia recursul se motivează prin cererea de recurs sau în termenul prevăzut de lege pentru declararea recursului. În consecință, Curtea nu va mai analiza criticile recursului ce vizează fondul cauzei câtă vreme acestea au fost formulate cu depășirea termenului legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile necompetenței materiale de soluționare în fond a cauzei și tardivității, ca neîntemeiate.
Constată nul recursul declarat de recurenta - " " SRL împotriva sentinței civile nr.5348 din 10.07.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6590/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,25.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2ex./25.03.2009
Jud.fond: Fl.
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu
